La o distanță de cer
Tu, la o distanță de cer,
zigzaguri deșertice în care merg,
agonii în așteptări,
timp schilodit în prezentul fără culoare.
Pasiuni lumești turnate cu mirosul tău de lună
în greutatea toamnei.
Un galben, a la Nietzsche, îmi străpunge epiderma.
Dialog surd, într-o spirală oarbă ce suie și coboară.
Materia din care provin nu-mi dă pace,
o asamblare între divin și lut
și nu e nici o punte simplă cum era odată,
primindu-ne fără recurs, pe același drum în spațiu.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre toamnă
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre prezent
- poezii despre pace
- poezii despre greutate
- poezii despre galben
- poezii despre deșert
- poezii despre Friedrich Nietzsche
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.