O aruncare

o aruncare înainte cu degetul arătător la gură
cu toate sentimentele acelea nedivulgate
umplu încăperea

toate sertarele şi-au răsturnat visele

efectul de ebonită a astupat colţul gol
cel înţepenit în durere

peste ziua aceasta va fi regăsire sau vaiet
sensul din partea stângă a poemului
se va schimba
va fi rătăcire în verde sau linişte deplină

restitui aşteptarea şi începutul întors spre mine
învingând decorul şi vraja căzută din stele

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

un pic de rătăcire prin verde
a scăpărat un cuvânt abandonat la o cafea
lumea dispăruse din prezentul clipei

absenţa mea neprefăcută
a lăsat iluzia să demonstreze
cum două paralele se pot întâlni
pe orbita unei iubiri perfecte

în golul răsturnat
imaginile scriau invers poeme
semănându-le pe geamul ochiului

un ecou a evadat în trecere spre amurg
trezind secunda următoare
de pe itinerariu aflat în derivă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul cade

ceva din tine trece prin alt gând,
sunt clipe albe în partea ta stângă,
respiraţia se colorează-n verde
independentă de ochi şi de frig
când înfrunzite, visele se aprind.

o aripă trece deasupra fulgerător,
lumina se-nclină sub talpă,
inima lovită de-o stea se grăbeşte,
depărtarea se-ndoaie spre tine
şi golul nu pleacă, cu tine rămâne.

albastrul cade peste frunte şi umeri,
vibrează secunda uitată-n cărare,
umbra ta goală te ia de mână
de sub frunza smulsă de vânt şi furtună.

ziua te înghite şi muza nezidită
îţi arde cuvântul şi gura.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă grăbesc

Sângele aleargă
într-un dus întors, fără somn.
Eliberate dintr-o ploaie
lucrurile îmi intră toate în ochi,
fiecare luptându-se pentru sine
în spaţiul statornic pentru un timp.

Tu intri peste ele până-n cer
umblând printre stele
şi timpul ce îmi ceri să îl nasc
e sugrumat în pieire.

O lumină albastră rămâne udă
curgând vertical peste mine şi timp.
Iluzia ruptă dintr-o perdea de fluturi
începe nepriceput să te contemple,
distingându-te în destrămare.

Lumea simultană muşcă din mine
devenind o pradă a zilei de azi.
Şi praful din palme ucide urâtul,
canoane ung pe pâine cu sare
şi mă grăbesc s-ajung spre nicăieri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovată că sunt

Vinovată că sunt
o inspiraţie din amurgul toamnei,
o tulburare de contururi verzi,
o recuperare din suspinele rotite în sânge.

Vinovată c-am intrat în ochiul tău verde
sub cerul tău suspendat peste lume,
vinovată că sunt după geamul unde cad fluturi,
de trecerea galbenă a toamnei
cuvintele triste uitate prin parcuri,
obsedanţii pereţi singuratici,
ziua trecută prin începutul nefast
cu sărutul venit nechemat.

Vinovată că sunt neplecată de atunci,
din aşteptarea reinventată altfel,
unde cuvintele nereparate au trecut dincolo de mine,
eu oprind timpul în extaz pentru noi,
vinovată sunt, pentru amândoi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între minus şi plus

între minus şi plus,
marcând întinderea conturului verde,
nu te mai caut.
restitui liniştea,
dinaintea incendierii în roşu
a alergării,
în labirintul meu de zare închisă.

adun cuvintele retrase pe-o pagină palidă de alb,
înflorind o lumină de frunze liniştite,
pe literele galbene întârziate în colţul ochiului,
cu un luciu de cer neplouat.

secundele reci pictează în sânge
o nouă chemare,
fără un tei suit în vârful visării.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua

ziua a rămas nemişcată
lumina a murit pe pervazul ferestrei
negăsindu-şi punctul de plecare

secundele vărsate în timpul tău au halucinaţii
edenice pe clipele deşertice
trandafirii privesc orizontal din vaza răsturnată

cuvintele sunt nesigure în terminarea poemului început
şi totul pare simplu ca o esenţă de pus în cozonac

pe nebăgare de seamă inima creşte
stârnind o bănuială
în timp ce merg spre tine tulburând aerul apatic
mi-e teamă să ne atingem
să nu ne surpăm înainte de a şti că suntem

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă rotire

o nouă rotire în timp,
într-o linişte de stejar
crucificată în sclipirea ochiului de fluture.

muza neinspirată sare peste dimineaţa verde,
adună pereţii, ascunde cerul,
coboară spirala pe care o visam
şi toate lucrurile mă întâmpină
lipindu-se de ochi, de braţe, de tălpi.

în centrul spaţiului eşti tu,
în orice punct aş fi,
într-un plural absent,
într-un cearcăn al unei stele,
în noaptea nedormită
şi uneori scriu pe distanţa îngheţată
fără a aştepta răspunsul lunii indiferente.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naşte un zâmbet neîntrebat
dimineaţa miroase a metafore agăţate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respiraţie înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistiţiu între mine şi cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăţi de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înfloreşte
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergi cu mine

mergi cu mine,
printre frunzele căzătoare
pe partea soarelui de aur,
să-i colectăm lumina
pentru partea noastră de nord,
cu sentimente îngrădite-n tăceri
şi clipe îmbrăcate în alt anotimp.

Să dăm mărturie vorbirii în litere,
prin aerul ascuţit în tăiere
ce ne târăşte deasupra cuvintelor,
recompunându-ne existenţa,
în spaţiul unde nu sunt pereţi
şi nici ferestre conectate spre lume,
visele rămân aici adunate,
timpul încremeneşte tălpile muritoare
şi Dumnezeu şterge temerile zării.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul care "nu s-a scurs încă", zac toate întâmplările, toate sentimentele, toate gândurile, toate visele care n-au avut loc încă şi din care generaţii şi generaţii de oameni îşi vor scoate partea necesară de realitate, vis şi nebunie.

Max Blecher în Vizuina luminată
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Test

deodată nimic nu mai există,
cuvintele şi-au ascuţit tăcerea,
desprinsă din nodul lumii
restul e o frânghie ce nu-mi aparţine.

îngerii sudează un nou cer
fixând bucăţi de albastru una lângă alta.
sentimentele netrăite sunt aspirate
sufocându-se unele în altele.

o bolboroseală ca o strigare lasă un ecou,
un zero apare peste nimic închipuind o imagine de mântuire.
frigul începe să curgă zgomotos în colţul străzii.
trec prin testul frigului ca o lepădare de ce-i înăuntru
încercând o altă piele, odată cu mersul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia-mă de mână

ia-mă de mână,
aşa mă simt frumoasă,
cu apa din mine nesălcie şi sarea mai puţin sărată.
într-o alcătuire dintr-o ploaie de frunze,
cu amurgul ce cade din mine înapoi şi înainte
sub luna ce ucide şi mă împarte-n aşchii.

printre vocale rămâne aşteptarea,
vibrează deasupra-mi nuanţe-n destrămare,
cuvintele respiră materia-n durere.

desfid hotarul care duce-n haos,
nepăstrând distanţa sacră de măsură,
pe-un drum neînsemnat pe nicio hartă
să alergăm, ţinându-ne de mână.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

tot universul meu de azi,
cât un măr,
l-am strecurat în mâna stângă.
pentru aşteptarea ta distanţa s-a micşorat
concentrată pe o amintire deschisă,
într-un poem desenat în absenţă
din frunzele plopilor
şi cămaşa ta cu anticorpi la lume,
într-o regăsire cuminte,
dezlegând pietrele din cuvinte.
în miezul adâncului se aude poemul nerostit de nimeni
c-un sâmbure dens de tăcere,
puhoaie de întuneric, potop de lumină,
vârtej ameţit din albastru.
oraşul himeric ne aruncă cu zarul
într-un hazard fără prihană
sau poate cădem în infern,
atârnaţi amândoi de-o stea plană.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză căzută jos

O frunză căzută jos
nu mai urcă unde a fost.
O frunză căzută-n vale,
vântul o poartă pe cale.
O frunză căzută jos
nu mai este de folos.
Este galbenă ca ceara,
nu mai e verde ca vara.
La frunza căzută jos
drumul e anevoios.
I se pare mult prea mare
şi în zbor, şi pe cărare.
Odată căzută jos
din drum nu s-a mai întors.
Pe creangă n-a mai urcat
fiindcă pomul a îngheţat.
Căzută-n mijloc de drum
îngheaţă şi ea acum.
Iarna peste ea coboară,
sortită e ca să moară.
Peste ea zăpadă cerne,
eternitatea se aşterne.

poezie de Dumitru Delcă (11 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un refugiu

un refugiu năvăleşte din uitarea pierdută
topind treptele îngheţate
pe nisipuri mişcătoare
galopul derutant al gândului
aduce ultima imagine
a prăvălirii aerului peste noi
şi a spaţiului ameninţat de cădere în gol
cuvintele au naufragiat în albastru
căzând lângă izvoare stinse

amintirile şi-au pus mănuşi
modificând timpul
pentru a nu simţi topirea pe dinăuntru
şi deruta secundei zbătându-se între maluri

o nesfârşire urcă şi coboară
penumbre dezbrăcate la întâmplare
dezgolesc o primăvară căzută sub voal
o aliniere severă tulbură incertul
adunând secundele ameţitoare
în colţul inimii
devenind deodată mai cald.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

dintr-un singur cuvânt
s-a născut sensul limpede al înţelesului
pe pagina mea dezordonată şi rătăcită în verde

literele şi-au aprins lumina
iar căutările din ochi au stagnat

minutele uscate au renunţat la rotire
găsind un alt traseu neinventat

în intervalul dintre cuvinte
sărutul ce se visa în album s-a volatilizat
iar orizontul expulzat a devenit un punct în descreştere

cuvintele şi-au luat un fel de libertate
evadând din unda aceea cu mesajul unei singure inimi

a apărut un alt fel de primire a dimineţii neinvitate
între pereţii suspendaţi în alb

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ieşit dintre pereţi

îţi scriu c-un început de comunicare
dinspre treptele ocupate în orele noastre libere
despre stelele evadate în şir indian
incertitudinea răsăritului în cercul meu oval
toamna scăldată în umbre de verde
lumină altoită în vârful lui te iubesc

durere nescăzută din talciocul de gânduri
plimbate între corzile fără direcţii
aşteptarea sinceră sculptată pe faţă
în nepriceperea de a-şi schimba culoarea

şi chiar neîmblânzita foaie de scris
îşi alege literele din distanţa aceea apreciată
în secunde până la tine
pentru poemul ieşit dintre pereţi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia poemului în doi

Coapsele tale frumoaso
freamătă dincolo de infinit
alb cu sens giratoriu
sărut dizolvat din floare-n floare
tăcerea erotizată
se precipită spre centrul poemului
acolo unde poetul face schimb de stele
în continuare
cu dragostea lui cea de toate nopţile
la semafor
o fantomă aşteaptă zadarnic
să se întrupeze din jale
doar eu
mă grăbesc din ce în ce mai încet
spre capătul nopţii
spre
capătul poemului
altă erezie convertibilă
n-am
găsit

Costel Zăgan, EREZII SECOND HAND, 2014

poezie de Costel Zăgan din Erezii second hand (2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunde strâmbe

Nimbul lipseşte în spaţiul cu îngeri răniţi
şi spatele întors către divinitate,
frigul intră prin pereţi, până-n oase,
slăbiciunile omeneşti umplu nimicul
c-un timp ce nu se mai întoarce.
Biserici vechi şi noi toarnă vecernii,
suntem restructuraţi din rugăciuni,
ce cad ca o ploaie, cu grămada,
în cuvinte dezgolite de sâmbure învelit în lumini.
O primăvară nevie umblă pe străzi
buimacă,
ghioceii germinează-n pământ.
Strâmbăm secundele
ca în ele să încapă visele,
ce le purtăm cu noi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, aş vrea să mă războiesc cu socitetatea aceasta, şi să-i înnoiesc legile şi obiceiurile, să i le sfărâm! Oare nu m-a rănit ea în toate gândurile, în toate fibrele, în toate sentimentele, în toate dorurile, în toate speranţele, în viitorul, în prezentul, în trecutul meu?

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!