O prelungire
o prelungire înapoia frunzelor
îmi aruncă gleznele dincolo de sfera mea încremenită
într-un spațiu liber
unde învățăturile zeilor nu există
viața nu aleargă
greșeli
păcat
zgârcenie
prostie
toate-s rămase înfipte-n lut
visul se decolorează golindu-se de sens
din inima mea despicată curg toate stelele și luna înghețată
unu și cu unu nu mai fac doi
vederea are alt înțeles de nu te mai clatină
pe dinăuntru niciun țipăt
nici frunze crescute-n stomac
și de la mare distanță sunt punctul
ce tace și nu se mai zbate
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Iubesc rozul
Iubesc rozul și această fereastră cu un suflu dincolo de umăr,
unde obiectele de pradă mă lasă să plec.
Epiderma frunzelor nu mă înșeală
în noul spațiu ce se-nvârte rotit
și pot respira dincolo de ziduri de sticlă.
Căderea mea nu există în cea mai pură absență
în locul care adună stelele comune.
Decupez rozul din fantezie,
din visare, din piele de stele.
pentru alintul îndoielii și a lunii culcate-n artere.
Atât de singură merg
prin roz
cu zarea umblând pe deasupra mea.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când viața aleargă ca o gazelă
Când viața aleargă ca o gazelă
Toate-s schimbate, si noi ni sunt toate
Trăim de o vreme-ntr-o lume tembelă,
Grăbindu-ne parcă spre eternitate.
Inchiși mereu ca într-o citadelă,
Ne amăgim, merg toate ca pe roate,
Când viața aleargă ca o gazelă
Toate-s schimbate, si noi ni sunt toate.
Telefonul în dreapta, în stanga-o umbrelă
Nici nu mai știm, de e zi sau e noapte,
De ce n-am plecat pe o caravelă?
Să uit, să ascult ale-oceanului șoapte,
Când viața aleargă ca o gazelă.
rondel de Alex Dospian (decembrie 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Nu mai fug
nicăieri nu mai fug
îmi tocesc visul pe temelia lui fixă
până se șterge din real
îngerii mei sunt plecați
ziua alcătuită din bucăți e azvârlită în mine
în culori cenușii și reci
oglinda-mi face un semn scurt în zigzag
lungindu-mi imaginea fugitiv
vremea vine cu adaos de frig
ștergându-mi de tot cerul acum întors pe spate
o înfățișare înșelătoare există la foarte mare distanță
într-o deplină amestecare de frunze și aripi
sângerând pe cuvintele căzute în gol
neputința cuvintelor de a lumina întunericul
sfârșește într-un ecou ascuțit amorțind locul neocupat
ce m-așteaptă
mâna mea scriitoare devine abur
și mersul meu împietrit.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Născocesc
născocesc în fiecare zi o altă regăsire
la capătul unui străveziu de stea înghețată.
un alt acolo, pentru noi, într-un poem rămas nerostit.
în ritmul unui tropot de cal alb
înșir versul pe hârtie în vorbirea frunzelor,
a vântului scuturându-ți hainele,
a acelui ceva nepierdut încă.
vindec din sindrom răni nevindecate,
drămuiri nehotărâte din secundele lucide,
din suveniruri stinghere aleg vise neatinse
rămase agățate invizibil de pixul meu cu pastă albastră.
mă șterg din anotimp și sar peste lume motivat
de târziul ce va deveni întuneric,
într-un orizont fugind
ce ne va lăsa cu frunzele plouând peste noi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt nefăcută
sunt nefăcută azi pentru culori,
m-a flancat griul asemenea unui fum de țigară,
în geam îmi bate dimineața cenușie.
din inspirația mea lipsești tu
reîncarnat în altă parte.
te-am pierdut la o răscruce
unde m-aștepta umbra mea răvășită de furtună și fluturi.
întârzii la descâlcirea unei fraze înghesuite
în ceașca de cafea
și caut inocența pantofilor cu toc cui de sub cuier.
iubirea purificată o găsesc captivă
într-o cămașă albă atârnată de un astru cast.
vorbirea crește și mă mută într-un spațiu rece
unde nu există deasupra și nici dedesubt,
lumina e frântă pe colțul mesei,
secundele toate vâslesc spre apus.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ce există
tot ce există e un delir
din care nu vrei să pleci.
e o apropiere de iarbă, de frunze, de stele,
o împăcare cu bâlbâiala lunii,
cu glasuri de crini
și mai ales cu târziul
ce crapă prăpăstii de ceruri.
sunt în locul acela înalt
unde cad frunze din biserici,
răsfățul e în apa curgătoare,
ora mereu ciudată nu uită abisul tăcerii
și nici urma ta din mirosul de verde.
din nicio desfrunzire nu-i simplu să pleci
nevăzut, neauzit, nestrigând.
tot ce există e un delir,
înghesuit în luminița aceea stinsă în verde.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt
sunt prizonieră între malurile verzi
născute din piatră și frunze,
un spațiu de visare
unde piatra se evaporă
și-un timp întârziat
destramă celulele pân' la plutire.
sunt eu însămi într-un alt strigăt
de naștere și de agonie.
cuvintele mă opresc și-mi decorează rochia
cu scântei sferice de lumină
estompând apăsarea mohorâtă
a sentimentelor centrifuge
ce migrează prin artere.
sunt tot mai departe de emoția aerului
trezit dintre două vocale
și tot mai aproape de clipa plecată-n pieire.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dinspre departe
miroase a tine
miroase a ploi spânzurate
se leagănă totul în neînțelesuri
cântecul atârnă de cuvinte necăzute in inimă
și vântul întoarce copacii
îmbrățișarea e la mare distanță
și brațele-s rămase în aer
locul tragic e ferit de tălpi
razele soarelui sprijină planeta să nu cadă
o altă matematică adună și scade
împarte și înmulțește unu și cu unu
timpul curge dureros peste toate
te vreau negândit conectat
la visele rămase printre luceferii teferi
miroase a tine dinspre departe
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O formă de existență
noaptea creponată înșiră pereții
într-un abis
luna pleacă din fereastră
lăsându-mă într-o altă memorie
unde tu nu ești
pe tavan visele aleargă ieșind dintr-un tunel
de unde împrumut timp
pentru zidit cuvinte
ce stau zăbovind pe marginea lutului
și m-așteaptă
o formă din existența mea-i absentă
pe cea din viitor o inventez
împodobind-o cu lucruri la modă
și păstrarea teiului eminescian
plin de poezie
forma din prezent pulverizează imagini
cu buze care surâd
copaci care merg dată cu mine
și straturi de cuvinte din care curg poeme
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem nerostit
încă sunt în locul acela abandonat,
unde doar închipuirea ridică zborul obosit la înălțime.
amăgirile umblă printre sălcii
descifrând pe nervurile frunzelor un bilet de intrare,
unde treptele te urcă și cu mâinile la spate.
lumina din cuvânt rătăcește
printre umbrele trecutului
negociind strălucirea cu sinceritatea verdelui din toamnă.
astenice literele frământă cuvântul,
ce tot mai plumb devine.
doar frunza se rostogolește tandru la gleznele mele,
creând poemul nerostit de nimeni.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gleznele lui Adonis
gleznele lui Adonis ies din infinit
fulgii de zăpadă se dezgheață
cuvintele întâmpină iarna înnodând crivățul în spatele cerului
grămada de gânduri rotește inima pe umbra fructelor verzi
deasupra ochi de vultur
începe să ningă cuvintele îngheață
și liniștea e ruptă în lumini
și piatra dă lumină
o alergare apare în interior
în jurul stomacului cresc frunze și arbori
loc tragic de amestec între mine și lucruri
infern dantesc coboară-n metafore
cerul răstoarnă o dezmorțire ce crește
spărgând orizontul în țăndări.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cobor din cer
o umbră se așază pe față
mă-ntorc în miezul adâncului
în târziul unde aleargă fantasmele
am fost prezentă în strălucirea unei priviri
a unei flori
a unui gest
fiorul izbucnit în lumină a înlocuit
cuvintele odihnite în mine
și a crescut verdele frunzelor
tu ai rămas nedescifrat în inundarea verde
ascuns în ridurile insomniei
în visul presărat cu eclipse
nu știu ce înseamnă două aripi verzi fără lacăt
privesc începutul sfârșitului orizontului
rămas înfipt în pământ
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Depărtarea
depărtarea retrocedată de cosmos,
cu firimituri de timp,
revine în prezentul meu
desfrunzită toată,
golită de așteptări,
unde întunericul e întuneric,
iar ploaia dansează sub geam într-un ecou de cântec trist.
poate tu nu ești niciodată acolo.
nici o visare nu se mai rupe din cuvinte.
marginea peretelui e mereu tivită cu o lumină albastră
care împiedică și interzice scânteierile din stele.
ultimul sens al luminii întinde visele dincolo de mine,
spre uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La o distanță de cer
Tu, la o distanță de cer,
zigzaguri deșertice în care merg,
agonii în așteptări,
timp schilodit în prezentul fără culoare.
Pasiuni lumești turnate cu mirosul tău de lună
în greutatea toamnei.
Un galben, a la Nietzsche, îmi străpunge epiderma.
Dialog surd, într-o spirală oarbă ce suie și coboară.
Materia din care provin nu-mi dă pace,
o asamblare între divin și lut
și nu e nici o punte simplă cum era odată,
primindu-ne fără recurs, pe același drum în spațiu.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și plouă
Și plouă vertical cu sunete gri,
Plouă pe acoperișuri și pe geamuri,
Plouă pe mine ca și cum n-aș fi,
Plouă pe întinse coclauri.
Și părul mi-l udă lipindu-l de față,
Păsările stau agățate de ramuri
Și lacrima ploii plânge pe talpă
Și curg șiroaiele-n valuri.
Secundele fug ca după masacru,
Lung șir de ochi se uită tăcând,
Mă uit căutându-ți umărul tău tandru
Și ploaia nu tace, aleargă plângând.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul frunzelor călătoare
Privești copacii tineri dimprejur,
cu frunze verzi ce-n vântul serii cântă,
sub cerul ce se schimbă din azur
în roșul de apus ce te-nspăimântă.
E prea mult foc: în cer, în frunze moarte,
iar toamna care vine nu așteaptă
ca visul frunzelor să te mai poarte
spre încântări divine înc-o treaptă.
Îți lași privirile să curgă-alene
pe ape reci, cu visul tău plutind
în frunze călătoare prin ravene
din amintirea verii răsărind.
Sunt încă verzi pe unde cristaline
ce le adună-n timpul care vine.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neizbăvire
o noapte prăbușită într-un adânc
cu luna ascunsă în păr,
îngeri plecați cu ochi coborâți,
bate vântul singurătății,
linia întoarcerii e înnodată
într-un Hades întunecat.
gândurile sunt umplute
cu plecări de strigăte sfâșietoare,
rănile de la capătul iubirii
inundă odaia gârbovită.
pereții țiuie născând goluri
ce se-nvârt într-o doară într-un singur sens,
și iarăși frunzele iluzoriu înfig în abis
năluciri despre visuri deșarte.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de mare [Beyond the sea]
Dincolo de mare, dincolo de mare,
Inima mea pleacă colo-n depărtare;
Și pe-aceeași cale vor fugi în zare
Gânduri și dorințe, dincolo de mare.
Dincolo de mare, dincolo de mare,
Trece rândunica veșnic călătoare;
Pasăre frumoasă ce te plimbi sub soare
Aș zbura ca tine dincolo de mare!
Dincolo de mare, dincolo de mare,
Sunt doar inimi bune, fețe zâmbitoare;
Dar pe-aici prin preajmă totul trist îmi pare;
Inima mea-i dusă dincolo de mare.
poezie de Thomas Peacock, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "The Four Hills of Life: Ojibwe Wisdom Paperback" de Thomas Peacock este disponibilă pentru comandă online la 81.99 lei.Poem
Eu știu că trebuie să fii mereu acolo,
sub luna ucigașă amețind secundele,
fără de da și fără de nu,
în toate clipele când sfera, rombul și cubul
au devenit o linie pe care am mers,
cu o depunere pe talpă a despovărării de seva amară,
trăind aceeași stare de lumină, de umbră, de gol,
de alb fără alb, de negru fără negru,
de cuvânt fără gură,
în lanțul primitiv venit din adânc.
Acolo, unde se deschid adâncuri și iese lumina
în lanțul înfipt în aerul tare,
într-o nestăpânită desime de gând.
Metalicul șuier de frunze sfărmând orizontu-n inele
trosnește și arde pe albul hârtiei
scriind poemul ce nu se va pierde.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt tot eu
Pleacă de aici.
Ce faci acolo?
Aș da orice
Și totul...
Dar inima mucegăită
Praf prea mult s-a pus pe ea
Așteaptă clipă potrivită
Stai...
Pleacă din viață mea.
Tristețea nici nu e simțită,
Nesimțirea spală orice păcat
Dar păcate nu există
Și concluzia nu e rea.
Totul are niciun sens.
Sensul vieții nu,
Nu, nu, nu, nu,
Nu stă cu mâna-n san
Că nici eu n-am apucat,
Ajută viață asta de om sărac
Cu duhul și toată simțirea lui.
Viață s-a dus de mult
Și stă fix într-un cui.
Atârna acolo.
Așteaptă cheia.
Nu există.
Bună!
Mă bucur că te-am cunoscut.
poezie de Alexandru Theodor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!