Ce se întâmplă mă doare
Am înstrăinat cuvintele, dar scrisul mă trădează,
sunt un marginalizat în gânduri,
se rup din suflet credințe statornice
lumea e o furgonetă goală plecată la drum.
Nu-ți mai simt prezența,
casa noastră se ruinează și alunecă-n uitare,
poate o să-mi schimb tot ce am sedimentat
și te voi lua cu mine
în partea mea de adevăr nemărturisit.
Inima ta cuprinsă de îndoieli și a mea dezamăgită
se vor căuta întregi înainte de apus,
de atâta ploaie măruntă și deasă
le vom găsi un acoperiș de frunze
pe malul unui râu de lacrimi.
Ce se întâmplă mă doare
și parcă durerea-i folositoare
când aduce o rază de lumină caldă,
caut atâta tăcere cât să vorbească umbra
și noaptea să ne primească sub umbrelă
ca pe doi rătăciți de singurătate
cu dragostea în buzunarele cusute
pentru bucăți din comoară
vitregită atâta vreme de valoare.
Timpul s-a încărcat de nerăbdare,
a trecut pe lângă noi ca păsările
grăbite în zbor spre țările calde,
noi am rămas la mistuit iubirea
într-o iarnă cu îngeri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
într-o noapte ruptă de îndoieli
Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd și partea din față
și nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie
nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece într-o tăcere locuită
nu știu ce poate să se lipească
ca o dorință fără sens
oricum nu mă pierd de mine
iubirea e o plagă greu de vindecat
supusă acelorași greșeli
pe care le fac în fiecare zi
fără să mă gândesc prea mult
într-o noapte ruptă de îndoieli
pe care n-o mai poți opri
și tu guști din amărăciune
și nu spui nimic
nu uita să-ți lași privirea acasă
poate cineva descifrează orizontul
spre care mergem împiedicați
cu inima-n palme
lumea dă din cap și se miră
cum se poate clădi ceva din bucăți
strânse dintr-un oraș plecat în afară
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe podul bârfelor de odinioară
Mă-ntorc pe căi neumblate în orașul medieval,
cerul scapă de pe acoperiș lumini și umbre de nori,
nu le pot absorbi ori desena pe oglinzi rotunde
dincolo de care cântă îngerii în cor.
Mă aștepți pe podul bârfelor de odinioară
de care azi îndrăgostiții își leagă iubirea cu lacăte,
dar noi o avem legată de mult cu lanțuri invizibile
pe care nu le rupe decât moartea.
Crepusculul apusului capătă un contur fascinant
ca și dragostea răscoaptă de atâta depărtare.
plecăm când se aprind luminile multicolore
la casa noastră veche flancată de turnuri.
Bem ceaiul de seară cu liniștea îmbrațișărilor calde
care pregătesc noaptea de foc venită din tinerețe
cu aura aceea de imagine a mării îmblânzită de țărmuri
pe care am naufragiat prea târziu.
Diminețile noaste hoinăresc prin gări necunoscute
prin care nu mai trece niciun tren de viteză,
în schimb trec stoluri de păsări spre ținuturile sudice
cre se vor întoarce unde trebuie la fel ca mine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Nu se poate să nu mă doară viața,!
Doare că exist, doare și în vis,
Și când sunt fericit, să nu pierd...
Fericirea și focul din inima mea!
Doare chiar mângâierea gândului tău,
Trecutul ce mă însoțește și... viitorul,
Pământul și tot cerul și... Noi!
Dor cuvintele, mai ales cele nespuse,
Tăcerea, timpul ce nu mai e timp
Doare unde-am ajuns, dor ochii de plâns
Și obrajii, râul de lacrimi, marea plină de sare!
Doare sărutul pierdut, dorința prezentă,
Clipa absentă, TU și mai... absentă,
Viața înainte de... viață și dimineața!
Doare că nu există uitare, doare....!
Doare, durerea-i chemare de viață
E lupta cu mine, e ziua de mâine,
E visul din noaptea târzie e....
Sărutul pe tâmpla timpului meu!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să simt noaptea la ea acasă
aceste cuvinte vor rămâne nespuse
și numai noi ni le vom scrie
nimeni nu va căuta să înțeleagă
mersul lucrurilor
acum am înnoptat într-o ruină
să simt noaptea la ea acasă
cum doarme laolaltă cu moartea
pe un pat de scânduri ude
ca un pod neterminat peste un fluviu
pe care odată intrat nu te mai poți întoarce
mă sperie că n-o să apuc dimineața
când ochiul măsoară întinderea
se înghesuie clipele în buzunarele inimii
pentru a îneca moartea în sânge
și timpul o să-mi ofere alte bătăi de cap
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine la cine se-mparte?!
cine la cine se-mparte?!
când scrii cu sufletul celuilalt -
de la mine la tine atâta cale vin
atâta drum...
simt o asuprire tandră
și-o altfel de singurătate -
iubire fragilă regizată de destin...
lumea dinafara iubirii nu există,
e o formă de disperare iubirea -
și viața ta toată e rece
și locuiești același trup
în care nu-ți regăsești ispășirea...
dar sufletul meu te petrece
bântuit de aceeași iubire-ntr-un vers
între fascinație și sărut
dacă iubești, iubirea nu-ți trece
și nu mai știu în care vârtej,
din care tumult
viața noastră în doi capătă alt înțeles...
eu scriu cu sufletul tău acum,
de la mine la tine atâta cale vin
cu aceeași asuprire tandră
din aceeași iubire fragilă
regizată de destin.
poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și sângele apă nu se face
Tu ai rămas nehotărâtă
în orașul trecut peste mări,
să cauți alt orizont
printre străinii mult prea străini.
Eu călătoresc spre casa din țara de suflet
cu inima pe un munte de sănătate
unde locurile mă cunosc
și sângele apă nu se face.
Te aștept adăugând câte o zi de tristețe
până la punctul terminus,
înlăuntrul tău descurajat de himere
sângerează rănită dragostea
și se preface-n strânsoare.
Lumile noastre nu simt diferența,
ea naște singurătate și orgoliu
ce într-o zi se pierde definitiv
și zorii ei îmi bat la geam.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (22 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșitul e încă pe drum
Cade noaptea în pereții scorojiți
și-n odaie niciodată n-a fost singurătate,
n-a fost nici tristețe
cu lacrimi fără să curgă.
Dar ce neliniște apasă în genunchi
de nimic nu mai contează
înrourând inima pietrei.
Doamne, fiorul lăuntric
trăirea în afară...
rupe din mine bucăți colțuroase
pe care nu vrau să le pierd.
Noaptea fuge, scapă din capcana
pe care timpul mi-o lasă mie
și tu-mi șoptești
sfârșitul e încă pe drum.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă vii să mă vezi
noaptea se rostogolește în hăul cu întunericul zdrențuit
de cârtițele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
și eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc
privește-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra și o caut cu pașii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte
dacă vii să mă vezi
ascultăți în fiecare clipă inima
moartea nu se va opri
va trece tristă pe lângă tine
și ne vom iubi o vreme
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fluture
Fluture... parcă și-acum te văd
Zburând spre gândurile mele
Lăsând să curgă praf de stele
Pe calde pleoape ale mele.
În vis te simt,
Mă-mbeți cu măreția ta
Te rog încet:
"Vreau a zbura!"
Iar tu mă minți, mă amăgești
Încerci să-mi spui viclean:
"Aripi pot să-ți făuresc,
Dar vreau în schimb ceva."
Și-nnebunită te implor:
"Orice, dar vreau să zbor!"
Dar tu îmi ceri magie:
Dă-mi inima de om!"
Și mă grăbesc să ți-o ofer
Neștiind că tu vrei viața
Libertatea și ființa mea.
Dar vrăjită de splendoarea ta
Refuz să-mi deschid mintea
Și astfel sper
Că pot zbura.
Și mă ridic ușor în zbor
Aripi albe-mi cresc
Privesc întinsul: iarba, flori
Totul îmi pare ceresc.
Vrăjită de atâta splendoare
Inima îmi bate tare
Dar nu mai pot să-mi amintesc
Ce caut, ce vreau sau ce doresc.
Plutesc naivă spre lumină
Divină mi se pare clipa ;
Încerc din nou să-mi amintesc
Cine sunt oare?
Sunt om; Destin nu-mi pot schimba
Căci asta-i lumea mea.
Eu pot iubi,
Tu poți zbura
Iar libertatea-i viața mea.
poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul își ascultă clipele
Noaptea se stinge pe cărări neștiute,
lumina-și caută locul sub aripile vieții,
de la o vreme nimic nu este întâmplător,
tu ești muza mea serafică
ce nu calcă de două ori într-un loc.
Mă întorc în cuvintele cu vocale de miere,
timpul își ascultă clipele
cu urechea lipită de frunzele clătinate,
iubita mă îmbie la umbra sălciilor
pe marginea râului cu valuri șoptitoare.
Razele coboară pieziș în apa limpede
și peștii se plimbă-n voie
ca într-un sanctuar al libertății.
Simt cum fuge din mine golul
inima se umple de trăiri înflorite
pe ramuri de arbuști cu fructele coapte,
vin îngeri
cu aripi de păsări albe
gata de zbor spre cerul
mai înalt decât piscurile munților.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iertare definitivă
Noaptea mă mai consolează încă,
împart cu tine inima să nu ajungă în beznă,
iertarea din suflet este definitivă
ca și timpul care trece nepăsător
prin ochii tăi triști în oglindă.
Mă rotunjesc în cercurile lumii
încerc să-mi ocrotesc lumina
și-mi caut locul
în dragostea care m-a rostuit de la început
dincolo de cuvinte,
crezul meu este din ce în ce mai viu,
sunt ca o pasăre care-și hrănește puii
dintr-un zbor fără prihană.
Și când totul e destinat sfârșitului
cresc din mine alte aripi
fără frângeri,
doar viața și un poem dăruit ei
cu iubirea mereu apropiată de suflet
mă străbate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniște
Atâta liniște acum
Și atâtea lacrimi uscate.
Atâta teamă, de mă înfioară.
Și atâtea amintiri de odinioară.
Atâta liniște, de mă înspăimântă,
Și tot atâtea cuvinte îmi sunt rugă.
Atât sfârșit într-un nou inceput
Atâta regăsire în tot ce n-am avut.
Atâta liniște, de un perpetuum nesfârșit.
Atât zbucium între două ființe rătăcite.
Atâta nemurire într-o viață fără de trăire
Atât cât cuprinde vântul într-o adiere.
Atâta liniște cât poate cuprinde noaptea în vise,
Și tot atâtea speranțe renasc diminețile.
Dimineți, punți între noi neatinse,
Pure, descrise în cuvinte doar scrise.
Atâta liniște...
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În tine înfloresc sălciile
seara se stinge în cuiburi uitate de păsări
totdeauna mă întristează casele părăsite
se strânge-n mine o dojană nedeslușită
o singurătate bătută de friguri
noaptea nu vine pentru toți odată
privesc de pe drumuri perspectiva
mi se pare în același pas cu orizontul
și nu mă las copleșit
iubirea o știu cum se desfășoară alături
în tine înfloresc sălciile
unii pescăruși s-au mutat de la mare
nu am nevoie de nicio înțelegere
ci mai mult de o inimă să o simt
cum bate pentru mine.
Când văd atâta zarvă pentru nimic
se naște-n mine o nepotrivire de suflet
fără aripi
doar tu și lumina sunteți sărbători
cu gândurile îmbrățișate de ploi și vânturi
care mai trec înnebunite de instincte
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea cuprinsă de hazard
Noaptea cuprinsă de hazard fuge dezbrăcată,
uit pentru ce am intrat în ea
copil timid în vâltoarea apucăturilor lumești
nepovestite la nimeni de rușine,
imagine furată din cărțile de povești.
Mă priveam ca pe un obiect de folosință,
dar am răspuns fericit la toate întrebările
până la căderea în capcanele temerii.
Îmi văd sufletul prins între sunetele false
în care nu-mi vibrează cântecul așteptat
în muzica goală pe dinăuntru de cuvinte,
lăsată pradă unui tremur de voce stridentă
din care-mi străbate revolta sadică
a unui nebun
ce se ia în zeflemea și râde de el însuși.
Mă topesc fără să pot spune,
că nimic nu mă îndreptățește să îndur
lumea plină de atâta praf și nisip
în care coboară deșertul și se așează comod
la marginea ființei mele îngândurate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea mea-i într-o rază
Iubirea mea-i într-o rază pe buzele tale
și tu n-o vezi,
îi simți doar căldura ademenitoare
cum îți urcă prin sânge.
Palmele noastre cuprind lumina
ca pe o sferă de bucurie în ochii
ce privesc în suflet întruparea întregului
din care curge unduind viața.
Când mă vrei, desprinde-ți sentimentele
ce așteaptă-n odăile inimii dezlegarea
limbii de foc din cuvintele nespuse
aflate dincolo de zăbrele.
Tu știi, fără mine lacrimile cristalizează
pe obrajii tăi de piersică coaptă,
eu te simt cum respiri în fiecare femeie
și te aduc pătimaș în trup.
Sarea îngheață sub tălpile tale
pe urechea pământului,
în aerul tău mă îmbrac în dragoste
și dragostea se îmbracă cu mine.
Prin mâneci îmi zboară liber păsările
în pieptul meu sunt cuiburile lor
la care întotdeauna se întorc repede
să-și crească nestingherite puii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atâta dor...
Atâta dor
în corzi legat,
sfâșietor
of nesecat,
pătruns adânc
armonios
în chip nătâng
nemânios,
de jar aprins
arzând mocnit,
cu lacrimi stins
din piept urnit,
pierdut în zbor
nestăvilit
în nopți de-amor
neprihănit,
atâta dor,
vis călător,
plutind de zor
pân' am să mor,
atâta dor...
atâta dor...
poezie de Tatian Miuță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amiaza se coace-n foc
cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând mirositoare
amiaza fără nicio boare se coiace-n foc
și coace până-n inima pietrei
am alungat somnul pe apele înserării
simțindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foșnitor prin frunze de plopi despărțiți
cu tristețe lăcrimată prin coaja alburie
drumul ca o purpură țesută purta povești
spuse copiilor înainte de somn
și înserarea bătea la porțile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă
noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viață
obosite de atâta lumină orbitoare
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părăsit de femeia de ploaie
Am fost părăsit de femeia de ploaie,
am așteptat-o îndelung fără umbrelă,
n-a mai venit până am răcit.
Doresc să-i dăruiesc din temperatură
măcar câteva grade din speranță
și o îmbăiere în flori de fân copt
să mă țină minte.
Noaptea m-a sfătuit să renunț,
dar nu prea-mi convine
vreau să adorm în damf de țuică fiartă
și să-mi transpir părăsirea
ca un copil uitat în leagănul primăverii
cu ochii după păsări cântătoare.
Îmbrățișat de gânduri de dragoste
m-am trezit fericit în beția de lumină
și privesc umbra ploii în depărtare.
Neîntâlnită de nimeni femeia de ploaie
așteaptă și ea clipe de răsfăț
și căldură de vară.
Văd pe cineva cu umbrelă de ploaie
și femeia la braț,
pot să fiu chiar eu neașteptatul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea curioasă
noaptea se rostogolește în hăul cu întunericul zdrențuit
de cârtițele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
și eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc
privește-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra și o caut cu pașii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte
dacă vii să mă vezi
ascultăți în fiecare clipă inima
și nu vor mai trece nefructificate
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amiaza arde ca focul
cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând adormitoare
amiaza fără nicio boare arde ca focul
și coace până-n inima pietrei
am alungat somnul pe apele înserării
simțindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foșnitor prin frunze de plopi despărțiți
cu tristețe lăcrimată prin coaja alburie
drumul ca o purpură țesută purta povești
spuse copiilor înainte de somn
și înserarea bătea la porțile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă
noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viață
obosite de atâta lumină orbitoare
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!