Consistenţă

ninsoarea
ne luase oarecum prin surprindere
n-am fi putut spune dacă eram
veseli speriaţi... doar curioşi
învăţam din mers
această ieşire amplă de sub nisipuri
proiecţia uriaşă a micului eu din nimic

cu priviri frontale de pitici războinici
ne-am deschis reciproc rănile... hectarele de pustiu neiubit
fulgii se păstrau intacţi deasupra încinsăturii inimii
o abatere minimală de la legile firii cel mai probabil
simple derogări de la verdict

siluete pufoase traversau
centrul de echilibru al cosmosului
mirările se ciocneau se amestecau
lângă tulpina copacului fidel
purtând rătăcirea chipului

toată această frumuseţe
şi noi tăietorii-de-lemne
păcătoşii... prin neputinţa
de a-i ţine piept....

atunci ţi-am vorbit!

despre copilăria mea muzicală
despre dimineaţa aceea constant repetându-se
în aplauzele argintate ale zăpezilor ầ la minute

drumul era luuung
fericirea se forma din albastrul-cu-mov al florii ghimpate
împodobind vidul din gardurile după-amiezelor albe fără sfârşit

din adâncul troienelor
doi călători şi-o luminiţă gălbuie

oricând
ar fi putut
surveni
viaţa

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Il existe toujours un ange gardien

oamenii miroseau a bomboane mentolate
nimeni n-ar fi putut spune
cât de conştienţi cât de mândri cât de indiferenţi
erau ei la frumuseţea degajată

se opreau în dreptul bazarului cu iluzii
mimau negocierea afişau expresia achiziţionatorului de succes
oricând îşi puteau permite investiţii în trecut

ieşeau... briza împingea pe scenă
siluete valencia eşarfe galbene prelungind
fragilităţi minore în aria aceea unde părea
că îngerul se uneşte cu omul

dansau-dansau!
nu era vina lor!
străzile pocneau de reacţii chimice!

râzând îşi asigurau porţia poate eronată de endorfine
călcau terenuri minate se aventurau scăpau ca prin urechile acului

din instinct din convingere
o pasăre le purta hainele aruncate
trecându-le iertătoare prin vămile cerului
ca printr-o zonă a memoriei afective

ei treceau
miroseau constant
a bomboane mentolate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mes lèvres ont le goût dʼun fruit sauvage

ştiu
nu-i prea confortabil în preajma mea
habar n-am avut eu vreodată ce-i aia
femeie înduplecată
de-aici
teama lucrurilor de mine supunerea
decizia lor de a exista silenţios şi onest
până la poeticitate
şi pânzele albe încercând să conserve
statutul depărtării înalte
această mare a adâncului
în care ai fi putut să găseşti
o parte însemnată din mine

vezi tu
iubirea nu începe cu carne
n-are cum să sfârşească

această sălbăticie
adusă tocmai din prima zi
când prada s-a încredinţat vânătorului
fără să clipească

(Dumnezeu nu anticipase
cât era El de Dumnezeu
sau poate tocmai de aceea a optat
să acorde prezumţia de naivitate...)

să nu ripostezi deci
dacă mă voi sustrage domesticirii
regulilor fructului gustat cu de toate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sindrom reflex

ochii ei se făcuseră mari
traversau continente/ timpul zero-spre-infinit
rezolvau memoria albă a lacului/ spaima lui
în singurătate/ de-a lungul erelor depusă
în angoasele pescăruşilor fără de chip

desculţă şi vie traversa
odiseea păsării de la punctul acela
când nu era nici măcar ideea de zbor
mai apoi cineva desenase aripi
ieşirea în lume a timpului

traversa
fieful dropiei
tristeţea ei rămasă împăiată
în arsura îngheţată a dunelor
pretext pentru oameni să se neliniştească
spre sine convinşi să se reverse fericiţi

uimirea ei uriaşă
decojea cuvintele
crusta aceea a oului cosmic
până la ultimul semnificat
matrioşka dicta filosofia de viaţă
a big bang-ului

copilăroasă ea traversa
o mare de corali/ o pădure de begonii
casa fiarelor roşii îmblânzite
această frumuseţe amplă
simţurilor comune sustrăgându-se

undeva/ nevăzut de nimeni
doar la răstimpuri într-un fel de ea ghicit
el îi ţinea într-un pumn cu iubire inima

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva parcă

nimeni nu ar fi putut calcula
distanţa exactă
până la primul înger
cât de mult ne apropiaserăm
cât de încăpătoare se făcuse depărtarea
către propria inimă

şi cine ştie dacă el ar fi fost
duhul însărcinat încă o vreme
cu naşterea vie lângă înflorirea cireşilor

la pronosticuri renunţaserăm de mult
mai vedeai ici-colo câte un doctor de suflete
prezentându-şi obiectul muncii ca pe vietate
somată ineluctabil de preistorie

făceam haz probabil
încercam mai multe piste deodată
statisticile aveau desigur să ne includă şi pe noi

hainele existau silenţios în şifoniere mute
într-o armonie suspectă era poate
felul lor de a-şi manifesta gratitudinea
pentru momentul de renunţare la sine
de încredinţare exteriorului
eram noi altfel!
ipostaza anterioară ca o tentativă a subconştientului
de a face suportabil necunoscutul
monştrii letali din interiorul lui mâine

aşteptarea se desfăşura oarecum poetic
asemenea unei câmpii arse nesfârşite în faţa căreia
proba supremă era să rezişti cât mai mult
până la înghiţirea definitivă

ca pe ultimă ţigară consumam un gând
ne mişcam invizibil imaginaţia
ţintind păstrarea dreptului elementar la intimitate
pragul acela dincolo de care oricând
ar fi putut surveni... nu viaţa

cineva parcă repara acoperişul unei case
mieii scoteau corniţe şi verdele ar fi început
să se acopere de aurul coborât fantastic
sub forma bănuţilor galbeni

bunica parcă trebăluia
dintr-o altă stare se ridicau
aburii fragezi ai supei

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă negativă

N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...

Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!

Şi-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea noastră

aparent fără nicio legătură cu scenariul biblic
această derizorie contorsiune de destine
unul împotriva celuilalt ca şi cum
reciproc ne-am fi privat de locul binemeritat
în fantomaticul paradis
acelaşi imbold preistoric ne îndeamnă
fiecare pe sine să se salveze
înainte ca celălalt să o facă!
uităm infinit cât de înjumătăţiţi
cât de bolnavi suntem!

să fie vis?!... aproape-realitate?!

eu în rochie retro şi coafură asortată
în privirile unui public cenzurându-şi aplauzele... poate înjurăturile
... păşesc... păşesc într-un viitor niciodată de tine anticipat
de undeva din afară încerc să spun lucrurilor pe nume

chiar dacă tu... chiar dacă...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp util

respiraţia ta uitată
undeva pe fundul genţii mele cu de toate
şi cele 5 minute rămase

mersul meu de la un capăt la acelaşi
într-o cameră ca un peron
privirile mecanice ale falşilor călători
îmbarcându-se în imaginaţii deficitare
în fapt colţii scoşi de această singurătate

5 minute în care

îmi refac fardul
sun un prieten... poate un vecin
urmăresc hoţul de lumină personală
simt soarele înainte să se prăbuşească

nimic din toate acestea!

scap o scamă precum o iluzie cosmică
bâjbâi ca după comutator
prind rujul galben
mai să-ţi sugrum respiraţia

te simt viu

şi asta mă ţine în viaţă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a mă naşte

îmi oprisem sângele
aproximativ în zona cervicală
respiram cumva prin autosugestie
prindeam un fel de fluturi uriaşi

timpul făcuse un triplu salt
mimase îmbunarea
situarea pe o coordonată
nu paralelă

rămăsesem
cu un cuvânt suspendat
deasupra tentativei de a se naşte
a semnificaţiei

n-ai crede!
mă complăceam!

în decorul cu mandarini
şi minuscule păsări
ale Paradisului
un cocktail din care doar eu hotăram
când aveam să gust

lumea se fixa într-o pictură
în înfloritura cămăşilor demodate
cum odinioară noi în veşnicia
dorită a nu se fi pierdut vreodată

..... a face îi ceda locul lui a fi
această contemplaţie amplă
aptă să sugrume moartea

foarte probabil văzusem asta
cu mult timp înainte
de a mă naşte

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Struguri albi

aş fi trecut prin lume ignorând
orice definiţie filosofică orice clasificare
intuitiv aş fi împrumutat
câte o crenguţă de magnolie
cu parfum de tine
aş fi pus semn să nu omit
codul obligaţiilor de onoare

te-aş fi luat... te-aş fi pus
într-un loc anume în timp sigur
cu oră exactă şi admiterea marjei de eroare
ai fi avut fântână şi 3 păsări galbene
cântecul meu fărâmiţat adunându-te pe tine

ai fi fost om cu toate ale sale!

şi aş fi vorbit
despre şira spinării tale
despre începutul perioadei de calviţie
despre crizele nocturne aparent hormonale
despre polemicile noastre puerile
soldate cu revizuiri planetare

aş fi pus existenţa sensului tău
la discreţia capriciilor mele poetice
aş fi alergat să prind gestul acela
înainte de a se prăbuşi
în zona semnificaţiei vide

n-am putut!

rămăsese deodată timp berechet
pentru a rata şi a o lua de la capăt

clasificatoare.... filosofică m-am dedicat
porţiei de struguri albi individuale

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără iubire

chiar şi florile vor învăţa să trăiască
atunci când vor fi sigure că sentimentul acela
le-ar fi pervertit sufletul
[asta să însemne că despre altceva era vorba?!]

cvasiascetice se vor plânge poetic unei păsări
ea însăşi însingurată în nestatornicia făţărnicită a oamenilor

vor tăcea discret aproape estetic
îşi vor elibera cuiburile de moloz
cum eu prezentul acesta de toate detaliile

în dimineaţa ce va să vină în faţa ta voi fi
năluca parfumată în sandale galbene fără crizanteme
împrumutându-mi nuanţele unui cer rămas
anemic / prin surprindere luat fiind
de lipsa omului

se vor ţine după mine câteva vrăbii
şi ele printr-o bună întâmplare evadate
din strânsura pumnului celui care – spun unii
ar fi împărtăşit înclinaţii nobile

vei lua tramvaiul de la prima
omiţând că nu pe acolo drumul se cuvenea a trece
nu te va simţi nimeni... nici măcar tu
totul se va derula cu o normalitate bolnavă

între timp

îmi voi umple jumătatea de umbră
cu miracolul florilor-păsări

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ierarhii

lucrul cel mai grav
nu este impregnarea în piele
această greşeală de suprafaţă
omisibilă printr-o concesie minoră

la o adică pământul însuşi ar putea renunţa la o manta-două
chiar dacă lupul îşi schimbă blana... năravul ba
şi crezi că şerpii ieşiţi din piei ajung printr-o reacţie minimală
porumbeii paşnici invadându-ne umerii şi singurătăţile

sau poate că omul

omul se amăgeşte că astfel
va prinde măcar şi o margine de eternitate
nefericit cum este... doar lacom... nepriceput
cu greu îi va mai da drumul uitând că
Frumuseţea exclude stările precare de asediu

între timp

adevărul se va menţine între limitele proprii "de aici şi până acolo"
această secvenţă niciodată vizibilă cu ochiul liber al novicelui

gândurile vor intra într-un fel de travaliu
ne vom face că nu ne-am cunoscut vreodată
laşitatea ta îmi va impune
codul de onoare / cosmosul acesta
în lăuntrul căruia tu nu vei pătrunde vreodată!

vei lansa poveşti pseudoadevărate despre platoşele mele
despre orgolii... inconştienţe... atâtea nirvane subtile ignorate
te vor crede unii... alţii... mai căzuţi decât tine

fără să mă simt cotropită voi lăsa puzderia de ceruri
să-mi acopere golurile lăsate... aceste minireliefuri
susceptibile de a primi justificare estetică

fără cale de întoarcere către ale mele
vei înţelege... desigur... în felul tău...

mult mai gravă impregnarea aceasta
în identitate...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

lucrul cel mai grav
nu este impregnarea în piele
această greşeală de suprafaţă
omisibilă printr-o concesie minoră

la o adică pământul însuşi ar putea renunţa la o manta-două
chiar dacă lupul îşi schimbă blana... năravul ba
şi crezi că şerpii ieşiţi din piei ajung printr-o reacţie minimală
porumbeii paşnici invadându-ne umerii şi singurătăţile

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intruziune

vocea crainicului sună familiar
aşa de domestic
într-o lume ca o curte
în care cu toţii ne cunoaştem
nesomnul – deliciul timpului regăsit!
cu certitudine mireasma sânzienelor uscate
ne va înfiora dimineaţa nările

[foarte probabil
ne-am ascuns de trecere
în această noapte
caniculară / roşie / de vară...]

minutarele dau să bată miezul întunericului alb
într-o felie de zăpadă cu pepene / într-o corolă:
regina-nopţii face înconjurul omului
nicicând sentimentul de Acasă
n-a fost mai puternic:
suntem cu toţii! / suntem împreună!!
oare, cum s-ar putea cândva
altfel să fie?!

ciutura are o parte scobită
pe acolo lasă drum liber izvoarelor
rememorăm calea către fântână
taifasul prunilor şi al corcoduşilor
dulceaţa indiscretă acostându-ne rănile

o mierlă însufleţeşte castanul
derutează poetic bezna

**
masă ovală
cu oameni
şi fluturi!

***
uriaşul acaparator de deasupra
diluează mirosul pâinii coapte pe vatră
redefineşte intimitatea / gradele de rudenie
o casă este dusă de la ea
în mijlocul cosmosului
îi spun Mamei:
ţine-mă de mână!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi ceva...

spune-mi ceva,
despre noi, cei de ieri, îmbătaţi de visarea unor clipe irepetabil,
despre mine, despre zumzetul de petale din iarna, în care fericirea ne făcea cărări de stele
prin sufletele noastre rebele,
despre zâmbetul meu de atunci, ce-i putea împrumuta mării adânci
cele mai frumoase taine,
despre paşii noştri unduiţi de fulgii unor prea suple idealuri,
despre cântecul pe care mi l-ai fredonat în ureche, atunci când ţi-ai apropiat buzele
ca să-mi săruţi inima răvăşită de iluzii,
despre cea mai sfântă îmbrăţişare, pe care
cules-o din jarul lunii atotstăpânitoare,
despre mirosul cuvintelor tale suave,
care-mi desena clinchete viitoare,
despre trecătorii visurilor noastre, care nu cunoşteau rozele de aripi sticloase,
despre nemurire, despre tot ce s-a putut scrie dintr-o poveste de dragoste nemărginită...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografia fără cuvinte

Doar zăpezile veşnice care
sunt mai vechi decât istoria
nu pot fi încadrate în aceasta
deoarece
despre zăpezile veşnice
nu s-a putut spune niciodată nimic în plus
de ceea ce sunt astăzi...
Geografia prin ce nu poate fi schimbătoare
sau înşelătoare?
De la o zi la alta,
Pământul poate fi umed sau uscat;
apele pot ieşi din matcă sau seca;
plantele pot fi verzi sau uscate,
însă zăpezile veşnice au fost întotdeauna
şi sunt de asemenea reci
şi unicele prin alcătuirea care
n-a înşelat aşteptările...

Geografia fără zăpezile veşnice
se poate menţine viabilă doar
punând în plan cimitirele
când acestea
sunt etalate prin simple imagini
fără a fi prezentate în cuvinte
fiindcă atunci ar părea istorie...

poezie de Vasile Dan Marchiş
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Frumoasă nava ta; frumoasă şi îngrijită. Se vede că ţii mult la ea.
Lucian: Poate, dar la ce bun, dacă nu-mi foloseşte la nimic?
Traian: Încă nu-i totul pierdut.
Lucian: Dar în curând va fi. Nici nu vreau să-mi imaginez ce se va întâmpla începând de mâine.
Traian: Aşa-ţi trebuie, dacă nu m-ai lăsat să te ajut; ştii că puteam. De acum încolo deja e prea târziu. Ar fi cazul să te pregăteşti serios pentru ceea ce va urma; va fi destul de neplăcut pentru tine, dar vreau să ştii că voi fi mereu alături de tine, orice s-ar întâmpla. Luci, te asigur de sprijinul meu necondiţionat, deşi ţi-am spus, mare lucru nu mai pot face. Sper totuşi ca membrii Comisiei să fie cât mai corecţi.
Lucian: Mulţumesc, dom' director. E bine să vă ştiu alături, asta mă va ajuta să trec mai uşor peste cele petrecute.
Traian: Asta aş vrea, să te ajut... Domnişoara consilier; ştii că am mai discutat noi doi despre ea şi cu alte ocazii?
Lucian: Da; anul trecut, când am întâlnit-o prima oară, iar dumneavoastră m-aţi ajutat să-i aflu numele.
Traian: Şi anul trecut; dar nu la acea discuţie mă refeream. Am mai vorbit parcă şi altă dată despre această copilă, dacă-ţi aminteşti; pe atunci n-o cunoşteai încă, n-o întâlnisei.
Lucian: Ah, da, parcă-mi amintesc ceva; e cumva vorba despre discuţia avută după ce-am absolvit Institutul, când am prezentat proiectul meu de diplomă – "Pacifis"?
Traian: Exact; acea discuţie... Iată acum proiectul tău de diplomă, această navă, falnică, albastră şi frumoasă; ne aflăm chiar în interiorul ei... Ce-ţi aminteşti de atunci?
Lucian: Destule, dom' director; mi-aţi vorbit parcă despre proiectul dumneavoastră de diplomă, tot o navă, "Vulturul".
Traian: Întocmai, ţi-am vorbit despre "Vulturul".
Lucian: Dom' director... Şi atunci, de fapt, "Pacifis", misiunea asta inedită... Plecăm într-o misiune de salvare, în căutarea navei dumneavoastră, care s-a pierdut, foarte probabil, tot în drum spre această misterioasă planetă Proxima?
Traian: Nu, Luci, nu chiar, sau depinde cum priveşti lucrurile... "Pacifis" nu a fost trimisă spre Proxima într-o misiune de salvare. Cât despre "Vulturul", nu se ştie nimic sigur; n-a plecat de aici într-o misiune oficială, organizată de Institut, deci se pot face doar simple presupuneri, nimic concret... Nu se ştie dacă s-a pierdut sau nu, iar despre pasagerii ei... Cred că ţi-am vorbit destul în urmă cu trei ani, după absolvirea Institutului.
Lucian: Da, mi-aţi vorbit destul; n-am uitat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În gol

viaţa continua să se deruleze
de mult se difuzase episodul final
nu mai simţeam nici măcar oboseala
exasperarea de a repeta una şi aceeaşi temă

repetiţia dilua simţurile
sentimentul primejdiei
o mână uriaşă frământa vocile
amesteca trupurile

de aceea poate narcisele îşi pierduseră
apartenenţa la clasa filelor albe
portocalii înfloreau inodor
într-un manual alterat
de trecerea degetelor şi a timpului

văzută dintr-un tablou
viaţa era cântecul monoton la flaşnetă
într-o după-amiază nenumită
în care deposedaţi de tragic

oamenii

ieşiseră la o promenadă

ne dezbrăcam eul ca pe haină
ieşeam insidios... ieşeam...
figurine alterizate aglomeram străzile
cu paşi în reluare care nu scriau
mai nimic

poate doar
această iluzie fărâmiţată
în care ultimele rămăşiţe
ale bateriei universale
ne făceau să părem
încă o vreme
vii.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş spune

Ţi-ar spune ceva
ţi-aş spune orice
despre luna din geam
despre nopţile albe
şi despre visele din zori...
despre zilele negre...
despre cerul cu soare
sau chiar despre cel cu nori...
despre ciorile ce-l străbat
la ore fixe
dimineaţa şi seara...
despre cafeaua amară
sau despre ceaiurile dulci
sorbite cu înghiţituri mici
din aceeaşi ceaşcă...
despre grădina
în care aştept mai întâi ghioceii...
apoi păsările
şi fluturii...
despre ticăitul ceasului
ce mă-nsoţeşte
şi despre alte ceasuri
ce au trecut
sau despre cele care au ruginit
şi între timp s-au oprit...
despre oameni
ce erau dar au plecat...
despre alte nimicuri
despre nimic...
doar să nu las zăpada
din anotimpul în care-am ajuns
să se-aştearnă între noi

poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am vorbit cu Henry despre gelozie, despre cât de recunoscător este el că nu folosesc gelozia ca să-l tiranizez. Fac atât de mult ca să-i menţin siguranţa, căci în siguranţă lucrează, se dezvoltă, îşi găseşte echilibrul şi se găseşte pe el însuşi. S-a găsit pe sine pentru că eu n-am făcut din el un sclav. I-am respectat entitatea - simte că nu i-am încălcat niciodată libertatea. Şi de aici s-a născut forţa lui. Şi cu această forţă mă iubeşte, total, fără război sau ură sau rezerve; lui am putut să-i fac cel mai mare dar: acela de a nu-l ţine prizonier, de a păstra sufletele noastre independente şi totuşi unite. Cel mai mare dar al dragostei înţelepte. Şi tot asta îmi oferă şi el.

Anais Nin în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Viaţa e făcută din gânduri, fericirea din alegeri." Oare cum e făcută "viaţa" din gânduri pentru un fluture sau o rândunică şi ce alegeri face ea? Nu vedem că doar omul poartă din greu această povară atât de iluzorie... Tocmai de aceea omul nefericit trăieşte gânduri crezând că trăieşte "viaţa". Tu eşti Viaţa, care nu poate fi făcută de nimeni şi de nimic. Dacă părinţii tăi ar fi avut doar gânduri despre tine, corpul tău nu ar mai fi acum aici, nu-i aşa? Gândul nu poate cunoaşte viaţa, ci doar alte gânduri care pretind că sunt despre "viaţă"; după cum Adevărata viaţă nu are deloc gânduri. Gândul=frica=separare, dar Viaţa fiinţează ca prea-fericire a fericirii, doar în absenţa gândirii. Orice alegere e doar un gând ce te trimite în sclavie. De ce, pentru că orice alegere e despre devenire, nu e despre această clipă. A spune că "aleg să fiu aici şi acum" e un complet non-sens, pentru că sunt deja aici şi acum, Sunt Viaţa din aceasta clipă şi nu gândul care apare în ea şi pretinde că o poate alege, dar nu ca gând, ca alegere, ci ca Viaţă liberă de devenirea gândirii înlănţuitoare. Contemplă asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!