UFO

dragostea noastră
o pictură de Toulouse Lautrec
candid abstractă
două animăluţe lâncezind în comoditate
ca într-o baie de soare
şi
o psihoză vegetală
crescând printre noi
izolându-ne

atacuri de panică
să îţi provoc
mă joc
cu întrerupătorul din creierul tău
cu dozele tale de lumină şi întuneric

pe tavanul înalt
imperialist
lung metraje est europene proiectându-se
lung metraje
pline de mizerie şi vicii şi moarte
şi
tot sângele acela
fals pixelat
curgându-se
în gurile noastre

două zile mai târziu
prinşi între anotimpuri
sub cerul plin de ozn-uri
rămânem imobilizaţi
absenţi la tot ce se întâmplă în jur
căzând
unul în ochii celuilalt
ca într-o gaură de vierme
fatidică
spectaculară

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru de metil

Cum să-ţi treacă timpul fără să doară sub cerul metil de vară,
să-ncerci o psihanaliză amatoare cu gândul de a vindeca vreo mică traumă,
să minţi un pic
pentru bucuria celuilalt,
să cedezi tot mai mult
sub iubirea lui, să se spargă uşor
toate softurile de apărare,

o vară cu multă căldură şi insomnie,
cu stări febrile sub megalună trăgând în piept aer de munte,
căutând pericolul şi frenezia,

nimic monoton sau letargic
în toate astea,
un soare aruncând ace în corpurile noastre fragile
şi
o gaură de vierme
în casa bântuită
gata gata oricând
să ne înghită.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un ultim refugiu, călătorie între două anotimpuri

răvăşit pe lumină devin răsărit
moment în care alerg
între două anotimpuri
căutându-mă
în istoria fiecărei clipe
e sărbătoare
o umbră aproape netedă
lumecă pe talpa lui Dumnezeu
orizontul pare o zbatere de fluture
întorc capul şi zâmbesc
anotimpului
în care mai cred
dezbrăcându-mă de moarte
în tăcere
sorb din fiecare clipă deşi
fiecare pare la fel
doar sufletul
lasă de înţeles că fiecare zi
e o punte înspre o altă
zi
fără umbre
culori şi lumină

cu siguranţă poate am uitat ceva
să sting lumina
gazul
bileţelul de pe noptieră
florile din borcan şi
fotografia din dulap

e târziu şi aerul tot mai puţin

Doamne!
uitasem să vorbesc despre tine şi despre
călătoriile dintre cele două anotimpuri

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om cu judecată îşi va aminti că ochii pot fi iluzionaţi în două feluri - prin schimbarea de la lumină la întuneric sau de la întuneric la lumină, iar el va recunoaşte că acelaşi lucru i se întâmplă şi sufletului.

citat celebru din Platon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am întrerupt
obiceiul timpului de a mă ajunge,
în momentul în care am înţeles
că altfel cerul trăgea să-mi moară.

vezi tu, dragostea mea,
aici s-au scumpit ultimele drumuri,
umblu în zile rupte, dar curate,
chiar ieri mi-am cusut pe tălpi
o linişte săracă.

s-au întâmplat secunde simple,
fără tiv
de când ne-am sărutat pe sfârşite,
unele chiar mi s-au deşirat fără să-mi spună,
aşa cum se pierde lung,
în fir,
seara în negru.

şi pentru că ştiu
că îmi iubeşti cerul viu din spatele somnului,
am învăţat să îţi adorm într-un cearcăn.

la tine
cât e timpul, dragostea mea?
cât mai costă drumul între două amurguri?

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vrei să ne luptăm?

Ne-am cunoscut în vremuri de război, luptam
în aceleaşi tranşee, ne pălmuiau timpanele aceleaşi gloanţe
dar când treceam unul pe lângă altul nu se mai auzeau armele
intram într-o gaură de vierme spre câmpii de vibraţii înalte unde
se auzeau bătăile aripilor unor păsări măiestre
pentru câteva clipe ne purtau spre ţări calde şi când reveneam
un timp baionetele păreau viori electrice dezacordate
iar când era furtună şi ne ascundeam pe lângă şobolani în mocirlă
când ne priveam, ploua cu stropi aurii ce desenau mâini împreunate
pe când baricadele găurite deveneau livezi de cireşi magici.
Când într-un târziu a venit pacea, nu mai ştiam ce să facem cu ea
nu mai credeam în livezi magice, au început coşmarurile, sângele
se scurgea din cireşi, iar păsările măiestre erau pisici de mare zburătoare
se aruncau să ne străpungă cu ţepoasele lor cozi
am rămas în gardă, pregătiţi de atac în faţa unui inamic invizibil
căci sufletele noastre s-au născut ca nişte hiene
cu ochii deschişi şi cu instinct canibal
nu ne mai uneşte nici un duşman, nici un front comun, ne adulmecăm
precum doi lei în cuşcă înainte de a se năpusti unul asupra celuilalt.
Două spade ce se întâlnesc tăiş pe tăiş, privirile noastre
tot mai ascuţite, iar lamele lor ne taie respiraţia
prin plămâni de inconştient respiră balauri
cu solzii topiţi de căldura propriilor flăcări.
Cum vrei să ne luptăm? În buzdugane de sarcasm să ne lovim
în săbii de acuze să ne tăiem, ori în luptă dreaptă să ne batem?
Hajime!

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

într-o zi de luni
am murit,
am murit pentru a mă vedea din nou
într-o zi de marţi.

miercuri a fost un fel
de joi petrecut într-o vineri
în braţele tale

în braţele unei zile de sâmbătă,
cu duminica împărţită
pentru două jumătăţi de suflete...

pentru tine
pentru mine

pentru noi
de-a pururea într-o moarte vie.

poezie de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă într-o zi...

Dacă într-o zi nu mă mai vezi
niciodată că trec uşa casei tale
aşa cum obişnuiam să fac,
să-ţi ridici ochii spre cerul turcoaz
al unei noi zile şi să mă găseşti
printre stelele care luminează
ca în vremurile cereşti cu fantezii,
printre planete galbene parfumate.
Asta e ceva înscenat.
Găseşte-mă apoi în ochii
celor pe care-i iubeşti.

poezie de Eugenia Calancea (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conform cercetătorilor britanici

Conform oamenilor de ştiinţă,
dragostea noastră a murit
acum câţiva ani. Aşa au stabilit ei,
câţiva tocilari
de prin UK sau Singapore,
că tot ce trece de 2 ani şi ceva
nu e decât o minciună,
un fel de iluzie călduţă,
o psihoză sau obsesie, sau poate
partenerii au un fel de retard emoţional.
Tind să cred
că noi avem un pic din fiecare sau poate
dragostea noastră
e pasărea aceea
care continuă
să se zbată şi să fugă prin grădină
fără cap. Un fel de ciudăţenie a naturii,
un experiment din aria 51, Nevada,
care a eşuat lamentabil.

Conform oamenilor de ştiinţă,
aş fi trebuit să te fi părăsit
acum câţiva ani,
să fi aruncat câteva grenade
unul în inima celuilalt, cineva să fi suferit
mai mult,
cineva să se fi vindecat mai repede,
apoi să ne fi făcut
cont pe Tinder, că doar
dragostea e futilă, efervescentă, explozivă
şi cu termen de expirare.

Conform oamenilor de ştiinţă,
dragostea noastră e o glumiţă,
aşa că hai,
să-i facem să se tăvălească pe jos,
să
crape toţi
de râs.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia dreaptă e drumul cel mai scurt între două puncte şi cel mai lung între două suflete.

aforism celebru de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu dragostea ţine doi oameni împreună pe termen lung, ci respectul care există între ei; reciprocitatea posibilă a schimburilor dintre ei şi vitalitatea mesajelor pe care şi le trimit unul celuilalt.

citat din Jacques Salome
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişaţi

Două arderi într-un foc
Cuib de inimi la un loc,
Ploi de vise ca un roi
I-amăgesc pe amândoi
Şi se cred stăpâni pe cer
Prinşi de vrajă şi mister.
Ochi în ochi, două priviri,
Unul altuia, sclipiri
De îşi văd ca-ntr-o oglindă
Sufletele până-n tindă.
Timpul stă în loc să-i vadă
Cum sunt prinşi ca într-o nadă,
Încurcaţi le sunt fiorii
De cutreieră toţi porii...
Trupurile lor devin
De la alb pân' la carmin,
Amforă din lut prea crud
Modelată-n joc fecund.
Nu ne văd, nu ne aud,
Sentimentul lor e nud!
Prinşi de clipă şi de zbor
Lumea toată... e a lor!

poezie de Angelina Nădejde (17 iulie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Bronzurile vor suna
Leturghii în slava ta
Şi-or cânta vreo două ore
Piculinele sonore...

Şi-or porni cu paşii lini
Ca vasalii bizantini...
Crinii toţi de la grădină
Sub balconul tău să vină!

Şi suna-vor lung pe cale
Clopote din catedrale;
Şi-or să cânte pentru tine
Cele zece piculine...

Îţi voi pune la picioare:
Flori de sânge, flori de soare...
Şi-am să-ţi cânt în două zile
Zece strofe juvenile.

Bobârnacele-or pica
Tot întru slava ta
Ca să zică, mai târziu:
Dăi! Dăi! Dăi! şi piu! piu! piu!

Cu birlicul de carale
Cumpăr cărnurile tale,
Iar birlicul roş de cupă
Jartiera să ţi-o rupă.

poezie clasică de Nicolae Oprea Dinu din Inginerul Tinca (1914)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitate văzută cu alţi ochi: Nu există alb şi negru. Nu există lumină şi întuneric. Totul e lumină, un conglomerat de lumină absorbită şi/sau lumină reflectată. Cel care absoarbe toată lumina-i negru. Cel care o reflectă pe toată e alb. Curcubeul realităţii oscilează între absorbţii şi reflectări parţiale de lumină. Într-o astfel de lume vieţuim cu toţii.

aforism de Cornel Stelian Popa (22 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ne pierdem în suflete străine, pentru ca apoi, să ne regăsim în grabă, fără îndoieli sau certitudini, într-o banală contradicţie cu raţiunea. Când e pace în suflet şi lumină prin ochii iubirii căutăm întuneric, cu dorul mândriei clocotind printre gânduri. Apoi într-o luptă tacită cu propria vină tânjim după armistiţii. Într-un fel începusem să iubim măşti reuşite, purtate cu măiestrie într-o fărâmă de cotidian şters. Imagini care spuneau poveşti frumoase, dar esenţa sinelui rămânea moartă, abstractă ca un vid infinit.

Andreea Palasescu (20 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era într-o seară...

Era într-o seară-n asfinţit,
Când stele începeau s-apară,
Din al tău trup neprihănit
Mi-ai dat să gust întâia oară.

Buzele-ţi dulci, fagur de miere,
Am sărutat atât de lung,
Şi-acum inima mea tot cere
La a ta inimă să ajung.

Era într-o seară când noi doi
A noastre suflete am unit,
Spre stele-am pornit amândoi,
Şi printre stele ne-am iubit.

Ca doi luceferi strălucim
Pe înalta boltă albastră,
În veşnicie ne iubim,
Şi veşnicia-i casa noastră.

poezie de Răzvan Isac (31 decembrie 2014)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pixelat

priveşte-mă
nu ascund
aproape nimic
nu mă doare
nu mai simt
vibraţiile de ură
de prin news feed

am un zâmbet
perfect pixelat
care mă protejează
o forţă nativă de atracţie

nu-i nimic
distorsionat în realitatea mea
sunt lucidă e o lumină care vindecă aici
trece ca fierul de călcat
peste leziuni emotive

sunt pregătită
pentru orice
acum
loviţi-mă
loviţi-mă

am să mă întorc
mereu mă întorc
să spulber să înduioşez să critic

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce psihoză

Cu fluturi prinşi în păr
Şi cu miros de flori pe buze
Tu poartă-ţi paşii
Peste pragul nopţii ce-a trecut
Şi lasă-te purtată într-o nouă zi!
O nouă şansă plină de speranţă...
Şi lasă ploile în urmă!
Uită trecutul ce-ai avut!
Hai, vino şi prinde-mă de mână
Să păşim în neant
Plini de iubire şi de dăruire,
Pe drumul celor ce au rătăcit,
S-atingem inimi pline de dorinţă!
Poartă-te pe tine, femeie,
Înger blând, ce-ai coborât din Rai,
Ce porţi în suflet doar lumină şi dorinţă,
Dulceaţa amară a fructelor iubirii,
Iubita mea "Psihoză"
Frumoasă "Afrodita",
Simbol al fericirii...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hotarul cu două anotimpuri

pierduţi între răspunsuri
aşteptăm liniştea
la marginea hotarului
cu două anotimpuri

copleşiţi de gânduri
stranii ca ultim trofeu
ucis cu setea încolţită
între coapsele tale
stăm rezemaţi de copaci
dezarmant aplecaţi
de complicitatea revoltată
sub pleoapa timpului
surprins de întâmplări
prin care vom ridica manolic
iubiri efemere
în piatra din care
suntem făcuţi

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două arce

Între două arce... zări de cer purtate,
te văd prins, iubite, între zi şi noapte;
mâinile deschise către amândouă -
în văzduh de cruce trupu-ţi plin de rouă.

Te văd prins, iubite, între zi şi noapte,
blândă resemnare prin singurătate;
ochii tăi cu sete par că mie-mi plouă -
ah!... ce mai aversă'i roua dată-n două.

Blândă resemnare prin singurătate,
ţin pe umeri cerul plin de apostate,
cearcănul meu fuge, mă trădează-mi pare,
vrea să-mi dau sfârşitul pe o 'mbrăţişare.

Ţin pe umeri cerul plin de apostate,
braţe ce sunt arce-n zări apropiate;
gleznele ce-ţi prind... crucea mea de rouă,
blândă-i răzvrătirea dată pe din două.

Braţele-mi sunt arce-n zări apropiate
şi-s păgâna nopţii-n cruci fără păcate;
să nu-mi certe nimeni cearcăne ridate
că te port cu mine între zi şi noapte.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea ta mă vinde

M-ai îmbrăcat în gemete roşii
într-o Japonie atât de mică, încăpând
doar în libertatea din închisoarea inelelor,
în braţele mele de gheişă tăcută
si în patria aceea de iubire
furată.

Doar până la marginea ei aveam voie
să întind mâna;
dincolo de ea soarele cobora
cu poveştile noastre în pământ
şi rămâneau doar
dealurile pline de umbre
şi ochii mei plini
de tine.

Ţi-aş fi dus acolo, pe rugi, liniştea
să fim două singurătăţi adormind
în trupul aceleiaşi mame,
visând că zbuciumul vieţii se va sfârşi
şi vom trăi cu adevărat
înainte de a nu ne mai aduce niciodată aminte
cine am fost în braţele celuilalt
şi cum ne-am numit,
şi-aceste ore
care taie lemnul şi sângele
crucii mele
care eşti tu.

Vei înţelege cândva, dragule?
dincolo de ochi
e o apă în lanţuri
pe care încă n-am plâns-o
pentru că eu sunt cea care te iubeşte din ea,
pe singurătatea unui cearceaf anonim.

Uneori e atâta tăcere în dragostea noastră,
că aud sfâşiindu-se hainele,
rugina timpului macerând
fierul inimii în care n-am încăput,
vrăbiile ieşind
din streşini,
dealul dinaintea ochilor
crescând ierburi pe care noi doi
nu vom păşi nicicând
împreună.

Gheişele presară în urma noastră tăceri
un evantai roşu, patul alb,
Închide ochii şi nu uita nimic,
ţine-mă minte, ţine-mă minte!
luna noua va şterge totul curând,
dealurile intră cu vrăbii cu tot în pământ,
iar eu aud cum gândul tău mă vinde,
cu fiecare linişte,
altui bărbat.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!