
Slavă ție!
Ajung cu gândurile în visele prezentului bolnav
hazardul rupe pagini din istoria recentă
eu nu le pot nici măcar desena
suntem prinși într-un cerc vicios.
Trăirile noaste roase de amintiri
curg prin prezentul insalubru și trist
scriu și o lună sângerie nu înseamnă nimic
dar un popor stors de sânge înseamnă ceva.
Isprăvile iernii sunt cum trebuie să fie
îmbracă pământul
nu dezbracă femeile frumoase
la care cei cu bani vor să ajungă
e o harababură de sentimente.
Încă mă mai gândesc la o lume posibilă
să se îmbrace în hainele adevărului
și nu la hoți la drumul mare
care te așteptă în orice clipă.
Doamne, îmi zic, cum am ajuns de săraci
cu duhul și cu toate cele,
numai tu poți să ne aperi
de acești monștri ai libertății
pentru care ne-am luptat degeaba
și am ajuns să ne rugăm iarăși la tine.
Slavă ție!
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vestimentație
- poezii despre prezent
- poezii despre visare
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre sărăcie
- poezii despre sânge
- poezii despre roșu
- poezii despre posibilitate
Citate similare

Tu nu mă lași din strânsoare
De la o întâmplare, la zeci, sute
timpul trece și se cuibărește în ele sănătos ori bolnav,
poți locui în el ca într-un oraș în care-ți scrii biografia
căutând cu tine-mpreună să depășim cuvintele,
să pătrundem unde se zidește-n dragoste poezia
și unde starea imaginară îmbracă forme de hârtie
în care poți râde ori plânge cu lacrimi
după pofta inimii.
Lumea-i decojită și străină de fiecare om,
o matcă în care curge lovindu-se de pietrele sorții
cu tot ce înseamnă vama lăsată prin ani,
limba are toate mesajele de rugă
puse pentru înțelegerea vieții și înălțarea în har.
Tu nu mă lași din strânsoare,
să mă privesc în vrajba oglinzii
nici să am clipele dezlipite de gânduri
în care se contopesc pe neobservate.
Vorbele calde și tot ce vor să spună
îmi adaugă lumina ce străbate noaptea
cu raze de lună-n ferestre
prin fiecare geam al sufletului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre râs
- poezii despre lumină
- poezii despre viață
- poezii despre vamă
- poezii despre sănătate
- poezii despre suflet
- poezii despre poftă
- poezii despre poezie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

De ce ...
de ce ne furăm drumurile
pe care trebuie să mergem?
de ce ne murdărim iarba care râde la noi
de ce aruncăm pe ea cu hârtii și gunoi?
de ce în tramvai, în autobuz sau troleibuz
în metrou
pe stradă, în magazin sau în scara blocului
la școală, chiar și-n noi
ne murdărim unii pe alții de parcă am umbla
goi?
nu suntem sălbateci!
nu suntem popor de tâmpiți!
de ce să fim gunoiul Europei?
de ce sa mințim chiar și pe copii?
avem munți, avem dealuri, păduri, râuri și câmpii
de ce toate astea trebuie să ajungă la străini?
avem fete și băieți, tineri și frumoși
de ce să-i mințim și să le dăm exemple
de conducători hoți și mincinoși?
se golește țara
pământul rămâne pustiu
satele cad în ruină
iar mulți am ajuns să umblăm prin lume
străini, aiurea, pentru noi un pustiu!
poezie de Viorel Muha (octombrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre minciună, poezii despre țări, poezii despre școală, poezii despre troleibuze, poezii despre tramvaie, poezii despre tinerețe, poezii despre sat sau poezii despre râuri

Trăitor în realitate
nu-mi caut destinul
el vine nechemat
aștept orice clipă să-l nască deștept
pun în sertare toate bucuriile și suferințele
și-l închid cu cheia sufletului
care nu se pierde
realitatea mai crudă decât mine
îmi urcă prin sânge
drăcușori de contrabandă
lumea se strecoară prin vene
până în vârful degetelor
și nu iese înafară din corp
are prea mult aer și hrană
puterea alunecă prin ea liber
și se regenerează
nopțile pleacă buimace de somn
și adorm în cer
nimic nu mă îndeamnă la luptă
îmi apăr puținul meu
nu sunt un vânzător de sentimente
sunt numai un trăitor
care își împarte puținul cu alții
prea mulți
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre somn, poezii despre realitate, poezii despre suferință, poezii despre noapte, poezii despre naștere, poezii despre inteligență sau poezii despre degete
Tu ești, Doamne...
M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălțime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoțesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting și pier.
Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Și mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.
Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar și ele-s, Doamne, tot din lume
Și-s și ele, Doamne, din pământ.
Pot să moară orișicând și ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.
Sigur ca dorința-mi încolțește
Când le văd și când în cer Te știu
Dorul meu când înspre Tine crește
Ele-mi stau de martori că ești viu.
Toate-s de folos și-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Și mai mult prin lume Te iubesc.
Ai lăsat un semn în fiecare
Și în toate strălucești la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.
Loc de taină și odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbești
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu ești Doamne veșnic Cel ce ești!...
poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre înălțime, poezii despre îngeri, poezii despre vorbire, poezii despre tată sau poezii despre stele

Odată cu timpul
Tot ce mă duce mai departe
nu sunt piedicile care mi le pui
ci ceea ce nu înțelegi
și afirmi dezinvolt
între noi nu stă aerul ci îndoiala
pe care o dorești să facă pui
și încă mulți
când nu mă poți prinde
ca să mă ajungi
încalecă calul
dar nu știi călări
decât pe mătură.
nu mă tem de întâmplări
posibilitățile depind de voință
știi că nu mă las învins
lupt și-ți îndepărtez orgoliile
nu ies după ploaie ca salamandra
să te îndrăgostești de culoare
și restul să rămână la fel
mai departe
tu nu hotărăști singură
lumea se pierde în hățișuri neștiute
cu timpul
ele se vor dezvălui
și văd cum eliberezi sentimente
prin toți porii deschiși
adaug libertatea de simțire
și orice dorință îmbracă haina
florilor scuturate
orice se numără greșit
se rupe de real
și înveți să crezi în adevăr
mai mult decât în tine.
clipele noastre fug
se duc
și vin altele
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre învățătură, poezii despre ploaie, poezii despre obstacole, poezii despre libertate sau poezii despre iubire

Toamna nudă
Toamna s-a dezbrăcat de hainele ponosite,
stau într-un picior și o privesc,
mă gândesc cine o forțează,
cine o pregătește de plecare goală
de se grăbește să n-o prindă zăpada.
Lăsați să vină vânturile iernii
nimeni să nu se plângă,
e mai bine să te tăvălești în zăpadă decât în noroi.
Pentru noi viața se-mbracă gros,
hainele se schimbă odată cu gândurile,
nu uitați să treceți mai departe
fără să priviți în urmă
seduși de iluzii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre nuditate, poezii despre vânt, poezii despre vinovăție, poezii despre toamnă, poezii despre seducție sau poezii despre schimbare

O putere inteligentă se ferește de Martiri. Știe că aceste fantasme nu numai că îi vor tulbura visele, ci vor cutreiera și cutremura mințile altora, îndemnându-i nu numai să iasă din obișnuita apatie, ci să dea, la rândul lor, mărturie. În al doilea rând, când lipsa de inteligență a Puterii este atât de mare încât nimic din ce face nu poate rămâne tainic, fiindcă e făcut aproape la lumina zilei, cu totală lipsă de subtilitate și cu maximumul de brutalitate posibil, atunci înseamnă că ea a ajuns la un punct în care nu se mai teme de gura lumii. Dar gura lumii, a lumii întregi, este un organ puternic, capabil să producă schimbări de atitudine și sancțiuni; și cine nu se mai teme de nimic înseamnă că a ajuns la o situație-limită, în care totul este egal, fiindcă nu mai există supraviețuire posibilă: panica a înecat ultima brumă de bun-simț.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre posibilitate, citate despre lumină, citate despre inteligență, citate despre visare, citate despre timp, citate despre supraviețuire, citate despre schimbare, citate despre panică sau citate despre gură

Firescul mă pune întotdeauna la punct
De la o vreme călătoresc prin lume și n-o mai neg
ajung în punctele ei vulnerabile,
firescul mă pune întotdeauna la punct,
frumosul singurătății prin multimi nu mă iartă,
dar nici nu mă lasă plecat acasă.
Nu moare nimeni de prea multă plăcere
un moment oportun trebuie folosit,
scrisuil îmi rămâne ultima fotografie în detaliu
în care las sufletul să rodească din amintiri.
Închis apoi între pereții interiori
am învățat să-i ascult cu răbdarea pusă la încercare,
dar am obosit,
sunt cuprins de un somn nevinovat
prin care visele vâslesc pe tărâmuri străine.
Mă închid în obișnuințe vechi
de care nu pot să scap fără să lupt cu înfrigurare
până capăt conștiința faptului împlinit
prin forța lucrurilor pe care le determin zilnic
ca un orb reperele de orientare
într-un oraș al întunericului perfid.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre singurătate, poezii despre plăcere sau poezii despre oraș
Ego sum
dumneata ce hram porți?
care va să zică crezi că ești om
de ce nu crezi în Dumnezeu, dar crezi în tine?
oare aceasta înseamnă să fii om, să crezi ceva ce nu cunoști?
cum dovedești că tu ești om, dar Dumnezeu nu există?
și de unde știu eu că nu ești robot?
de ce înoți în apă dacă nu ești pește?
de ce zbori dacă nu ești vultur?
ori unde-ți zboară mintea de te cațeri în vîrf de munte
fără să vrei să faci nimic acolo?
cumva crezi că om e să fii din toate cîte puțin?
că om înseamnă să fii ciudat, ca picat din lună?
cine ți-a dat pofte și sentimente?
ori poate viața altcuiva e menirea ta de slujitor,
să stai în umbra aceluia și să-ți aperi femeia și copiii
spui că îți plac mai mult fluturii, berzele, lupii și chiar și viermii
că te încîntă mult iarba și florile adevărate,
mai mult decît cele artificiale, că simți ceva mai mult,
ceva ce numai tu simți și că te doare
cînd vezi că alt om suferă și plînge
și de aceea, neapărat de aceea, ești om
dar știi tu oare ce e artificial și ce e natural?
și oare nu pot exista roboți și pentru a studia
cromozomii firului de iarbă?
că roboții gîndesc la fel, așa crezi tu,
și față de cele vii
și față de cele moarte,
față de oameni și față de marele zid chinezesc,
piramidele egiptului, statuia libertații
și tot ceea ce ție îți place
că ei nu au sentimente și morală
mai mult decît poți tu avea, mai mult decît tu le poți împrumuta,
mai mult decît poți tu lega în funiile sufletului tău,
dar ție cine ți le-a dat, ești sigur că numai tu ești cel adevărat?
tu, care funcționezi ca un robot îngrijit de alți roboți,
roboți care îți umezesc și încălzesc aerul
atît cît să-ți amintești de briza mării din tinerețe,
tu, cu sentimentele selectate și accesate prin plăci neuromotorii,
prin forțe magnetice și electrozi care scriu prin mîna ta
ceea ce crezi tu că vrei,
ori chiar scriu direct ceea ce tu gîndești
dacă tu ai amorțit în degete,
roboți care nu pot trăi fără tine, fiindcă asta e menirea lor,
să-ți calce în umbră,
să se ghideze după pîlpîirea minții tale, după focul iubirilor tale,
să-ți măsoare hemoglobina și să-ți netezească fruntea
în timp ce tu, de fapt, nu ai putea să trăiești
nici măcar o noapte, singur, în mijlocul junglei,
cu o carte zdrențuită în buzunar,
tu, un robot al roboților
și de unde știu eu că nu ești Dumnezeu?
fiindcă mă cheamă om în dicționar, răspunzi tu,
logic
poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roboți, poezii despre zbor, poezii despre existență, poezii despre adevăr, poezii despre înot, poezii despre vulturi sau poezii despre viermi

Cu aripi de ploaie
în nopțile mele visele devin păsări
cu aripi de ploaie
zboară peste întinderi aride
dincolo de margini lichide
lumina-și capătă surâsul senin și blând
ca o iubită după sărut.
timpul este o linie nesfârșită
nu știe nimic
își caută noi puncte prin care să treacă
din palmele mele muncite
adun puține monede în buzunare
să-mi cumpăr liniștea vândută de monștri
Doamne tu știi mai bine
gândurile care se nasc din suflet
și nu mă lași în păcat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre păsări sau poezii despre numismatică

Moartea nu înseamnă nimic
Moartea nu înseamnă nimic;
Nici măcar nu contează.
Am trecut doar în camera cealaltă.
Nu s-a întâmplat nimic.
Toate au rămas așa cum le știai.
Eu sunt eu, tu ești tu,
Iar viața prin care, atât de frumos, am trecut împreună este aceeași, neschimbată.
Vom continua să fim unul pentru altul ceea ce am fost întotdeauna.
Chemă-mă pe nume, așa cum mă chemai odinioară.
Vorbește-mi, cum îmi vorbeai întotdeauna.
Nu schimba tonul vocii
Și nu îmbraca hainele solemnității, nici pe cele ale durerii.
Continuă să râzi la ceea ce ne făcea să râdem împreună.
Distrează-te și zâmbește, gândește-te la mine, roagă-te pentru mine.
Lasă ca numele meu să-ți fie mângâirea care ți-a fost întodeauna.
Rostește-l lejer, fără a fi atins de umbra vreunui regret.
Viața are însemnătatea pe care a avut-o și ieri.
Este aceeași care a fost mereu:
O absolută și neîntreruptă continuitate. Ce este moartea, dacă nu un accident trecător?
Sunt aici cu tine, doar că nu mai sunt la vedere.
Exist și te aștept, pentru ceea ce va fi doar o scurtă perioadă de timp,
Undeva foarte aproape,
De partea cealaltă a străzii.
Toate sunt la locul lor.
Nimic nu este distrus; nimic nu este pierdut.
Un scurt moment și toate vor fi cum au fost.
Ne vom întâlni iarăși. Vom râde amintindu-ne de vremelnicia acestei despărțiri.
poezie celebră de Henry Scott Holland, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre voce, poezii despre moarte sau poezii despre frumusețe

O lume incomodă
o lume nebună care nu se dezminte
nu poți s-o lași să aștepte la barieră
când prin stație nu trece niciun tren
o rupi în bucăți pentru fiecare oraș sau sat
și o lași să se descurce singură
să-și croiască drumul
cel fără de moarte
și prin pustiu
nici într-un gest de supremă grație
tu nu crezi un pacient vindecat de iubire
ci mai mult îi persiflez sentimentele
mă adaug la fiecare clipă pentru tine
ca vinul într-un pahar
mă simt amețit de atâtea orgolii
îmi caut ca un orb oglinda în perete
de azi am o libertate ascunsă
ce-mi scapă printre degete.
caut ce nu găsesc
poate, poate mă voi dezlipi
ca niște cuvinte de memoria în care-s păstrate
și mă voi refugia în sufletu tău
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre trenuri, poezii despre pacienți sau poezii despre cuvinte

Nicio fereastră nu mai am
tu ești umbra care nu se vede
când se recunoaște adevărul
joci la două capete care nu se cunosc
eu sunt la mijloc și nu știu ce să fac
că nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător
tu torni norii în vase de lut
îmi umpli gândurile cu speranțe deșarte
și vrei să cred în ele
prin inimă îmi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăț de tot ce-i rău
cu medicamente străine
tu nu mă lași să mă purific și să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele
sunt închis de cenzură ca între pereți
nicio fereastră nu mai am
tu mă privești în ochi
eu te urăsc
și fiecare suntem rămași fără cuvinte
în alt fel.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre medicamente, poezii despre jocuri, poezii despre inimă sau poezii despre gânduri

Cercul nu cade
Se rotesc într-un cerc pe o margine de cer,
cercul nu cade,
nu are unde să se deschidă,
pământul e prea departe în albastru.
Nopți de busuioc își risipesc mirosul
prin aerul de care îngerii nu fug
și suferința urcă în altă lume
pe care nimeni n-o cunoaște.
Tu lasă-i să-și joace norocul
cu aceste bacnote din buzunare
de care vor să scape ca de o umbră
care se ține după cei împătimiti.
Pune-i liberi
să-și deschidă ochii și inimile
celor pe care-i întâlnesc pe drumul
lung al mântuirii de suflet.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre noroc sau poezii despre mântuire

Păsări de lună
noaptea se rupe de oameni
dar toți o știu cu fața cernită
și pete de înuneric pe tot corpul
pe care nu poți pune mâna
orice mișcare ușoară trezește teamă
îngerii călătoresc prin aerul luminos
cu aripi de porumbei albi
caut somnul și zânele lui
păsări de lună
cântec șoptit la stele
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre porumbei, poezii despre mâini sau poezii despre muzică

Poem filozofic pentru S
III
Mă gândesc că de aci am putea începe, aci ne-am putea găsi învestirea
într-o lume în care toate s-au făcut și noi venim prea târziu la ospăț.
Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne biruie din toate părțile și în toate felurile,
și să ne rugăm nu numai cu inima, ca măicuțele ce pomenesc la fiecare slujbă pe ofițerul comandant vrăjmaș,
dar și cu gândul, cu înțelesurile noastre mai liniștite, cu punerea noastră mai cumpătată
în rost a lucrurilor. Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne dau mașini de calculat,
pentru cei ce ne învață să facem unități industriale care să funcționeze mai bine,
pentru lumea care aduce toate noutățile și toate poluările, pentru cei ce au spus: "Dumnezeu a murit".
poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre poluare, poezii despre ofițeri, poezii despre industrie sau poezii despre filozofie

Îmi torni norii în vase de lut
știu, ești umbra care nu se vede
când se recunoaște adevărul
joci la două capete care nu se cunosc
eu sunt la mijloc și nu știu ce să fac
nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător
îmi torni norii în vase de lut
și umpli gândurile cu speranțe deșarte,
vrei să cred în ele
prin inimă-mi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăț de tot ce-i rău
cu leacuri străine
nu mă lași să mă purific și să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele
sunt închis de cenzură între pereți
nicio fereastră nu mai am
tu mă privești în ochi
eu te urăsc
și fiecare suntem rămași fără cuvinte
în alt fel.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre curățenie sau poezii despre cunoaștere

Gândesc, visez și îmi fac speranțe
am fost în clipa care a trecut
acum sunt altul într-o altă clipă
și rămân propus clipei viitoare fără pretenții
nu înțeleg nimic din aceste mișcări liniare
pozez într-o imagine călătoare prin timp
și mă chinui cu înțelesul a ce mi se întâmplă
gândesc, visez și îmi fac speranțe mari
dar nu găsesc nici un sprijin
mă întorc la pragul peste care sar departe
cu toată forța iubirii de care dispun
îmi așez pe marginea drumului plopii fără soț
dar nu sunt Eminescu
și-mi caut cuvintele epocii mele naufragiate
în sufletul unui popor dezmoștenit
de valorile în care crede
necunoscut mesajul meu se pierde
încât mă lovesc de toți impostorii
ce-mi fragmentează drumul cunoașterii
cineva mi-a spus că totul e în zadar
dar eu mă ambiționez să nu cred
și lupt pentru a mă ridica deasupra de obstacole
aștept lumina să-mi cadă pe umeri
s-o strâng la piept cu dragostea acestui pământ
din care izvoarele ne duc prin veacuri
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare, poezii despre mișcare sau poezii despre imagine

Paznicul turmelor (fragment)
Există destulă metafizică în a nu te gândi la nimic.
Ce gândesc eu despre lume?
Parcă poți să știi ce gândesc eu despre lume!
Am să mă gândesc la asta dacă am să mă îmbolnăvesc.
Ce idee am eu despre lucruri?
Ce opinie despre cauze si efecte?
Ce am meditat eu despre Dumnezeu, despre suflet
Și despre facerea lumii?
Nu știu. Mie mi se pare că a te gândi la toate acestea înseamnă
A închide ochii nu a gândi. Sau înseamnă a trage perdelele
La fereastra mea (doar că nu am la ea perdele).
Misterul lucrurilor? Parcă poți să știi ce-i misterul!
Singurul mister e că mai există unii care se gândesc la mister.
Cel care se așează la soare și-nchide ochii,
Începe să nu mai știe ce este soarele,
Și se gândește la multe lucruri pline de căldură.
Însă deschide ochii și vede soarele.
Și din acel moment nu se mai poate gândi la nimic,
Fiindcă lumina soarelui e mai valoroasă decât gândurile
Tuturor filosofilor și ale tuturor poeților.
Lumina soarelui nu știe ce face
Iată de ce ea nu este eronată, e doar ceva comun și bun.
Metafizica? Ce fel de metafizică au arborii de acolo?
Decât metafizica de a fi verzi și stufoși și cu ramuri
Ce dau fructe la vremea lor, ceea ce nu ne face să ne gândim,
Pe noi, cei care nu știm să fim atenți la ele.
Așadar ce altă metafizică mai bună decât a lor,
Aceea de a nu ști de ce trăiesc
Și de a nu ști nici ce înseamnă să nu știi?
"Constituția intimă a lucrurilor"...
"Sensul intim al universului"...
Toate sunt false, toate acestea nu înseamnă nimic.
Nici nu-ți vine să crezi că cineva se poate gândi la așa ceva.
E ca și cum te-ai apuca să faci tot felul de planuri și calcule
Când se anunță dimineața cu primele raze, iar pe conturul arborilor
Un aur lustral începe treptat să își piardă întunecimea.
A te gândi la sensul intim al lucrurilor
Este ceva în plus, cum te-ai gândi la sănătate
Sau cum ai aduce un pahar de apă fântânilor.
Singurul sens intim al lucrurilor
E faptul că ele nu au nici un fel de sens intim.
Nu cred în Dumnezeu fiindcă niciodată nu l-am văzut.
Dacă ar vrea el să cred în el,
Fără îndoială că ar veni să-mi vorbească
Și ar intra la mine în casă pe ușă
Spunându-mi, Iată-mă!
(Poate i se pare ridicul să audă așa ceva
Celui care, neștiind ce înseamnă să privești lucrurile,
Nu-l înțelege pe cel care despre ele vorbește
Cu felul de a vorbi deprins prin observarea atentă a lucrurilor).
Dar dacă Dumnezeu înseamnă flori și arbori
Și munți și soare și clar de lună,
Atunci și eu cred în el,
Atunci cred și eu în fiece clipă,
Și viața mea toată nu-i decât omelie și liturghie,
Și comuniune prin văzul ochilor și prin auz.
Dar dacă Dumnezeu e toate acestea: arborii și florile
Și munții și clarul de lună și soarele
De ce să le numesc eu Dumnezeu?
Le spun flori și arbori și munți și soare și clar de lună;
Întrucât dacă el se face, pentru ca eu să-l văd,
Soare și clar de lună și flori și arbori și munți,
Dacă el îmi apare ca fiind arbori și munți
Și clar de lună și soare și flori,
Înseamnă că el dorește să-l cunosc în chip de
Arbori și munți și flori și clar de lună și soare.
Iată explicația că ascult de el,
(Ce știu eu mai mult despre Dumnezeu decât Dumnezeu despre el însuși?),
Ascult de voința lui trăind, spontan,
Precum cel care deschide ochii și vede,
Și îl numesc clar de lună și soare și flori și arbori și munți,
Și-l iubesc fără să mă gândesc la el,
Și îl gândesc văzând și auzind,
Și cu el drumetesc însoțindu-l clipă de clipă.
poezie celebră de Fernando Pessoa, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci, poezii despre Soare, poezii despre munți, poezii despre metafizică sau poezii despre flori

Într-o livadă de vis
Nu mă grăbi să te iubesc,
știu că timpul trece și nu mă îndemnă să aștept,
dar fructul e în pârgă, nu-i încă copt
și drumul nostru trebuie să fie același
fără meandre și ocolișuri
care nu duc acasă.
Cred că dragostea numai încape în cuvinte,
e capricioasă ca prima lună de primăvară
care ne murmură frumos verdele în ochi.
Nu vreau să cad pradă crudului luminos
și să mă prind în jocul ispitei
sfârșit în poemul pe care îl scriu
până vine vara și pe ramuri se coc fructele
într-o livadă de vis.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fructe, poezii despre verde, poezii despre sfârșit sau poezii despre primăvară