Timpul tăiat din viață
Am intins firul albastru între doi copaci
și i-am legat unul de altul
n-au spus nimic
se simțeau fericiți, clătinau din frunze
păsările făceau schimb de triluri
și de copaci.
Pe pământ umbrele se rotunjesc
cu margini schimbătoare,
subțiri.
Fug cu timpul tăiat din viață
și-l scap în amintiri,
diminețile îmi deschid luminoase cărări
dincolo de prefață.
Dacă scriu negru pe alb
fără hârtie,
nu mă lăsați să termin!
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Păsările
Sub o geană de lumină
ochiul tău albastru
prins în mirajul iubirii
caută-n zare curcubeul.
Umbrele se joacă cu privirea
răspândindu-se pe sub arbori
ce-și tremură frunzele-n aer.
Tăcerea se-nfășoară-n tristețe
sub semnele unor zodii străine
fără nerv.
Cu oase albe, subțiri păsările
fluieră seara-n vânt
venirea toamnei
trasă de care de foc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un univers de hârtie
Azi dimineață m-am trezit cu picioarele reci
trecea prin trup un fior de gheață topită
nu mai eram eu cel vesel și bine dispus,
să văd cum răsarele soarele printre cireșii în floare,
un adevărat miracol de neuitat,
o poezie a sufletului cu incantații telurice
care se dezvăluie din interior.
Ziua începe să capete miros proaspăt
pe care l-aș duce cu mine-n lume
dacă nu mi s-ar fi tăiat pofta nebună de viață
în care întregul peisaj era al meu,
și-s lăsat să încap cu toate simțurile
într-un univers de hârtie
pe care-mi scriu gândurile și apoi zboară
odată cu timpul.
Lumina îmi pune raze între degetele mâinilor
și apoi le ridică spre cer,
odată cu ele umbre de păsări albastre
străbat universul și-l deschid
minții în creștere de aripi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La popota cu frunze
Împart frunze...
Frunze de copaci uscate și verzi
Le împart în mod egal
La unii una
la alții...
Nu mă consider un bun
împărțitor de frunze
uscate sau verzi
transpir când văd frunze
și amețesc la atingerea lor
tocmai din acest motiv
scap de ele la primii copaci
și apoi fug acasă
unde scriu despre frunze
uscate sau verzi
cuvinte
câte verzi și uscate.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copaci fără pădure
in povestea copacilor goi
scârtâind într-o singură ușă
este vorba de noi amandoi
este vorba de foc si cenușa
doi copaci fără frunze pe drum
după cum ii privește înaltul
doi copaci prin sărutul de scrum
aplecându-se unul spre altul
nu mai suntem decât doi copaci
vor veni taietori să ne tundă
vor lua crengi toti copiii săraci
pentru flacăra lor muribundă
si chiar dacă mă vei mai iubi
peste crivățul iernii ce vine
fără brațe cu ochii pustii
n-am să am ce întinde spre tine
spune-mi pădure cu frunza rară
unde-i iubirea de astă vară?
nu știe iarna sa se indure
de noi copacii fără pădure
cântec interpretat de Tatiana Stepa, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Cu visele tăiate
Mereu mi-au tăiat visele ca pe o hârtie
mi-a rămas numai amintirea din ele,
caut forme de materializare a ideilor
în zidurile cetății viitoarei cunoașteri
cu porțile fără zăvoare.
Lumea se va întrupa prin cuvânt
și cuvântul poartă în sine harul sfințeniei
rostit de marile spirite.
Din toate câte sunt potrivnice firii
nimic nu rămâne în afara noastră,
își caută în suflet răspunsul
ce macină odată cu timpul trupul
și-l coboară sub pași.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copac
în apartamentul de deasupra mea s-a mutat
un cuplu de copaci
simpli mai de la țară
stau înghesuiți un pic mă gândesc
când ea întinde rufele frunze îmi cad uneori în balcon
urc și le duc înapoi
el e un simpatic cu o scorbură uriașă
îmi spune hâtru
nu trebuia avem destule
atunci când au musafiri aceștia lasă în urmă
pământ și păsări pe casa scării
femeia de serviciu are o zi grea
fumează două țigări în plus
mai deschide un geam și pentru păsările rătăcite
adună pământul și-l duce acasă pentru flori
apoi sub mine s-a mai mutat o familie de copaci
m-au întrebat dacă pot să își lase copiii cu mine
sunt foarte ocupați și nu mai răzbesc
am fost desigur de acord
e drept că își mai uită câte un copil
acum am câțiva copăcei care mă șoptesc foșnind,, tată"
și eu le dau apă le mai schimb pământul
încet încet în apartamentele din scara mea
locuiesc numai copaci
femeia de serviciu a renunțat de mult să mai vină
iar eu mă simt tot mai bine într-un ghiveci
copiii mei mă udă îmi schimbă pământul
tavanul e din ce în ce mai departe mai albastru
și o pasăre mi s-a cuibărit pe ramuri
poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plânsul bucuriei
Îmi scriu poemele; nu-mi schimb obiceiul,
nu arunc culori pe pânze,
pășesc înaintea mea cu câteva clipe
cu speranța ajungerii din urmă.
Mă culc cu noaptea în brațe, vulgară
îmi smulge simțurile din rădăcini
și le aruncă pe rigola dimineții.
Scap speriat ca un porumbel fără aripi,
fac pași suferinzi pe pământ
și nimeni nu mă vede.
Dreptatea mea e uitată,
vreau doar la răsăritul soarelui
să mă risipesc o clipă,
să-mi plâng bucuria-n cuvinte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte fără armură
Nu se mai storc lacrimi înșelătoare
ce lasă urme pe pomeții obrajilor
mai subțiri decât apa de ploaie,
se scaldă lumina în ochii verzui
fără să se mai rotunjească dezinvoltă,
bucuria sădită-n flori face boboci
și se deschid cu arome pe limbă.
Grădina mușcă din faguri lumină
și nu se lasă păcălită de nori,
într-un imperiu cu margini de argint
dispare orice urmă de singurătate.
Cuvinte fără armură de apărare
se tem de răzbunarea verdelui crud,
se îmbracă-n veșminte de fildeș,
elefanții prind spaimă de moarte
și de rup totul în cale.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbra cu limbă de os
Noaptea își ține mâinile în sân
și visează iubire
eu privesc din întuneric o cărare
pe care se plimbă carele cerului
cu felinare la osii.
Lacrimile dimineții cad peste ierburi
și cosașii vor să salute soarele
cu ascuțișuri de piatră,
umbra cu limbă de os
fuge de sub copaci
cu frunze în spinare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ele rămân tot amintiri
Noaptea plânge pe drumul fără sfârșit
cu parcursul schimbat,
timpul îmi albește la tâmple uitarea
chiar dacă sentimente-mi răscolesc trecutul,
ele rămân tot amintiri.
Tot ce s-a întâmplat are un ecou
pe care nu-l aude nimeni străin
și de ce să-l audă?
Când se simte cum pulsează sângele,
inima se încarcă cu energiile dragostei
pe care nu le pot capta,
nu întotdeauna sunt apt de absorție
am și clipe opace.
Când o să fiu un altul virtual
transpus undeva,
să mă urmezi cu seninătate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea pământului
gânduri suprapuse
pot da naștere la nedumeriri
ce rod și macină pe interior
cu o durere de cuțit învârtit în rană
inima cât o lună plină aruncată-n cușcă
trimite raze prin fante subțiri
ele luminează drumul
ce sar peste poduri dincolo de margini
spre eternitate
noaptea pământului
este o umbră din care se speră ieșirea
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec și cuvinte
cântecul își frânge sunetele în surdină
în inima celor care iubesc cu teama
de făpturi închipuite
cuvintele se rup în silabe și adaugă semnificații
împart pe măsuri ritmul
și-l repetă
ușile se deschid
se încarcă în memorie
tot ce trebuie reținut și spus
se-nfășoară-n lumina dătătoare de viață
din care îngerii curg prin aer
și Dumnezeu
rămâne-n interiorul ființei
oglindă a sufletului
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diminețile vin ca femeile în alb
Grupez lucrurile după importanță
ca un credincios
și apoi îmi fac sfânta cruce.
Îmi las în așteptare toate durerile,
nu mă sperie deloc viitorul
și-l întâmpin cu hotărăre și speranță.
Deseori aud cântecul păsărilor
la fereastra dinspre grădină
unde inima-mi tresaltă odată cu florile.
Adierile vântului, zumzetul albinelor
mă găsesc în filigoria cuvântului
și nu pot să scap
fără nuanțale culorilor crude,
Doamne îmi zic lasă-mi puterea
să-mi aleg singur tăcerea!
Diminețile vin ca femeile în alb
în contrast cu verdele ochilor.
Nu cer prea mult sau chiar deloc,
decât liniștea acestui peisaj de dor
și sănătatea aerului înmiresmat
de atâta trăire în bucurie.
Când flacăra se va stinge
pacea va dăinui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Schimbătoare și capricioasă
Iarna asta miroase a primăvară fragilă
nu mai are continuitate de anotimp
mai mult se preface că ne mângâie
cu bucuria zăpezilor desenate pe munți.
E o nonconformistă plină de ifose
și de boli din care se moare,
dar cum rămâne cu cele din amintiri
în care îmi pare că trăiesc și acum?
Schimbătoare și capricioasă
mă face să cred că totu-i perisabil,
nimic nu mai este cum a mai fost,
dar nici nu rămâne cum e astăzi.
Lumina albului ei strălucitor
mă acoperă întotdeauna cu dorințe
în care sunt cu tine la un loc
într-un cuib al așteptării renașterii.
Poate primăvara-mi curge prin suflet
mai devreme decât e timpul
și semne lovesc în trup cu putere
cu o iubire ce aprinde verdele crud.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o altă stare
Ai înghițit sufletul înainte de a muri
și ai rămas în stare latentă de așteptare,
care ascultă tot, luptă și revine la viață.
Ai sondat lumina de dincolo de moarte
prin porțile deschise ale cetății necunoscute
unde intră caii cu trăsurile vântului stelar
fără să știe unde se duc.
Dacă totul trebuia să se întâmple așa
nimeni nu știe,
durerea filtrată-n suferință își râde-n crez
cum umbrele îmbracă haine de vitejie
și fug la nevoie.
Refacerea simțurilor căzute prea jos
ridică trupul la silueta avută înainte
și-l face să trepideze din interior
pentru o perioadă de timp
neștiută.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La fel ca pe pământ
Înserarea se lasă furată de semne cerești,
stele dispărute se văd luminoase,
cele noi născute încă nu se văd,
Dumnezeul universului lucrează continuu
și ne cheamă să-l înțelegem.
Moartea și viața își împart sarcinile evoluției
la fel ca pe pământ,
noi pășim pe trepte de înălțare spirituală
odată cu timpul care curge firesc
fără să se oprească niciodată.
Lumea de azi m-a făcut să trec pragul iertării
până-n adâncul sufletului viu
cuibărit în oamenii
ce-și poartă pe umeri crucea destinului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Instantaneu nocturn
Lumina se furișează printre scânduri,
pe gard doarme o pisică neagră,
dincolo nu se vede nimic
decât o noapte ca o zebră
cu capul în pământ
paște întunericul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înflorește bucuria
Sunt un compozitor al fluturilor albi,
înflorește bucuria
în cântecele luminoase de mai
și ploile ascultă cum cresc ierburile.
Fumegă verdele pe văile ochiului
zilele și nopțile se prind împreună,
piscurile munților trag cerul în jos
și-l scutură de stele peste câmpii.
Cireșii se coc mai devreme și zâmbesc.
Piramide de poleială sclipesc,
păsări de aur palide
n-au aripi de zbor,
dar și le închipuie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziuă mustind
Se lustruiesc păsările de albastrul prăfos.
La demisol e inundație de cutii muzicale
dirijorul în sus și-n jos
pășește pe notele sale.
Sunt urme de copaci pe frunze.
Dansează crengile nude
cu pământ la gust
Între buzele crude
mușcatele
învechesc roșul crud
prin parfumul dulceagului must.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În aura luminii
Am ascultat firele de iarbă cum cresc
glasul florilor în diminețile de mai,
și-mi place să-ți văd ochii înrourați de bucurie.
Simt cum se așează-n memorie fiecare gând
cu câte o dorință ascunsă,
vreau să arunc pe geam întunericul
să rămân în aura luminii din interior.
M-am petrecut în cuvinte,
sunt mulți care o fac bine,
păsările cântă frumos și nu se opresc,
doar când își pierd cerul
și cad la pământ.
am învățat să cobor
în adâncul sufletului,
să urc treptele iubirii în fiecare zi
și să aștept partea de privire
cu răbdarea tăcerii din surâsul tău
ce mă cheamă,
să deschid aripile și să zburăm împrteună.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!