Inima mea n-are bariere
să-mi spui
cum ai urcat pe frânghia timpului
fără aripi doar cu răbdare
ai reușit să ajungi pe țărmul așteptării
unde întâlnești imboldul necesar
pentru zidirea ce nu se mai dărâmă
în suflet ți s-a cuibărit lumina
dar cerul ei este prea înalt
și nu pot s-o ating decât cu privirea
de la tine n-am aflat nimic
inima mea n-are bariere
și caută meru s-ajungă la colivia păsării
să o elibereze
apoi să-mi cânți cu glas subțire
cum știi mai frumos
să-mi rămână melodia pe buze
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Să-mi spui
Să-mi spui de câte ori te pierzi
pe-alei de labirinturi verzi,
întunecate... să-ți descui
din ceață, frigul să-ți răpui.
Să-mi spui când nimeni nu te-aude
și-ai vrea să strigi și lumi sunt surde...
s-alerg, să mă anin de-un cui,
să-ți fiu icoană, rugi să pui.
Să-mi spui de nu mai poți să zbori
de prinsă-n mreje... să-ți tai sfori,
să-nnod în cozi de zmeu, să sui,
să te port fulg de vis oricui.
Să-mi spui când nu mai ai speranțe,
să-ți compun versuri la romanțe
să-ncânte timp plecat hai-hui
în urmă-ți... că-i al nimănui.
Să-mi spui de-mpreajmă iar să-ți fiu
cum voal de păr, miresmi să-ți țiu
să nu se-mprăștie nu știu cui,
ce nu păstrez, căci alta nu-i.
Să-mi spui în gând -că tot voi ști
de-mi cauți suflet, dorinți vii
ce le-am pe veci, dulci, amărui-
de cum ești tu, să-mi spui, să-mi spui.
Să-mi spui tot ce destin propui
cu dulce glas ce-l ai, să-mi spui,
să-mi spui tot ce nu poți să spui;
că înger eu îți sunt, de-mi spui...
Să-mi spui tot ce-ai fi vrut să spui,
să-mi spui ce n-ai spus nimănui,
să mă topești de glas ce spui...
Să nici nu fiu, de tu nu-mi spui!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Idol să-mi fie o lumina rece...
Stau liniștit căldura se stinge în gleznele nopții
sângele nu mai fierbe în clocot, se rotește subțire
nu e străin și sporește răcoarea în trup.
Cerul se topește în palmele fără coaje,
ele nu mă sperie dar au carnea amară.
Idol să-mi fie o lumina rece...
Stelele se plimbă în calești de cuarț
și coboară pe scări ruginite de mătase.
O bucurie neomenească se-ntipărește pe fața minții.
nimeni nu mă așteaptă sub streșini de porți
când ele tot timpu-s deschise a moarte.
Lumina cât este trece prin mine-n întuneric
rostogolindu-se cum pietrele-n hău
de nu mai știe nimeni pentru cine bate clopotul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căzut în râpa întâmplării
Mă urăsc ca un vinovat nepedepsit ce-și așteaptă sentința,
dacă mă iau dup fapte n-am comis nimic cu bunăștiință
am rămas mut printre oameni
să mă judec singur,
orașul în care trăiesc este un iad
cu porțile închise.
Nicio liniște nicio bucurie nu mă pândește
doar tu vii să mă adăpostești de păcate
sub umbrarul dragostei
ca să-mi revin din letargie.
Încerci mereu să-mi spui vorbe de suflet
să mă scoți din râpa întâmplării
în care am căzut la timp nepotrivit,
eforturuile mele sunt prea mici,
dar o să ies la suprafață curat
așa cum am fost și sunt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai vreau
Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!
Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!
Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!
Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!
Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!
Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iertare definitivă
Noaptea mă mai consolează încă,
împart cu tine inima să nu ajungă în beznă,
iertarea din suflet este definitivă
ca și timpul care trece nepăsător
prin ochii tăi triști în oglindă.
Mă rotunjesc în cercurile lumii
încerc să-mi ocrotesc lumina
și-mi caut locul
în dragostea care m-a rostuit de la început
dincolo de cuvinte,
crezul meu este din ce în ce mai viu,
sunt ca o pasăre care-și hrănește puii
dintr-un zbor fără prihană.
Și când totul e destinat sfârșitului
cresc din mine alte aripi
fără frângeri,
doar viața și un poem dăruit ei
cu iubirea mereu apropiată de suflet
mă străbate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu aripi de ploaie
în nopțile mele visele devin păsări
cu aripi de ploaie
zboară peste întinderi aride
dincolo de margini lichide
lumina-și capătă surâsul senin și blând
ca o iubită după sărut.
timpul este o linie nesfârșită
nu știe nimic
își caută noi puncte prin care să treacă
din palmele mele muncite
adun puține monede în buzunare
să-mi cumpăr liniștea vândută de monștri
Doamne tu știi mai bine
gândurile care se nasc din suflet
și nu mă lași în păcat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să-mi spui
Să-mi spui în fiecare zi că ești,
Să-mi murmuri cald că sunt și că ți-e dor.
Să-mi dărui pacea și să mă iubești,
Să mă înalți, să mă cobori ușor.
Să-ți iei tainul de frumos din flori,
Să strângi în brațe gându-mi fremătând,
Să-ți umpli inima cu mine-n zori,
Să-ți fie, ziua, sufletul flămând.
Să-mi faci, din seri, senine dimineți,
Să-mi fii lumină, dragoste să-mi fii!
Să fii tu sensul-ntregii mele vieți,
Să nu mai pleci nicicând, să vii, să vii...!
poezie de Georgeta Minodora Resteman
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chemare la vatră
Nu mă culc pe nicio ureche,
nici nu aștept pe la colțuri,
fiindcă n-am astâmpărul necesar,
tu mă chemi întotdeauna la vatră
unde totul arde, nu așteaptă tergiversări.
Simt ce și cum trebuie să mă mișc
chiar și-n încurcători stupide
în care m-au vârât alții.
Sunt surprins de mijloacele folosite
fără să-mi stăpânesc voința
și nu aștept să mă răcoresc,
să devin rece
când sufletele sunt pe jeratic
și se frig.
Doresc să-mi câștig liniștea,
să dorm
în fiecare noapte de somn.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Doar să-mi spui că mă iubești și că mă vei iubi mereu,
Ești raza mea de soare și eu sunt curcubeul tău.
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Doar să bem câte o cafea și poate numai cu ochii
Să-mi spui că mă iubești și sunt doar a ta.
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Să ne lăsăm purtați pe aripi de amor.
Și tu să-mi spui doar atât,
Că dorul tău pentru mine e nemuritor!
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Hai mai bine să visăm cu ochii deschiși,
Că suntem doi copii naivi de nebunia dragostei cuprinși.
poezie de Vladimir Potlog din Nu a fost publica (15 mai 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
De unde bate vântul
ai putea să-mi spui
de ce porți pe umeri întunericul
și nu-l fugărești călcându-l în picioare
el se lovește de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înțeleg
lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
și nu pot să-i opresc să privească departele
de unde bate vântul
vine praful și ierburile îl subțiază
oamenii îi întorc spatele
și nu se lasă orbiți
poți neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îți călăuzește pașii.
drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
și ești așteptat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu patos tânăr
spune-mi te rog
cum oprești timpul
sau îl fardezi
să-mi pară altul
cum schimbi subtil imaginea
să nu mă rănescă
și să mă convingă
în ochi au înflorit nuanțe
culori care se absorb de pielea
pe care o ating
din tine totul surâde
pe pereții sufletului meu
acoperiți cu petale
mirositoare
cu patos tânăr să-mi dai un sărut
pe buzele arse
de seceta vârstei
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privește-mă
Privește-mă fără a spune un cuvânt
și-mi voi da seama că uneori privirea
spune mult mai mult decât orice vobă.
Privește-mă astăzi că poate mâine
îți vei pierde speranța către absolut
și-mi vei putea spune cât de greu este
să-mi vorbești fără cuvinte,
să mă privești fără a mă vedea
și să-mi spui vorbe dulci
fără a mă face să-mi pierd capul.
Privește-mă și vei vedea
cât de frumos este
să fii privit cu dragoste
de mine.
poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina se curbează după vise
Nimeni nu caută,
se mulțumește cu frântura de viață
în care înoată necunoscutul
pe care-l așteaptă să se întâmple
apoi se destăinuie cu fața la perete
și ascultă.
Nu se aude nimic,
e o scuturare de vorbe în eter,
o pribegie prin cuvinte de suflet
într-un poem care nu se lasă scris
și bântuie prin odaie noaptea.
Lumina pătrunde subțire printr-o fantă,
se curbează după vise
până-n adâncul gândurilor,
dar izvor nu este pentru fântână
numai o cumpănă părăsită la margini de hotar
de unde mi se trage blestemul
ca o trădare de la începuturi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un munte tăcut
Cum taci tu, singuratic munte,
Și totuși reușești să spui atât de multe,
Ai crescut brazii ce uneori ating norii,
Dar nimeni nu îți vede urmele sudorii.
Te-a mutilat vântul, te-au tăiat râurile,
Si tot ai răbdare să-mi asculți dorurile,
De-ar fi măcar atâtea, printre alte,
Ai rade sincer, fără răni însângerate,
Dar drumețul ce vine să te panseze,
Caută doar locul unde dorul să-l paseze,
Un dor uitat, sau o rană prea ascunsă,
Ce doar crestele știu unde o are pusă.
Oare ce povești cunoaște-o stâncă?
Câte inimi frânte poartă-n râpa adâncă?
Oare câte lacrimi a înghițit floare de colț?
Ce amintiri ascunde cerul sub ale sale bolți?
Prea multe râuri izvorăsc din tine,
Și toate poartă a călătorului suspine,
Ești așa de fericit omule pe munte,
Pentru că doar muntele știe să te asculte.
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (30 iulie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!
Condițional
Gândesc.
Ar fi bine să-mi fii
De unde nu mi-e.
Să-mi aduni de unde scad
Și să-mi aprinzi din zbor
Ce sting...
Gândesc.
Aduc.
Ar fi simplu să-ți dau
De unde n-am.
Să-ți cânt de unde n-aud
Și să-ți strâng din suflet
Ce nu poți...
Aduc.
Simt.
Ar fi frumos să vii
De unde nu mergi.
Să poți de unde nu vrei
Și să iubești din mine
Ce nu am.
Simt.
Chem.
Ar fi tu să strigi,
De unde nu vin,
Ar fi eu să strâng de unde nu ești
Și să iau din tine
Ce nu sunt.
Chem.
poezie de Gabriela Chișcari (21 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iluzie fără petale
știi, într-o zi ai să fii și tu un poem
și vei sta cuminte-ntr-o carte,
orbit de cuvinte, amețit de metafore
dar de inima mea deja desprins, din păcate.
într-o zi, mă voi tăia în marginile poveștii
și-ai să-mi sângerezi și tu într-un vers.
nici n-ai să știi exact momentul în care
miracolul va deveni fapt divers.
acum, ca aerul mai curgi încă
în minunea că-ți sunt și că-mi ești.
mâine ai putea să fii doar o amintire
din cartea altor o mie și una de povești.
lași umbrele să-mi macine lumina prea mult -
așa, într-o zi vei ajunge și tu un poem,
vor fi dimineți în care-am să mă scutur de tine
și zile-n care n-am să mai știu să te chem.
dar, pentru că sufletul meu
a căpătat deja forma mângâierilor tale,
vei fi cel mai frumos poem
născut dintr-o iluzie fără petale.
poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu înțeleg ce vrei
De te-aș vrea pe lângă mine
Pe ce cale să purced,
Pe ce drum și pe ce culme
Să te caut apoi să cred
Că din toate, că din lume
Doar pe tine te-am ales
Să-mi fii vraja ce îmi pune,
Un amor neînțeles,
Că îmi torni otrava roză
În paharul ce îl sorb,
Îmi îmbeți gândirea morvă
Devenind tăcut și orb
Și mă chemi mereu în noapte
Apoi iute mă alungi,
Otrăvești clipe cu fapte,
Când eu fug tu mă ajungi.
Nu-nțeleg ce e cu mine,
Nu-nțeleg deloc ce vrei,
Gândul meu ce-i pentru tine
Poartă-n el parfum de tei
Și te cheamă peste noapte,
Și te caută peste zi,
Dorurile îmi sunt coapte,
Îmi plesnesc în poezii...
Văd prin cerul nopții negrul
Din privirea ta și-n somn,
Negrul este plin de gerul
Ce ne-ngheață de nu-s om
Și îmi pune între buze
Vorbe care le regret,
Fug de mine cele muze
Ce le-am scris câte-un sonet.
Caut prin parc cu frunze dese
Verdele cel liniștit,
Îmi doresc lumini să-mi țese
Gând de foc în gând tihnit,
Să te uit, să sting o vrajă,
Haina ei să o dezbrac,
Potolită îmi vreau șarja
Nebuniei de la cap,
Vreau să râd din nou în ploaie,
Vreau să zbor prin cerul nins,
Vreau să scriu slove pe foaie
Fără lacrimi care-au plâns
Și mai vreau ca ochii-ți focuri
Să nu-mi ardă inima,
Să pășesc din nou prin locuri
Unde nu e vraja ta.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din inimă să-mi ieși
Începând de azi mă doare
Fix în cot de dragoste,
Ea timp pentru mine n-are,
Și-mi e numai pacoste.
Mă alungă, apoi mă cheamă,
Nici eu nu mai știu ce vrea,
De azi n-o mai iau în seamă,
O scot din inima mea.
Fă-ți bagajul ș-apoi pleacă,
Ia cu tine ce-ai adus,
Inima de dor să-mi treacă,
Tu mai mult pe jar m-ai pus.
Îmi promiți marea cu sarea
Nevăzută apoi te faci,
Și mai mare-i îndignarea
Că vorbești când tre' să taci.
Te-arunc în temnița adâncă
Din inimă să-mi ieși, din cap,
Îți sap o peșteră într-o stâncă,
De tine dragoste să scap.
poezie de Răzvan Isac (19 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu buzele uscate de vânt
N-am să te reneg dulce făptură,
abajur al sufletului fără formă,
nimic nu-ți cer înapoi.
O rugă în genunchi mă înalță
deasupra de lumea ochiului,
îți umplu clipele cu apele lui,
să văd cine pentru cine-i umbră
de o să-mi furi mereu nemișcarea
și o să mă ridic precum zidul
în fața anotimpurilor de gheață
cu voința bărbatului așteptat.
Nimic nu va trece de extazul inimii
și-ți voi închide iubirea în trup,
stâncă ocolită de prădătorii ascunși
într-o adâncă pădure ferită de privitori.
Săruturile dese cu fioruri îndelungi
cu buzele uscate de vânt,
dar mai adevărate decât lumina
îmi pun stăpânire pe toate păcatele
și rup din mine tot cerul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Afară ninge cu fluturi
Să-mi amintști
cum ți-ai neglijat destinul,
l-ai lăsat pradă
învingătorilor de ocazie,
nimic nu justifică sărbătoarea ochilor tăi
căzută peste durere
fără să împarți vinovația cu alții.
Din gânduri au curs fluvii de sânge
am fost pe malul lor
să privesc învolburarea.
În inima ta se răsfrânge suferința
pa care nu pot s-o divulg,
ea zace învelită-n tăcere,
afară ninge cu fluturi
care mor repede.
Să-mi pui pe frunte sărutul tău
cu picături de har ceresc
și-n roata pe care voi fi sfârtecat
nu-mi lăsa deznădejdea,
lasă-mi crucea mântuirii
să fiu bătut în cuiele de la osiile timpului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!