Vântul din neguri

e o vreme opacă
un bandaj zgrunţuros peste iadurile şi cerurile deschise între noi
nu
de mult nu ne-am mai auzit inimile vorbind
măcar cu acea ultimă îndârjire diluată în dispreţul de rămas bun
vântul din neguri ne ocroteşte pierzându-ne unul de altul
amintiri mă privesc în batjocură
din vremea când ne iubeam de sângeram
prin ochii şi urechile celuilalt
prin buze şi piele muşcându-ne ameţitor vieţile încolăcitoare
formam lanţurile polinucleotidice ale unei iubiri înspăimântătoare
părul ne gemea în încleştările furibunde de la marginea nebuniei lucide
îmi era teamă c-ai să te volatilizezi într-o ultimă îmbrăţişare
şi am să câştig acest război dintre sufletele noastre înrudite ridicând mai apoi...
se pedepseşte oare incestul sufletelor?
... o troiţă în locul în care ai pierit din viaţa mea
unde voi trece arar şi voi răsuci câte o ţigară
fumând-o până la încheietura eternităţii pentru a-i atrage atenţia de la tine
nu voiam să te pierd dar mi-era teamă că tu ai să mă îndepărtezi
neregretând o secundă minutul când se va întâmpla aceasta
că voi dispărea ca un card expirat într-un bancomat nici măcar o ultimă
chitanţă nu îţi voi putea oferi
doar câteva rânduri anoste pe un ecran albit de soare

dar am secătuit amândoi sincronizaţi doi delfini
în orgasmul perfect
al unei despărţiri neanunţate de nimic
umplându-ne instantaneu cu un dispreţ şi acea aproape ură de celălalt
insuficientă pentru a ne păstra totuşi unul lângă altul

cred că se pedepseşte...

rătăcesc pe muchiile zilelor care îmi taie tălpile
picioarele mi se despică până spre genunchi
nu ştiu cât vor mai rezista bieţii mei mândri genunchi
inflexibili în faţa ta

caut imaginile din promo-ul ce anunţa cândva
îmbătrânirea ta alături de îmbătrânirea mea

doar un flash cu plopi nătângi crescuţi din ochii noştri
ce se ţin de frunze lungi
şi ne mai iubesc
de amândoi
de unul de altul
atât mă mai cutremură

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste câte mii de ani

Peste câte mii de ani natura
Va scoate iarăşi din neant
Alcătuirea de celule
În care sufletu-mi visează
Asemeni unui împărat captiv?

O, frate, tu mai mult decât un frate,
Replica mea-n eternitate!
Nu te cunosc şi nu mă vei cunoaşte.
Vorbele mele scrise-acuma
Vor fi de multă vreme spulberate
În ziua când tu te vei naşte,
Şi limba chiar în care sunt rostite
Va fi pierit atunci şi doar un singur
Crâmpei de manuscript într-un muzeu
Va chinui pe erudiţii vremii,
Şi îngropat în el pe veşnicie
Dormi-va fără nume gândul meu.

Mă-ndeamnă totuşi către tine
O neclintită năzuinţă
Şi scriu acest poem zadarnic
Mânat de strania credinţă
Că gândurile noastre înrudite
Se vor pricepe peste vremi şi oameni,
În limba fără ţară a visului rostite.

Să ştiu că-ntr-adevăr vei exista,
O, n-aş mai fi atunci atât de singur
- Singur chiar lângă vechi prieteni,
Singur chiar lângă dragostea mea
- Dragostea mea cu care stau alături
Aşa cum amândoi ne-am reflecta
În aceeaşi oglindă,
Fără să ne privim unul pe altul în ea...
Dar pentru ce să te mai caut oare,
Vis fără chip al învierii mele,
Prin neştiute vremuri viitoare?

Tu poate de pe-acum alergi prin lume,
Duh care n-ai nici patrie, nici nume,
Şi poate nevăzuta ta aripă
Mi-atinge sufletu-n această clipă...

Amăgitoare nălucire
A unui dor amar de nemurire
Ademeneşte biata omenire.

Dorinţa noastră de neîntrupare
Ne chinuieşte în zadar.
Să ne mândrim că fiecare
Din noi e-un unic exemplar,
Fără putinţă de reeditare!

poezie clasică de Alexandru Philippide din Visuri în vuietul vremii (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om îşi are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se pot îndrepta unul către celălalt, pot vorbi unul cu altul şi pot fi foarte apropiaţi. Dar sufletele lor sunt ca nişte flori, fiecare a prins rădăcini în locul lui şi nici unul nu poate veni la celălalt, altminteri ar trebui să-şi părăsească rădăcina şi asta nu poate s-o facă. Florile îşi împrăştie mireasma şi sămânţa pentru că doresc foarte mult să fie împreună; dar floarea nu poate face nimic pentru ca sămânţa să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face vântul, iar acesta vine şi pleacă mereu cum şi când îi e voia.

Hermann Hesse în Knulp
Adăugat de 107
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul îşi întinde aripile

Se sprijină unul pe celălalt.
E ca şi cum n-ar exista altă lume.
Ei îşi şoptesc unul celuilalt secretele.
Cuvinte frumoase pentru dragostea eternă.
În visele lor, se văd unul pe altul.
Din nou şi din nou, ei fug de realitate.
Ei visează la un astfel de loc.
În cazul în care se au doar unul pe altul,
Vor construi propriul lor castel,
Sperând că vor trăi împreună pentru totdeauna.

poezie de Eugenia Calancea (27 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinar

auzi cum ne cad petalele, frunzele?
suntem flori în îmbrăţişarea unui
viitor care nu mai pleacă de la noi.
taci, ştii că va pleca.
ştiu, dar probabil
că ne va urmări de jos din stradă,
atent la orice mişcare a secundelor,
a siluetelor noastre în spatele lor.
mă înăbuş lângă tine, parcă aş trăi într-o respiraţie
mereu atentă, niciodată prezentă.
pleacă atunci!
rătăceşte, roteşte-te
pe marginea gândurilor unui alt bărbat.
o balerină în amurg de toamnă,
cu fustă crâmpoţită şi picioare obosite.
vântul se crapă şi-ţi intră prin ochii veştezi
în trupul curbându-se în înclinarea,
reverenţa de final înspre un public care
priveşte la o altă scenă.
voi mai rămâne o vreme, până ce vei adormi.
când te vei trezi, vei auzi ceaţa cum se prelinge pe
un cântec îngheţat, căzut din trupul meu
îndoit într-o ultimă plecăciune spre tine.

el adormi mirosindu-i încheietura mâinii triste;
un parfum de film mut cu Greta Garbo îşi mai spuse
apoi capul i se umplu cu maree, delfini şi sicomori.
şi visă că ţine un felinar aprins, tăcut în dreptul inimii.

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc anii, unul după altul, încet şi totuşi aşa de iute, domol şi totuşi grabnic unul după altul, şi fiecare-ţi pare lung, dar totuşi se sfârşeşte aşa de repede! Se adaugă iute unul peste altul, lasă aşa de puţină urmă după dânşii, se pierd atât ştergându-se, încât de te uiţi îndărăt să vezi cât a trecut, nu vezi nimic şi nu'nţelegi cum se face de-ai îmbătrânit aşa de mult.

Guy de Maupassant în Adio
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În genunchi în faţa iubirii

În genunchi în faţa iubirii
Autor: Teodor Dume

Cândva eram foarte fericit
te iubeam pretutindeni
în orice spaţiu
în orice gând
făceam dragoste sub duş
în parcuri şi gări
ţin minte
ultimul vagon în care
omorâsem uitarea
am tăiat-o în felii spunând
te iubesc nu te iubesc te iubesc
nu te iubesc
te iubesc
am închis fereastra
am tras perdeaua şi
mi-am proptit buzele de
pieptul tău dezvelit ca o nucă toamna
coborâsem unul în celălalt
ca doi amanţi
doar gândul
târât peste orgasm
îmi încetinea privirea
nu exista nimic dincolo de noi
ci doar un timp ce
ne asculta povestea
într-un oraş fără bariere

sunt sigur că Dumnezeu
a asistat la păcatul săvârşit
ca o împăcare
acum
mă plimb şi las păsările
să ciugulească din mine până la răni

dar cu fiecare atingere
să ştii că voi fi
tot mai aproape de tine

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii

Ochii mei azi sunt senini
Au în ei privire blândă.
Cred şi văd iar în minuni
Şi sunt plini de voie bună.

Ochii mei au plâns destul
Lacrimi multe au vărsat.
Din iubire neîmplinită
Şi de dor ei au oftat.

Ochii au crezut unul în altul
Şi am ales să fim noi doi.
Să ne unim inimile noastre
Să bată pentru amândoi.

poezie de Eugenia Calancea (12 februarie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aicea sărăceneanul se simte acasă, pentru aceea mână numai în paşi. De altminterea, nici nu i se urăşte. Aproape la tot pasul întâlneşte câte un cunoscut, cu care mai schimbă vorba "de unde şi până unde?". Ăsta duce un car de var, celălalt un car de poame; mai apoi vine unul cu împletituri, altul cu un car de roate, doage, ori alt lemn lucrat. Iară pe marginea drumului, din când în când, dă de pietrarii care ciocănesc din zori de zi până la apusul soarelui. Astă cale nu e pustie! Unde coteşte valea şi drumul, acolo sunt vărăriile. Aici apoi e târg întreg. Unii încarcă var, alţii descarcă piatră şi lemne: pietrarii fac tocot; vărarii aruncă lemne în foc; stăpânii fac larmă unul pentru cinci.

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Ieri am auzit că şi el ne-a părăsit;
Azi dimineaţă mi-au spus că a murit cutare.
Mai mult de trei sferturi dintre prieteni şi cunoştinţe
Au suferit o schimbare, trecând în Ţinutul Duhurilor.

Pe cei care-au plecat nu-i voi mai revedea niciodată;
Ei, din păcate, sunt descompuşi pentru totdeauna şi pierduţi.
Cei rămaşi – unde-s acum?
Împrăştiaţi – o mie de mile între ei.

Cei pe care i-am cunoscut şi iubit în viaţa mea,
Pe degetele unei mâini – câţi mai pot număra?
Doar pe guvernatorii provinciilor T'ung, Kuo, Li şi Fēng,
Doar patru.

Tânjind unul după altul, am albit cu toţii.
Ne-am rostogolit prin lumea trecătoare ca un val de maree.
Ce păcat că festinurile şi glumele zilelor de demult
Au dispărut, devenind amintiri,
Iar noi am ajuns ceea ce suntem acum!

Când ne vom întâlni iarăşi şi vom bea un pocal de vin
Şi, râzând, ne vom privi ochi în ochi?

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea se aşeză. El desfăcu şampania, al cărei dop sări, cu o pocnitură zdravănă; sperau să nu-i fi deranjat pe ceilalţi, deşi micuţele încăperi erau izolate fonic, printr-un sistem destul de performant, pe care însă nu-l testaseră până în acel moment. El îi turnă şampanie în pahar, apoi îşi turnă şi lui, umplând doar câte o jumătate de pahar pentru fiecare. Mai întâi formulă el un toast, golind amândoi conţinutul paharelor. La cererea ei, îi cântă o melodie nouă, interpretând-o, cu vocea lui plăcută; dansară împreună, lipindu-se unul de celălalt. Trupurile lor tinere, pline de dorinţă, de pasiune, tresăreau în mod plăcut, simţindu-se atât de aproape unul de altul, singuri, în acea încăpere strâmtă, doar în lumina pâlpâitoare a lumânărelelor. După acest dans, el umplu din nou pe jumătate paharele; urma ca ea să ţină toastul. Cu vocea tremurândă, Lia formulă un toast, apoi amândoi goliră din nou paharele. Ea îl privea, din când în când, contemplându-i, la lumina aceea pâlpâitoare, chipul plăcut, de mare Don Juan, un veşnic cuceritor; doar privirea lui intimidantă, chiar şi pe întuneric, o deruta continuu. Se ridicară în acelaşi timp; săruturile erau inevitabile. Lumânările se consumaseră, iar el nu le înlocuise cu altele; ea nici atât.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se bazează pe interes, prietenia dispare o dată cu interesul, pentru că cei doi nu erau prieteni unul altuia, ci ai profitului. De aici rezultă că prieteniile bazate pe plăcere sau pe interes sunt posibile şi între doi oameni vicioşi, şi între un om virtuos şi unul vicios, şi între unul nici virtuos, nici vicios, şi oricare altul. Este clar însă că prietenia bazată pe valoarea persoanlă nu este posibilă decât între oameni de virtute, căci oamenii vicioşi nu se simt atraşi unul de altul decât dacă e vorba de un interes. Dimpotrivă, a avea încredere unul în altul, a nu se nedreptăţi niciodată unul pe altul şi toate celelalte calităţi cerute unei adevărate prietenii caracterizează prietenia dintre oamenii virtuoşi.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multă nedreptate

Unul vrea avere, altul în stradă cere.
Unul stă în palate, altul în frig se zbate.
Unul are poamă, altul nu are mamă.
Unul huzureşte, altul sărăceşte.
De ce Doamne, oare, astfel ai lăsat,
Unul prea mult are, altul e sărac?
Unde e dreptatea, unde e frăţia?
Unde-i libertatea, unde-i omenia?
Unde-s astea toate? Cine le împarte?
Cine Doamne, cine nu gândeşte bine?
De ce fiecare luptă pentru sine?
Luptă până moare şi tot pier destine.
Doamne,
noi credem în Tine că poţi îndrepta.
Că Tu poţi face bine în dreptul fiecăruia:
Să împarţi dreptatea-n lume, cum Biblia spune.
Să fie frate cu frate, pace şi linişte în toate.
Doar Tu poţi să împarţi pe pământ
dreptatea între oameni, acel lucru sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul zicea să-l taie. Altul să-l spânzure. Altul să-l jupoaie de viu. Alţii în fel de fel de chipuri să-l chinuiască până l-o omorî. Iară cel mai bătrân dintre dânşii zise să-l lase cu viaţă, căci cine ştie la ce le-o fi şi el bun, poate că va izbuti el să fure pe fata unui împărat după care umblau ei să o răpească, şi nu puteau. Fata aceasta se afla închisă de tată-său într-o casă, ale cării uşi erau închise. Tat-său o dată pe an o lăsa descuiată, şi atunci, la o uşă sta de pază un cocoş, şi la cealaltă era un clopoţel; şi nu putea nimeni să se apropie, căci cum punea cineva piciorul pe prag, ori clopoţelul se trăgea, ori cocoşul cânta. Fiul de împărat se făgădui că va cerca şi el. Şi aşa îl lăsaseră zmeii viu. El se duse binişor, şi până a nu pune piciorul pe prag, întinse mâna fără să-l simţă nici măiestrele, apucă cocoşul de gât şi i-l răsuci, de nu mai zise nici pis! apoi deschise uşa încetişor, trecu la cealaltă uşă, fură clopoţelul şi se întoarse de spuse zmeilor să intre unul câte unul, că el îi aşteaptă la uşă, pe dinăuntru.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gratitudine

Cum să încep?... E pagina prea goală,
Dar îmi oftează gândul de prea-plin
Crescut în piept, petală cu petală
Când îmi udaţi grădina cu senin.

Cât aş dori să mă citiţi în toate,
Ca să aflaţi ce mult vă preţuiesc
Şi că-nsemnaţi şi dulcea realitate,
Şi visul blând în care vă iubesc.

La drept vorbind, nu cred să fiu în stare
Să răsplătesc acea delicateţe
Adusă-n dar într-o îmbrăţişare
Şi-atât frumos cu lauri de nobleţe.

Mă tot frământ să caut mângâierea
Ce meritaţi, dar tare îmi e teamă
Că n-am cuvânt mai dulce ca şi mierea
Sau unul bun măcar de pus în ramă.

Că vă iubesc mai mult decât pe mine,
Suflete dragi şi albe ca icoane!
Voi îmi lăsaţi în minte numai bine
Şi-n ochii mei pe frunte-aveţi coroane.

Iar de vă(-n)cânt cu lacrima pe pleoapă,
Voi să iertaţi asemenea ieşire:
Că sunt un bard şi cât să mai încapă
Doar într-un om atâta fericire?

Cu tot ce simt, cu ce aştern pe foaie
Devin mai cald şi mult mai roditor;
Pentru ce-mi daţi – Iubirea în şiroaie
Vă mulţumesc şi-s recunoscător!

poezie de Vali Iuraşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă

Doamnă, cât de străină vreţi să-mi păreţi, atât
de pur şi inocentă vă simt, cât de străină vreţi
să îmi fiţi, Eu atât de mult vă simt şi mă pierd
doar la gândul că totuşi îmi veţi răspunde în
scris ori verbal într-o zi spre sfârşit de timp ori de Noi!

Doamnă, îmi imaginez regăsirea dintre Doi
oameni pierduţi în timpuri trecute, îmi imaginez
regăsirea pe ultima clipă sau pe un ultim
anotimp ruginiu cu frunze uscate, căzute,
precum suntem şi Noi amândoi, în clipa de faţă!

Doamnă, sunt sigur că ochii dumneavoastră
sunt ca întâia oară, pătrunzători şi la fel de
,, necopţi", mai bine zis, verzi, iar zâmbetul... cu
câteva riduri, cu ceva toamnă venită cu trecerea
timpului, iar vocea, să-mi mai vorbiţi o dată!

Doamnă, să-mi mai vorbiţi o ultimă dată şi
să-mi mai trăiţi o ultimă clipă şi promit că îmi
va fi îndeajuns să iert şi să accept trecerea
timpului în care a lipsit dimineaţa şi toamna,
zilele toate şi toate anotimpurile dintr-o dată!

Doamnă, să nu ştiu acea dată, nu vreau şi nici
să vreau a şti, să nu-mi spuneţi, oricum, sunteţi
tăcută, retrasă, într-un fel ascunsă de lume... de
mine, cine mai ştie de cine, oricum, aşteptarea
mă domină într-un fel de neexplicat şi acum!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenia care m-a ucis

Legea inimii e scrisă în fiinţă;
Am învăţat prin veacuri să aştept...
Rămas este un dor, o ultimă dorinţă,
Să mă înalţ în timp şi să învăţ să sper.

Acum ascult pe tine cum mi te povesteşti,
Nu este loc să fie şi vocea mea acolo
În locul unde zaci, unde te poticneşti...
În inima pătrunsă de mult prea multe goluri.

Iată-mă din nou, singură pe-alee...
Unul a plecat... altul a venit...
Alţii or să vină, să intre, dar n-au cheie,
În inima care, cândva te-a găzduit.

Viaţă între scheme fără nici un sens!
Un pahar de griji pe care îl bei singur...
Ai un plan să dai... mai şters, sau mai dens,
Eşti regină viaţă! Regină în nimicuri!

Nu te întreb ce-are să fie,
Sau cine eşti... ce vrei cu mine...
Doar să-mi vorbeşti de nebunie,
Căci o cunoşti atât de bine!...

Să n-ai un scop, sau... infinite
Aşa ca tine, cum tu eşti...
Tu viaţă, tu – planuri sortite –
Când ne urăşti, când ne iubeşti.

Ştiu cine m-a ucis! Eu nu credeam în moarte!
Dar în prietenie, mult am crezut în ea...
Cea care am iubit-o şi-am sprijinit-o în toate,
Nu a dorit decât, viaţa să îmi ia!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii

O durere surdă,
Zgomot de aripi frânte...
Asta ne-am fost pentru o vreme

Tu si eu,
Noi doi,
Două petale de care floarea s-a descotorosit,
Doua frunze pe care vântul le-a răpit,
Două lacrimi pe obrazul unui om care a suferit.

Suntem noi doi,
Atât de apropiaţi si totuşi atât de departe,
Suntem noi,
Răsăritul şi Apusul
Soarele şi Luna,
Iunie şi Decembrie,
Suntem două elemente străine una de cealaltă
Care prin inegalitatea lor nu se vor putea uni niciodată.
Poate ca din aceasta cauza am trecut unul pe lângă altul atât de indiferenţi

poezie de Alessandra Spătariu
Adăugat de Alessandra Spătariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru un motiv sau altul, omul caută miracolul şi pentru a-l atinge trece prin sânge. Se va deprava cu idei, se va reduce la o umbră, dacă, doar pentru o secundă din viaţa lui, va putea închide ochii în faţa urâţeniei lumii. Totul poate fi îndurat - dizgraţia, umilinţa, sărăcia, războiul, crima; în speranţa că ceva se va întâmpla peste noapte, un miracol, care va face viaţa suportabilă.

citat din Henry Miller
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vrei să ne luptăm?

Ne-am cunoscut în vremuri de război, luptam
în aceleaşi tranşee, ne pălmuiau timpanele aceleaşi gloanţe
dar când treceam unul pe lângă altul nu se mai auzeau armele
intram într-o gaură de vierme spre câmpii de vibraţii înalte unde
se auzeau bătăile aripilor unor păsări măiestre
pentru câteva clipe ne purtau spre ţări calde şi când reveneam
un timp baionetele păreau viori electrice dezacordate
iar când era furtună şi ne ascundeam pe lângă şobolani în mocirlă
când ne priveam, ploua cu stropi aurii ce desenau mâini împreunate
pe când baricadele găurite deveneau livezi de cireşi magici.
Când într-un târziu a venit pacea, nu mai ştiam ce să facem cu ea
nu mai credeam în livezi magice, au început coşmarurile, sângele
se scurgea din cireşi, iar păsările măiestre erau pisici de mare zburătoare
se aruncau să ne străpungă cu ţepoasele lor cozi
am rămas în gardă, pregătiţi de atac în faţa unui inamic invizibil
căci sufletele noastre s-au născut ca nişte hiene
cu ochii deschişi şi cu instinct canibal
nu ne mai uneşte nici un duşman, nici un front comun, ne adulmecăm
precum doi lei în cuşcă înainte de a se năpusti unul asupra celuilalt.
Două spade ce se întâlnesc tăiş pe tăiş, privirile noastre
tot mai ascuţite, iar lamele lor ne taie respiraţia
prin plămâni de inconştient respiră balauri
cu solzii topiţi de căldura propriilor flăcări.
Cum vrei să ne luptăm? În buzdugane de sarcasm să ne lovim
în săbii de acuze să ne tăiem, ori în luptă dreaptă să ne batem?
Hajime!

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă unul pe celălalt

V-aţi născut împreună – şi veţi fi împreună pentru eternitate.
Veţi fi împreună când aripile îngerului morţii vă vor spulbera zilele.
O, veţi fi împreună chiar în tăcerea memoriei lui Dumnezeu.
Dar lăsaţi puţin spaţiu în îmbrăţişarea voastră,
Pentru ca briza paradisului să danseze între voi.

Iubiţi-vă unul pe altul, dar nu puneţi lanţuri iubirii:
Lăsaţi-o să fie o maree unduitoare între ţărmurile sufletelor voastre.
Umpleţi-vă paharele unul altuia, dar nu beţi dintr-un singur pahar.
Dăruiţi unul celuilat din pâinea voastră, dar nu mâncaţi aceeaşi pâine.
Cântaţi şi dansaţi împreună, şi fiţi veseli, dar lăsaţi-l întreg pe celălalt,
Până şi strunele lăutei sunt singure, deşi vibrează la aceeaşi melodie.

Dăruiţi-vă inimile, dar fără să fie prizonerele celuilalt.
Numai braţele vieţii pot cuprinde inimile voastre în întregime;
Şi staţi împreună, dar nu prea aproape:
Coloanele templului nu sunt lipite,
Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra altuia.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!