Viața curge cu noduri
Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber ființării
să se înalțe în timp,
pun gândurile în balanța cerului.
Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viața curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.
Rup întunericul din carnea nopții
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,
diminețile din mugur înverzind.
De o să se pornească viori
cu arcușul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,
o ploaie de vară vestind.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Femeia subțiată de ploaie
Degeaba vreți să mă convingeți de contrariu,
fără ospețele care întorc lumea pe dos
când timpul face cute și se scutură de ele,
diminețile vor sta cu soarele pe masă
și primăvara nu mai pune nume verdelui,
lasă un foșnet pe buzele vântului
de boarea iubirii ispitește tot mai frumos
femeia subțiată de ploaie
și o împlinește la fiecare atingere.
Amiaza vicleană și fierbinte
își face plinul cu odihnă și vorbe de duh,
iar umbra se îmbracă cu fibra frunzei
și seara sosește c-un crepuscul vâscos
ce curge cu miere în culori de sânge.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia îmblânzită de ploaie
Degeaba vreți să mă convingeți de contrariu,
fără ospețele care întorc lumea pe dos
când timpul face cute și se scutură de ele,
diminețile vor sta cu soarele pe masă
și primăvara nu mai pune nume verdelui,
lasă un foșnet pe buzele vântului
de boarea iubirii ispitește tot mai frumos
femeia îmblânzită de ploaie
și o împlinește la fiecare atingere.
Amiaza vicleană și fierbinte
își face plinul cu odihnă și vorbe de duh,
iar umbra se îmbracă cu fibra frunzei
și seara sosește c-un crepuscul vâscos
ce curge cu miere în culori de sânge.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curcubeele dimineții
Nu mă mai întorc la vechile forme,
pășesc spre noile deschideri
sunt un mugure care așteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
și nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.
Nu mă pierd în cuvintele nopții,
diminețile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
și răsăritul topește întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naște liberă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ieșirea la lumină
În convingere se topește adevărul
oglindă a reflectării în suflet,
de carnea cuvântului face cute
unde înțelesuri ascunse așteaptă
ieșirea la lumină.
Gândurile respiră adânc înălțimea
punând la un loc unitatea în diversitate
cu palmele doldora de rod
însămânțat să încolțească.
Nopțile cu ochii la vitralii,
sparg întunericul cu privirea
și lasă câte o rază de lumă
peste tăcerea care prinde trup,
dar nicio umbră nu se așază
în cutele somnului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orizontul cu porți de piatră
Gândul meu dând contur zilei de mâine,
iubirii îi pune nume
și rodește în ploi
zămislind ființa din lutul sterp.
Atunci se naște lumina,
aura de botez a capului meu
primește duhul
și se înalță cu el în picioare.
Sorbind cu ochii întinderea
până se deschide orizontul
cu porți de piatră,
Drumuri prin gânduri trecând...
De înalț mânile
să prind de frânghii norii
ploaia în care mă scald
pe brațele tale,
Semne de pământ se desfac.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă urc în cireș
Mă urc în cireșul pietros al zilei,
din spatele nopții coborâtă de pe scară,
soarele urcă pe treptele înalte ale cerului,
cireșele strălucesc în razele lui.
Așteaptă-mă la marginea amiezii
unde se odihnește liniștea la umbră,
se deschid ușile raiului
și nu-i nicio adiere de vânt.
Acolo cu limba subțiată de aromă
îmi vei înflori cuvintele nespuse
și-mi vei înroși cu buzele iubirea
în carte-mi arde răsuflarea
în focul aprins.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fântâni nu se mai nasc
Stau cu Dumnezeul meu în suferința durerii
aud eternitatea cum curge prin uitare
și n-are maluri decât o lumânare aprinsă,
care-mi arde drumurile spre iad.
Văd lumina cum o topește și urcă,
mirositoare prin vămi mântuită
înflorind ramurile cerului
deasupra de ziditorii cuvântului.
Fântâni nu se mai nasc,
doar în agheasma iubirii mă scald
și ies mai pur din ninsorile de argint
în care sunetele nu se aud.
Nesfârșitul împarte cu mine tăcerea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La margine de râu
Ne vor lovi cu pietre, vom fi alungați
ca doi schismatici în deșert,
e prea multă liniște, hai să plecăm.
Ne biciuie frustrarea pe față și pe ochi
pornim pînă nu se-nfundă drumurile, până când norii
nu aruncă cu fulgere sticloase în noi.
Cu rasuflarea tăiată, prin ploaie,
îți voi deschide fereastra unui gând
ce-mi mistuie inima și o coace întreagă
la focul aprins dincolo de râu.
În odaia în care duhul apei doarme,
ochiul cerului stă nemișcat și privește
cum, despovărată de veșminte,
măsori întunericul cu brațele albe.
Cu ochii mari, înghețați pe mine, spui
ne vor lovi cu nepăsare, vom fi uitați
aici la margine de râu
și cred că-i atât de frumos.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec fără cuvinte
Nepereche luceafărul
mângâie cu raze reci
fecioarele pământului,
în țesătura nopții de vară
stelele mocnesc de invidie,
când se topește lumina
de iubire în inimi,
în piept se închide
verbul nescris.
Cântec fără cuvinte
ne lasă în rugă
cu genunchii pe piatră
și ea rece.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O seară ruptă din rai
s-a întors dimineața în ochii florilor
ierburile privesc mirate plutitoare oglinzi
păsările cântă imnurile nopții de ploaie
văzduhul plânge numele norilor
și lumina se desprinde de lichidele alcaline
soarele bogat ca o floare de platină
îmi scapă din mâini
amiaza intră-n ochiul șarpelui
se așteaptă o seară ruptă din rai
să deschidă porțile nopții de vânt
până-mi strâng caii de pe drumurile cerului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neîmblânzit ca un șoim
Noaptea și-a rupt straiele la apariția lunii,
privesc stelele cum își ocupă locul pe cer
și uit de orgoliile care se apropie
neîmblânzit ca un șoim.
În dimineața care se ivește, soarele este stăpânul,
uimit privesc întreaga schimbare,
către amiază când totul se liniștește,
umbra și odihna se îmbrățișează
ca două surate ocrotitoare.
Vara respiră în sânge oxigenul din aer
și-mi soarbe fibra din miezul cuvântului
unde glasul verbelor începe să se audă
în iubirea care alunecă pe clapele timpului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soarele apasă pe clape
Talpa sărută un ochi de noroi
Ziua se ascunde prin stână,
Visul amiezii stăruie-n noi
Ca o ninsoare păgână.
Curge lumina pe stânci de granit
Iarba devine tot mai amară,
Poate-i amurgul neîmplinit
Ca un surâs de fecioară.
Ciobanii cântă-n fluiere de os
Cu gura înflorită-n ulcioare,
Șuieră vântul pe munte fălos
Setea se coace-n mioare.
Ploaia sărută un mugur stingher
Ochii se scaldă pe buze de rouă,
Norii-și răsfrâng fruntea spre cer
Înfrunta lumina și plouă.
Plâng sălciile stârnite de ape
Florile se vor crede fete mari,
Soarele apasă pe clape
Cu triluri urcate-n arțari.
Singură, din foc ai scos rugul
Sărutul mi-l stingi cu ochii lichizi
Se îmbată-n ierburi vrăjite amurgul,
Cănd porți de lumină-mi deschizi
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 martie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privirea de sub piele
nopțile mele scurte
îmi lasă verile să-mi mângâie visele
uitate în diminețile de purpură
lumina nu mă lasă-n risipă
căldura ei îmi topește zilele
și-mi înalță sufletul în gânduri
care nu se lasă înfrânte
până la final
îmi apăr cu tărie adevărul
care e pândit de răufăcători
dar el nu așteaptă, se ascunde sub piele
și privește lumea confuză
nu mă las cu clopotele trase prea devreme
sforile sunt la mine și le înnod
îndrăgesc cu ardoare orice schimbare
mișcarea nu se poate opri
anotimpurile mele au alte culori
tabloul este unul în ulei pe pânză
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Solitudine
lumina mă împinge pe scară
din întuneric
gata să ațipeasc
merg cu dimineața-n spinare
soarele dă semne de bucurie
pe drumul cu sângele-n mișcare
spre orașul făgăduit
de ploi
numai ție
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Solitudine
lumina mă împinge pe scară
din întuneric
gata să ațipeasc
merg cu dimineața-n spinare
soarele dă semne de bucurie
pe drumul cu sângele-n mișcare
spre orașul făgăduit
de ploi
numai ție
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca într-un templu
Mă închid într-un vas așezat pe portalul zilei
și privesc prin clipe cum se scurge viața,
mi-a rămas inima plină de fior
să mă regăsesc în poeziile lui Eminescu
ca într-un templu,
sufletul meu e plin de trăirile iubirii,
nici o minune mai mult
decât florile teiului sfânt.
În irisul ochilor mei se deschide nesfârșitul
și luceafărul apune pe brațul iubitei
cu sânii înfloriți în veșmintele nopții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ucenic al adevărului
în preajma unei primăveri care acoperă pământul
cu graba cerută de toate păsările cântătoare
și noi le așteptăm
ne umplu plămânii cu lumină
nimeni nu poate să-și scalde privirea
fără trăirea intensă a împlinirii bucuriei
toate zâmbetele care ne luminează fața
ne dau simțămintele calde ale iubirii
în care mirese înconjurate de flori
sărută albul cu buzele roșii
eu sunt ucenicul adevărului
care-și caută cuvintele în fântânile visului
cu toate sunetele în auz
noaptile din mine își pierd întunericul pe drum
și diminețile se nasc plutitoare
în ochiurile de apă ale răsăritului
în temple se rostesc rugăciunile zilei
cu evlavia mângâietoare de inimi
și lasă piatra la locul ei hărăzit
să se îmbrace în simbolul trăiniciei
gânditoare până la înțelegera vieții
până când îi va pune cruce
și va păși mai departe
prin deșertăciune
cu înțelegere.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțelepciunea din cuvinte
cutreier prin pădurile cerului
întunericul se agață de baierele nopții
vântul mișcă aerul
păsările se retrag la cuiburi
râurile sar peste pietrele potrivnice
cu pești argintii
din ape se adapă curcubeul
diminețile se înfășoară-n poezie
înțelepciunea cade-n cuvinte
și se înalță-n oglinzi de lumină
gândul prinde aripi fără pene
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În jocul vieții
Îmi limpezesc sufletul cu oxigenul de dragoste
pe care mi-l insufli clipă de clipă
în fiecare celulă din trup
și uită să moară.
Intră cu bucurie în jocul vieții
până ajunge la inimă și-n sânge,
nu se lasă infrântă,
iubirea lipsită de fior ar fi goală
ca o regină fără ecou.
Se strânge în mine și cheamă
dorința revoltată
în gândul care-mi tulbura voința
până la anihilare.
Lumina își caută loc în suflet,
irumpe prin toți porii,
tu privești cu ochi somnoroși
tăcerea nevinovată a nopții
pe care n-o poți suporta.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ce se naște este ursit
Se face noapte în gânduri și tu nu adormi,
se țes pânze care acoperă somnul așteptat,
râuri cu ape străinestrăbat întunericul
pieterele stau de veghe cu ochii spre cer.
Stelele ard lemnul cosmic fără flacără.
Ursitele stau în jilț cu nervii întinși
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,
tot ce se naște este ursit.
Urcă prin mine izvoarele moștenite
în inima cui nu vor fi limpezi?
În suflet înfloresc mugurii speranței,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri
care privesc de se urcă pe scară norocul,
dar întotdeauna lumina se va răzbuna
pe cei care folosesc ochelari de cal.
Din timp în timp soarele-și ridică ochii
și sărută cu dragoste pământul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!