Nicolae Vălăreanu Sârbu

Sens căutat

De ce cade frunza
pe acoperișul unui anotimp,

de pleacă îndată păsările
grăbite și speriate.

Acolo se află sensul
ce te face să-l cauți
atât de perseverent?

Când pasărea ce aduce vești
cântă departe,

aproapele se înclină
de teamă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Unda de lumină

gândul în care călătoresc
fără să bănuiesc unde
mă lasă într-un ținut
din care pleacă păsările
peste un deșert de apă
Dumnezeu pescuiește sârguincios
încerc și eu cu undița de argint
dar nimic
aștept minunea când trag peștii
și se întâmplă
simt o undă de lumină
care mă atinge
și pleacă.

n-o urmăresc

prin înaltul cerului
se face o cărare
drumul meu se arcuiește frumos
și merg mai departe
să întâlnesc păsările sosind
în țara, grădină

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Într-o pădure

pădurea-i sălbatică
și oamenii o străbat fără teamă
să o admire

fluieră și cântă să se simtă bine
ecoul îi îngână în depărtare
strig să mă aud
rup ritmul
cu interjecțiile cunoscute
pădurea-i liniștită și deasă
păsările se sperie și zboară
inima mea este un luminiș
unde aștept căprioare
să se ducă la râu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Până la tine-i departe

să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea

de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Până la tine-i departe

să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea

de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Se face seară pe nota de plată

Ziua se înghesuie să intre pe ușa din față,
e dimineață devreme și nu se cade să aștepte,
soarele îi face cu mâna să se grăbească,
lumea e și ea pornită pe drum.

De undeva noaptea privește cu îngăduință
și lasă să treacă amiaza,
împinge seara de pe scaun să se ridice
nu se vede întunericul.

Ca o umbrelă deschisă prima oară
vântul vrea să spună o mică poveste
și se întețește nervos pentru neascultare,
praful se teme pentru deranj.

Lansez un zmeu și o ia la sănătoasa,
îmi pare rău pentru tot răul
care se opune întotdeauna binelui.

Cerșesc o imagine cu o bucurie hazoasă,
mă întunec de nerăbdare
ca un vânător
prins pe picior greșit
și răsuflu apoi ușurat.

Păsările tac a seară obosită,
lumina se filtrează prin pânze de nori albi
respinsă.

Se face seară pe nota de plată și pleacă,
fac un efort
citesc și o dau mai departe nopții.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Anotimpuri arse

când vom fi tot mai departe unul de celălalt
vom pune între noi cerul cu întrebări
partea mea va fi cât toate zilele
partea ta cât toate nopțile
la fiecare capăt
un anotimp diferit
și fiecare îl va străbate pe jos
eu voi zidi o casă după soare
tu-ți vei echilibra resursele
va fi greu
orice anotimp ars
ne va îmbogăți cu alte întâmplări
până la momentul acela
când distanțele se vor topi
și vom tăia din cerul prea mare
porția noastră de suflet

poezie de (25 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Singurătate și teamă

Într- o lume plină de neguri și umbre
moartea se joacă de-a viața
și când totul se rupe din punctul nevralgic
cade în deșertăciune.

Soarta cred că și-a pierdut
sămânța în care se crede,
să mai răsară.

Singurătatea în care se ascunde teama
are trupul copt și pielea de lămâie,
fără multă așteptare
primăvara din mine nu mai înmugurește.

și eu
sunt izolat în lacrima unui sfânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Când inima se înlănțuie

Noaptea și-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe fața vântului nervos,
dimineața se sărută cu izvoarele și pleacă.

În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceața odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
și lumea își frământă mâinile în așteptare.

Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om,
în amiaza când inima se înlănțuie
cu dorul care în mine își află izvorul
devine dătător de dragoste și viață.

În vreme ce verdele își câștigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolțire a semințelor,
copii nevinovați ai soarelui.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Limba dulce a cuvintelor

Noaptea și-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe fața vântului nervos,
dimineața se sărută cu izvoarele și pleacă.

În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceața odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
și lumea își frîmântă mâinile de așteptare.

Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om
în amiaza când inima se înlănțuie
cu dorul care în mine își află izvorul
cel dătător de dragoste și viață.

În vreme ce verdele își câștigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolțire a semințelor,
copii nevinovați ai soarelui.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Așteptare

La o masă de piatră rotundă
cu scaune împrejur
se așteaptă să se așeze apostolii,
nu vine nimeni,
pe aleea din față trece o familie tânără,
Dumnezeu o admiră, privește cum se sărută
și pleacă mai departe mulțumit
de poezia facerii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Femeia din hamac

Păsările se hârjonesc pe ramurile acestui poem
sub care își pune femeia hamacul la umbră.
În vara noastră aerul arde pe margini,
insectele sosesc în excursii de grup
și femeia se apără zâmbind la frunze.
Cu plăcerea cuprinsă în trupul ei cafeniu
și insolența multor cuvinte în care credea
fruntea ei cu nervuri florale se încrețește de patimă
sânii somnoroși cad nevinovați afară,
sărută marginea aspră de pânză verde
și se retrag.
Pe când păsările ciugulesc silabe din cuvinte
femeia pleacă din leagănul serii
în poemul nescris al nopții.

poezie de (21 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cântec

Cuvintele se primenesc în versuri
uneori se prefac în cântec,
să se audă din gura oamenilor
frumos.

Lacrima ori bucuria ascultătorilor
mă îndeamnă să cânt,
le ascult sufletul și-l fac să vibreze,
închid o clipă ochii
să-mi simt îngerul vieții,
privesc apoi mulțimea
îndată rupe tăcerea,
cântă și ea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Târziul ceasului

Sensul golului dintre punctele forte
dispare-n retina ochilor
c-o boltă peste hăul durerii.

Fruntea încrețită în meditație
și greierii din urechile surde
îmi cântă trist în clipe de nesiguranță.

În glezne vântul disperării
îmi tremură pașii și lasă loc temerii,
dimineața, păsările fluieră cântece
la răspântii de drumuri necunoscute,
mâinile cu palmele tăiate de linii frânte
își dezvăluie destinul.

Cu privirile obosite
și lacrimi uscate pe obraz
aud tic-tacul din târziul ceasului,
aștept un semn al încrederii
în crucea pe care o port
pe umerii încovoiați de timpul trecut.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Pe coloane de viață

Se va absorbi primăvara
în dimineți cu aburul subțire
și sughițuri reci,

de îi va înflori gura de arome
și ochii vor privi însetați

cum se nasc toate pe rând.

Atât de fragedă se va limpezi,
de apele vor șlefui pietrele în albie,
vor curge cum scrisul cuvintelor
în miezul de mai
cu liliac înflorit la glezne.

Iar mai frumos decât atât
înrobit de iubire
când păsările clocesc,
sevele urcă
pe coloane de viață

sub o aureolă de vis

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Căzut din cer

Mă îndepărtez
despuiat de frunze
cu urechea surdă la cântecul inimii
unde locuiesc păsările
cu ciripitul plin de priviri.

Ochii adorm obosiți
și mâinile
caută (cu disperare) întregul.

Sunt speriat de ghearele lumii;
îmi ascund carnea sub pielea copacilor.
Îmi este cu neputință să înțeleg ce vor...,
și fug.

N-am nici sânge atât de albastru,
să-și aducă aminte că sunt
vița unui neam
căzut din cer cu îngeri.

Am numai lacrima unui cuvânt
la care mă uit
cum picură-n poeme.

poezie de (13 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Simt cum vine toamna

Nu mă căuta în altă parte,
o să mă găsești dincolo de gânduri
acolo unde inima se pierde-n iubiri neîmplinite
și nu mi-e teamă de drumuri,
am crescut împreună cu ele.

Zilele mele trec după bunul plac al vieții,
rămân mirate de mersul soarelui
cu razele binevoitoare și calde.

Voi continua să ascult greierii și păsările
și-mi voi arde trecutul pe marginile timpului,
apoi voi desțeleni prezentul de piedici
și voi călători până la capăt.

Simt cum vine toamna ruginită și palidă de ploi,
îmi pare rău că ne așteptă și nu ne grăbim,
mi se pare că te bucuri
și-mi oferi câte un surâs atât de nostalgic
fără cuvinte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Previziune

Se făcuse seară în cuvintele șoptite,
prin trup urca fiorul dragostei,
ochii leneși alunecau departe,
mâinile se scufundau în buzunarele goale
și noaptea își căuta caii sălbatici.

Dar cum voi păși prin păduri
pe potecile prin care ocolesc vântul,
să aud bucuros păsările ciripind
în diminețile în care și izvoarele cântă,
iar ziua mă așteaptă acasă
cu nesfârșitul dincolo de lume.

Deschide porțile închise de alții,
drumurile cu măduva pierdută
aleargă prin orașe necunoscute
pe unde strălucirea așteaptă musafiri.

Născut cu linia vieții
atât de profundă și clară,

prevăd în umbrele luminii
cum va rodi pomul vieții
fructul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ce se întâmplă mă doare

Am înstrăinat cuvintele, dar scrisul mă trădează,
sunt un marginalizat în gânduri,
se rup din suflet credințe statornice
lumea e o furgonetă goală plecată la drum.

Nu-ți mai simt prezența,
casa noastră se ruinează și alunecă-n uitare,
poate o să-mi schimb tot ce am sedimentat
și te voi lua cu mine
în partea mea de adevăr nemărturisit.

Inima ta cuprinsă de îndoieli și a mea dezamăgită
se vor căuta întregi înainte de apus,
de atâta ploaie măruntă și deasă
le vom găsi un acoperiș de frunze
pe malul unui râu de lacrimi.

Ce se întâmplă mă doare
și parcă durerea-i folositoare
când aduce o rază de lumină caldă,
caut atâta tăcere cât să vorbească umbra
și noaptea să ne primească sub umbrelă
ca pe doi rătăciți de singurătate
cu dragostea în buzunarele cusute
pentru bucăți din comoară
vitregită atâta vreme de valoare.

Timpul s-a încărcat de nerăbdare,
a trecut pe lângă noi ca păsările
grăbite în zbor spre țările calde,
noi am rămas la mistuit iubirea
într-o iarnă cu îngeri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

O noapte câștigată

Bântuie vântul cu nervii tari
aproape că vrea să te ridice de pe drum,
dar nimeni nu se lasă.

Dorința macină în mine așteptarea și graba
mă îndepărtez de oboseală
și de somnul fățiș.

Toate gândurile mă încurajează,
mă apropii tot ma mult de casa ta,
lacom vreau să-ți prind pasărea
ce cântă neîncetat inimii mele
prinsă în jug.

Vine seara cu încurajările ei
unde se fac așchii speranțele,
dar nu sar prea departe de scop.

Primirea ta cu prefăcută mândrie
adaugă plăcerea îndrăznelii
și se continuă după masa bogată,
noaptea-i câștigată de iubire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Copacul meu

Nu știu ce gândește un copac luat în brațe,
dar am semne că se bucură,
păsările se opresc din zbor și cântă.

Umbra lui nu are picioare, dar fuge,
înima mea simte frunzele cum se clatină
și se urcă pe ramuri alături de ele.

Fac ocolul pământului cu rădăcinile sub tălpi,
îmi simte urmele urcând prin cercurile trunchiului
și nu mă scapă din ochii lui verzi.

Întotdeauna când vine furtuna
trag clopotele bisericii din dealul cu vii,
le aude și simt cum se gândește la mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook