Pe coloane de viaţă

Se va absorbi primăvara
în dimineţi cu aburul subţire
şi sughiţuri reci,

de îi va înflori gura de arome
şi ochii vor privi însetaţi

cum se nasc toate pe rând.

Atât de fragedă se va limpezi,
de apele vor şlefui pietrele în albie,
vor curge cum scrisul cuvintelor
în miezul de mai
cu liliac înflorit la glezne.

Iar mai frumos decât atât
înrobit de iubire
când păsările clocesc,
sevele urcă
pe coloane de viaţă

sub o aureolă de vis

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânără

Tânără şi atât de fragedă trăieşte în mirajul
verdelui în seva din frunze
pe ramurile copacului îndrăgostit
îmbrăţişând cu mâini de lumină
trupul în iubire vibrând.

Tânără înfăşoară în cuvinte speranţa
şi-i dă semne de încredere sinceră
pe portativele interioare,

până îi cad florile şi leagă fruct
într-o dulce sărbătoare de liliac
uitând să mai gândească rodul bogat
mai copt decât se aşteaptă.

Într-o lume sinuoasă şi schimbătoare
esenţa se închide în viaţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poema zilei

În dimineaţa însorită a zilei
lumina înfloreşte cu dăruire,
respiră cum copacii-n frunze verdele.

Apele curgătoare devin limpezi,
pietrele în inimi vorbesc,
târziul se scurge-n aşteptare
ca o ispită-n dragoste.

Curajul se naşte pe tăişul sabiei
cu o reverenţă
ca simbol al onoarei.

În crepusculul înserării divine
ochii se scaldă-n miraj,
vorbe nu mai sunt
decât mirabile culori.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele ard lemnul cosmic

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze ce acoperă somnul aşteptat,
râuri străine străbat întunericul
pietrele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri,
privesc cum se urcă pe scară norocul.

Întotdeauna lumina se răzbună
pe cei cu ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai căutat cum îşi caută păsările hrana

într-un ochi de lumină
puteai să strângi pleoapele cu putere
şi să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie cu braţe lungi
o femeie care-ţi atinge fruntea
şi spune că arzi

m-ai căutat cum îşi caută păsările cuibul
în ziua de ieri când cuvintele dulci
au ţâşnit din carnea ta ca scânteile din foc
şi am ars amândoi pe acelaşi rug
puteai să-nchizi ochii
şi să mă chemi
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluizie
sau o femeie cu braţele-n flăcări

m-ai căutat şi mă vei căuta mereu
pentru că din carnea ta vor curge cuvintele
ca dintr-un râu ieşit din matcă
şi toate câmpiile din priviririle noastre
vor sta sub apele limpezi
ale iubirii
eu sunt atât cât vrei să fiu
o iluzie
sau o femeie care îţi trăieşte povestea
în fiecare zi

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâni nu se mai nasc

Stau cu Dumnezeul meu în suferinţa durerii
aud eternitatea cum curge prin uitare
şi n-are maluri decât o lumânare aprinsă,
care-mi arde drumurile spre iad.

Văd lumina cum o topeşte şi urcă,
mirositoare prin vămi mântuită
înflorind ramurile cerului
deasupra de ziditorii cuvântului.

Fântâni nu se mai nasc,
doar în agheasma iubirii mă scald
şi ies mai pur din ninsorile de argint
în care sunetele nu se aud.

Nesfârşitul împarte cu mine tăcerea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastră fereastră

Ştie să uite
cum moare în fiecare clipă
plină de iubire neîmplinită,

aşteptare de clopot spart
să-i plângă sunetele.

Cuvintele lăcrimează-n silabe
cu arome de mirt
fumegă printre buze dorinţe.

Privirea din unghi ascuţit
umbră în sângele inimii,
albastră fereastră
şi zbor,

atât cât poate să poarte
crucea pe umerii goi.

Învaţă să-şi macine tristeţea
în noapte prin gânduri
când se luminează de ziuă
şi înfloresc merii,

păsările să intre în cânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile afinului

Unde nopţile înstelate ale afinului
coc fructul sălbatic

am simţit răcoarea brazilor,
iureşul izvoarelor
dătător de cântec,

risipeşte mai multă poftă de viaţă
decât se poate cuprinde.

Îmbracă orizontul în purpură
când soarele apare
înălţându-se peste păduri foşnitoare,

împarte la fiecare lumină
şi arome de sănătate.

Câmpia se-nfăşoară în galbenul pal
care devine semn de bogăţie

şi înţelegere,

ce pune-n cuvânt miezul
născător de iubire lăuntrică.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai virtutea urcă pe scară

În leagănul nopţii-n somn ceruit
întuneric alungat de stele,

de susură apele,
curg prin tăcerea singurătăţii
şi culeg izvoare de lumină.

Efemerul zboară cu aripi de liliac
muşcă din timp cu dinţi de silex
şi se retrage pe tărâmul nisipurilor
unde şi cactuşii mor.

Numai virtutea se urcă pe scară
cu ochii aţintiţi la cer,
se întunecă-n carne durerea
şi macină continuu voinţa,

de te întrebi mereu
cine te-a lăsat într-un loc nepotrivit
să-ţi consumi viitorul degeaba.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogat peste putinţă

Nu mai am cuvinte
să scriu cu sânge albastru istorii
pe care mulţi vor să le uite,
am numai miezul fierbinte al faptelor

ce urcă şi coboară prin cristal,
în faţa oglinzii nu se schimbă
şi pune în vorbe doar bobul curat.
Îi pun cerului coloane de sprijin
câte sub un pod peste mări,
sănătos şi oval ca un pepene copt
cu arome urcătoare
te satură dulce,
bogat peste putinţă
împarte cu tine gustul divin.
Lumină îţi pune pe frunte
şi dragoste în pieptul gol,
de respiri mai uşor prin cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arome peste amintiri

Iubirile mele au cântec interior
n-au corzi vocale,
dar au taine ascunse
în care sălăşluiesc frumos.

Trăirile lor topesc orice obstacol
şi nu se sfârşesc,
se zidesc în piatră şi se înconjoară
de cetăţile înalte ale sufletului,
trec peste pod apele învolburate
şi ajung în ţinutul fermecat.

Nu se lasă niciodată furate
de iernile lungi cu nopţi friguroase,
doar salcâmii şi teii înfloriţi
risipesc arome peste amintiri
ca un dar de neuitat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde freamătul e dulce

Degetele ei subţiri şi lungi
îmi apasă pe dorurile inimii
lăsate să aştepte vindecarea.

Cântecul se naşte atât de repede
dintr-un adânc descoperit târziu
între izvoarele dintre colinele pieptului
unde freamătul e dulce
ca-n frunzele teilor înfloriţi
lăsaţi să se scuture de arome
peste iubiri în treacăt.

Serile aproape încurcate-n tăcere
stau la pândă pe poteci neumblate
şi caută cu ochii înnoptaţi
semnele stelelor sudului
pe care oamenii nu le văd,
privesc doar cu mirare şi oftează.

Dacă viaţa n-ar fi atât de frumoasă,
atât de grăbită,
şi noi atât de nepăsători
am preţui la timp miracolul ei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regină a nopţii

Apele somnului trec prin vise, dau semn marginii care fură,
nopţile se termină cu gulere de lumină
în dimineţi cu mugurii ce se deschid norocoşi.

Din ce ape se adapă curcubeul devreme?

Trezit în plină zi cu mască de prinţ
una voi fi cu regatul, nici mai frumos nici mai bogat
decât steaua urcată pe tron
regină a nopţii.

De voi fi oştean o să mă lupt
până-i câştig podoabe regatului
pe care le-am visat în apele somnului,
flăcări ridicându-se-n aburi plutind peste râuri
pe un tărâm străin.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de fragedă

(parodie după poezia "Atât de fragedă" de Mihai Eminescu)

Atât de fragedă, te-asameni
Cu-n trunchi din cel mai vechi cireş!
Şi ca un monstru între oameni,
Din calea vieţii mele,... Ieşi!

Tu rupi, când calci, covorul moale,
Cu prea-umflatul tău picior
Şi zdrăngănit aud, de oale
Când îmi vorbeşti asurzitor.

Din vina strâmtei tale rochii,
Ce se crăpa încetişor,
Ieşitu-ţi-au acum şi ochii;
Erai un elefant în zbor.

O, vis feroce de iubire,
Pădurii mumă din poveşti,
Cănd tu zâmbeşti, a ta zâmbire
Mi-arată cât de acră eşti

Şi că în tăinuita noapte
Mă bagi în somnul cel de veci,
În timp ce ale tale şoapte
Fiori îmi dau, mai reci, mai reci...

De-acum renunţ la cugetare,
Căci ochii nu-ţi mai sunt fierbinţi
Şi-ntunecoasa renunţare
Umbreşte falsele dorinţi.

Iar când te duci, să ştii, în fine,
Că nu mă ţin de pasul tău;
Pierzându-te, e pentru mine
Salvarea sufletului meu!

Că te-am zărit, nu-i a mea vină
Şi veşnic nu o să te iert,
Mă voi trezi iar la lumină;
Eu nu voi mai vorbi-n deşert!

Şi n-o să te mai văd, Ivonă,
Icoana Verginei Marii
Mă apără de-a ta Coronă
De Viruşi... Nu o să mai vii!

parodie de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea câtă este nu moare

Noaptea ţese pânză din fire de in,
îşi face cămaşa şi o încheie la subţiori,
sângele ei întunericul curge fără răni
şi se pierde-n zorii de azur ai dimineţii.

Pe ape alunecă zvonuri de urme străine
imagini de feţe omeneşti uitate.

Glezne de femei şi coapse în ochiul apei
pe sub sălcii cu lacrimi amare în ramuri
dau un semn răbdării care se deşiră frumos.

În toate se naşte feciorelnic iubirea
ce sporeşte-n mine lumina la ferestrele cuvintelor
şi se răzvrătesc gândurile în memoria deschisă
ca o poartă la intrarea în raiul celest.

Iubirea câtă este nu moare,
se îmbracă-n cămaşa nopţii-n fiecare seară.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mă voi ruga luminii

Ce pot să-ţi mai spun
când mă chemi mereu cu privirea
în braţele tale să odihnesc.

Inima mea-i supusă răbdării crude,
dorinţa vibrantă mă strigă.

Trandafiri roşii urcători
lângă inima-ţi atât de nebună
arome seducătoare adaugă.

Bucurii şi tristeţi din trup
aşteaptă coacerea fructului,
plăcerea şi gustul
pâinii calde,

de mă voi ruga luminii
să-mi împrumute cuvântul.

Văd cum transparentă dispari
cu flăcări deasupra de apele somnului
sub care comorile se ascund
şi eu le tot caut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce se naşte este ursit

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze care acoperă somnul aşteptat,
râuri cu ape străinestrăbat întunericul
pieterele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stelele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri
care privesc de se urcă pe scară norocul,

dar întotdeauna lumina se va răzbuna
pe cei care folosesc ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sens căutat

De ce cade frunza
pe acoperişul unui anotimp,

de pleacă îndată păsările
grăbite şi speriate.

Acolo se află sensul
ce te face să-l cauţi
atât de perseverent?

Când pasărea ce aduce veşti
cântă departe,

aproapele se înclină
de teamă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o căutare în alta

se-ntâmplă şi lucruri minunate
n-am să le spun
pierzând din vedere norocul,
cineva mă invită să aştept
în dimineaţa păsărilor cântătoare
tu nu vii?

niciodată n-am căzut pradă
visurilor în care nu cred
când totul se face calculat
şi gâdurile
mă poartă în lumea reală

suflul binefăcător care mă animă
posedă nevăzutul simţ
care nu mă lasă să uit
cum se nasc în miezul cuvintelor
sâmburii care germinează permanent
căutarea promisă infinitului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aripi de foc

Povestea tristă încă mă apasă
dar nu mă recunosc în ea
ochelarii de la o vreme mă deranjează
ochii mei sun la fel cu ai tăi
nu văd în depărtare pregătită mişcarea.

Mă feresc de tulburările care se nasc,
în ele colcăie vinovate intrigile,
se ivesc mereu alte drumuri
care însoţesc apele şi străbat munţii,
dincoace şi dincolo cetăţile aşteaptă,
să închidă misterul între ziduri de piatră
spre care se îndreaptă toţi cei ce iubesc curcubeul
ce-şi varsă culorile în ape.

Prea se face atâta vâlvă,
lângă mine numai tu rămâi credincioasă
cu aripi de foc,
de pe cer numai păsările de pradă
urmăresc cu ochii mari
tot ce-i de prins şi se poate prinde.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze de iubire

Ai fost tu,
Singura roză
Din grădina mea,
Care a înflorit
În toate
Primăverile.
II
Ai fost tu,
Singura frunză,
Care primăvara
Ai strălucit mai frumos
Decât celelalte
Ca să fii atât de frumoasă.
III
Eşti strălucire
Veusiană
Şi încântătoare.
Pentru că florile
Din grădina mea,
Numai ele văd
Faţa ta frumoasă.
IV
Ochii tăi frumoşi,
Şi profilul smead;
Atunci când
Te privesc
Lângă mine,
Nu-mi pot imagina
Că tu eşti visul meu.
V
Nu sunt flori
În a mea grădină,
Nu sunt garoafe
În grădina mea,
Care să întreacă
Ochii tăi frumoşi,
Privirea-ţi delicată
Şi măgulitoare,
Care-i cea mai frumosă
Şi nu mai puţin
Privirea şi zâmbetul tău.

P

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2015), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!