Când viaţa aleargă ca o gazelă

Când viaţa aleargă ca o gazelă
Toate-s schimbate, si noi ni sunt toate
Trăim de o vreme-ntr-o lume tembelă,
Grăbindu-ne parcă spre eternitate.

Inchişi mereu ca într-o citadelă,
Ne amăgim, merg toate ca pe roate,
Când viaţa aleargă ca o gazelă
Toate-s schimbate, si noi ni sunt toate.

Telefonul în dreapta, în stanga-o umbrelă
Nici nu mai ştim, de e zi sau e noapte,
De ce n-am plecat pe o caravelă?
Să uit, să ascult ale-oceanului şoapte,

Când viaţa aleargă ca o gazelă.

rondel de Alex Dospian (decembrie 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul se oprea în loc în satul românesc de altădată. Acum, la oraş, aleargă ca o gazelă.

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gazelă de tei

Ahhh... gazelă cu miros de tei
Cum fugi in ochii mei...

Mă reped ca un ghepard
Si caut sânul ca un bastard,

De iubirea ta infiat
De sângeriul buzelor ahtiat,

Si-n privirea ta-mblînzit
Jungla in care trăim e un paradis de vis...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne aleargă

Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Şi zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, şi-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veşnic ne grăbim.
Trebuie să facem şi una, şi alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.

Timpul ne aleargă şi trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu şi de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.

Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar fiinţe mute.

Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul şi trupul ni le obosim
Si scânteia vieţii, încet-încet, piere.

Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideţi să trăim iar, cu-adevărat!
Haideţi să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'

Să avem prieteni şi să ştim ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naşte sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.

Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a şti când viaţa ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim

Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârşit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Şi nouă, de noi, ni se face milă....

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte valuri...

Câte valuri sunt pe mare,
Toate-s semn de întrebare,
De mă-ntreabă cum o duc?
Iar eu nu ştiu să răspund!

Câte valuri sunt pe ape,
Toate-n viaţa mea încape,
Toate-s valuri, vălurele
Ca şi gândurile mele...

Câte valuri mai răsar
Toate-n inimă-mi tresar...
Mai încolo, mai încoace
Viaţa-mi trece ca pe ape...

Timpul nu se mai întoarce
De eşti orb, de vezi de toate...
Clipe de prezent – tezaur
Se petrec, se-aştern în valuri...

Câte valuri călătoare
Îşi duc viaţa în spinare?!
Toate-s valuri-vălurele...
Eu mă pierd, renasc prin ele!...

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O prelungire

o prelungire înapoia frunzelor
îmi aruncă gleznele dincolo de sfera mea încremenită
într-un spaţiu liber
unde învăţăturile zeilor nu există
viaţa nu aleargă
greşeli
păcat
zgârcenie
prostie
toate-s rămase înfipte-n lut
visul se decolorează golindu-se de sens
din inima mea despicată curg toate stelele şi luna îngheţată
unu şi cu unu nu mai fac doi
vederea are alt înţeles de nu te mai clatină
pe dinăuntru niciun ţipăt
nici frunze crescute-n stomac
şi de la mare distanţă sunt punctul
ce tace şi nu se mai zbate

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertul mi-e o lume

Deşertul mi-e o lume, cu chipul tău de faţă,
Şi lumea mi-e deşertă când vei să nu trăiesc.
În tine mi-am speranţa, în tine am viaţă,
Şi fără tine toate sunt negre, le urăsc;
Dar mi-eşti etern de faţă, ş-etern sunt fericit.

De sunt în adunare şi saltă veselia,
Când danţul se răpede pe pasuri de zefir,
Când nimfe trec, aleargă, aleargă bucuria,
De eşti ori nu cu mine, te-aduce-al meu delir
Şi eşti etern în minte-mi, ş-etern sunt fericit.

Ş-atuncea, ca un geniu, ca vie zeitate,
Cu păru-ţi cel de aur în unde resfirat,
Într-o mulţime rece, faci pieptul meu a bate;
Prin ceruri zbor atuncea, şi raiul am aflat,
Şi mi-eşti etern de faţă, ş-etern sunt fericit.

poezie clasică de Cezar Bolliac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot femeia

În viaţa mea, eu ştiu precis,
De ce merg toate ca pe roate,
Sunt umorist - acid la scris,
Iar soaţa mea e... bază-n toate!

epigramă de Ştefan-Cornel Rodean din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de fragilă

Într-o lume ce pare a fi defectă,
Trebuie să zâmbesc că nici eu nu sunt perfectă,
Încerc cu linişte viaţa să-mi trăiesc
Şi toate uşor să mi le potrivesc.
Încerc să mă bucur de orice nimic,
Îmi aşez amintiri toate într-un plic,
Iar când descopăr ceva în fiecare clipă,
Zâmbesc şi le strâng să nu fac risipă.
Când e senin, stau seara şi privesc stelele,
Iar vântul suflă lin şi-mi ridică pletele,
Apoi în pat când eu dormeam,
Gândul mă duce când noi visam.
Uneori viaţa e ca o poveste
Şi tot viaţa ne dă de veste,
Că acum eşti ş-apoi te duci
Pentru că nu ştii niciodată cât o mai duci.

poezie de Eugenia Calancea (2 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fericire

Sunt clipe când toate le am...
Tăcute, duioase psihoze -
Frumoase poveşti ca visuri de roze...
Momente când toate le am.

Iată, sunt clipe când toate le am...
Viaţa se duce-n şir de cuvinte -
Un cântec de mult... înainte...
Momente când toate le am...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Sub un nuc bătrân stau şi meditez,
Cât e de frumoasă viaţa.
Când în culori vii o vezi,
Trezindu-te dimineaţa!

Când soarele e sus pe cer
Sau se aude colea cum cântă o ciocârlie.
Viaţa e aşa de dulce,
Viaţa e o poezie.

Dar unii oameni aleargă fără încetare,
După o bucată de pâine sau un drob de sare.
Şi nu pot să se oprească, ca puţin să se gândească
Că Viaţa e Fermecătoare fără să se grăbească.

poezie de Vladimir Potlog (21 august 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un moment dat, când le spui oamenilor că viaţa lor n-are niciun sens, devin complet nebuni, aleargă în toate părţile urlând, nu reuşesc să accepte că existenţa lor nu are scop; când se gândesc la asta, li se pare destul de inadmisibil să-şi spună că nu sunt aici pentru ceva anume, ci doar pentru a muri şi gata, nu-i de mirare că toată lumea de pe faţa pământului o ia razna.

Frederic Beigbeder în 13,99 lei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiri şi nefericiri sunt cai albi şi cai negri ce aleargă în aceeaşi direcţie, aproape şi paralel, aşa că o iau înainte când albii lângă cei negri, când negrii lângă cei albi. Aşa merge toată viaţa, alcătuită în întregime din astfel de întreceri între cai albi şi cai negri. De aceea omul, în acelaşi timp, îşi trece viaţa în fericire şi nefericire, chiar şi atunci când nu-şi dă seama de asta. Nu există nicio nefericire absolută, precum nici fericirea absolută, şi de aceea le trăim pe amândouă în acelaşi timp.

Iovan Ducici în Fericire, iubire, femeie (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circumstanţă atenuantă

Încerc sî-mi citesc viitorul în Calea Lactee,
Între timp, zilele-mi trec – nişte onomatopee;
O zi OF, o zi HI, o zi VAI... mai rar WOW,
Nici nu cresc, nici nu scad, nici nu merg, nici nu stau.

Vreau să-mi prelungesc viaţa; uite, azi-noapte n-am dormit,
A venit şi răsplata, căci am mai prins un răsărit,
Apusurile, însă, le-apucăm toate,
Dar ele ne-anunţă fie noapte, fie moarte.

De ce se spune că ni-e soarta-ntipărită-n stele?
Sunt prea departe... strălucesc, dar n-am nimic cu ele -
Destinul meu cred c-a fost scris pe Lună -
Nici habar n-au de viaţa mea smintită şi nebună!

Dacă fără preambul, viaţa ne-oferă surprize,
Unele plăcute, altele-adevărate crize,
I-aş acorda o circumstanţă-atenuantă,
De m-ar lăsa, când mor, să mor neanunţată!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă apasă

Când multe mă apasă mai strâns ca într-un cleşte
Mai am neruşinarea de-a fi tot visător;
Neauzind iubirea ce nu se vestejeşte
Tăiatu-mi-aţi aripa să nu mai pot să zbor.

Cât încă mai răsare prin plopi luna amară
De doruri istovite fără de vreun folos
Voi mai lăsa ispite în inimă să-mi piară
Cât cântă ciocârlia atâta de duios!

Nu am aflat crezare la inime sărace,
Prea multă suferinţă călcat-au sub picior
C-un suflet, biet, pe tavă, nu au avut ce face
Şi viaţa mi-au topit-o necugetând să mor.

E tristă seara iară şi-ndeamnă către noapte,
Stau stele să răsară în luna lui cuptor,
Prin creier îmi aleargă străfulgerări de şoapte
Şi toate-s de iubire şi doruri ce mă dor.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuplu "potrivit"

Sub aceeaşi grea umbrelă:
Ea, o sprintenă gazelă
Şi bătrânul ei amant
Pe un rol de... elefant!

epigramă de Alexandru Aurel Ionescu din Terapii de şoc (1997)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erotica (VII)

Eşti culmea, măi femeie,
cu mersul de gazelă
păşeşti prin lumea noastră
dând rost la toate, clar,
din sute de condeie
te-mbracă în dantelă
poeţii-ntr-o orchestră
cu fluvii de nectar...

Eşti culmea, măi femeie,
cum te fixezi în cuget
şi, de-acolo, regină,
pluteşti peste supuşi,
că-i palat ori bordeie
aluneci până-n suflet
şi ne faci viaţa plină,
o lume de seduşi...

Eşti culmea, măi femeie,
cum ne ţii pe la uşi...

poezie de Petre Conceatu (9 septembrie 2002)
Adăugat de Petre Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rucsacul

ronţăi nepăsător
minute
din viaţa
fără lumină,
bordură de granit
lovesc...
mă doare
dar trăiesc
merg şi merg
pe trotuar
trotuarul oare al vieţii
contează?
am pus viaţa în rucsac
şi ce …
cui îi pasă?
drumar în lume de mulţime,
pierdut,
necunoscut,
nu aud...
am căşti în urechi
un şiret atârnă nepăsător
din hanoracul vieţii
unduiri de sunete
aleargă
pe trotuar de muzică
merg
nu-mi pasă
sunt tânăr,
cred că te am
în rucsacul vieţii mele.

poezie de Viorel Muha (2007)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălţime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoţesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting şi pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Şi mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar şi ele-s, Doamne, tot din lume
Şi-s şi ele, Doamne, din pământ.

Pot să moară orişicând şi ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorinţa-mi încolţeşte
Când le văd şi când în cer Te ştiu
Dorul meu când înspre Tine creşte
Ele-mi stau de martori că eşti viu.

Toate-s de folos şi-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Şi mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Şi în toate străluceşti la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină şi odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbeşti
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu eşti Doamne veşnic Cel ce eşti!...

poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţine minte: un iepure aleargă toată viaţa şi trăieşte 15 ani; broasca ţestoasă nu aleargă niciodată şi trăieşte 450 de ani.

Paulo Ubiratan în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aqua forte

Şi iată că într-o zi nu i-am mai putut duce sufletului meu
nici o bucurie. L-au năpădit întrebările;
toate cerurile, cu toate căldările,
i-au luat zâmbetul şi i l-au dus la Dumnezeu.

Pe urmă viaţa a făcut din mine o sperietoare:
n-am mai glumit, n-am mai plecat, tinereţea s-a dus,
timpu-a trecut –
pe fiecare uşă un necunoscut
intra şi ieşea, ca un râu dintr-o mare.

Brăţările vântului sună pe câmp
şi iată – e seară...
Cu greu îmi potoleam sângele odinioară.
Câteodată mă uit la trecutul meu strâmb.

O inimă aleargă prin această învălmăşeală,
amintirile fumegă şi-alunecă unele-ntr-altele.
Sărutul soarelui încaltele
are un miros greu de-alcool şi de hală.

Nu e chioşc, nu e o lingură,
dar seamănă-a tot ce-a uitat să mai fie.
Şi iată că totuşi lumea nu mi se pare mai singură,
decât singurătatea care-o să vie.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!