
Pe coloane de viață
Se va absorbi primăvara
în dimineți cu aburul subțire
și sughițuri reci,
de îi va înflori gura de arome
și ochii vor privi însetați
cum se nasc toate pe rând.
Atât de fragedă se va limpezi,
de apele vor șlefui pietrele în albie,
vor curge cum scrisul cuvintelor
în miezul de mai
cu liliac înflorit la glezne.
Iar mai frumos decât atât
înrobit de iubire
când păsările clocesc,
sevele urcă
pe coloane de viață
sub o aureolă de vis
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre flori
- poezii despre viață
- poezii despre păsări
- poezii despre primăvară
- poezii despre ochi
- poezii despre naștere
- poezii despre iubire
- poezii despre gură
- poezii despre glezne
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Tânără
Tânără și atât de fragedă trăiește în mirajul
verdelui în seva din frunze
pe ramurile copacului îndrăgostit
îmbrățișând cu mâini de lumină
trupul în iubire vibrând.
Tânără înfășoară în cuvinte speranța
și-i dă semne de încredere sinceră
pe portativele interioare,
până îi cad florile și leagă fruct
într-o dulce sărbătoare de liliac
uitând să mai gândească rodul bogat
mai copt decât se așteaptă.
Într-o lume sinuoasă și schimbătoare
esența se închide în viață.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre încredere, poezii despre verde, poezii despre tinerețe, poezii despre sărbători, poezii despre sinceritate, poezii despre mâini sau poezii despre lumină

Poema zilei
În dimineața însorită a zilei
lumina înflorește cu dăruire,
respiră cum copacii-n frunze verdele.
Apele curgătoare devin limpezi,
pietrele în inimi vorbesc,
târziul se scurge-n așteptare
ca o ispită-n dragoste.
Curajul se naște pe tăișul sabiei
cu o reverență
ca simbol al onoarei.
În crepusculul înserării divine
ochii se scaldă-n miraj,
vorbe nu mai sunt
decât mirabile culori.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vorbire, poezii despre timp, poezii despre simbolistică, poezii despre seară sau poezii despre onoare

Stele ard lemnul cosmic
Se face noapte în gânduri și tu nu adormi,
se țes pânze ce acoperă somnul așteptat,
râuri străine străbat întunericul
pietrele stau de veghe cu ochii spre cer.
Stele ard lemnul cosmic fără flacără.
Ursitele stau în jilț cu nervii întinși
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,
tot ce se naște este ursit.
Urcă prin mine izvoarele moștenite
în inima cui nu vor fi limpezi?
În suflet înfloresc mugurii speranței,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri,
privesc cum se urcă pe scară norocul.
Întotdeauna lumina se răzbună
pe cei cu ochelari de cal.
Din timp în timp soarele-și ridică ochii
și sărută cu dragoste pământul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre întuneric, poezii despre început, poezii despre vară, poezii despre sărut sau poezii despre suflet

M-ai căutat cum își caută păsările hrana
într-un ochi de lumină
puteai să strângi pleoapele cu putere
și să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie cu brațe lungi
o femeie care-ți atinge fruntea
și spune că arzi
m-ai căutat cum își caută păsările cuibul
în ziua de ieri când cuvintele dulci
au țâșnit din carnea ta ca scânteile din foc
și am ars amândoi pe același rug
puteai să-nchizi ochii
și să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluizie
sau o femeie cu brațele-n flăcări
m-ai căutat și mă vei căuta mereu
pentru că din carnea ta vor curge cuvintele
ca dintr-un râu ieșit din matcă
și toate câmpiile din priviririle noastre
vor sta sub apele limpezi
ale iubirii
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie care îți trăiește povestea
în fiecare zi
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre foc, poezii despre femei, poezii despre cuvinte sau poezii despre apă

Fântâni nu se mai nasc
Stau cu Dumnezeul meu în suferința durerii
aud eternitatea cum curge prin uitare
și n-are maluri decât o lumânare aprinsă,
care-mi arde drumurile spre iad.
Văd lumina cum o topește și urcă,
mirositoare prin vămi mântuită
înflorind ramurile cerului
deasupra de ziditorii cuvântului.
Fântâni nu se mai nasc,
doar în agheasma iubirii mă scald
și ies mai pur din ninsorile de argint
în care sunetele nu se aud.
Nesfârșitul împarte cu mine tăcerea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vamă, poezii despre uitare, poezii despre tăcere, poezii despre sunet, poezii despre suferință, poezii despre ninsoare sau poezii despre mântuire

Albastră fereastră
Știe să uite
cum moare în fiecare clipă
plină de iubire neîmplinită,
așteptare de clopot spart
să-i plângă sunetele.
Cuvintele lăcrimează-n silabe
cu arome de mirt
fumegă printre buze dorințe.
Privirea din unghi ascuțit
umbră în sângele inimii,
albastră fereastră
și zbor,
atât cât poate să poarte
crucea pe umerii goi.
Învață să-și macine tristețea
în noapte prin gânduri
când se luminează de ziuă
și înfloresc merii,
păsările să intre în cânt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre învățătură, poezii despre tristețe, poezii despre trigonometrie, poezii despre sânge, poezii despre plâns sau poezii despre noapte

Nopțile afinului
Unde nopțile înstelate ale afinului
coc fructul sălbatic
am simțit răcoarea brazilor,
iureșul izvoarelor
dătător de cântec,
risipește mai multă poftă de viață
decât se poate cuprinde.
Îmbracă orizontul în purpură
când soarele apare
înălțându-se peste păduri foșnitoare,
împarte la fiecare lumină
și arome de sănătate.
Câmpia se-nfășoară în galbenul pal
care devine semn de bogăție
și înțelegere,
ce pune-n cuvânt miezul
născător de iubire lăuntrică.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre păduri, poezii despre poftă, poezii despre muzică sau poezii despre galben

Numai virtutea urcă pe scară
În leagănul nopții-n somn ceruit
întuneric alungat de stele,
de susură apele,
curg prin tăcerea singurătății
și culeg izvoare de lumină.
Efemerul zboară cu aripi de liliac
mușcă din timp cu dinți de silex
și se retrage pe tărâmul nisipurilor
unde și cactușii mor.
Numai virtutea se urcă pe scară
cu ochii ațintiți la cer,
se întunecă-n carne durerea
și macină continuu voința,
de te întrebi mereu
cine te-a lăsat într-un loc nepotrivit
să-ți consumi viitorul degeaba.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre stele sau poezii despre singurătate

Bogat peste putință
Nu mai am cuvinte
să scriu cu sânge albastru istorii
pe care mulți vor să le uite,
am numai miezul fierbinte al faptelor
ce urcă și coboară prin cristal,
în fața oglinzii nu se schimbă
și pune în vorbe doar bobul curat.
Îi pun cerului coloane de sprijin
câte sub un pod peste mări,
sănătos și oval ca un pepene copt
cu arome urcătoare
te satură dulce,
bogat peste putință
împarte cu tine gustul divin.
Lumină îți pune pe frunte
și dragoste în pieptul gol,
de respiri mai ușor prin cuvinte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre curățenie, poezii despre bogăție sau poezii despre albastru

Arome peste amintiri
Iubirile mele au cântec interior
n-au corzi vocale,
dar au taine ascunse
în care sălășluiesc frumos.
Trăirile lor topesc orice obstacol
și nu se sfârșesc,
se zidesc în piatră și se înconjoară
de cetățile înalte ale sufletului,
trec peste pod apele învolburate
și ajung în ținutul fermecat.
Nu se lasă niciodată furate
de iernile lungi cu nopți friguroase,
doar salcâmii și teii înfloriți
risipesc arome peste amintiri
ca un dar de neuitat.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre voce, poezii despre tei, poezii despre obstacole sau poezii despre iarnă

Unde freamătul e dulce
Degetele ei subțiri și lungi
îmi apasă pe dorurile inimii
lăsate să aștepte vindecarea.
Cântecul se naște atât de repede
dintr-un adânc descoperit târziu
între izvoarele dintre colinele pieptului
unde freamătul e dulce
ca-n frunzele teilor înfloriți
lăsați să se scuture de arome
peste iubiri în treacăt.
Serile aproape încurcate-n tăcere
stau la pândă pe poteci neumblate
și caută cu ochii înnoptați
semnele stelelor sudului
pe care oamenii nu le văd,
privesc doar cu mirare și oftează.
Dacă viața n-ar fi atât de frumoasă,
atât de grăbită,
și noi atât de nepăsători
am prețui la timp miracolul ei.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Regină a nopții
Apele somnului trec prin vise, dau semn marginii care fură,
nopțile se termină cu gulere de lumină
în dimineți cu mugurii ce se deschid norocoși.
Din ce ape se adapă curcubeul devreme?
Trezit în plină zi cu mască de prinț
una voi fi cu regatul, nici mai frumos nici mai bogat
decât steaua urcată pe tron
regină a nopții.
De voi fi oștean o să mă lupt
până-i câștig podoabe regatului
pe care le-am visat în apele somnului,
flăcări ridicându-se-n aburi plutind peste râuri
pe un tărâm străin.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre monarhie, poezii despre visare, poezii despre încoronare, poezii despre râuri, poezii despre noroc sau poezii despre măști

Atât de fragedă
(parodie după poezia "Atât de fragedă" de Mihai Eminescu)
Atât de fragedă, te-asameni
Cu-n trunchi din cel mai vechi cireș!
Și ca un monstru între oameni,
Din calea vieții mele,... Ieși!
Tu rupi, când calci, covorul moale,
Cu prea-umflatul tău picior
Și zdrăngănit aud, de oale
Când îmi vorbești asurzitor.
Din vina strâmtei tale rochii,
Ce se crăpa încetișor,
Ieșitu-ți-au acum și ochii;
Erai un elefant în zbor.
O, vis feroce de iubire,
Pădurii mumă din povești,
Cănd tu zâmbești, a ta zâmbire
Mi-arată cât de acră ești
Și că în tăinuita noapte
Mă bagi în somnul cel de veci,
În timp ce ale tale șoapte
Fiori îmi dau, mai reci, mai reci...
De-acum renunț la cugetare,
Căci ochii nu-ți mai sunt fierbinți
Și-ntunecoasa renunțare
Umbrește falsele dorinți.
Iar când te duci, să știi, în fine,
Că nu mă țin de pasul tău;
Pierzându-te, e pentru mine
Salvarea sufletului meu!
Că te-am zărit, nu-i a mea vină
Și veșnic nu o să te iert,
Mă voi trezi iar la lumină;
Eu nu voi mai vorbi-n deșert!
Și n-o să te mai văd, Ivonă,
Icoana Verginei Marii
Mă apără de-a ta Coronă
De Viruși... Nu o să mai vii!
parodie de Carmen Cristina Ștefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre zâmbet, poezii despre salvare sau poezii despre rochii

Iubirea câtă este nu moare
Noaptea țese pânză din fire de in,
își face cămașa și o încheie la subțiori,
sângele ei întunericul curge fără răni
și se pierde-n zorii de azur ai dimineții.
Pe ape alunecă zvonuri de urme străine
imagini de fețe omenești uitate.
Glezne de femei și coapse în ochiul apei
pe sub sălcii cu lacrimi amare în ramuri
dau un semn răbdării care se deșiră frumos.
În toate se naște feciorelnic iubirea
ce sporește-n mine lumina la ferestrele cuvintelor
și se răzvrătesc gândurile în memoria deschisă
ca o poartă la intrarea în raiul celest.
Iubirea câtă este nu moare,
se îmbracă-n cămașa nopții-n fiecare seară.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie sau poezii despre rai

De mă voi ruga luminii
Ce pot să-ți mai spun
când mă chemi mereu cu privirea
în brațele tale să odihnesc.
Inima mea-i supusă răbdării crude,
dorința vibrantă mă strigă.
Trandafiri roșii urcători
lângă inima-ți atât de nebună
arome seducătoare adaugă.
Bucurii și tristeți din trup
așteaptă coacerea fructului,
plăcerea și gustul
pâinii calde,
de mă voi ruga luminii
să-mi împrumute cuvântul.
Văd cum transparentă dispari
cu flăcări deasupra de apele somnului
sub care comorile se ascund
și eu le tot caut.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre seducție, poezii despre roșu, poezii despre pâine, poezii despre plăcere sau poezii despre odihnă

Tot ce se naște este ursit
Se face noapte în gânduri și tu nu adormi,
se țes pânze care acoperă somnul așteptat,
râuri cu ape străinestrăbat întunericul
pieterele stau de veghe cu ochii spre cer.
Stelele ard lemnul cosmic fără flacără.
Ursitele stau în jilț cu nervii întinși
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,
tot ce se naște este ursit.
Urcă prin mine izvoarele moștenite
în inima cui nu vor fi limpezi?
În suflet înfloresc mugurii speranței,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri
care privesc de se urcă pe scară norocul,
dar întotdeauna lumina se va răzbuna
pe cei care folosesc ochelari de cal.
Din timp în timp soarele-și ridică ochii
și sărută cu dragoste pământul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sens căutat
De ce cade frunza
pe acoperișul unui anotimp,
de pleacă îndată păsările
grăbite și speriate.
Acolo se află sensul
ce te face să-l cauți
atât de perseverent?
Când pasărea ce aduce vești
cântă departe,
aproapele se înclină
de teamă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sperieturi, poezii despre perseverență, poezii despre frunze, poezii despre frică sau poezii despre anotimpuri

Dintr-o căutare în alta
se-ntâmplă și lucruri minunate
n-am să le spun
pierzând din vedere norocul,
cineva mă invită să aștept
în dimineața păsărilor cântătoare
tu nu vii?
niciodată n-am căzut pradă
visurilor în care nu cred
când totul se face calculat
și gâdurile
mă poartă în lumea reală
suflul binefăcător care mă animă
posedă nevăzutul simț
care nu mă lasă să uit
cum se nasc în miezul cuvintelor
sâmburii care germinează permanent
căutarea promisă infinitului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre infinit, poezii despre dimineață sau poezii despre calcule

Cu aripi de foc
Povestea tristă încă mă apasă
dar nu mă recunosc în ea
ochelarii de la o vreme mă deranjează
ochii mei sun la fel cu ai tăi
nu văd în depărtare pregătită mișcarea.
Mă feresc de tulburările care se nasc,
în ele colcăie vinovate intrigile,
se ivesc mereu alte drumuri
care însoțesc apele și străbat munții,
dincoace și dincolo cetățile așteaptă,
să închidă misterul între ziduri de piatră
spre care se îndreaptă toți cei ce iubesc curcubeul
ce-și varsă culorile în ape.
Prea se face atâta vâlvă,
lângă mine numai tu rămâi credincioasă
cu aripi de foc,
de pe cer numai păsările de pradă
urmăresc cu ochii mari
tot ce-i de prins și se poate prinde.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți sau poezii despre mișcare
Frunze de iubire
Ai fost tu,
Singura roză
Din grădina mea,
Care a înflorit
În toate
Primăverile.
II
Ai fost tu,
Singura frunză,
Care primăvara
Ai strălucit mai frumos
Decât celelalte
Ca să fii atât de frumoasă.
III
Ești strălucire
Veusiană
Și încântătoare.
Pentru că florile
Din grădina mea,
Numai ele văd
Fața ta frumoasă.
IV
Ochii tăi frumoși,
Și profilul smead;
Atunci când
Te privesc
Lângă mine,
Nu-mi pot imagina
Că tu ești visul meu.
V
Nu sunt flori
În a mea grădină,
Nu sunt garoafe
În grădina mea,
Care să întreacă
Ochii tăi frumoși,
Privirea-ți delicată
Și măgulitoare,
Care-i cea mai frumosă
Și nu mai puțin
Privirea și zâmbetul tău.
P
poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2015), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe sau poezii despre roz