Cum vrei să ne luptăm?

Ne-am cunoscut în vremuri de război, luptam
în aceleaşi tranşee, ne pălmuiau timpanele aceleaşi gloanţe
dar când treceam unul pe lângă altul nu se mai auzeau armele
intram într-o gaură de vierme spre câmpii de vibraţii înalte unde
se auzeau bătăile aripilor unor păsări măiestre
pentru câteva clipe ne purtau spre ţări calde şi când reveneam
un timp baionetele păreau viori electrice dezacordate
iar când era furtună şi ne ascundeam pe lângă şobolani în mocirlă
când ne priveam, ploua cu stropi aurii ce desenau mâini împreunate
pe când baricadele găurite deveneau livezi de cireşi magici.
Când într-un târziu a venit pacea, nu mai ştiam ce să facem cu ea
nu mai credeam în livezi magice, au început coşmarurile, sângele
se scurgea din cireşi, iar păsările măiestre erau pisici de mare zburătoare
se aruncau să ne străpungă cu ţepoasele lor cozi
am rămas în gardă, pregătiţi de atac în faţa unui inamic invizibil
căci sufletele noastre s-au născut ca nişte hiene
cu ochii deschişi şi cu instinct canibal
nu ne mai uneşte nici un duşman, nici un front comun, ne adulmecăm
precum doi lei în cuşcă înainte de a se năpusti unul asupra celuilalt.
Două spade ce se întâlnesc tăiş pe tăiş, privirile noastre
tot mai ascuţite, iar lamele lor ne taie respiraţia
prin plămâni de inconştient respiră balauri
cu solzii topiţi de căldura propriilor flăcări.
Cum vrei să ne luptăm? În buzdugane de sarcasm să ne lovim
în săbii de acuze să ne tăiem, ori în luptă dreaptă să ne batem?
Hajime!

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inteligenţe multiple

dacă scrii un poem
şi aripi fermecate fâlfâie în piept
bătăile lor sunt la fel de suave, precum
sunetele pianului, când se-mpletesc
într-un cântec de leagăn
şi atât de dulci, înţelegi de ce
acordurile lirei
au o dulceaţă
poetică

dacă rezolvi o ecuaţie
şi rotiţe fără de cusur ţi se-nvârt în creier
se rotesc la fel de repede, precum
piciorul balerinei, când se-mpleteşte
într-o piruetă
şi atât de exact, înţelegi de ce
mişcările unui boxer
au o precizie
matematică

dacă pictezi o pânză
şi culori magice se zbat în sânge
ţâşnesc la fel de puternic, precum
emoţiile ce ne străpung, când ne-mpletim
într-o privire
şi atât de familiar, înţelegi de ce
sufletele noastre
au aceeaşi expresie
estetică

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când trăiau cocostârci pe casele noastre, erau şi ei suflet din sufletul nostru, şi când venea toamna, îi petreceam, ne duceam şi noi cu sufletul până hăt departe, prin ţările calde. Iarna tânjeam fără dânşii, spre primăvară începea a ne suge ochii depărtarea, şi când se întorceau era o mare sărbătoare, pentru că împreună cu dânşii se întorceau şi sufletele noastre zbuciumate.

Ion Druţă în Păsările tinereţii noastre (1971)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul comun

Trec separat prin noi aceleaşi zile
Trec separat prin noi aceleaşi stări,
Tăcerea ta îmi stăruie-n pupile
Plecarea mea îţi plânge-n aşteptări.

Nici unul nici altul nu se-ndură
Să pună capăt chinului din el
Deşi sărutul ne-a-ngheţat pe gură
şi frica de-mpăcare ni-i la fel.

Trec separat prin noi aceleaşi clipe
Trec separat prin noi aceleaşi legi
Iubirea noastră-i plină de risipe -
Rămâne să-nţeleg şi să-nţelegi.

Dar nu e chip s-o facem dintr-o dată
Şi iată-ne constrânşi la convorbiri
Purtate într-o ură mai ciudată
Pe seama separatelor iubiri.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce spunem poveşti ( pentru Linda Foster)

1
Pentru că suntem obişnuiţi să trăim sub frunze
şi în zilele ploioase
muşchii noştri simt un tremur,
de-acum dureros, din vremea când rădăcinile
ne trăgeau în pământ

şi pentru că avem copii care cred că
pot zbura, un instinct rămas
de când oasele braţelor noastre
aveau formă de ţitere şi se îndoiau
cu eleganţă sub penele aripilor

pentru că înainte de a avea plămâni
ştiam cât de departe este fundul mării
în vreme ce pluteam cu ochii deschişi
ca nişte eşarfe pictate într-un scenariu
de vise, şi pentrum că noi ne-am trezit

şi-am învăţat să vorbim

2
Am stat lângă foc în peşterile noastre –
şi pentru că eram săraci am făcut o poveste
despre un munte al comorilor
care se va deschide pentru noi

şi pentru că eram întotdeauna învinşi
am născocit ghicitori imposibile
pe care numai noi le puteam rezolva
monştri pe care numai noi îi puteam ucide
femei care nu puteau iubi pe alţii
şi pentru că am supravieţuit
surori şi fraţi, fiice şi fii,
am descoperit oase care se ridicau
din pământul negru şi cântau –
păsări albe în copaci

3
Pentru că povestea vieţii noastre
devine viaţa noastră

Pentru că fiecare dintre noi spune
aceeaşi poveste
dar o spune diferit

şi nimeni dintre noi nu o spune
de două ori la fel

Pentru că bunicuţe arătând ca nişte păianjeni
vor să-şi farmece nepoţii
şi bunicii au nevoie să ne convingă
că ce s-a întâmplat s-a întâmplat datorită lor

şi deşi noi ascultăm doar
întâmplător, numai cu o ureche,
vom începe povestea noastră
cu cuvântul şi

poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul din neguri

e o vreme opacă
un bandaj zgrunţuros peste iadurile şi cerurile deschise între noi
nu
de mult nu ne-am mai auzit inimile vorbind
măcar cu acea ultimă îndârjire diluată în dispreţul de rămas bun
vântul din neguri ne ocroteşte pierzându-ne unul de altul
amintiri mă privesc în batjocură
din vremea când ne iubeam de sângeram
prin ochii şi urechile celuilalt
prin buze şi piele muşcându-ne ameţitor vieţile încolăcitoare
formam lanţurile polinucleotidice ale unei iubiri înspăimântătoare
părul ne gemea în încleştările furibunde de la marginea nebuniei lucide
îmi era teamă c-ai să te volatilizezi într-o ultimă îmbrăţişare
şi am să câştig acest război dintre sufletele noastre înrudite ridicând mai apoi...
se pedepseşte oare incestul sufletelor?
... o troiţă în locul în care ai pierit din viaţa mea
unde voi trece arar şi voi răsuci câte o ţigară
fumând-o până la încheietura eternităţii pentru a-i atrage atenţia de la tine
nu voiam să te pierd dar mi-era teamă că tu ai să mă îndepărtezi
neregretând o secundă minutul când se va întâmpla aceasta
că voi dispărea ca un card expirat într-un bancomat nici măcar o ultimă
chitanţă nu îţi voi putea oferi
doar câteva rânduri anoste pe un ecran albit de soare

dar am secătuit amândoi sincronizaţi doi delfini
în orgasmul perfect
al unei despărţiri neanunţate de nimic
umplându-ne instantaneu cu un dispreţ şi acea aproape ură de celălalt
insuficientă pentru a ne păstra totuşi unul lângă altul

cred că se pedepseşte...

rătăcesc pe muchiile zilelor care îmi taie tălpile
picioarele mi se despică până spre genunchi
nu ştiu cât vor mai rezista bieţii mei mândri genunchi
inflexibili în faţa ta

caut imaginile din promo-ul ce anunţa cândva
îmbătrânirea ta alături de îmbătrânirea mea

doar un flash cu plopi nătângi crescuţi din ochii noştri
ce se ţin de frunze lungi
şi ne mai iubesc
de amândoi
de unul de altul
atât mă mai cutremură

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti mai valoros cu nimic faţă de cel de lângă tine. Până când nu vei învăţa să te regăseşti în fiecare fiinţă umană din lumea asta, nu vei înţelege ce cauţi aici. Dacă ai fi mai bun decât oamenii din jur nu te-ai fi născut la fel ca ei, nu ai fi pe aceeaşi planetă cu ei, luptând cu aceleaşi probleme, trăind la fel şi murind la fel. Nu în diferenţele noastre vom găsi răspunsurile ce le căutăm, ci în asemănările dintre noi. Când oamenii se adună la un loc şi lucrează şi luptă împreună pentru acelaşi scop comun, având aceleaşi valori, atunci se întâmplă cele mai mari minuni şi realizări ale fiinţei umane. Aşa că data viitoare, înainte să judeci pe cineva, umblă un pic în papucii lor şi trăieşte experienţele lor.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când se iubesc doi oameni în tăcere,
încât destinul ce-ntre ei se-mparte
rănind pe unul, altul e pe moarte,
şi-n două inimi caste stă o vrere,

şi când, eternizat, un suflet cere
din două trupuri zbor spre cer, departe,
când c-o săgeată două piepturi sparte
aprinde-Amor cu tainică putere

şi când ei speră cu înfrigurare
într-un sfârşit comun şi, peste-aceste,
iubindu-se, nu se iubesc pe sine

şi când iubirea lor e mult mai mare
decât o mie de iubiri, cum este
în stare supărarea să-i dezbine?

sonet de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflul poetic

Poetule!
îţi plouă cerul cu vers
da, se scutură arbori de nori peste tine şi versuri curg şuvoi
prin crângul tău înverzit, când pe sub aurii umbrele
se clatină gălbiorii, îmbătaţi de iasomie
pe aleea ta cu felinare aprinse, când printre crengi îmbrăţişate
îţi cântă luna la cobză
prin burlanul casei tale rotunde
plouă-n neştire cu vers

tu îţi închizi ochii, îţi deschizi braţele şi
inhalezi stropii de ploaie în călimara sufletului
apoi îţi înmoi condeiul în ea şi sufli dumnezeieşte cu vers
prin crângurile noastre arămii, când pe sub umbrele de muştar
rânjesc bureţii viperei spre stârvuri
pe aleile noastre cu felinare sparte, când printre crengi încovoiate
ne urlă luna a pustiu
prin burlanele caselor noastre pătrate

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie

am pornit pe drumuri diferite
coşmarurile au rămas în urmă
nopţile nedormite
cu zorile uitându-se pe ferestrele suferinţei
s-au diluat treptat într-o zonă mai luminoasă

nu am uitat universurile prin care am trecut
paşii analizelor livreşti
în jurul unor subiecte inepuizabile
nici legăturile sufleteşti aproape indestructibile
sau lacrimile care curgeau din sufletele noastre
pe ţărmul mărilor neîmplinirii
lângă visurile care tot timpul
ni se păreau prea îndepărtate...

au rămas însă amintirile şi gândurile
care s-au transformat în nostalgii
într-un sentiment profund şi luminos
ireal şi fascinant pe care nimeni
nu ni-l poate lua
niciodată

poezie de Liliana Ghiţă Boian din Arome dintr-o lume uitată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe paradisiace

Când omul, noaptea, doarme
sub slăvile senine
şi păsări iscă larme
de triluiri divine;
Când coacăzele straiul
şi-l coc sub nori de aur
aici e încă raiul
pe pământesc coclaur.
Şes vast, ne dă flori nouă,
pe lângă unde-albastre.
A raiurilor rouă
e-n sufletele noastre.
O, tril de păsări încă
la fel de clar mai curge
ca-n liniştea adâncă
din vremuri demiurge.

poezie celebră de Verner von Heidenstam, traducere de Aurel Covaci
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi între soţi, când se iveşte scandalul? Când se iscă certurile? Când apar înjurăturile? Când un egoism se opune celuilalt. Zice unul, zice celălalt, şi se face foc şi pulbere, şi familia e aruncată în aer. Ce trebuie să facem în această situaţie? Când unul din ei vede că celălalt e înfuriat, să închidă gura, să se liniştească, să se roage pentru celălalt, şi astfel pacea va reveni.

Părintele Efrem Athonitul în Despre credinţă şi mântuire (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lut sugrumat

drumurile noastre nu pot fi uitate
nu pot fi ocolite şi nici evitate
drumurile noastre când scurte, când late
când cu raze stelare, când cu lacrimi pavate

privirile noastre din veacuri şi ere
s-au stins în deplină şi amplă tăcere
privirile noastre ţesute din vrere
şi fir de paiangen şi colb din unghere

şoaptele noastre mereu reţinute
mai stăruie încă în linişti cernute
şoaptele noastre, pe-alocuri durute
pe-alocuri stridente, pe-alocuri nevrute

destinele noastre ca şi orice destine
cu-ncetu, cu-ncetu se trec în ruine
destinele noastre, cu degete fine
sugrumă tot lutul din mine şi tine...

poezie de Iurie Osoianu (19 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flying in that silver world

bărbaţii erau aiurea
unul discuta despre s. x şi alte chestii de genul
altul despre fake wisdom şi alte chestii de genul
altul despre cer constelaţii g mic şi viteza luminii
iar toate acestea îmi apăreau ca un orgas. m închipuit
ca o dragoste falsă
într-un timp divizat în fişicuri şi aruncat peste umăr
ca atunci când murise bunicu-meu şi ăia toţi aruncau monede mici
din naiba ştie ce de păreau argintii în soarele verii

uneori îmi vine să şi râd, cum să discuţi cu o tipă despre s. x şi alte chestii de genul
bărbaţii sunt necesari ştiu îţi vine să râzi
mie îmi venea să râd când murise bunică-meu, de fapt după aceea
aveam nouă ani era vară o căldura toridă şi lumea aprindea lumânări
soarele ne-ar fi fost îndeajuns
lumea aprindea lumânări noi râdeam
eram în camera aceea albastră şi râdeam, eram pe atunci pe jos de râs
prea mici pentru a râde singuri
acum prea singuri pentru a mai râde

bărbaţii erau aiurea, aşa că începusem să cred în extratereştri
aveam o bilă oranj o luasem de la pet shop pentru mâţele mele
era o lume oranj un g mic un fel de k-pax în buzunare
îmi imaginasem cum venea îngerul lua mingea aceea oranj o învârtea
şi alte chestii de gen îngeresc
şi se făcea cum băiatul de trei ani din africa nu mai căra apă
şi nici fetiţa abia născută din karachi nu mai era ucisă cu pietre
şi toţi trăiau mai departe în lumile mele oranj
micul meu prinţ
mica mea prinţesă
iar pe undeva în fundal un eden inutil derizoriu
Şarpele înghiţit de Elefant

oamenii sunt naşpa
în fiecare noapte la 3 şi 5 minute o pasăre trece pe lângă fereastra mea
deasupra e cerul cu aceeaşi aglomerare de stele
ce rost ar avea să le cunosc numele
pe undeva e bunicu-meu de care vorbeam la început
ceva mai încoace primul nostru câine, apoi taică-meu şi toţi ceilalţi ai noştri
şi toate fetiţele ucise cu pietre undeva într-o altă parte de lume
şi toate femeile ucise cu pietre undeva într-o altă parte de lume
poate că şi tu te gândeşti la aceleaşi lucruri şi altele de genul
cât timp decupezi o clipă din orele tale şi o trimiţi către mine
cât pasărea stă de gardă lângă ferestrele noastre
o clipă
cât păsările de noapte să îşi întindă aripile

poezie de Alina Manole
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama este cel mai apropiat prieten pe care-l avem atunci când încercările, grele şi surprinzătoare, cad asupra noastră; când nenorocirile iau locul prosperităţii; când prietenii care s-au bucurat alături de noi, în momentele strălucirii noastre, ne părăsesc în clipa în care problemele ne copleşesc; numai ea rămâne lângă noi şi se străduieşte prin bunătatea sfaturilor şi învăţămintelor ei să risipească norii întunecaţi, făcând ca pacea să se reîntoarcă în inimile noastre.

citat clasic din Washington Irving
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Re)cunoaştere de seară

Iubita mea, când vină dăm pe ceasul
În care pe pământ ne-am cunoscut
Şi blestemăm, plini de regrete, pasul
Pe care într-o seară l-am făcut,

Hai să ne-ntoarcem în acelaşi loc
În care ochii tăi şi ochii mei,
Necunoscuţi, ne-au pus la inimi foc
Şi hai să nu ne mai cunoaştem! Vrei?

Nu locul e de vină, draga mea,
Nici ora sau cunoaşterea puţină,
Ci sufletele care n-ar putea
Nici în acest amurg să se abţină

Să se îmbrăţişeze cu iubire,
Trecând peste ce nu cunoaştem noi:
O veşnicie de la despărţire,
De când, în loc de unul, suntem doi.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin pomii din livezi

Retrage-te la timp, când încă ştii că poţi
Sub soare să rezişti.... în mare să înoţi,
Când încă nu-i târziu pe-alei, să-ţi zboare paşii,
Când încă-ţi mai vorbesc doi ochi, senini, albaştri.

Opreşte-te la timp, cât uşa nu-i închisă
Şi poţi încă zâmbi spre mâna ce-i întinsă,
Când încă mai inspiri parfumul de la floare
Cât încă noaptea lină îţi este sărbătoare!

Retrage-te la timp, lumină din lumină,
Cât lume e în jur şi nu-ţi este străină,
Cât mai luceşte încă în fir verde de iarbă
Demult, o amintire ce-ţi este foarte dragă!

Retrage-te din vreme şi meditează adânc
Ce e prioritar, când umbră e în crâng.
Şi câte ploi, adesea, în seară au spălat,
Tot ce a fost îngheţ, tot ce a hibernat...

Retrage-te la timp şi rău să nu îţi pară,
Va înflori în noi o altă primăvară.
Ascunşi de ochii lumii prin pomii din livezi
Vom construi palate din ramurile verzi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

păsările nopţii
fâşâie liniştea în stropi albi de răcoare,
vin de nicăieri tropote de zmei...
străine, trupurile noastre se caută disperate
în goana după adevăr
stăm stingheri unul
în faţa celuilalt.
Cineva ne-a răpit dreptul de a fi fericiţi,
chiar dreptul de a fi.
Lacrimi curg pe obrajii timpului,
acum,
când mitul lui,, împreună'' s-a destrămat.
una lângă alta, gurile noastre
străine şi reci, părăsite de cuvânt,
se privesc.. Atât.... aşteptând...
aruncând arar
săgeţi grele de tăcere.

poezie de Magdalena Hărăbor din revista "Arcade", nr. 3 (septembrie 2015)
Adăugat de Magdalena Hărăbor
Comentează! | Votează! | Copiază!

UFO

dragostea noastră
o pictură de Toulouse Lautrec
candid abstractă
două animăluţe lâncezind în comoditate
ca într-o baie de soare
şi
o psihoză vegetală
crescând printre noi
izolându-ne

atacuri de panică
să îţi provoc
mă joc
cu întrerupătorul din creierul tău
cu dozele tale de lumină şi întuneric

pe tavanul înalt
imperialist
lung metraje est europene proiectându-se
lung metraje
pline de mizerie şi vicii şi moarte
şi
tot sângele acela
fals pixelat
curgându-se
în gurile noastre

două zile mai târziu
prinşi între anotimpuri
sub cerul plin de ozn-uri
rămânem imobilizaţi
absenţi la tot ce se întâmplă în jur
căzând
unul în ochii celuilalt
ca într-o gaură de vierme
fatidică
spectaculară

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi lomonosoviene

Scânteia revoluţiei,
roşul de toamnă
în mijlocul
unei străzi
năpădite
de niciundele
zărilor nocturne,
se aprinde în catedrala memoriei
tinerelor
aripi încordate
de dor.
(Nişte) pui proaspeţi
din găoace,
silabisind cotcodăceala
din jur,
suntem...
Parcă dornici
de a reveni
la liniştea oului
din care ne-am clocit...
Parcă susurul
de şarpe cu pene
se prelungeşte în întuneric,
lovindu-ne palpitaţiile
poliritmic, electrizant,
sudoare sardonică
pe palmele şi frunţile
noastre, inumane,
de păsări hoinare,
peste mări şi ţări,
prin basmele buneilor
care îşi curăţau obrajii
văzându-şi nepoţii
ca prin vis,
după coşmarul marţial
care a susurat
prin crivăţul
unei omeniri
de pufoşi
melancolici,
iar,
felinarele selenare,
prea chioare
pentru nişte lacrimi goale,
îndrăgostite
de motoarele electrice
pe care le îmbracă
în table lucioase,
se tânguiesc, solemn,
către un timp
când erau imaginaţie,
când orice ram gros
le-ar fi urcat spre cer
pentru a face strajă
unor uliţe neguroase,
mâloase şi rele,
pe care s-au chinuit
paşii buneilor,
şi bunicilor,
căutând
ziua de mâine...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare îşi imaginează că problemele LUI sunt cele mai mari, că viaţa LUI e cea mai grea şi că experienţele SALE de viaţă sunt cele mai pline de sens şi lecţii de viaţă. E doar o iluzie. Nu eşti mai valoros cu nimic faţă de cel de lângă tine. Până când nu vei învăţa să te regăseşti în fiecare fiinţă umană din lumea asta, nu vei înţelege ce cauţi aici. Dacă ai fi mai bun decât oamenii din jur nu te-ai fi născut la fel ca ei, nu ai fi pe aceeaşi planetă cu ei, luptând cu aceleaşi probleme, trăind la fel şi murind la fel. Nu în diferenţele noastre vom găsi răspunsurile ce le căutăm, ci în asemănările dintre noi. Când oamenii se adună la un loc şi lucrează şi luptă împreună pentru acelaşi scop comun, având aceleaşi valori, atunci se întâmplă cele mai mari minuni şi realizări ale fiinţei umane. Aşa că data viitoare, înainte să judeci pe cineva, umblă un pic în papucii lor şi trăieşte experienţele lor.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!