În exclamarea întrebării

[alb oleacă]

puţinul e un mult al absenţei
de fiecare dată când îţi deschideam amintirea intra puţină umbră
şi îngerii ne bârfeau despre oameni

tu eşti o tăcere-n departe
ochii mei miopi nu mi te pot apropia
tu, propria
cerului meu adâncire-n fântâna ce plouă invers
pe zare chipul tău

uneori, când însetând de vinul nopţii deschid morminte
şoaptele-mi sărută gura peniţei,
ibovnică visului...
atunci îţi descui enigma
din spinarea întrebării,
semn de exclamaţie arcuit

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia interioară

meteahna tristeţii tale încape într-o poezie de ploaie
când îngerii mor deasupra mormintelor de apă
fântâni, invers, pe cer ţin zeamă
în existenţa lichidă a tăcerii spre şoaptă,
de acolo spre strigăt
tu, femeie de casă-n odaia sufletului meu
îmi ştergi praful din umbră, de pe tăişul răcnetului,
o mică fărădelege-n albastru
seninul are lumina în cioburi,
picături din ruga ce plouă invers, spre cer

azi pe lacrima ta s-a strâns praful,
pe-afară ploaia a supravieţuit
cu apa clocotind de cădere
unde tu
eşti cuvânt
şi carne de-amintire,
pasărea are cântecul astupat
în sicriul târziu

în toate literele mele-i cuib de morminte,
nu ştiu a scrie
ce toţi poeţii au uitat să spună
despre tine, femeie
cu nimbul aşezat, ca o pălărie pe creştetul lui Dumnezeu,
pe vis omenesc spre eternitate

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Afrodita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirarea (poem în fragmente)

în templul de pe acoperişul adevărului
poeţii sunt preoţi ai Mirării,
zeiţa aceea care le toarnă în gura peniţei
rostirea văzului de eternitate
şi zborul către aripa de înger, cea vindecată
mereu urmăriţi de propria umbră
pe glii de hârtie

&

Mirarea înfige în inima rostului
sângele îmbătrânit în lumină,
aproape în putrefacţie-i clipa
ce se va naşte

&

la fântâna cu lebede poetul mărturiseşte cântec
ori sincera cenuşă omidă,
nu e nici o deosebire
între om, fluture şi pasăre

&

Mirarea adună la Mâine acasă poeţii

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia mirări spinarea întrebării duce

(sonetivală)

***

mirări spinarea întrebării duce
sinceritate de lumini a cere
pe umbre, unde-s imnuri de tăcere
şi preacuvânt pe a hârtiei cruce.

a şti cu vorbe însă-i drum de mere
lumeşti cunoaşteri, fumegând năuce
din rugă, vând a lor de lut cauce
pe frunţi călugărind sub veac himere.

***

sub ploaia cu morminte-abia de eşti
un dumnezeu ţinând la braţul stâng
femeie, har în visul meu nătâng,
abia de clipă-n veşniciei cleşti.

***

din primăvara ninsă de candoare
mai cade alb şi viu şi zău! ne doare...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din umbră

sub nemişcarea obiectului umbra îi aleargă împrejur
de fiecare dată când îţi neclinteam sărutul
dragostea alerga împrejurul clipei
către ziuă îmi luam sărutul de acolo
să poţi rosti,
în jurul vorbelor stingeai umbre
ochii cerului tău se mai umbreau cu puţin de ploaie
îţi rostogoleam atunci în auz o umbră a pietrei de haz
eram un sisif negociindu-şi preţul nimicului de iubire
amestecându-ni-se umbrele pietrelor noastre iubeam
iscălind tăcerea din crepuscul de noapte
într-o rouă atât de ciudată
că ne cădeau căciulile de pe cuget

în calea luminii obiectul naşte întunericul minim
cum adus în calea ta mă nasc în iubire,
dragoste, umbră...

dimineaţă, ploaia ne plânge în ochi
şi pe-afară

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Thor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verdictul timpului

fântâna ochilor tăi a înspăimântat toate lacrimile
oamenilor ce se închină la zeiţa tristeţii
la cină mai înfuleci o bucată de moarte
adormind în braţele nopţii

dimineaţa o întrebuinţezi la speranţă

asupra apelor cărnii însă
pletele tale de gând se apleacă asemenea unor sălcii,
pe ramul cugetării de Dumnezeu
înmugureşte-ntunericul necredinţei
nu cerceta, îţi zic!
coboară din spinarea întrebării acolo

în coajă de minciună adevărul aşteaptă existenţe-n crepuscul
aşa că tacă-ţi mintea-n lumină,
sufletelor doar Dumnezeu le vine la interogatoriu

tăcerea e un obiect al gurii de obicei,
cu el îţi astupi vorba neînţeleaptă

veneam la tine să-mi înfierbânţi sângele rece, de şarpe,
mă serveai cu mere şi dulceaţă
de-mi urla hipervascularizarea-n brâu
iar în piept inima îmi făcea gălăgie

dar din toate câte or mai fi fost
în vremea aceea ciudată
când îmi ziceai că miros a Ştefan
amintirea mi-e temniţa pe viaţă
din verdictul timpului

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra

Fiindul tău iubire-n sânge cară
şi plină de visare e desaga...
Privesc în ochii tăi şi-mi văd întreaga
suire la divin pe-a tainei scară.
Morminte albe bând peniţei vlaga,
în stih fântâni cu giulgiu-n stea flecară...
Erau acolo ape ce-necară
un înger rătăcit, plutindu-şi plaga.
În pieptului văzduh de zbor licoare
îmi eşti de leac, sărutul de-mi respiri,
minciuna existenţei nu mai doare...
Tu duci, deasupra multor clevetiri,
cu adevăr a umple la izvoare
ulcica ta-n sentinţele subţiri...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Autolicus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vesel

intrând pătată de lumină-n noapte
ca într-un templu-acoperit de stele
te naşti când e senin peniţei mele
şi vorba-mi râde-n hram de vise coapte.

pe sânge-mi scrii amorului dantele
şi-al clipei de vecie nor de lapte
prin timpurile-acestea-n zgomot apte
şi de nimicnicie-n straie grele.

de bem secunda-n feerie fiartă
şi-n roua care cade pe statui
să nu şopteşti aceasta nimănui
şi inima de zvârcolire-mi iartă.

şi vesel din enigma ta întreagă
din mine tu aşterne-te pe şagă...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Jabba
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

pe cât îmi pot înţelege propria definiţie
din dicţionarul cu sensuri a fi
exist pe o coajă cu miezul în ceruri
într-o altercaţie între născut şi adevăr

tu eşti o altă definiţie a cuvântului iubire
fiind în dimensiunea păcatului
femeie, trezindu-mi sângele
dintr-o luciditate-a visării

noaptea sa scurs în spatele perdelelor de rouă
(îţi spuneam, să nu muşti mâna cu merinde pentru lumină)

uneori ne iubeam în somnul trivializării demonului feeric,
apoi iar eram îngeri

îmi amintesc, uneori îţi aşezai picioarele pe nervii mei
încât îţi şopteam vorbe de întuneric,
apoi era o nimica,
glumeam într-o iarnă cu omăt de hârtie
despre frigul de a te scrie,
caniculară,
plătind unui dumnezeu al mirării în mine
pentru servicii erotice ale stihului,
deşi, în definitiv tu îmi iscăleşti poezia
din vârful peniţei mele schizoide,
întru tine-i travaliul metaforei puţine deşi
mă naşti uneori în cuvântul
cel văduv de minciună

poezie de Ştefan Petrea din A patra dimensiune
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram

eram neînţelesuri în răgazul vieţii
somnul se grăbea repede spre vise
erai un semn gol în dreptul inimii
cerul respira fără mine
oftatul se pierdea în aer
zbuciumul frunzelor nu-mi suna în urechi
mirosul tău îmi roade verbul
şi ochiul lunii tremură-n oranj
uimirea a înflorit atunci
când dorinţele păgâne îţi săreau din plete
necuprinderea sare din braţe
albastru arcuit e mult prea departe
cuvintele trec prin ziduri
şi chipul frunzelor se arată în sărbătoare
când talpa calcă-n urma ta verde

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub cerul ca spinarea de lacherde

Sub cerul ca spinarea de lacherde
Lumina e puţină, nefirească
Şi ploi ne sting o flăcăruie-n iască
Abia aprinsă-n duh, să ne dezmierde.

În piepturi tristul prinde să se nască
Şi rece-arzând e-n plaiuri rostul verde
De frig şi frică visul ni se pierde
Drept oameni diavoli să ne recunoască.

Dar cu dreptate este vremea asta,
E toamnă, dragă, hai nimicuri zi-mi
Şi-alină-te că-n tine-mi doare coasta.

E înc-amor, iertat de profunzimi
Şi-n sânge ne încăierăm şi basta!
Pe-adânc ori nalt tu rana clipei şti-mi...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar nu găseam cuvântul

(vorbe goale)

ţi-am învăţat liniştea până în oasele tainei
schelet de umbre umblător
udat puţin de sângele de a fi
pe cale umbla goana
icoană în lumi de lumină erai
din sufletul tău făcut bucăţele
suind în cocoaşa întrebării

îmi creştea uimire în destinaţii de morminte
îmi erai astâmpăr pe zare
ochii îmi erau plini
de implozia în duh a frumuseţii tale,
aceea ce făcea casă de piatră cu eternul
divinul venea, fruct de zbor
cu miezul pe ape

erai o noţiune despre tristeţe
intrând în lacrima încovoiată-n destin
unde toate-s în flăcări ude,
nisipul de cântec şi mâine nu e
pasărea are piept din pânză de moarte

nicăieri era o noapte astrală
noi ne uneam acolo nimicurile
într-o căutare ce ne ermetiza, devenind singuri

în rest, aceeaşi lume luminată de minciună,
de raze de-ntuneric rânced
sleindu-şi untura în oameni

asuprit de adevăr
iar nu găseam cuvântul

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Discordia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri puerile

sânge asurzind de flacără
în inima întrebuinţată spre a fi,
între coapsele ei pruncul nefiinţă aşteaptă
propria dimineaţă

citind pe chipul tău poezia zâmbetului
lumina mi se dezbracă de trist,
îmi intră în scheletul viselor impudice

fac dragoste cu umbra
ce se revarsă din tine-n ţărână
din pricini de soare ori lună

amor cu pământul ce se va deschide o singură dată
să intru însoţit de carne
duhul îmi va fugi cât va vedea cu ochii

&

până moartea ne va râde în luturi
tu eşti genunea în care cad
în iubire

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Yo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ban lichid

demoni de apă intrau pe poarta privirii
plouă, umbra mi se pitise în carne
în toate-i zidire de tempu-al tristeţii
zădărnicie oficiază Sisif
când lacrima e o piatră prăvălită din munţii ochilor
a solidifica pe buze sărutul

vorba era o rană pe gură,
suiam în interior, pe dioptrii de sânge
miopia iubirii te chema alături
plouă,
mormintele mele cresc la rădăcini de eternitate
vis de raclă doarme-aeriform
în perna văzduhului nunţii,
tu poţi fi oricare dintre cele câteva femei ce mă divulgă,
fiecare-i mireasă, fiecare dumnezeie
a cărnii şi duhului meu
într-o sacralitate umezită de timp
plouă, clipa e cocoaşa întrebării

în piept ţin banul vânzării de sine,
lichid,
cât să-mi cumpăr altă ploaie,
pe asta de-acum au stricat-o poeţii
şi plouă, Doamne, plouă-n
sisifică splendoare

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Stix
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către A patra dimensiune

cuvintele tale curgându-mi în piept rugăciune
la ceasul unei clipe-n travaliu,
se va naşte poemul visului şi puţină eternitate
apoi iar fugim în a fi oameni

când ne dă de demâncare moartea
cântăm în timpanele lui Dumnezeu,
apoi iar sub sisifica ardere ne scăldăm în cenuşă,
în vremurile de azi renaşterea se face
în încă un rapt,
în încă o piatră ce se rostogoleşte
la picioarele statuii

numeşte-mă Om să-ţi dau o coastă,
altar de trup şi chip cioplit

poezie de Ştefan Petrea din A patra dimensiune
Adăugat de Atlantida
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am cunoscut niciodată

deschid fereastra
în fiecare dimineaţă
o dimineaţă oarecare
îţi simt parfumul
când privesc un fluture rătăcit
soarele străluceşte uneori
atunci ştiu că zâmbeşti
alteori plouă
presupun că e doar lacrima ta
nu te-am cunoscut niciodată
iubito
poate doar într-un vis fără ţărm
dar când deschid fereastra
în fiecare dimineaţă
o dimineaţă oarecare
îţi simt parfumul

poezie de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au gust de tine...

Ochii mei poartă izbânda luminii
pun carmin în sângele macilor
şi râd atât de albastru
când fluturii se rotesc în simfonii,
ochii mei stau primii la pândă
să prindă galbenul ce sărută albul lunii
şi atunci ochii mei scriu poezii,
ochii mei sunt căprui şi verzi în lumină
aşa ca o dulce nehotărâre,
când vrei să pleci şi nu poţi,
sau ca atunci când stelele
nu ştiu să spună noapte bună
ochii mei poartă în sclipiri chipul tău,
aşa sunt ochii mei
scrişi să vadă cu tine....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de zi

într-o coajă de rugăciune
suie în stele speranţa,
chestia aceea despre umbră a tăcerii
învăţând liniştea cu adjutant liric placebo,
bolnav de timp adorm sub sprâncenele tale
a întrebare se ridica una
interogându-mi duplicitatea dintre umbră şi mâine
îngerul ţipa multicolor,
curcubeu al esenţelor diluate ridicând fusta nopţii

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută copile

Când vine vara şi pâinea-n câmp dospeşte,
Cireşele se coc şi soare dogoreşte,
Tu copile, cerul senin îl priveşte
Şi celui de sus, din suflet mulţumeşte.

Când te scoli în fiecare dimineaţă
Sărută părinţii! Că ei ţi-au dat viaţă.

Sărută pământul care te hrăneşte,
Sărută apa că setea-ţi potoleşte.
Sărută lumina care te-ncăzeşte,
Sărută şi vântul când te răcoreşte.
Sărută copacul care te umbreşte,
Sărută şi floarea care înfloreşte.
Sărută chiar ploaia când te limpezeşte.
Sărută copile! Sărută copilăreşte.

poezie de Dumitru Delcă (12 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot fi vasul tău

Mă gândesc că o tulbur, dacă deschid gura şi o înghit.

Prefer de fiecare dată să o iau în braţe uşor,
cum au luat oamenii din Ninive pe omul lui Dumnezeu
azvârlit pe ţărm, şi să vorbim despre vreme,
despre copii
sau despre taxe şi impozite locale.

Eu ştiu că sunt un peşte greu, care vânează în ape adânci, departe de iureşul şi zvâcnirile marelui fluviu;
aruncat ca năvodul, în ochiurile lui se prind solzii tineri ai îndrăgostiţilor,
în fiecare zi în care eu mă confund cu respiraţia ei,
cu râsul ei în cascadă,
cu nămolul conversaţiilor burgheze pe care îl aruncăm peste mal,
cu priviri fugitive, cu alea-alea, cu jocuri de limbaj, mai mult sau mai puţin vinovate.
(peste malul fiinţei, desigur)

Când vorbeşte, privesc un punct fix, deasupra ochilor ei
şi repet în gând rar: "crainic, craniu, verdeaţă, panică, fundament, cotor, magic".

Nimic altceva decât vechea şi banala practică de şaman de a păstra vii într-un vas oarecare de plastic
(în vasul-text, desigur)
peştişorii de aur care îi traversează ochii.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Darcy: Cum te simţi în seara asta, draga mea?
Elizabeth Bennet: Foarte bine... deşi aş vrea să nu îmi mai spui "draga mea".
Domnul Darcy (zâmbind): De ce?
Elizabeth Bennet: Pentru că aşa îi spune tatăl meu mamei când este supărat.
Domnul Darcy: Atunci ce alinturi îmi sunt permise?
Elizabeth Bennet: Să mă gândesc... "Lizzie" în fiecare zi, "perla mea" duminica şi... "zeiţă divină"... dar numai la ocazii foarte speciale.
Domnul Darcy: Şi... eu cum ar trebui să-ţi spun când sunt supărat? Doamna Darcy?...
Elizabeth Bennet: Nu! Nu! Îmi poţi spune "doamna Darcy"... numai atunci când eşti foarte foarte fericit.
Domnul Darcy (îşi ascunde zâmbetul): Şi în seara asta eşti totuşi... doamna Darcy? (O sărută pe frunte.) Doamna Darcy... (O sărută pe obrazul drept.) Doamna Darcy... (Îi sărută nasul.) Doamna Darcy... (O sărută pe obrazul stâng.) Doamna Darcy... (În cele din urmă îi sărută gura.)

replici din filmul artistic Mândrie şi prejudecată, scenariu de Deborah Moggach, după Jane Austen
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!