Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Abia mirări spinarea întrebării duce

(sonetivală)

***

mirări spinarea întrebării duce
sinceritate de lumini a cere
pe umbre, unde-s imnuri de tăcere
și preacuvânt pe a hârtiei cruce.

a ști cu vorbe însă-i drum de mere
lumești cunoașteri, fumegând năuce
din rugă, vând a lor de lut cauce
pe frunți călugărind sub veac himere.

***

sub ploaia cu morminte-abia de ești
un dumnezeu ținând la brațul stâng
femeie, har în visul meu nătâng,
abia de clipă-n veșniciei clești.

***

din primăvara ninsă de candoare
mai cade alb și viu și zău! ne doare...

sonet de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Citate similare

Epiderma unui gând

cunosc la zei de apă convertire
când ploaia gândului izbește pieptul
și rațiunea îmi conjugă dreptul
la rătăciri de vin de prin potire.

se săvârșește visul, înțeleptul,
dub toată dulce-a aștrilor rotire
în simplă a luminii povestire
și nefiind tenebrelor adeptul.

venind, femeie, în odaia-mi stinsă
aprinzi scântei de lene a păcat
dar șarpele-are patima învinsă.

cu tine-a mea murire-am îmbrăcat
spinarea cu poveri de alb mi-e ninsă,
acolo epiderma ți-ai urcat.

poezie de
Adăugat de ReySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Gurău

Jumătăți inegale

Plânge veșnic ochiul
stâng
de ce vede ochiul
drept
și plâng...
Se întinde brațul
stâng
să apuce brațul
drept
nătâng...
Se aude în timpanul
stâng
vorba din timpanul
drept
zâââng...
Se mișcă piciorul
stâng
pe lângă piciorul
drept
nătâng...
Mă împart în două
și tresar
jumătăți cu care plâng
nu rar!...

poezie de (iulie 2011)
Adăugat de Gheorghe GurăuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cu ploaia lacrima să se confunde

cu ploaia lacrima să se confunde
în mine plângi, lăuntrică femeie
prin timpul care taine-n zări încleie
argintul fiert e rece în secunde.

a descuia genunile-mi ești cheie
și vis de nalt acolo îmi pătrunde
pe umbre se rostogolesc, rotunde
mirări, eres pe calea ta, lactee.

pe ape stând trupească revărsare
ieșite-s oase din încheieturi
iar tu mă cerți cu voci interioare.

te mai pândesc în gând, la cotituri
pe unde este-amorul nostru oare
când vorba ni se-atârnă-n steag, pe guri.

sonet de
Adăugat de KakySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Intersectări

năluci de clipe trec spre totdeauna
și-n nicăieri era eternitate
în har de guri în preacuvânt scăldate
un adevăr șoptește-n vis minciuna.
aleanuri ai în ochi încătușate,
de-acolo-ți cad tristețile întruna
pe-obrazul de eres ce-mi ninge struna
femeie ce mirări te poartă-n spate.
iar timpul iar devine de himeră,
secunda te umbrește-n întrebări
și umblă zvon sub stea auriferă.
sub soare-i totul curgere pe zări
și-n a privirii tale-n taine eră
lumina ta mă spală în iertări.

&

mai toarnă foc pe flacăra subțire
la Dumnezeu să urce-n rugăciune
pe chipul de ninsoare zâmbet spune
femeie-a dragostei împărățire.
cum ieri în ai lui astăzi zori apune
singurătatea-i haz venind iubire
pe-avânt de șoapte-mi dai în sânge-orbire
și-n văzul de lumină-mi ești genune.
un drum de beznă curge către soare
cum niciodată-i veșniciei os,
mă-nseninez la tine-n trist ce moare.
sărutul de pe buze mi l-ai scos,
l-ai sfârtecat în raiuri de visare
de m-am ascuns la îngerii de jos...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Femeia pascală

Din mine chem enigma ta la oaste
să spintec măru-n vămi interioare
minciuna-n iaduri grabnic să coboare
și raiul tău să vindece năpaste.

În răni pe cuget clipa nu mai doare
ci-i la fântâni cu apele s-adaste
în veșnicii... Lăuntric strig și-n coaste
îmi simt femei de ieri și de candoare.

Pe drumul Domnului șezi, dumnezeie
ce dintre-atâtea nunți te izbândești
mireasă culegându-te-n idee
în vârf de buze-n sărutării clești
ori a vorbi... În liniște lactee
tu pruncul încă-n veac mai zămislești...

sonet de
Adăugat de WonderwomenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sub cerul ca spinarea de lacherde

Sub cerul ca spinarea de lacherde
Lumina e puțină, nefirească
Și ploi ne sting o flăcăruie-n iască
Abia aprinsă-n duh, să ne dezmierde.

În piepturi tristul prinde să se nască
Și rece-arzând e-n plaiuri rostul verde
De frig și frică visul ni se pierde
Drept oameni diavoli să ne recunoască.

Dar cu dreptate este vremea asta,
E toamnă, dragă, hai nimicuri zi-mi
Și-alină-te că-n tine-mi doare coasta.

E înc-amor, iertat de profunzimi
Și-n sânge ne încăierăm și basta!
Pe-adânc ori nalt tu rana clipei ști-mi...

sonet de
Adăugat de AnonimusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În exclamarea întrebării

[alb oleacă]


puținul e un mult al absenței
de fiecare dată când îți deschideam amintirea intra puțină umbră
și îngerii ne bârfeau despre oameni

tu ești o tăcere-n departe
ochii mei miopi nu mi te pot apropia
tu, propria
cerului meu adâncire-n fântâna ce plouă invers
pe zare chipul tău

uneori, când însetând de vinul nopții deschid morminte
șoaptele-mi sărută gura peniței,
ibovnică visului...
atunci îți descui enigma
din spinarea întrebării,
semn de exclamație arcuit

sonet de
Adăugat de OceanulSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În două vorbe

lumini ivesc alături
o pajiște de umbre
poem scriind pe-omături
uitat de cele sumbre

cătușe de privire
ni-l ferecau în inimi
și fără-mpotrivire
eram tăcuți și minimi

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A patra dimensiune (sintagma visului)

ne țipă ploaia-n ochi și rațiune
cu suflete furiș pe la altare
și trăsnete străpung în pomul care
un șarpe dulcele venin își spune.

ci multe rosturi azi își au stricare
că doarme Dumnezeu în apei strune,
deasupra noastră e de nori genune
și cade lacrima ce-n piept ne doare.

iar de-ntuneric strigă-n nopți răniții...
de-acolo plozi de umbre de-ați cules
voi, oameni, cu năluci hrăniți-i.

având pe guri sărutul de eres
prin lumea cu truism în definiții
un veac presus de clipe-am înțeles...

sonet de din A patra dimensiune
Adăugat de DormamuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vrajbă de eternitate

eternitatea e o vrajbă-a vieții
în cerul cel îndestulat cu rugă
din calea timpului ades să fugă
secundă-n neclintire bând poeții.

mirarea-ți este-n taine-abia văiugă,
adâncul din a florilor excreții
odaia-ți este-așezământ tristeții,
o raclă rațiunea ce-ți subjugă.

îmi ești corola ploii viitoare
ce din amar îmi va uda-n priviri
de nelumină stând făuritoare.

fiind de pasăre-n îmbolnăviri
îți respirai iar umbra și te doare
un gând spre oameni, clipă-n zăboviri.

poezie de
Adăugat de PopeyeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De tine

te beau singurătăți, fântână tristă,
femeie-n rugă lacrima ce-ți suie
zidind cu trudă-n amintiri statuie
și slavă clipelor ce-n azi există...
în lutul tău ci încă mâine nu e...
tu vorbe scuipi hârtiei în batistă,
oglinda ți-e icoană egotistă
și crucea-mpodobită-n duh de cuie.
eterică, de-abis și nupțială
tu întocmești în ploi privirii lege
în faptul meu de-a fi a te-nțelege
și dulce ești în blânda ta sfială.

la urmă toate sunt luciri de îngeri,
izbânzi ce-n tot se reazemă-n înfrângeri...

poezie de
Adăugat de AnimagusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pseudo

pictez în ceas cuvintele, nevolnic
și-mi pari venind în șa de umbre fierte
de nelumină rece să te ierte
când Adevăr la masa ta e stolnic.

în ale rugăciunilor concerte
creșteau mirări iubite-n har statornic
abia zărind finalul cel din ornic
când Dumnezeu deasupra să mă certe.

și așteptând Hristos spre Mântuire
atunci, în nelumire de coșciug
voi stinge-n mine Iad în bântuire.

în mersul tău ți-e talpa ca un jug
chiar de-are-n frumuseți alcătuire;
la pieptul tău o liniște conjug...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amurg de tine

a noapte
calea mi se urcă pe umbre
din omida amurgului de tine
zboară întunericul singurătății
la mormântul iubirii vin
amintiri cu înțelesuri stelare
șoptind
în lumânări lui departe

altfel
era același drum fumegând
de praf de zăpadă
în iarna suită pe trup de pământ
doar atât
că fără tine

poezie de
Adăugat de AtlasSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doamne

de chin flămândă-i rana bând o cruce...

recente leziuni spre mâine-aleargă
și azi e visul umbrei de pe targă
tăceri luminii doftor ce-i seduce...

în urma ta eu crez învăț să meargă
pe sub o grea pășire sub cauce,
din mult al tău pe gânduri duh mi-aduce
deși mi-e-n cuget zborul de litargă.

din perne spintecând un măr în carne,
din așternut de lut și de exist
adie nuntă frica s-o întoarne...

din maluri am găsit, din raiul trist
a clipelor în văz de timp lucarne,
pe tine-acolo, Doamne, alpinist...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Absurd de toamnă

Fântâna-n sete graiul tău mi-aduce
Din taina gurii, învelită-n apă
Și tot aștept venirea ta să-nceapă
În perne stând, fiindu-mi lenea cruce.
Să-mi urci în văz sosirea ta mioapă
Ce la absurd de toamnă se reduce
Pășind mirări de stih și flori caduce
Nimicuri, Dumnezeu să le priceapă.
Grădini în mine plumb deschid corolă
Și a metale curg în temple voci
Iar cugetul cu visul se ancolă.
Pe-altarul de cerneală mă invoci,
Plutesc suit în liniștii gondolă,
Avem în inimi psalmii reciproci...

poezie de
Adăugat de PikkySemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lene

[sub zodia rimei]


E viața noapte și zadar de vise
iar gândul cu nimicuri să se joace...
Tăcerea ta lumești enigme coace
și ochiul minții mele te privise.
Mi-e frig în sânge de un stih încoace,
poem spre mâine-n clipele ucise...
Sărutul tău în șoapte se-adâncise
și-i adevăr minciunii în găoace.
Că iar te vând mirării pe-o genune,
a întrebării nuntă de abis
deja pe unde-i preacuvântul zis
luminilor iubirii a te spune.

Și gura ta o lene grea grăindu-mi
spre zări de dulce nemaifost e jindu-mi

poezie de
Adăugat de PoesisSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Corăbii trec pe ape în ruine

corăbii trec pe ape în ruine
și-a îngerilor umbre-s la timonă
în lumânare-i rugă monotonă
plutind pe valul tristelor destine.

deasupra-i drum spre ochii de gorgonă
a zăvorî în om averi de bine
prin soarta picurând de lungi suspine
deriva-n sânge împietrind, maronă.

voi ancora în cheag de-nduioșare
iar de repaus rocă îmi vei fi
sisifică femeie-n vis ce-mi doare.

și adormind tu cruce nu-mi jertfi
la căpătâi; de haz în văz culoare
în zori având, sub lacrimă deși...

poezie de
Adăugat de PoseidonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ambiguu

tăceri pe gura ta ca de fântână
sub șoapta de mister tumefiată,
pe sânge ni se scrie clipa toată
sub coajă miez având la îndemână...
din adevăr în veșniciei zloată
se mistuie de veci la săptămână
cât a clădit dumnezeiasca mână
și-n șapte-a odihnit, sub stea bogată...
în mănăstirea visului zidită
femeie, Ană ce pereți te strâng,
în mine porți o liniște vădită...
că viciul de iubire e nătâng
intrând în vremuri taina ce-i ieșită
din îngeri care în sicrie plâng

poezie de
Adăugat de PekinezulSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeu strigat

[sub zodia rimei]

Îți este-a flacără, ba a-ntuneric...
În clipe asuprită-i viața toată,
secundele-s genuni ce-n sânge-noată
și șarpe-i traiul, unduind himeric

În dimineață dragostea îmbată
iar coasta mea din tine e-n feeric
și-s om, în lațul viețuirii, sferic
de lacrimi ud tăcerii grea, turbată

Ești întrebarea taină să aprindă,
în zori de noapte visul despletești
eu te privesc, icoană, în oglindă

Singurătatea-mi ține gându-n clești,
în cuget las cerescul să-mi cuprindă,
sunt propriul chip cioplit, din care crești...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Femur vărsat în rugă

parfum al stinsului mi-alcătuiește
în pipa veșniciilor tot jarul
un ultim fum în soartă mi-e ca zarul
de margini de soroc de se lovește.

strecor prin vămi de-aiurea necesarul,
pe frunți învățătură se ivește
acolo e al nemuririi clește
ce după chip îți făurea altarul.

îți aduceam iubirea mea ofrandă
în sânge ce mă doare ancestral,
pe-acoperiș sunt ploi în sarabandă.

pe zidul vremii sta un vis mural,
scoteai un aur rece din salbandă,
vărsat ca apa-n rugă-s femural.

poezie de
Adăugat de BlutoSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook