Cobor din cer
o umbră se așază pe față
mă-ntorc în miezul adâncului
în târziul unde aleargă fantasmele
am fost prezentă în strălucirea unei priviri
a unei flori
a unui gest
fiorul izbucnit în lumină a înlocuit
cuvintele odihnite în mine
și a crescut verdele frunzelor
tu ai rămas nedescifrat în inundarea verde
ascuns în ridurile insomniei
în visul presărat cu eclipse
nu știu ce înseamnă două aripi verzi fără lacăt
privesc începutul sfârșitului orizontului
rămas înfipt în pământ
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
E multă plecare
E multă plecare din mine azi,
o parte se varsă privind pe geam,
cu ochi de nesomn o alta aleargă chemată
în centrul frunzelor verzi
unde verdele ajunge la toată lumea
și-n mâini înfometate se așază lumina.
Năvăliri de vederi devin îngrijorate
de oboseala întinsă pe umerii tăi,
de ramurile verzi întoarse pieziș către mine,
întunericul molatic ce ne cuprinde devastator
și de mulțimea cuvintelor nomade
ce nu ne aparțin.
Eternitatea presărată pe file tulburată-n creion
păstrează secunda de zbor
în pustiul cățărat pe vise.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Respirăm
tăcerea șlefuiește prezentul
ca noi să ne auzim,
printre frunze singurătatea teiului
vindecă cu ochiul de lumină umbrele crengilor.
vocea ta mă cuprinde în cuvintele ce rămân fără margini,
o mână îți atinge mâneca hainei
și caut privirea din toamna veche
printre cioburi sfărmate din sensul interzis.
noaptea a rămas în tremuratul frunzelor,
secunda tăcută pictează în vene un haos singular în amurg.
rodește o formă perfectă din visul trezit
odată cu dimineața intrată pe geam,
un fel de astupare a golului etern.
în ecoul cu mii de imnuri,
respirăm împărtășit din târziul timpului final.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu ești
o lumină mușcă din albastru,
dansează desculță,
fără nume și glas,
reface pe curba orizontului visele despicate.
un paradis verde se naște printre stele buimace
odată cu primăvara demascată
ce-și strecoară extazul
și dincolo de obloane și perdele.
verdele trăit și-a lăsat sarea
devenind piatră albă lucind printre gânduri.
frunzele neliniștite restituie sonor
respirația cuvintelor verzi.
nu ești printre cuvinte.
la capătul liniștii sparte
mă dor cuvintele, pătate de uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai rămas
ai rămas în căutarea aceea absurdă
din o mie și una de nopți,
chemată acolo de imposibilul efemer
construit de frunzele cu mesaj codificat.
inocența mă privea agățată de tălpi,
celulele verzi se învârteau degeaba.
dezvelitul geam dădea peste noapte
și-n alte orizonturi plecau cuvintele
când fata morgana sărea din metafore
zburdând în lumină.
în cealaltă jumătate a lumii
se prelinge un singur sens
cu o întoarcere refuzată de timp
spre urma pierdută
mascată de umbra fierbinte a frunzelor.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confesiune
instinct improvizat de nepăsare
printre privirile lungi fără țintă
pe spatele unui cuvânt rămas suspendat în aer
triunghiul orb plămădește răscolit alt albastru
până la ultimul etaj
timpul pare a avea o altă respirare
în care cuvintele aleargă spre mine
creând un luminiș de raze
linia devine o strigare verticală către cer
a unui singur nume
până la clătinarea treptelor
și o revenire în pătratul ferestrei
unde lumea intră pe geam privindu-mă fix.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-a mai rămas
n-a mai rămas nimic
din nuanțele ce-mpodobeau lumina.
lucrurile s-au camuflat în galbenul pereților,
cuvintele s-au topit într-o rotire altfel,
în golul tot mai mare au coborât iluziile fără gravitație.
târziul umflat cu minute false
a stors lacrimi neputând să vorbească,
sunetele libere au plecat dincolo de ziduri.
am strâns neliniștea ce bântuia prin spațiu
și am clădit-o în muntele meu alb
îndurerându-mi tălpile
să nu poată găsi drumul ce duce spre tine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinovată că sunt
Vinovată că sunt
o inspirație din amurgul toamnei,
o tulburare de contururi verzi,
o recuperare din suspinele rotite în sânge.
Vinovată c-am intrat în ochiul tău verde
sub cerul tău suspendat peste lume,
vinovată că sunt după geamul unde cad fluturi,
de trecerea galbenă a toamnei
cuvintele triste uitate prin parcuri,
obsedanții pereți singuratici,
ziua trecută prin începutul nefast
cu sărutul venit nechemat.
Vinovată că sunt neplecată de atunci,
din așteptarea reinventată altfel,
unde cuvintele nereparate au trecut dincolo de mine,
eu oprind timpul în extaz pentru noi,
vinovată sunt, pentru amândoi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visez
visez, fără să am nevoie de verde,
fără să mă adaug unui cer străin.
rămân în deșertul lumii muritoare
cu mâinile libere de mângâieri
și-un strigăt suspendat printre culori închise.
cuvintele stau.
luminile toate aleargă spre negru.
ultima taină de verde îngheață.
în propriul vis nemișcarea destinului e dusă la capăt.
rostogoliri rezistente de supraviețuire
împart luna-n amurg
și miresme de nuferi dimineața.
locurile nu mai au aripi
pe umeri sunt pene căzute,
frunze umede, spirale sărăcite de visuri
și-un târziu răcoros pătrunde între ziduri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O altă dimensiune
ești suit pe marginea aceea abruptă
unde îmbrățișarea trebuie ridicată să te ajungă
din lumina rece și înclinată într-o parte.
umărul tău e gata să fugă.
în stânga ta e o respirație de aer verde
o reîntoarcere a neîntâmplărilor schimbate în gând,
pradă unei lumini încete și fierbinți.
strigătul din lucruri nu te lasă ocupat cu tainele frunzelor
și ieșirea din sfera ta strâmtă.
totul ar fi ca o răsărire de iarbă perfectă
de n-ar fi gravitația și cuvintele legănate de sunet
în spațiul gol cu o altă dimensiune rostogolită în zare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercul frunzelor
Gândind, nu știu unde leg
Adevărul când îl scriu
Când mă odinesc, nu știu
Stând la umbră.. ce culeg?
Întins pe pământ, sunt viu
Frunze moarte cad pe jos
Trosnind câte-un os și-un os
Sec și des și în pustiu
Strâng în palme noii zori
Rupți din vraja nopților
Îmi întind șira ușor
Mi-o trosnesc de două ori
Țesut blândul ruginiu
Împletit versu-i citesc
Scrisul într-un mod firesc
E cu verde fumuriu
Gândind, nu știu unde leg
Viața, moartea, frunzelor
Cât e umbra pomilor?..
Cât e cercul?... nu-nțeleg
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul se înșiră
drumul se înșiră cu indiferență
pe locul unde se scufundă universul
toate reptilele aleargă sub piele
se desfrunzește răsăritul
se despletesc norii
ziua aceea a venit nechemată
topind treptele vopsite în fum
în ochi rămâne luna ciobită
ferestrele rememorează
umerii stelelor ca niște lămpi de noapte
amăgirile nopții zvâcnesc melancolic
se desenează un cerc unde cad frunzele
schimbat la față ai luat cu tine toate cuvintele mele
de nefrig
de opal
atârnate de veșnicie
din visarea ce nu știe încă apar himere
din mine cad scântei de gând
cu tine ascuns în mine
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineața rigidă
dimineața rigidă se așază pe frunze,
sentimentele au brumă de toamnă,
melancoliile devin galbene.
resturile tardive de dragoste au rămas în poze,
ultimul sărut raționalizat se șterge din memorie.
singurul loc unde erai câteodată
e ocupat de frigul fluturând mov.
în spatele meu niște cuvinte străine
măsluiesc un parastas
pentru verdele uscat din frunzele pomilor singuri.
lipsesc păsările cu aripi întinse,
lipsește luna suită-n copac,
lipsește ochiul deschis în care să intri,
lipsește alergarea trecând peste sigilii.
lipsește adierea legănată a miresmelor de vară,
neclintirea însetată de a fi doar eu cu tine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Minute albe
la marginea cuvintelor armonia se topește ca o ceară,
săbii de ceață discreditează minutele căzute-n visare,
literele își storc ideile pân' la epuizare.
stă ca pe jeratic golul ce murise
gata să-și ocupe locul
pierdut, într-un cromatic adormit.
căi și ceruri divine s-au retras cu foșnetul sacrificat
pe orizontul rămas ca o umbră jilavă.
minutele albe, ca o răsplată a luminii
sugrumate de o altă lucire a unei luni desculțe,
înaintează nevăzut în timpul pus pe fugă.
albastrul își marchează întinderea peste obositul verde
pe drumul uimit fără capăt.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Născocesc
născocesc în fiecare zi o altă regăsire
la capătul unui străveziu de stea înghețată.
un alt acolo, pentru noi, într-un poem rămas nerostit.
în ritmul unui tropot de cal alb
înșir versul pe hârtie în vorbirea frunzelor,
a vântului scuturându-ți hainele,
a acelui ceva nepierdut încă.
vindec din sindrom răni nevindecate,
drămuiri nehotărâte din secundele lucide,
din suveniruri stinghere aleg vise neatinse
rămase agățate invizibil de pixul meu cu pastă albastră.
mă șterg din anotimp și sar peste lume motivat
de târziul ce va deveni întuneric,
într-un orizont fugind
ce ne va lăsa cu frunzele plouând peste noi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de trăirea primului sărut
Mă-ntorc mereu pe drumul meu,
Fără de tine, fără de mine.
Mi-e dor de un popas la sânul tău,
De un zâmbet, de zâmbetul tău.
Mă-ntorc mereu prin timpul nostru,
Doar Eu cu mine, un sihastru.
Mi-e dor de un cer, de cer albastru,
De minutul tot, de tot ce era măiastru.
Mă-ntorc de atâtea ori
Răscolind doar amintiri,
Mi-e dor de ochii tai,
Scântei în priviri.
De glasul tău,
De glasul ce n-a spus bun rămas,
De ultimul pas.
Mă-ntorc la tine de atâtea ori
Cu lacrima ce curge,
Cu inima ce-mi plânge.
Cu clipa ce se frânge,
Cu viața ce se scurge,
Mă-ntorc....
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem
Eu știu că trebuie să fii mereu acolo,
sub luna ucigașă amețind secundele,
fără de da și fără de nu,
în toate clipele când sfera, rombul și cubul
au devenit o linie pe care am mers,
cu o depunere pe talpă a despovărării de seva amară,
trăind aceeași stare de lumină, de umbră, de gol,
de alb fără alb, de negru fără negru,
de cuvânt fără gură,
în lanțul primitiv venit din adânc.
Acolo, unde se deschid adâncuri și iese lumina
în lanțul înfipt în aerul tare,
într-o nestăpânită desime de gând.
Metalicul șuier de frunze sfărmând orizontu-n inele
trosnește și arde pe albul hârtiei
scriind poemul ce nu se va pierde.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara
umbră
a trecutului
netrecută
orbecăire
prin viață
picături de lumină
pe pereții de întuneric
liniște
în neliniște
doar frunza își
aruncă verdele
peste privirea obosită
primăvara își leapădă
culorile
întunericul orb
izbindu-se
de ziduri de lumină
aștept fără să știu ce
făra să știu
de ce
stropi de soare pe
fereastră
plouă cu gânduri
îngândurată
culeg flori și
le presez
între pereții sufletului
cufundată în mine
privesc
dansul culorilor
beția primăverii.
poezie de Stela Cioban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nud cu metafore
Ploaia de îngeri din inima mea
Se topește în cerul ascuns în apus
Unde s-a aprins ca semn câte-o stea
Cu fierbințeala iubirii sub lacăt ascuns.
Florile își ofilesc surâsu-n absența
Întâmplărilor cu brațele de fum
Uitând că-n dragoste virtutea și esența
Revin ca phoenix din scântei și scrum.
Locul tău a rămas înmiresmat în vecie
În inima de flori cu aripi la sandale,
Poți reveni zburând în miez de poezie
Lipindu-i pe nud metafore petale!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Vântul
Mor culorile frunzelor,
vântul scutură copacii.
-Nu-l face să tacă!
El soarbe albastru,
e viu, e-n transă și aleargă.
Zarea și-a pus o mantie, în valuri albe,
iar ochiul mi-e înecat în vânt.
Ziua privește stângace
în luciul oglinzii mincinoase.
Timpul îmi expiră încet și sigur,
în concentrice sculptate în nisipuri.
Au rămas cuvinte nerostite,
pe masa palidă și goală,
sugrumate de dezordinea gândirii.
Marginea literelor își păstrează întunericul,
tăcerile se sfâșie în riduri,
în oraș e lumină și vânt.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cumpănă
Uită frate
ce a mai rămas
din visul acela de la început.
Vis ce-am sperat să ating,
dar nu am putut.
Trăiesc umbrită de durerea
unei întrebări și a unui gând:
unde a fost punctul,
sau clipa, în care m-am frânt?
poezie de Ruxandra Dan din Fărâme
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!