Lumina şi întunericul

Noaptea s-a născut fără ochi
şi tu vrei să ne vadă,
lumina şi întunericul sunt împărţite frăţeşte la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.

În faţa noastră totul pare normal,
se deschid porţile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele şi zmeii
pe tărâmuri necunoscute.

Fiecare se opreşte la locul său
cu semnele distinctive ale obârşiei,
intră în cetatea soarelui
şi se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se coace la miez

Ca într-o grotă pe pereţi cu desene rupestre
timpul s-a oprit înuntru
cu întunericul pe braţe de aer somnoros,

afară totul se preface şi se schimbă
lumina se coace la miez
şi prinde coaje de lut şi piatră.

Ziua şi noaptea se aşază între noduri,
alternează pe fiecare parte a planetei,
se plimbă prin fiecare anotimp
fără să se oprească în staţii.

O inegalabilă trecere îmi paşte anii,
nu întreabă pe nimeni
şi mă trezesc fără să vreau la margine
cu pasul în groapă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o altă stare

Ai înghiţit sufletul înainte de a muri
şi ai rămas în stare latentă de aşteptare,
care ascultă tot, luptă şi revine la viaţă.

Ai sondat lumina de dincolo de moarte
prin porţile deschise ale cetăţii necunoscute
unde intră caii cu trăsurile vântului stelar
fără să ştie unde se duc.

Dacă totul trebuia să se întâmple aşa
nimeni nu ştie,
durerea filtrată-n suferinţă îşi râde-n crez
cum umbrele îmbracă haine de vitejie
şi fug la nevoie.

Refacerea simţurilor căzute prea jos
ridică trupul la silueta avută înainte
şi-l face să trepideze din interior
pentru o perioadă de timp
neştiută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă şi râs

nicio lacrimă
nu-ifurată de făţarnici
în schimb râsul
este molipsitor pentru toţi

vine vremea singurătăţii
care e mai mult o alienare
sau o crudă angoasă
fără lacrimă fără râs

nicio umbră
nu vine fără lumina
căzută peste fiinţe şi nefiinţe

niciun imbold
nu ne lasă aşteptarea
mai lungă decât este

lacrima şi râsul
sunt împreună
numai la bucurie lăuntrică.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător pe la porţile iadului

Am conturat fiecare cuvânt spus sau scris,
l-am încărcat cu semnificaţii
şi doresc încoronarea pierdută demult.

M-am spovedit poemelor mele
în momente de meditaţie deplină,
am plâns cu ele prin lacrimile dimineţii
şi ochii mei au rămas de rouă.

M-am poticnit în fiecare clipă,
un trecător pe la porţile iadului
şi n-am găsit al drum al căutării
fără să mă opresc la nopţile tăcerii
în care umbrele rămân pe acoperişurile lumii.

De când mă paşte întunericul
cu partea mea de contribuţie,
se vor netezi zorii şi încă o zi
îşi va desface aripile ca o pasăre
fără să mă pot agăţa
de frânghiile cerului
la care vreau să urc.

Lumina fuge printr-un tunel de foc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea fără lună plină

Nu mai sunt cel pe care l-ai împătimit,
a rămas în inimă să-ţi topească dragostea,

focul are pâlpâiri mai rare
nu-l mai aţâţă paiele din căpiţele de fân.

Noaptea nu mai are lună plină, nebună
în care se varsă euforiile ascunse
cu tumultul apelor învolburate de furtună,

păstrează pe umeri capul
şi aduce linişte în câmpul descoperit,
o sădeşte să răsară-n primăvară.

Nicio umbră nu mă opreşte
să trec prin pădurile de argint
cu vulturi pe cerul deasupra lor,

de gândurile se vor înclina la stele
fără să fie chemate de îngeri,
eu voi fi acolo altul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în faţa unui calculator

trăiesc într-o lume de care nu mă pot dezice
mi-am părăsit sufletul pentru oraşul eterogen şi anost
înghiţit de singurătate n-am cu cine povesti
nu am nimic statornic familie prieteni
fără să vreau mă simt într-un pustiu care se extinde
tot timpul mă feresc de întâmplări nefericite
sunt un neînţeles alături de alţii la fel
în care tu eşti o stea căzătoare
întotdeauna fără un cod desluşit

în zile fără anvergură de memnţionat
în fiecare anotimp mă găseşti în faţa unui calculator
în care cunosc prea multe şi nu cunosc pe nimeni
ard ca o lumânare într-o închisoare
din care m-am eliberat fără un scop
oripilat de ce se întâmplă-n libertate

tu eşti singura care poţi găsi o cheie
să-mi deschizi inima zăvorâtă-n piept
insensibilă la cuvinte şi gesturi necunoscute
ca o boală la medicamente uzuale

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra ta de încredere

Până asculţi imnul victoriei e o lungă aşteptare
sunt necesare oboseli şi transpiraţii
sau poate mai mult de atât,
eu sunt umbra ta de încredere,
lumina care străluceşte într-o stea deaupra.

Sufletul meu te însoţeşte în gânduri
şi-ţi pune jar de foc sub tălpi,
trenul deja a plecat cu o viteză mică
dar pe parcurs locomotiva se schimbă.

Se deschid mereu porţi fără zăvoare
de la o vreme drumurile se bifurcă
ele trec prin vămile timpului
fără oprire
dar nimic nu se opreşte într-un punct
şi prin el trec o infinitate de linii.

mă apropii
de împlinirile dorite din toate puterile
pe care le zidim împreună,
pe umerii tăi e scara care mă susţine
până la steaua care ne asigură victoria.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina care ne stăpâneşte

Dintre întrebările fără răspuns
niciuna nu mă ridică în picioare
şi cred că totul decurge normal,
lumea se mişcă după legile proprii
şi după convingerile formate în timp.

Lumina care ne stăpâneşte pe pământ
ne va limpezi şi poate ne ajută,
să înţelegem mobilul care ne conduce
spre unitatea şi dragostea universală,
ori spre diferenţa care ne face unici
cum percepem existenţa
şi cum o structurăm în conştiinţa noastră
încât să rămânem ziditori ai viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un târziu

Abia cînd întunericul muşca din zi
am început să împachetez gândurile fără tristeţi
şi am plecat cu ele să le împrumut.

Noaptea se dădea peste cap, nu voia nimic,
aştepta să-i fugă stelele din buzunare,
luna îşi scuipa în sân să nu dea de vreun pocinog
şi se ascundea sub norii lăptoşi.

Venea dimineaţa
vedeam cum se deschid toate visele şi dispar în uitare
cu tăceri coborâte pe scări de bumbac,
oamenii se grăbeau să intre în malaxorul activităţii
odihniţi şi atenţi la detalii.

Într-un târziu
mâinile mele prelungite în lucruri
mă priveau cu ochi de broască ţestoasă
ori de pasăre mută, fără aripi
cum mă zidesc într-o coloană fără sfârşit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea tăcerii

Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topeşte prin întunericul
străpuns de stele aprinse.

Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.

Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în braţele apelor mari.

Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineţii.

Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.

Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare la vatră

Nu mă culc pe nicio ureche,
nici nu aştept pe la colţuri,
fiindcă n-am astâmpărul necesar,
tu mă chemi întotdeauna la vatră
unde totul arde, nu aşteaptă tergiversări.
Simt ce şi cum trebuie să mă mişc
chiar şi-n încurcători stupide
în care m-au vârât alţii.

Sunt surprins de mijloacele folosite
fără să-mi stăpânesc voinţa
şi nu aştept să mă răcoresc,
să devin rece
când sufletele sunt pe jeratic
şi se frig.

Doresc să-mi câştig liniştea,
să dorm
în fiecare noapte de somn.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lungă aşteptare

Noaptea s-a culcat pe sine,
tu ai uitat-o în dormitor
cu întunericul la fereastra spre grădină
şi te-ai pornit la mine.

În faţa uşii s-a îndoit timpul,
o deschid să văd întruchipată minunea,
povestea nu-i chiar poveste,
o lungă aşteptare
cu braţele deschise a împreunare-n destin
şi patimă-n dragoste.

Îţi spun să nu mai pleci,
să te opreşti la locul
unde ţi s-au aprins călcâiele!

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna îmi creşteau aripi

S-au năruit a pagubă cărările în ceaţă
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.

Cred că m-ai părăsit fără să ştiu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste iţe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potriveşte nimic,
aerul e greu când îl respir singur
şi în piept simt o durere.

Nu ştiu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
şi totul îţi pare zdrenţuit de timp,
e o mirare-n sine acest conţinut neînţeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laţ,
zborul e o idee prea îndrăzneaţă
să nu lupt să fiu liber.
M-am împodobit cu tot marasmul tău
şi acum sunt gol de patimi
într-o singiurătate cerşită demult
fără să-mi cultiv dragostea primăvara
în carnea fragedă a pământului
în care am înflorit odată cu cireşii
pe care şi tu îi iubesţi.

Întotdeauna îmi creşteau aripi
acum le am
şi nu ştiu cum să zbor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte perspective

nu pot să-ţi vorbesc ar fi prea mult
eşti pentru mine o iluzie
care mă încurcă în descifrarea dorinţelor

am în gânduri alte perspective
pe care le urmăresc şi formez normal
într-un singur scop

nu mă las purtat de culorile reci
strâng semne ce se nasc în cuvinte
şi desenez fiecare pasăre după glas
înainte să zboare spre cer.

nu te mai chem la nicio întâlnire
eşti cea care ai polecat fără răspuns
n-ai uitat niciun surâs nicio umbră
doar întuneric prin care vâslesc fantasme
moarte de sete.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia care desparte

Deschid fereastra galbenului lămâie,
închid uşa curentului de aer dezinvolt
şi păşesc peste pragul statorniciei
în cerdacul cu stâlpi ai istoriei.

Nu cred în linia care desparte
e mai mult o ficţiune care leagă prezentul de viitor
în fiecare clipă a evoluţiei existenţei,
viaţa înrădăcinată între fibrele pământului
îşi caută drumurile care înalţă spiritul.

Lumina ţâşneşte prin toate fantele posibile
cu forţa venită din interiorul de foc
fără de care nicio frunză nu prinde culoare
şi nicio viaţă seva posibilei veşnicii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainica regăsire

Cu o zi întoarsă pe dos
noaptea te-a adus pentru că se simţea vinovată,
împărţea întotdeauna păcatele pe culori
şi ai rămas liberă fără nicio umbră din care să te culeg,
aşa te-am găsit în buzunarul cu hârtii scrise,
m-am bucurat într-un fel
în care inima te adoptă cu suflet cu tot hrănindu-ţi iubirea.

Într-o altă ipostază mai trecută prin semne,
întunericul se războia cu mine pentru lipsa de curaj,
dar nu era adevărat,
tu n-ai umblat la sentimente.

Stăteai liniştită între cuvinte nespuse şi fără gesturi,
ţi-am întâmpinat privirea,
o căutam mai des decât voiam
pentru că aşa te credeai mai deosebită.

Când era să uit de tot ce mă răscoleşte adânc,
ai devenit mai aproape de orice aşteptare
şi ai îmbrăcat haina florilor nevinovate.

Acum ce se întâmplă e tainica regăsire,
o să mă recompun pe alte circuite de înţelegere,
mâine va fi un altfel de timp
în care ziua va îmbrăţişa lumina
şi noi ne vom îmbrăţişa în fiecare clipă
în ochii limpezi ai dimineţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio fereastră nu mai am

tu eşti umbra care nu se vede
când se recunoaşte adevărul
joci la două capete care nu se cunosc

eu sunt la mijloc şi nu ştiu ce să fac
că nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător

tu torni norii în vase de lut
îmi umpli gândurile cu speranţe deşarte
şi vrei să cred în ele

prin inimă îmi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăţ de tot ce-i rău
cu medicamente străine
tu nu mă laşi să mă purific şi să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele

sunt închis de cenzură ca între pereţi
nicio fereastră nu mai am
tu mă priveşti în ochi
eu te urăsc
şi fiecare suntem rămaşi fără cuvinte
în alt fel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La uşa deschisă norocului

Îmi împrospătam de fiecare dată memoria
dezordonată de atâtea informaţii
pe care nu le mai puteam clasa
separate-n sertare.

Pe undeva îmi căutam un loc de înnoptat
mai retras de privirile lumii
dar împins cu picioarele înainte ca un mort
rămas fără moarte în condiţii vitrege
urcam pe întuneric de mânie
şi mă scufundam sub lumina lunii
în cuvintele care deschid porţile zăvorâte
să intru-n cetatea cu pereţii de piatră
între care mă simt mai mic decât sunt.

Îmi găsesc cărarea şi lumina călăuză
la uşa deschisă norocului
şi nu-mi venea să intru în camera răcoroasă
cu paturi de fier
şi pleduri albe ca la bunica la ţară,
de parcă eram un soldat venit de pe front
ce trebuie respectat şi servit cazon
şi am fost servit
cu toate onorurile potrivite
unui nou venit în cetate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmele iubirilor uitate

Oamenii mor întotdeauna, dar rămân urmaşii lor,
eu sunt un urmaş care lasă urmaşi
cum fiecare rădăcină a neamului omenesc.

Nu mă desprind de trăsăturile comune
oricât de multe ar fi ramurile în arborele vieţii,
mi-e greu să nu recunosc sângele
care vine ca un râu fără sfârşit,
nu mă plâng de nimic,
dar nici nu mă laud.

sunt născut din filonul care străbate timpul,
urmele iubirilor uitate nu dispar
chiar dacă se pierd legăturile directe
şi uneori destinul mai joacă feste.

Încerc să mă despart de cei fără cinste
pentru a nu moşteni nicio fibră otrăvită,
întunericul nu mă poate trage înapoi.

Lumina şi substanţa ce se transmit
mă rup de îmbolnăviri rostogolite,
păstrez cuvântul şi sintaxa poetică
ca pe o comoară pe care n-o dau nimănui
şi din adâncuri scot flăcări pe nări.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde lumea respiră adevărul

Ridic la nivel de trofeu, lumina
împrumut razele din ochiul soarelui,
sângele îşi capătă pulsul normal,
se pune la loc pământul sub picioare.

Bucurie din bucurie pe insule de dor
acoperă dragostea cu pânză de in
şi noaptea cu vise înaripate,

unde lumea respiră adevărul.

Întorc înapoi răsfăţul şi curăţ gradina
în care odihnesc în treacăt stelele,

de iubirea mă absoarbe cu totul
în tunelul de vrajă
şi nicio patimă nu mă supune
mai mult decât ţelul pentru care lupt.

Acolo dimineaţa cu ochii verzi
lasă ape-n cascadă,
să sară peste stânci

şi peştii să-şi savureze izbânda.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!