Într-un univers de hârtie
Azi dimineață m-am trezit cu picioarele reci
trecea prin trup un fior de gheață topită
nu mai eram eu cel vesel și bine dispus,
să văd cum răsarele soarele printre cireșii în floare,
un adevărat miracol de neuitat,
o poezie a sufletului cu incantații telurice
care se dezvăluie din interior.
Ziua începe să capete miros proaspăt
pe care l-aș duce cu mine-n lume
dacă nu mi s-ar fi tăiat pofta nebună de viață
în care întregul peisaj era al meu,
și-s lăsat să încap cu toate simțurile
într-un univers de hârtie
pe care-mi scriu gândurile și apoi zboară
odată cu timpul.
Lumina îmi pune raze între degetele mâinilor
și apoi le ridică spre cer,
odată cu ele umbre de păsări albastre
străbat universul și-l deschid
minții în creștere de aripi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Între mine și vis
s-au scris cuvintele și cerneala s-a uscat
foile de hârtie au ațipit pe birou
mi-au rămas gândurile de veghe-n somn
între mine și vis e o legătură de spirit
te-ai îndepărtat și dimineața m-a trezit
roua zorilor aduce un miros proaspăt
o să-ți aduci aminte de izvoarele cu ochi plutitori
unde se scaldă lumina vie
fără să te întorci la matcă
sufletul tău poartă căldura de acasă
și tânjește la lucruri sfinte
n-o să înțeleg niciodată
ruperea de întreg
de ce drumurile mele iubesc pietrele
și picioarele nu
se lovesc de ele și totuși merg mai departe
nimic nu mă îndeamnă la zbor
înainte de a căpăta aripi care nu se frâng
întinderea este nemărginită și n-o pot cuprinde
încerc alte mijloace
care-mi așează pe umeri simbolul păsării
pe care-l visează orice muritor
care nu se lasă prostit de niciun zvon
și pășește pe urmele înaintașilor săi
și schimbă viața
dragostea se închide-n inimă și pleacă
odată cu sângele-n trup
deseori ceața se ridică
dar singurătatea rămâne
și devine ucigașă
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul tăiat din viață
Am intins firul albastru între doi copaci
și i-am legat unul de altul
n-au spus nimic
se simțeau fericiți, clătinau din frunze
păsările făceau schimb de triluri
și de copaci.
Pe pământ umbrele se rotunjesc
cu margini schimbătoare,
subțiri.
Fug cu timpul tăiat din viață
și-l scap în amintiri,
diminețile îmi deschid luminoase cărări
dincolo de prefață.
Dacă scriu negru pe alb
fără hârtie,
nu mă lăsați să termin!
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o dimineață de floare
Noaptea se umple cu trăirea bucuriei
de o lumină care nu arde
venită din cerurile deschise.
iertare îmi cer
și totul mi se pare divin
într-o dimineață de floare
în care pacea lăuntrică se respiră.
În mine pătrunde lumina
cu raze subțiri, multicolore
care-mi pun pe față
strălucirea învierii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina fulgerată prin întuneric
cine se zidește cu piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
zăcământul de platină
nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu cred odată cu tine
Tu nici n-ai fost,
eu ți-am citit chipul printre femeile pământene
și l-am lăsat să capete trup de fecioară
asemenea Ceciliei.
Eu cred odată cu tine,
sunt mai mult decât poți tu vedea
mirele virtual care ne unește-n simțiri
sub dreapta îngemănare a cerului
unde fără niciun împărat
credem în el
și sângerăm în adevărurile lui
din cuvânt
până la sfârșit.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În zăcământul de platină
cine se zidește-n piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
în zăcământul de platină
ce nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochiul magic
Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiți,
voi uita pe unde am fost și dacă am fost
ori am lăsat la alții ce am avut,
mă voi despărți cu totul de trup
chiar și gândurile mă vor părăsi,
o umbră poate să-și aducă aminte
de soare când m-am ascuns,
voi întra într-un labirint fără ieșire
în care și steaua mi se va topi.
Nu voi mai simți nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,
voi iubi altfel decât am știut
fiindcă inimă nu voi avea,
doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.
Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc cu ochiul magic.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce nu pot face
norii, umbrele ori lumina
mă apasă pe gândurile ce-mi consumă existența
care locuiște nestingherită în trup
cu statut de viață.
mai departe merg liniștit
până la capătul speranței dezlănțuite
ce nu se lasă supusă de ignoranță
nici de aspirațiile neverosimile timpului prezent
și încearcă să scape de singurătate
cu omiprezența ta în jurul mesei
la care se scriu poemele destinului
cu păsări care dau zborului contur
prin spațiul dimensionat de iubire
în care nu pot trăi fără tine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici să visez nu pot
Noaptea se scufundă într-o muzică tristă,
dorm cu fața la un perete de sticlă,
cei de dincolo nu știu ce fac
stau închiși în cutia lor ermetică.
Prin somnul meu zboară păsări
care-mi poartă gândurile pe aripi,
întunericul e constrâns
să se refugieze-n grădini.
Nici să visez nu pot pe lumina decolorată,
suconștientul se reface și el
purtat pe teritorii străine,
dimineața îmi coboară-n palme
cu raze reci de transpirație
abia percepute.
Nu mă încântă decât bucuria
înflorată de glasurile celor care-și povestesc
cu gesturi largi,
pesemne întâmpări ciudate
rupte de realitate.
Întorc fila vieții
și trec mai departe cu învățatul,
poate se prinde și de mine ceva
care să-mi învârtă mintea
prin risipa din lucruri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu există margini
Într-o înfrățire cu timpul,
nu știu dacă mai trăiesc în el ori în afara lui,
simt că am un timp propriu
care-mi oferă o altă perspectivă vicleană
într-un anotimp nediferențiat de viață.
Marginile universului meu nu există,
scriu cu raze de soare pe umbre
și-n fiecare semn pun o identitate falsă
dată de un botez în ape necunoscute,
așa că, primește-mă și pe mine, Doamne,
cu ruga la praznicul împărătesc,
să fiu meseanul tău
care-și rupe pâinea din suflet
și o împarte celorlalti
chiar dacă-i mică
și nu-i satură.
Lumina din ochii mei
e aceeași
pe care mi-ai dăruit-o Tu
și cuvântu'-i la fel.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiecare zi e un scenariu de vise
De când te-am întâlnit femeie,
inima mea e ocuptă cu dragoste
și așteptările se înmulțesc mereu
ca ierburile primăvara.
Fiecare zi e un scenariu de vise
pe care le rup din gânduri și le contest
cu fiecare clipă care-mi încearcă instinctul
ori fug de culorile alb negru.
Ceva minunat mă ispitește prin trup
de pornesc să ajung la negrăitele cuvinte,
să-mi creeze starea de cântec și dans
în care formele-i desenează mișcarea.
Nu știu ce s-ar întâmpla fără tine iubito,
tu ești lumina prin care pășesc
spre orizontul care merge odată cu noi,
dar nu ne grăbim, vrem mai întâi să trăim
întreaga poveste.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vede universul oval
A coborât din aer dar nu știe ce face
îi simt pulsul cum bate.
Rămâne să-și umple timpul cu clipe active
pe care vrea să le trăiască intens,
zilele îi schimbă gândurile nehotărâte
și adună-n suflet bucuria de a trăi
în sublimul iubirii ce iradiază din trup
razele armoniei pe față.
Își apropie depărtarea,
vede prin ea universul oval
și-l șlefuiește cu dalta minții ascuțite,
piatra o face vorbitoare,
se oprește la ochi de zeitate
și vede nesfârșitul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu aripi de ploaie
în nopțile mele visele devin păsări
cu aripi de ploaie
zboară peste întinderi aride
dincolo de margini lichide
lumina-și capătă surâsul senin și blând
ca o iubită după sărut.
timpul este o linie nesfârșită
nu știe nimic
își caută noi puncte prin care să treacă
din palmele mele muncite
adun puține monede în buzunare
să-mi cumpăr liniștea vândută de monștri
Doamne tu știi mai bine
gândurile care se nasc din suflet
și nu mă lași în păcat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din amintiri
Ne alergam pe poteci printre ierburi înalte,
alunecam și ne scufundam în ele,
părula tău împrumuta mirosul lor copt
de unde priveai ceru cu nori albi, trecători
și nu scoteai nicio șoaptă doar câte un sărut
venit ca un dar să se mire albinele
care lucrau de zor la fiecare floare.
Apoi ziua cu amiaza ei de foc
ne trimitea la scăldătoarea din râul
cu apele împuținate dar limpezi și curate,
și dincolo de toate mirajul tinereții în fierbere,
mișcarea care ne cotropește simțurile
și pune în retorte razele soarelui peste talazuri.
Mai târziu umbrele după-amiezii și seara peste vii,
turla bisericii cu clopote lucioase de aramă
peste care timpul aluneca cum o corabie boreală
și șoldul tău lipit de mine
era o alternativă din care nu voiam să scap
ca un fluture din destinul său.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri reci
Azi străbat cărările,
Iernii îi fac poftele;
Lăudând troienile,
Scrobite și dantelate,
De vântul rece sculptate,
Ca să nu fie uitate.
Valea pare încremenită,
Câte o cioară o mai descântă,
Brodată e alba-i mare,
Plină de mărgătitare,
De umbre și de picioare;
Despărțită în cărări
Ca o mare, de vapoare.
Gerul aspru îmi sărută,
Fruntea înaltă, gura mută,
De cuvinte înghesuită,
Ca o muză adormită.
Sătutându-mi trandafirii,
Din obrajii înghetați,
Soarele călduț și vesel
Îi face iernii în necaz.
Scârțâie sub pași zapada,
Fără un ecou anume,
Gânduri reci sau gânduri bune
Se îndreaptă către tine, către lume,
Că singurătatea crudă,
Gândurile înfierbântă.
De ești aproape sau departe,
Soarta vieții tot desparte,
Cum e apa între maluri,
Cum e marea între dealuri,
Sau destinele în valuri.
Gânduri reci în iarna rece,
Care vine, care trece,
Fiindcă timpul o petrece;
O! mireasă a anilor,
În albeața pletelor,
Tot tărâmul faptelor.
Cum să nu gândesc la rece?
Despre viața care-mi trece,
Vorbăreață apoi tăcută,
Greoaie și abătută,
Gânditoare apoi mută.
Umbra firii ce în urmă,
O lăsam, să nu ajungă,
Sus la steaua ce dispare,
Când scădeam la numărare.
poezie de Valeria Mahok (31 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu nu mă lași din strânsoare
De la o întâmplare, la zeci, sute
timpul trece și se cuibărește în ele sănătos ori bolnav,
poți locui în el ca într-un oraș în care-ți scrii biografia
căutând cu tine-mpreună să depășim cuvintele,
să pătrundem unde se zidește-n dragoste poezia
și unde starea imaginară îmbracă forme de hârtie
în care poți râde ori plânge cu lacrimi
după pofta inimii.
Lumea-i decojită și străină de fiecare om,
o matcă în care curge lovindu-se de pietrele sorții
cu tot ce înseamnă vama lăsată prin ani,
limba are toate mesajele de rugă
puse pentru înțelegerea vieții și înălțarea în har.
Tu nu mă lași din strânsoare,
să mă privesc în vrajba oglinzii
nici să am clipele dezlipite de gânduri
în care se contopesc pe neobservate.
Vorbele calde și tot ce vor să spună
îmi adaugă lumina ce străbate noaptea
cu raze de lună-n ferestre
prin fiecare geam al sufletului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercul luminii
dimineața
o fisură în stânca lumii prin care pătrunde lumina
ziua
o cîmpie pe care o stăpânește soarele
seara
un crepuscul ca o întoarcere la miraj
noaptea
o turmă neagră de zimbri coboară de pe deal
întregul
o roată pusă la osia timpului
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec și cuvinte
cântecul își frânge sunetele în surdină
în inima celor care iubesc cu teama
de făpturi închipuite
cuvintele se rup în silabe și adaugă semnificații
împart pe măsuri ritmul
și-l repetă
ușile se deschid
se încarcă în memorie
tot ce trebuie reținut și spus
se-nfășoară-n lumina dătătoare de viață
din care îngerii curg prin aer
și Dumnezeu
rămâne-n interiorul ființei
oglindă a sufletului
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Portret
Prind mai întâi ochii
apoi conturez întreg capul
indiferent ce mi s-ar năzări
doar gestica mâinilor mai contează
restul e culoare.
Orice personaj portretizat are fizionomia lui
surprinsă static ori în mișcare
acele lumini și umbre aruncate
să-ți dea senzația de viu
de ins aflat intr-o anumită stare
care se poate schimba în orice clipă
prin câteva trăsături de poziție
Dincolo de acestea trebuie să-i pui
zâmbetul, tristețea ori meditația
ca să i se intrevadă caracterul
ambițios, viruent ori meditativ
la întâmplarile prin care trece
din interior să-i transpară sufletul
intuit de privitorul captivat
și portretul e terminat.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 aprilie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confesiune
am fost odată cer în universul tău
mă străduiam să fiu senin
să îți zâmbesc
să îmi zâmbești
să ne zâmbim
am fost odată nor și m-am certat cu ploaia
ea a murit s-a spulberat
în dans
catrene
cântec
zbor
ea a murit dar eu eram nemuritor
n-a fost ușor să duc în spate
și tunete
și fulgere
și dor
am fost odată lacrimă pe-obraz de blândă mamă
plângea săracul suflet plângea
pentru băiat
pentru fetiță
pentru soare
lună
stea
plângea săraca mamă dar niciodată pentru ea
o implora o lume
un cer
un univers
pământul
să plângă peste mare
să nu ude nisipul
am fost odată om
mai bine nu eram
eram poet
eram
scriam
plângeam
mi-am întâlnit iubirea
mai bine n-o făceam
și trăiam doar o secundă
trăiam prima secundă
apoi
secunda doi
muream
poezie de Rebeca Cefalan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!