În zăcământul de platină
cine se zidește-n piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
în zăcământul de platină
ce nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lumina fulgerată prin întuneric
cine se zidește cu piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
zăcământul de platină
nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o altă stare
Ai înghițit sufletul înainte de a muri
și ai rămas în stare latentă de așteptare,
care ascultă tot, luptă și revine la viață.
Ai sondat lumina de dincolo de moarte
prin porțile deschise ale cetății necunoscute
unde intră caii cu trăsurile vântului stelar
fără să știe unde se duc.
Dacă totul trebuia să se întâmple așa
nimeni nu știe,
durerea filtrată-n suferință își râde-n crez
cum umbrele îmbracă haine de vitejie
și fug la nevoie.
Refacerea simțurilor căzute prea jos
ridică trupul la silueta avută înainte
și-l face să trepideze din interior
pentru o perioadă de timp
neștiută.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina se curbează după vise
Nimeni nu caută,
se mulțumește cu frântura de viață
în care înoată necunoscutul
pe care-l așteaptă să se întâmple
apoi se destăinuie cu fața la perete
și ascultă.
Nu se aude nimic,
e o scuturare de vorbe în eter,
o pribegie prin cuvinte de suflet
într-un poem care nu se lasă scris
și bântuie prin odaie noaptea.
Lumina pătrunde subțire printr-o fantă,
se curbează după vise
până-n adâncul gândurilor,
dar izvor nu este pentru fântână
numai o cumpănă părăsită la margini de hotar
de unde mi se trage blestemul
ca o trădare de la începuturi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păcătosul
Un păcătos nu iartă pe nimeni,
nu se iartă nici pe sine,
în această lume fiecare iertare
se face de cel cu har
de aceea el își ascunde intenția
și faptele uită vorbele.
Pe drumuri bătătorite așteaptă răul,
pornirea nefirească,
o cădere la pământ
de unde nu se mai ridică om.
În spatele său stăpânește întunericul,
ochii nu mai au țintă
doar un blestem vine din interior
și produce dispreț
în care se pierde fără să vrea.
Lumina pare o anihilare dușmană,
să-și caute mijloacele,
numai Dumnezeu mai poate face ceva
dacă nu e prea târziu.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fântâni nu se mai nasc
Stau cu Dumnezeul meu în suferința durerii
aud eternitatea cum curge prin uitare
și n-are maluri decât o lumânare aprinsă,
care-mi arde drumurile spre iad.
Văd lumina cum o topește și urcă,
mirositoare prin vămi mântuită
înflorind ramurile cerului
deasupra de ziditorii cuvântului.
Fântâni nu se mai nasc,
doar în agheasma iubirii mă scald
și ies mai pur din ninsorile de argint
în care sunetele nu se aud.
Nesfârșitul împarte cu mine tăcerea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu visele tăiate
Mereu mi-au tăiat visele ca pe o hârtie
mi-a rămas numai amintirea din ele,
caut forme de materializare a ideilor
în zidurile cetății viitoarei cunoașteri
cu porțile fără zăvoare.
Lumea se va întrupa prin cuvânt
și cuvântul poartă în sine harul sfințeniei
rostit de marile spirite.
Din toate câte sunt potrivnice firii
nimic nu rămâne în afara noastră,
își caută în suflet răspunsul
ce macină odată cu timpul trupul
și-l coboară sub pași.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin sângele ca un rug aprins
Prin sângele ca un rug aprins în trup,
se sting nepământene întrebări de gând:
Cu cine voi merge să curăț albia
unde în valuri dansează viața și moartea?
Cui îi voi lăsa drumul pe care-l fac
și întunericul pe care nu l-am putut desprinde?
Rămân o mulțime de cântece la păsări,
aceste aripi le întorc vântului
peste ceasurile de piatră obosite de tăcere.
Mă așteaptă femeia îmblânzită de dragoste,
cu sânii ei însingurați de nemângâiere,
frigul din trupul neîncălzit de palmele mele ude
și frica de patimile divine izvorâte din sânge.
O dorință îmi învinge voința și plec
spre femeia aceasta care poartă-n sine lăcașul
unui nimb de viață, de speranță-n continuitate.
Freamătul pașilor ademeniți de temeri
îl aud prin vise
și, cine știe, poate voi găsi calea adevărată
pe care vom merge către apus.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu geometrii rotunjite pe trup
Nu mă mai chema la locurile făgăduite,
Port în gânduri lumina uitată pe drumuri
Prin care nucii nu vor mai fi loviți
Și poate o să rodească cu spor.
Ploi dese și bogate peste pământul saturat,
Vânturi și nori bezmetici pun stăpânire pe oameni,
Nopți de plumb respiră a moarte,
Doar surâsul femeii venit din nemărginire
Cu geometrii rotunjite pe trup
Mă locuiesc în unghere ce nu le știu.
Și verbele mă cuprind în fapte nedeslușite,
Și cine te va aștepta la poarta suspinelor
Unde înfloresc speranțele și credința în viitor
De îți strig numele în fiecare dinmineață
Și nu se poate să nu vii odată cu razele soarelui,
Să mă scapi de tristețe și de neîncredere.
Îmi vei crește puterea și hotărârea de a învinge,
Toate vicisitudinile care răspândesc teamă vor pieri
Și odată cu tine se umple casa.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limba dulce a cuvintelor
Noaptea și-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe fața vântului nervos,
dimineața se sărută cu izvoarele și pleacă.
În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceața odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
și lumea își frîmântă mâinile de așteptare.
Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om
în amiaza când inima se înlănțuie
cu dorul care în mine își află izvorul
cel dătător de dragoste și viață.
În vreme ce verdele își câștigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolțire a semințelor,
copii nevinovați ai soarelui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până la tine-i departe
să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea
de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece
din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit
până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă
tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape
lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până la tine-i departe
să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea
de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece
din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit
până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă
tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape
lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Treacă iertarea de la mine
Noaptea flămândă se hrănește cu întuneric,
în cetăți, prințese furate privesc nedumerite cerul
și împletesc în gânduri posibilități de evadare.
Se prind cu mâinile de durere pentru a o înșela
dospind îndurarea în inimi desprinse din mângâieri
în care iubirea așteaptă la locuri de taină.
Nu știu altă formă care se pune-n cuvinte
mai dulce decât mântuirea de păcatele făcute
decât spiritul care mă înalță prin rugă,
treacă iertarea de la mine la voi toți
ca o cupă cu miere ce amprenta și-o pune
pe buzele uscate de vântul tristeții.
În diminețile care vin nevăzute pe ape
lumina se desfată și vindecă trupul bătrân,
intră-n el cu arcușul de înflorit sunete celeste
ca într-un ulcior din care curge luminos vinul
până când sfârșitul obosit odihnește-n lut
și nesfârșitul pleacă odată cu timpul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde iertare nu este
Unde iertare nu este
continuă aprigă lupta.
Nici uitarea nu intervine,
rămâne o pată în amintiri
care nu se întinde, dar nici nu iese,
poate fi o cădere în gol
prin întunericul orb.
Timpul nu mai are răbdare,
ucide din vârstă și ultima dorință
fără să aibă remuscări,
un zid prin tăcere apără
chiar și pe cel învins
cu speranța revanșei.
Răul interior respiră și el binele
și încearcă schimbarea.
Cântar,
pe care din talere să-mi așez
greșelile dosite?
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În genunchi o rugă tot repet
Prin vorbe o să curgă lumina
cu foc în sângele cuvintelor,
inima le absoarbe din răsăritul zilei
prin mugurii care floare devin.
Timpul rămas în secundarul clipelor
te cheamă să fugi odată cu el,
să simți de scapi câte ceva pe drum
cum stelele căzătoare din cer.
De uit în tainic să mă cuprind
în genunchi o rugă tot repet,
mai sus decât în picioare să mă înalț
pe urmele zborului de îngeri albi.
Deși încerc să mă lepăd în albastrul cu nod,
puterea culorii nu mă atinge
mai mult decât teama ce se mistuie-n mine
că nu pot s-ating mântuirea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea nu are margini
Moartea nu are margini,
ci creația prin care am primit limite
de evoluție în timp,
cu posibilitatea transmiterii
vieții mai departe
într-o fructificare deplin.
Lumea se reînnoiește continuu,
caută-n sine să-și descopere
izvoarele latente de magmă,
ce țâșnesc din interior în afară,
dau alte dimensiuni cunoașterii
în care pătrundem în fiecare zi,
să cucerim partea de univers
și să urcăm spiral cu spiritul.
Lumina ne călăuzește într-un poem
ce intră-n suflet
și ne mângâie cu fiecare rază
într-o iubire nemărginită
din care ne naștem oameni.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marea Moartă
Seninul cade peste Marea Moartă
valurile,
dune de nisip ca ceara,
cerul deasupra
un deșert de cenușă
de care atârnă
stele blonde, căzătoare,
inimi de sare înoată
în apele turcoaz.
Iordanul sfidează singur moartea
împrospătează grota
cu apă dulce,
sub nivelul mării
se moare câte puțin.
Pe mal cristale gălbui
sărută soarele levantului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când inima se înlănțuie
Noaptea și-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe fața vântului nervos,
dimineața se sărută cu izvoarele și pleacă.
În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceața odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
și lumea își frământă mâinile în așteptare.
Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om,
în amiaza când inima se înlănțuie
cu dorul care în mine își află izvorul
devine dătător de dragoste și viață.
În vreme ce verdele își câștigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolțire a semințelor,
copii nevinovați ai soarelui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În zilele luminii
Mă regăsesc în fiecare dintre oameni
și caut răspunsuri la întrebările lor,
cel ce uită să se apropie de rădăcini
nevrednic își pierde credința
și e zbate răpus de îndoieli.
În zilele luminii mă dezleg de întuneric
mai hotărât decât înfometații de cuvinte,
mă rup de teama care surpă voința
și-mi rămâne în urmă ecoul.
Trăiesc în umbra răcorii de seară
dau la o parte nepăsarea,
odată cu puterea care se ridică pe zid
de zidul pe scară îl urc
în vreme ce orizontul se îmbracă în purpură.
De la mine scapă idei ce scapără,
lupt cu întâmplări care înghit scântei,
tu-mi dai iubirea ce-mi înfășoară trupul,
eu nu știu ce să-ți dau
nu vrei nimic.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercul care se naște
Învață ce nu se învață ușor
descoperirea prin abstract
linia punctată a înțelegerii
săgeată-n zbor.
Cercul care se naște
înscrie-n interior lumea,
de unde mintea ascuțită
iute ca un tăiș,
disecă-n gândire
exteriorul fără margini.
Nebănuite idei
orizontul cunoașterii-l străpung,
fisura întâmplării împarte
raze prin întuneric.
Urmând pas cu pas visul
prin el
spargem perseverenți nesfârșitul
cu prezentul la călcâie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un univers de hârtie
Azi dimineață m-am trezit cu picioarele reci
trecea prin trup un fior de gheață topită
nu mai eram eu cel vesel și bine dispus,
să văd cum răsarele soarele printre cireșii în floare,
un adevărat miracol de neuitat,
o poezie a sufletului cu incantații telurice
care se dezvăluie din interior.
Ziua începe să capete miros proaspăt
pe care l-aș duce cu mine-n lume
dacă nu mi s-ar fi tăiat pofta nebună de viață
în care întregul peisaj era al meu,
și-s lăsat să încap cu toate simțurile
într-un univers de hârtie
pe care-mi scriu gândurile și apoi zboară
odată cu timpul.
Lumina îmi pune raze între degetele mâinilor
și apoi le ridică spre cer,
odată cu ele umbre de păsări albastre
străbat universul și-l deschid
minții în creștere de aripi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!