Vântul răsucea umbra

Sunt înghiţită de camera largă,
cuvintele se urcă pe pereţi,
rămân ca nişte stalagmite galbene
prin care trece un ecran cu visuri,
unde iluziile poartă mască.
Uşa are o trântire importantă
simţindu-se rănită în tăcerea ei.
Furtuna mea se sparge în cioburi
pe care tot eu le adun, aranjându-le
într-un mod ireversibil.
Caut conturul umbrei mele pierdute
în stropii bucuriei de soare,
trezind un dor dintr-un migdal înflorit
şi tulburând drumul din zare.
Un ochi a îngenuncheat în faţa mea
şi strada s-a spălat curând de oameni.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ieri şi mâine

O trântire importantă a uşii
accelerează sufocarea şi răneşte tăcerea,
grăbeşte pulsul înfăţişând o arenă cu lupte romane.
Ferestrele se întunecă alungate înăuntru,
cuvintele devin vii şi simt gustul sângelui.

Pe harta închipuită
un zbor urcă la o înălţime de orizont inconştient,
la originea firului de praf alergat prin cosmos.
E o alungare de pe pământ
cu o zi evaporată din calendar
pe care nu o mai poţi duce la ochi.
Rămân aromele şi gustul care intră în celule
printre gândurile date la o parte.
Între ieri şi mâine se mai şterge o zi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între minus şi plus

între minus şi plus,
marcând întinderea conturului verde,
nu te mai caut.
restitui liniştea,
dinaintea incendierii în roşu
a alergării,
în labirintul meu de zare închisă.

adun cuvintele retrase pe-o pagină palidă de alb,
înflorind o lumină de frunze liniştite,
pe literele galbene întârziate în colţul ochiului,
cu un luciu de cer neplouat.

secundele reci pictează în sânge
o nouă chemare,
fără un tei suit în vârful visării.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt blocată

sunt blocată pe urmele tale
pe distanţa ta pasageră nelămurită
adun haotic cuvintele galbene
din care luna lipseşte

mirosul dulceag de noapte ameţeşte aerul
oraşul s-a închis devreme
se pluteşte încins
deşirat
printre frunzele foşnitoare şi vânt

frigul suspendat se trezeşte pe umărul meu
mă risipesc în forme infernale
într-un loc fără lume
sunt aidoma unui amestec de viu
recunoscut de arbori şi de pietre

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o zi

e o zi spânzurată de vânt.
pe ecran ştirile flămânde ţipă ameţind spaţiul.
existenţa lumii e cusută-n alb şi negru.
prin locuri descusute ies îngerii cu aripi de lilieci.
Iisus, e pe drumul spre moarte,
pecetluit în fiecare an în calendare.

sunt multe cruci şi tancuri îndoind verticala,
chemări de pace şi de război.
Iisus e băgat în icoane.

zidurile scutură dimineaţa şi ne îmbată cu verde.
conturul tău e înfometat de lumina strânsă în palme,
de visele despletite în două jumătăţi;
de ultima căutare topită de cuvintele plecate în unde,
peste locul cu umbre şi ceaţă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarea şi tu

zarea şi tu
amândouă dor
pauza de ele îmi zdrobeşte rutina zilnică de visări
într-un cerc al universului rotit în neştire

ca o hârtie şifonată bucata mea de cer
decapitează cuvintele făcându-le o altă mutare
într-un aer străin
unde brusc nu mai exist

rămân copacii goi căutându-mă
pe distanţa ce trece mai departe de mine

golul etern curge-n palme
timpul se estompează
lăsând urme de tremur în albastru
unde se-ngroapă iubirea.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până târziu

În respiraţia ta golul devine alb,
sângele se joacă de-a viaţa,
cuvintele ne pipăie cu ochi de orb
şi glasul mângâie nesfârşirea
clipelor cu tine.
Drumul se face înalt
luându-ne existenţa lăuntrică
prin spaţii inundate de arderi.
Gândurile se lipesc de mâini
şi până târziu partea ta de lumină
umple hăurile umbrei de peste zi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nerostite

percepţiile din unghiurile verzi
revin ca nişte flash-uri
rupând o parte din mine.

o încăpăţânare se construieşte
printre bucăţi de ruine
ce ard în fiecare por,
din ploaia de frunze căzută în vene.

ochii părăsiţi nu împiedică durerea
şi nici umbrele dansând pe pereţi.

spaţiul continuă să respire în tăcere
neconstruind nicio uşă.

cuvintele mele rămân cu mine,
nerostite,
în labirintul acesta cu pereţii atârnaţi în cui
şi ferestre interzise.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul

sunt într-un ochi
din care n-am plecat niciodată
sunt o aplicaţie conectată la o alertă sinestezică
şuierul cuvintelor trece prin mine
speriind atomii fluxului roşu
şi coborând o umbră peste cer

o melancolie roz delectează visele sparte
o tristeţe neagră întunecă terenurile virgine
locuite de stele
îngerii albaştri devin albi aproape incolori
ascunşi printre flori

habar n-ai cum întârzie cuvintele
pe locul jupuit de lumină
braţele rămân fără viaţă
arsuri brume şi ziduri violete
schimbă clipele fără culoare
ochiul pironitor
mă soarbe şi mă doare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul se înşiră

drumul se înşiră cu indiferenţă
pe locul unde se scufundă universul
toate reptilele aleargă sub piele
se desfrunzeşte răsăritul
se despletesc norii
ziua aceea a venit nechemată
topind treptele vopsite în fum
în ochi rămâne luna ciobită
ferestrele rememorează
umerii stelelor ca nişte lămpi de noapte
amăgirile nopţii zvâcnesc melancolic
se desenează un cerc unde cad frunzele
schimbat la faţă ai luat cu tine toate cuvintele mele
de nefrig
de opal
atârnate de veşnicie
din visarea ce nu ştie încă apar himere
din mine cad scântei de gând
cu tine ascuns în mine

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele

Visele deschid nişte uşi cu o altă esenţă
prinsă-n rozariu iubirii.
Sufletul gol se conturează în forme imaginative
cu o perfecţiune absolută,
într-o magie trezită din abis.

Te privesc altfel în toamna cu frunzele colorate ca un sărut,
din care las în urmă ofiliri şi apusuri reci.
Metaforele neacoperite locuiesc în lună,
când mă ţii de mână
şi preluăm tăcerea din frunzele verzi.

Ochiul rămâne deschis în picătura de ploaie,
cuvintele sunt leac pentru durere.
Camera goală nu mai umblă prin ceaţă,
respiraţia devine o scriere în vers.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele

Visele deschid nişte uşi cu o altă esenţă
prinsă-n rozariu iubirii.
Sufletul gol se conturează în forme imaginative
cu o perfecţiune absolută,
într-o magie trezită din abis.

Te privesc altfel în toamna cu frunzele colorate ca un sărut,
din care las în urmă ofiliri şi apusuri reci.
Metaforele neacoperite locuiesc în lună,
când mă ţii de mână
şi preluăm tăcerea din frunzele verzi.

Ochiul rămâne deschis în picătura de ploaie,
cuvintele sunt leac pentru durere.
Camera goală nu mai umblă prin ceaţă,
respiraţia devine o scriere în vers.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp întârziat

timp întârziat strivit în albastru
minute triste împodobite-n culori
care aleargă prin ochi
târâind gândul într-o frumuseţe ideatică
plutind într-un abis spiralat

un gol sclipeşte la suprafaţă
marcat de fuga luminii
căutarea suspină în alb
sub cerul rezemat de copaci

în tăcerea vidului nescrisul vieţii
topeşte cuvintele despletind literele
şi-n palme strâng doar o lumină goală

o mişcare ondulatorie a cuvintelor
îndreaptă pereţii porniţi spre visare
nelăsându-i să plece

pe marginea ochiului
rămân suspendate secundele ieşite din rând
într-un surd dialog cu mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

cuvintele au sărit din nefiinţă
lungindu-se vertical
flambând cerul nopţii
trezind arborii ce voiau să doarmă

pe strada liniştită melancolia se scălda în unde verzi- albastre
inima înghesuită în frig murea câte puţin la fiecare strigăt
vocalele schimbau mersul stelelor

un timp se redesena în jocul palmelor
depărtarea zăbovea în trepte către cer
reverenţa unui frison lovea stomacul
fabulosul foşnet din silabele de foc
sosea din absenţă
atunci cuvintele au muşcat din mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galbenul scuturat...

Galbenul scuturat din verde
ne-a adus pe marginea unei gropi confuze,
unde nimicul amestecat în colb
se agaţă de tălpi şi ne intră în ochi.
Se-ncheagă o boltă atrofiată a cerului,
stele ciudate apar licărind,
mâini vlăguite cad pe lângă trup.
Gânduri lăsate în cădere liberă ne abandonează
diferit în spaţii diferite,
tăcerea ne leagă fără cuvinte.

Încăperea se goleşte de lună
hainele programate
să ucidă movila de gânduri
sunt doar un truc lejer
ca şi jumătatea mea provizorie, din oglindă
ameliorând o stare vulnerabilă
prin pantofii cu toc înalt.
Peste undele galbene coboară albastru
rearanjând cioburile din tăcere
ştergându-i conturul de cactus.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de visuri

cioburi de visuri pline de oboseală,
după rockul suspendat în aer,
se ascund într-un glob de cristal.
etichete se lipesc de picioare
după încercări eşuate de alergare în sus.
mai multe explozii din dragoste au coborât pe pământ
luând cu ele secretul frumuseţii.
pe cărarea neplecată rămasă-n torentul vântului
mai trec iluzii neîntrebate
şi luna mai deschide noaptea.
dragostea ucisă de atâtea ori, tot mai bate la uşă
ieşind din mătasea fluturilor
ca prima iubire din raiul albastru
aprinzând ispitele reci.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul e prezent

nimicul e prezent în dimineaţa asta peste tot
eu caut o simulare în alt timp
aerul naufragiază pe fereastră
rămân bucăţi ce cad din el
şi-un bulgăre de praf martir pe-o carte

strada murdară de vise
buimacă evită zidurile resemnate-n
cenuşiul lor etern
fantezia găureşte pereţii urmând trasee anesteziate
pe unde umblă sfinţii
demoni nu-s
şi nici ochi lipiţi de ferestre
există o cale lungită peste a şaptea durere
unde lumina migrează cu mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovată că sunt

Vinovată că sunt
o inspiraţie din amurgul toamnei,
o tulburare de contururi verzi,
o recuperare din suspinele rotite în sânge.

Vinovată c-am intrat în ochiul tău verde
sub cerul tău suspendat peste lume,
vinovată că sunt după geamul unde cad fluturi,
de trecerea galbenă a toamnei
cuvintele triste uitate prin parcuri,
obsedanţii pereţi singuratici,
ziua trecută prin începutul nefast
cu sărutul venit nechemat.

Vinovată că sunt neplecată de atunci,
din aşteptarea reinventată altfel,
unde cuvintele nereparate au trecut dincolo de mine,
eu oprind timpul în extaz pentru noi,
vinovată sunt, pentru amândoi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceaţă mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esenţa din trestii şi sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeţi din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieţii mele
cuvintele ei sunt rotunde
mişcătoare de cer şi de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spaţii goale de vânt

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

e o lume strâmtă
în marea asta întrebare
când caut vise prin gunoaie
şi lacrimi curg pe ţărm şiroaie
mai plâng, mă mai gândesc la fiecare
curg clipe grele de însingurare
ce crudă'i bezna din visare
în ochi se mai scufundă azi trăirea
mai vine un val în adâncimi finale
mă urc spre cer şi mă preschimb în zare
cuvântul trece, curge şi mă doare
în noaptea neagră a minţii mele
mă lepăd de păcate
şi caut drumul către stele
în nemurirea dată de primul meu toiag
cu cel ce am bătut odată în poartă
şi am plecat ducând cu mine zarea
tu mori de frig, eu caut era glaciară
şi mai vorbeam
de multe ori în van, în fiecare an
mi-e frig şi mor
se întuneca gândirea
şi ce frumos
printre milenii dus-întors
să caut, să-mi găsesc menirea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirăm

tăcerea şlefuieşte prezentul
ca noi să ne auzim,
printre frunze singurătatea teiului
vindecă cu ochiul de lumină umbrele crengilor.

vocea ta mă cuprinde în cuvintele ce rămân fără margini,
o mână îţi atinge mâneca hainei
şi caut privirea din toamna veche
printre cioburi sfărmate din sensul interzis.
noaptea a rămas în tremuratul frunzelor,
secunda tăcută pictează în vene un haos singular în amurg.

rodeşte o formă perfectă din visul trezit
odată cu dimineaţa intrată pe geam,
un fel de astupare a golului etern.
în ecoul cu mii de imnuri,
respirăm împărtăşit din târziul timpului final.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!