Iubesc rozul

Iubesc rozul şi această fereastră cu un suflu dincolo de umăr,
unde obiectele de pradă mă lasă să plec.
Epiderma frunzelor nu mă înşeală
în noul spaţiu ce se-nvârte rotit
şi pot respira dincolo de ziduri de sticlă.

Căderea mea nu există în cea mai pură absenţă
în locul care adună stelele comune.
Decupez rozul din fantezie,
din visare, din piele de stele.
pentru alintul îndoielii şi a lunii culcate-n artere.
Atât de singură merg
prin roz
cu zarea umblând pe deasupra mea.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cuvinte

încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid şi fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei şi de algă.

încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanţa dintre lună şi soare,
printre neînţelesuri de genunchi şi de iarbă.

ies din mine pentru spaţiul de rest
în care eşti cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agăţate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O prelungire

o prelungire înapoia frunzelor
îmi aruncă gleznele dincolo de sfera mea încremenită
într-un spaţiu liber
unde învăţăturile zeilor nu există
viaţa nu aleargă
greşeli
păcat
zgârcenie
prostie
toate-s rămase înfipte-n lut
visul se decolorează golindu-se de sens
din inima mea despicată curg toate stelele şi luna îngheţată
unu şi cu unu nu mai fac doi
vederea are alt înţeles de nu te mai clatină
pe dinăuntru niciun ţipăt
nici frunze crescute-n stomac
şi de la mare distanţă sunt punctul
ce tace şi nu se mai zbate

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această marmură unde doarme o mângâiere

Această marmură unde doarme o mângâiere.
Această fereastră care cheamă la ea muntele,
plaja şi luna sfioasă.
Cormoranul acesta care se uită la stâncă.
Fructul de colo pe care un umăr îl încălzeşte.
Dincolo, ca un suflu venit
din vreo stea clandestină.
Veniţi să vă pierdeţi
în suspinele priveliştii.
Lucrurile vor înţelege.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram

eram neînţelesuri în răgazul vieţii
somnul se grăbea repede spre vise
erai un semn gol în dreptul inimii
cerul respira fără mine
oftatul se pierdea în aer
zbuciumul frunzelor nu-mi suna în urechi
mirosul tău îmi roade verbul
şi ochiul lunii tremură-n oranj
uimirea a înflorit atunci
când dorinţele păgâne îţi săreau din plete
necuprinderea sare din braţe
albastru arcuit e mult prea departe
cuvintele trec prin ziduri
şi chipul frunzelor se arată în sărbătoare
când talpa calcă-n urma ta verde

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de fereastră

dincolo de fereastră
rătăcirile mărşăluiesc peste orizontul deschis
o relativă abandonare în ochiul felinarului aprins
pavează invizibilul c-un spectru de raze
înverzind frazele frunzei
respectând liniştea trestiei
şi mişcarea uitată sub haina de iarnă

marginile mele sunt incendiate
de cuvintele cu explozii de lumină
şi de punctele aprinse de pe linia ta dreaptă
umblându-mi pe sub piele
răstălmăcind sensul vieţii

o strălucire a cuvintelor
încâlcite în ţesătura unei întârziate toamne
sub o ninsoare cu umbre de stele
a aprins cerul meu ascuns în pumn
înverzind şi dezverzind albastru

în colţul meu zdrenţuit de zbateri smulse
tu ce n-ai glas
nici trup
nici mişcare
alerg prin căutare fără răspunsuri
trecând prin tăcerile oarbe şi surde

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ninge

Doar cuvinte reci
au suflat în lumină.
S-au rotit în secunde îngheţate
răvăşind tăcerea deasă.

Golul se făcuse mai mare,
încăpeam odată cu orizontul expandat
şi cu rimele nepereche
în locul unde se devorau stelele,
pân' la epuizare.

În porii peretelui alb galopează avalanşă de gânduri,
minutele se şterg în forme rotunde, perfecte.
Şi ninge cu umbre de stele, zâmbind inocent.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis alternativ

vis alternativ într-o lume cu poze
unde nimic nu mai aleargă
unde nimeni nu-mi fură lipsa
tristeţea din lucruri se pierde
căderea serii rămâne mereu suspendată
roşu e mereu roşu în colţul acela de pe buze

sensibilitatea nu lasă urme
noaptea grea nu există
dragostea se ghiceşte din lumini
şi umbre pictate din cuvinte

locul gol apare în fisura de la suprafaţă
unde sentimentele ies din culori
rupte din staticul inocent
şi încep să umble prin lume

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Florile sălbatice care-acoperă acest ţinut au fost martore la căderea zeilor,
Dincolo, departe, adie un vânt care se îndepărtează tot mai mult,
Ţitera mea se tânguie, nu mai am lacrimi,
Îl întorc pe Dincolo înapoi pe păşunile lui.

Acesta se numeşte lemn, iar aceasta meşă;
Ţitera mea se tânguie, nu mai am lacrimi.

Acest Dincolo există doar în moarte, îngheţat – un buchet de imortele.
Oglinda lunii atârnă nemişcată de un mileniu deasupra păşunii.
Ţitera mea se tânguie, nu mai am lacrimi.
Singur, traversând gânditor aceste păşuni ale clipei.

poezie de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt prizonieră între malurile verzi
născute din piatră şi frunze,
un spaţiu de visare
unde piatra se evaporă
şi-un timp întârziat
destramă celulele pân' la plutire.

sunt eu însămi într-un alt strigăt
de naştere şi de agonie.
cuvintele mă opresc şi-mi decorează rochia
cu scântei sferice de lumină
estompând apăsarea mohorâtă
a sentimentelor centrifuge
ce migrează prin artere.

sunt tot mai departe de emoţia aerului
trezit dintre două vocale
şi tot mai aproape de clipa plecată-n pieire.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarea şi tu

zarea şi tu
amândouă dor
pauza de ele îmi zdrobeşte rutina zilnică de visări
într-un cerc al universului rotit în neştire

ca o hârtie şifonată bucata mea de cer
decapitează cuvintele făcându-le o altă mutare
într-un aer străin
unde brusc nu mai exist

rămân copacii goi căutându-mă
pe distanţa ce trece mai departe de mine

golul etern curge-n palme
timpul se estompează
lăsând urme de tremur în albastru
unde se-ngroapă iubirea.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva

cineva e în balansul de plumb
somn în sidefuri de vară
cel ce fuge iubind
luând cu el lumina

cineva evadează răzvrătit
în spaţiu cu nelinişti
cineva rătăceşte prin vise
şi eu caut absurd într-o singură căutare
chiar şi în tabloul dilatat
sau în paşii grăbiţi spre uitare

cineva priveşte în gol
verdele frunzei se culcă
sub geana căruntă a lunii

şi taina se-ngroapă
şi locul se şterge ca o năucă

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtarea

depărtarea retrocedată de cosmos,
cu firimituri de timp,
revine în prezentul meu
desfrunzită toată,
golită de aşteptări,
unde întunericul e întuneric,
iar ploaia dansează sub geam într-un ecou de cântec trist.
poate tu nu eşti niciodată acolo.

nici o visare nu se mai rupe din cuvinte.
marginea peretelui e mereu tivită cu o lumină albastră
care împiedică şi interzice scânteierile din stele.

ultimul sens al luminii întinde visele dincolo de mine,
spre uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce există

tot ce există e un delir
din care nu vrei să pleci.
e o apropiere de iarbă, de frunze, de stele,
o împăcare cu bâlbâiala lunii,
cu glasuri de crini
şi mai ales cu târziul
ce crapă prăpăstii de ceruri.

sunt în locul acela înalt
unde cad frunze din biserici,
răsfăţul e în apa curgătoare,
ora mereu ciudată nu uită abisul tăcerii
şi nici urma ta din mirosul de verde.

din nicio desfrunzire nu-i simplu să pleci
nevăzut, neauzit, nestrigând.
tot ce există e un delir,
înghesuit în luminiţa aceea stinsă în verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o plajă

împletesc cununi de gânduri
pe plaja goală
de lume, de viaţă, de toate
doar valurile ţipă uneori
când nu dorm, adun norii în palmă
curgeau bezmetici, aiurea
nu privesc, plec
plec, să ascund durerea, în cer
plec ca să mor
acolo sus, dincolo de zări
departe de voi
unde plâng în zare cocorii
pe ţărm, corbi negrii, neliniştiţi, se adună
plec, las în urmă cuvinte
legate cu fir de iarbă, verde-crud
să nu plece
alunec apoi în visare, în marea uitare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nano-introvertire

Trăiesc în interiorul unui spaţiu...
... din carne, ţesuturi şi oase

Aflat în afara altui spaţiu...
... din cărămizi, mortar şi ferestre

Descopăr că mai există un spaţiu...
... din pământ, copaci şi cer

Peste care se aşterne alt spaţiu...
... de stele planete şi aştrii

Dincolo de care se află un spaţiu...
... de necunoscut, neprevazut şi... apoi

Dar mai bine mă întorc în spaţiul...
... ce găzduieşte Enigma din noi

poezie de Jan Ţigănilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a mai rămas

n-a mai rămas nimic
din nuanţele ce-mpodobeau lumina.
lucrurile s-au camuflat în galbenul pereţilor,
cuvintele s-au topit într-o rotire altfel,
în golul tot mai mare au coborât iluziile fără gravitaţie.

târziul umflat cu minute false
a stors lacrimi neputând să vorbească,
sunetele libere au plecat dincolo de ziduri.

am strâns neliniştea ce bântuia prin spaţiu
şi am clădit-o în muntele meu alb
îndurerându-mi tălpile
să nu poată găsi drumul ce duce spre tine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România există, fiindcă eu o iubesc

România există şi e locul
unde eu am primit dreptul la viaţă!
E locul unde eu pot să mă încred în tine
să mă fac iubită de tine şi să te iubesc!
Rămânia eşti tu, iubitule,
când mă chemi, fiindcă ai nevoie de mine,
când mă aperi şi mă strângi la piept!
România eşti tu, prieten drag
şi tu, semen al meu,
care nu-mi dai voie să greşesc,
fiindcă îţi pasă de mine dar totuşi,
mă accepţi aşa cum sunt, fiindcă mă iubeşti!
România eşti tu, necunoscutule
pe care nu te-am văzut încă dar,
eşti în inma mea şi, ştiu sigur,
că şi eu contez pentru tine!
România eşti tu, pruncuţule frumos,
de-aici, de la sânul meu cald,
ocrotitor şi bun,
căci surâsul şi gânguritul tău
îmi definesc existenţa,
nădejdea continuităţii
şi voinţa divină!
România sunt eu, când mă îmbrac în ea
ca-n strai de sărbătoare şi o port
dincolo de mare şi dincolo de hotar:
în inimă, în gând şi pe buze!

Fiindcă o iubesc, România există!

poezie de Iulia Mirancea (3 decembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o distanţă de cer

Tu, la o distanţă de cer,
zigzaguri deşertice în care merg,
agonii în aşteptări,
timp schilodit în prezentul fără culoare.

Pasiuni lumeşti turnate cu mirosul tău de lună
în greutatea toamnei.
Un galben, a la Nietzsche, îmi străpunge epiderma.
Dialog surd, într-o spirală oarbă ce suie şi coboară.

Materia din care provin nu-mi dă pace,
o asamblare între divin şi lut
şi nu e nici o punte simplă cum era odată,
primindu-ne fără recurs, pe acelaşi drum în spaţiu.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între zid şi vis

Între zid şi vis, între vid şi scris
Dorm îngerii după joacă oleacă,
Se luminează focul de propriul suflu,
Suntem un cuplu, clopot la acelaşi schit,
Iubirea, poţi s-o închizi cu zece porţi,
Ea trece dincolo şi dincolo de dincolo,
Până când? Nu-nchide dragostea, nu poţi,
Cum nu cuprinzi cu ochiul cerul, stelele – puzderii,
Nu-nchide vocea Anei dincolo de zid.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rozul îmi transmite inocenţă, poftă de viaţă, încredere în mine, dragoste, prietenie, afecţiune. Pentru mine, "roz" înseamnă zâmbet şi bucurie.

citat din Oana Frigescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!