Abia mirări spinarea întrebării duce

(sonetivală)

***

mirări spinarea întrebării duce
sinceritate de lumini a cere
pe umbre, unde-s imnuri de tăcere
şi preacuvânt pe a hârtiei cruce.

a şti cu vorbe însă-i drum de mere
lumeşti cunoaşteri, fumegând năuce
din rugă, vând a lor de lut cauce
pe frunţi călugărind sub veac himere.

***

sub ploaia cu morminte-abia de eşti
un dumnezeu ţinând la braţul stâng
femeie, har în visul meu nătâng,
abia de clipă-n veşniciei cleşti.

***

din primăvara ninsă de candoare
mai cade alb şi viu şi zău! ne doare...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epiderma unui gând

cunosc la zei de apă convertire
când ploaia gândului izbeşte pieptul
şi raţiunea îmi conjugă dreptul
la rătăciri de vin de prin potire.

se săvârşeşte visul, înţeleptul,
dub toată dulce-a aştrilor rotire
în simplă a luminii povestire
şi nefiind tenebrelor adeptul.

venind, femeie, în odaia-mi stinsă
aprinzi scântei de lene a păcat
dar şarpele-are patima învinsă.

cu tine-a mea murire-am îmbrăcat
spinarea cu poveri de alb mi-e ninsă,
acolo epiderma ţi-ai urcat.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Rey
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătăţi inegale

Plânge veşnic ochiul
stâng
de ce vede ochiul
drept
şi plâng...
Se întinde braţul
stâng
să apuce braţul
drept
nătâng...
Se aude în timpanul
stâng
vorba din timpanul
drept
zâââng...
Se mişcă piciorul
stâng
pe lângă piciorul
drept
nătâng...
Mă împart în două
şi tresar
jumătăţi cu care plâng
nu rar!...

poezie de Gheorghe Gurău (iulie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ploaia lacrima să se confunde

cu ploaia lacrima să se confunde
în mine plângi, lăuntrică femeie
prin timpul care taine-n zări încleie
argintul fiert e rece în secunde.

a descuia genunile-mi eşti cheie
şi vis de nalt acolo îmi pătrunde
pe umbre se rostogolesc, rotunde
mirări, eres pe calea ta, lactee.

pe ape stând trupească revărsare
ieşite-s oase din încheieturi
iar tu mă cerţi cu voci interioare.

te mai pândesc în gând, la cotituri
pe unde este-amorul nostru oare
când vorba ni se-atârnă-n steag, pe guri.

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Kaky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intersectări

năluci de clipe trec spre totdeauna
şi-n nicăieri era eternitate
în har de guri în preacuvânt scăldate
un adevăr şopteşte-n vis minciuna.
aleanuri ai în ochi încătuşate,
de-acolo-ţi cad tristeţile întruna
pe-obrazul de eres ce-mi ninge struna
femeie ce mirări te poartă-n spate.
iar timpul iar devine de himeră,
secunda te umbreşte-n întrebări
şi umblă zvon sub stea auriferă.
sub soare-i totul curgere pe zări
şi-n a privirii tale-n taine eră
lumina ta mă spală în iertări.

&

mai toarnă foc pe flacăra subţire
la Dumnezeu să urce-n rugăciune
pe chipul de ninsoare zâmbet spune
femeie-a dragostei împărăţire.
cum ieri în ai lui astăzi zori apune
singurătatea-i haz venind iubire
pe-avânt de şoapte-mi dai în sânge-orbire
şi-n văzul de lumină-mi eşti genune.
un drum de beznă curge către soare
cum niciodată-i veşniciei os,
mă-nseninez la tine-n trist ce moare.
sărutul de pe buze mi l-ai scos,
l-ai sfârtecat în raiuri de visare
de m-am ascuns la îngerii de jos...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia pascală

Din mine chem enigma ta la oaste
să spintec măru-n vămi interioare
minciuna-n iaduri grabnic să coboare
şi raiul tău să vindece năpaste.

În răni pe cuget clipa nu mai doare
ci-i la fântâni cu apele s-adaste
în veşnicii... Lăuntric strig şi-n coaste
îmi simt femei de ieri şi de candoare.

Pe drumul Domnului şezi, dumnezeie
ce dintre-atâtea nunţi te izbândeşti
mireasă culegându-te-n idee
în vârf de buze-n sărutării cleşti
ori a vorbi... În linişte lactee
tu pruncul încă-n veac mai zămisleşti...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Wonderwomen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub cerul ca spinarea de lacherde

Sub cerul ca spinarea de lacherde
Lumina e puţină, nefirească
Şi ploi ne sting o flăcăruie-n iască
Abia aprinsă-n duh, să ne dezmierde.

În piepturi tristul prinde să se nască
Şi rece-arzând e-n plaiuri rostul verde
De frig şi frică visul ni se pierde
Drept oameni diavoli să ne recunoască.

Dar cu dreptate este vremea asta,
E toamnă, dragă, hai nimicuri zi-mi
Şi-alină-te că-n tine-mi doare coasta.

E înc-amor, iertat de profunzimi
Şi-n sânge ne încăierăm şi basta!
Pe-adânc ori nalt tu rana clipei şti-mi...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

În exclamarea întrebării

[alb oleacă]

puţinul e un mult al absenţei
de fiecare dată când îţi deschideam amintirea intra puţină umbră
şi îngerii ne bârfeau despre oameni

tu eşti o tăcere-n departe
ochii mei miopi nu mi te pot apropia
tu, propria
cerului meu adâncire-n fântâna ce plouă invers
pe zare chipul tău

uneori, când însetând de vinul nopţii deschid morminte
şoaptele-mi sărută gura peniţei,
ibovnică visului...
atunci îţi descui enigma
din spinarea întrebării,
semn de exclamaţie arcuit

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

În două vorbe

lumini ivesc alături
o pajişte de umbre
poem scriind pe-omături
uitat de cele sumbre

cătuşe de privire
ni-l ferecau în inimi
şi fără-mpotrivire
eram tăcuţi şi minimi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A patra dimensiune (sintagma visului)

ne ţipă ploaia-n ochi şi raţiune
cu suflete furiş pe la altare
şi trăsnete străpung în pomul care
un şarpe dulcele venin îşi spune.

ci multe rosturi azi îşi au stricare
că doarme Dumnezeu în apei strune,
deasupra noastră e de nori genune
şi cade lacrima ce-n piept ne doare.

iar de-ntuneric strigă-n nopţi răniţii...
de-acolo plozi de umbre de-aţi cules
voi, oameni, cu năluci hrăniţi-i.

având pe guri sărutul de eres
prin lumea cu truism în definiţii
un veac presus de clipe-am înţeles...

sonet de Ştefan Petrea din A patra dimensiune
Adăugat de Dormamu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajbă de eternitate

eternitatea e o vrajbă-a vieţii
în cerul cel îndestulat cu rugă
din calea timpului ades să fugă
secundă-n neclintire bând poeţii.

mirarea-ţi este-n taine-abia văiugă,
adâncul din a florilor excreţii
odaia-ţi este-aşezământ tristeţii,
o raclă raţiunea ce-ţi subjugă.

îmi eşti corola ploii viitoare
ce din amar îmi va uda-n priviri
de nelumină stând făuritoare.

fiind de pasăre-n îmbolnăviri
îţi respirai iar umbra şi te doare
un gând spre oameni, clipă-n zăboviri.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Popeye
Comentează! | Votează! | Copiază!

De tine

te beau singurătăţi, fântână tristă,
femeie-n rugă lacrima ce-ţi suie
zidind cu trudă-n amintiri statuie
şi slavă clipelor ce-n azi există...
în lutul tău ci încă mâine nu e...
tu vorbe scuipi hârtiei în batistă,
oglinda ţi-e icoană egotistă
şi crucea-mpodobită-n duh de cuie.
eterică, de-abis şi nupţială
tu întocmeşti în ploi privirii lege
în faptul meu de-a fi a te-nţelege
şi dulce eşti în blânda ta sfială.

la urmă toate sunt luciri de îngeri,
izbânzi ce-n tot se reazemă-n înfrângeri...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Animagus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudo

pictez în ceas cuvintele, nevolnic
şi-mi pari venind în şa de umbre fierte
de nelumină rece să te ierte
când Adevăr la masa ta e stolnic.

în ale rugăciunilor concerte
creşteau mirări iubite-n har statornic
abia zărind finalul cel din ornic
când Dumnezeu deasupra să mă certe.

şi aşteptând Hristos spre Mântuire
atunci, în nelumire de coşciug
voi stinge-n mine Iad în bântuire.

în mersul tău ţi-e talpa ca un jug
chiar de-are-n frumuseţi alcătuire;
la pieptul tău o linişte conjug...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de tine

a noapte
calea mi se urcă pe umbre
din omida amurgului de tine
zboară întunericul singurătăţii
la mormântul iubirii vin
amintiri cu înţelesuri stelare
şoptind
în lumânări lui departe

altfel
era acelaşi drum fumegând
de praf de zăpadă
în iarna suită pe trup de pământ
doar atât
că fără tine

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne

de chin flămândă-i rana bând o cruce...

recente leziuni spre mâine-aleargă
şi azi e visul umbrei de pe targă
tăceri luminii doftor ce-i seduce...

în urma ta eu crez învăţ să meargă
pe sub o grea păşire sub cauce,
din mult al tău pe gânduri duh mi-aduce
deşi mi-e-n cuget zborul de litargă.

din perne spintecând un măr în carne,
din aşternut de lut şi de exist
adie nuntă frica s-o întoarne...

din maluri am găsit, din raiul trist
a clipelor în văz de timp lucarne,
pe tine-acolo, Doamne, alpinist...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absurd de toamnă

Fântâna-n sete graiul tău mi-aduce
Din taina gurii, învelită-n apă
Şi tot aştept venirea ta să-nceapă
În perne stând, fiindu-mi lenea cruce.
Să-mi urci în văz sosirea ta mioapă
Ce la absurd de toamnă se reduce
Păşind mirări de stih şi flori caduce
Nimicuri, Dumnezeu să le priceapă.
Grădini în mine plumb deschid corolă
Şi a metale curg în temple voci
Iar cugetul cu visul se ancolă.
Pe-altarul de cerneală mă invoci,
Plutesc suit în liniştii gondolă,
Avem în inimi psalmii reciproci...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Pikky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lene

[sub zodia rimei]

E viaţa noapte şi zadar de vise
iar gândul cu nimicuri să se joace...
Tăcerea ta lumeşti enigme coace
şi ochiul minţii mele te privise.
Mi-e frig în sânge de un stih încoace,
poem spre mâine-n clipele ucise...
Sărutul tău în şoapte se-adâncise
şi-i adevăr minciunii în găoace.
Că iar te vând mirării pe-o genune,
a întrebării nuntă de abis
deja pe unde-i preacuvântul zis
luminilor iubirii a te spune.

Şi gura ta o lene grea grăindu-mi
spre zări de dulce nemaifost e jindu-mi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Poesis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii trec pe ape în ruine

corăbii trec pe ape în ruine
şi-a îngerilor umbre-s la timonă
în lumânare-i rugă monotonă
plutind pe valul tristelor destine.

deasupra-i drum spre ochii de gorgonă
a zăvorî în om averi de bine
prin soarta picurând de lungi suspine
deriva-n sânge împietrind, maronă.

voi ancora în cheag de-nduioşare
iar de repaus rocă îmi vei fi
sisifică femeie-n vis ce-mi doare.

şi adormind tu cruce nu-mi jertfi
la căpătâi; de haz în văz culoare
în zori având, sub lacrimă deşi...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Poseidon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambiguu

tăceri pe gura ta ca de fântână
sub şoapta de mister tumefiată,
pe sânge ni se scrie clipa toată
sub coajă miez având la îndemână...
din adevăr în veşniciei zloată
se mistuie de veci la săptămână
cât a clădit dumnezeiasca mână
şi-n şapte-a odihnit, sub stea bogată...
în mănăstirea visului zidită
femeie, Ană ce pereţi te strâng,
în mine porţi o linişte vădită...
că viciul de iubire e nătâng
intrând în vremuri taina ce-i ieşită
din îngeri care în sicrie plâng

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Pekinezul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu strigat

[sub zodia rimei]

Îţi este-a flacără, ba a-ntuneric...
În clipe asuprită-i viaţa toată,
secundele-s genuni ce-n sânge-noată
şi şarpe-i traiul, unduind himeric

În dimineaţă dragostea îmbată
iar coasta mea din tine e-n feeric
şi-s om, în laţul vieţuirii, sferic
de lacrimi ud tăcerii grea, turbată

Eşti întrebarea taină să aprindă,
în zori de noapte visul despleteşti
eu te privesc, icoană, în oglindă

Singurătatea-mi ţine gându-n cleşti,
în cuget las cerescul să-mi cuprindă,
sunt propriul chip cioplit, din care creşti...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femur vărsat în rugă

parfum al stinsului mi-alcătuieşte
în pipa veşniciilor tot jarul
un ultim fum în soartă mi-e ca zarul
de margini de soroc de se loveşte.

strecor prin vămi de-aiurea necesarul,
pe frunţi învăţătură se iveşte
acolo e al nemuririi cleşte
ce după chip îţi făurea altarul.

îţi aduceam iubirea mea ofrandă
în sânge ce mă doare ancestral,
pe-acoperiş sunt ploi în sarabandă.

pe zidul vremii sta un vis mural,
scoteai un aur rece din salbandă,
vărsat ca apa-n rugă-s femural.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Bluto
Comentează! | Votează! | Copiază!