* * *

Când se iubesc doi oameni în tăcere,
încât destinul ce-ntre ei se-mparte
rănind pe unul, altul e pe moarte,
şi-n două inimi caste stă o vrere,

şi când, eternizat, un suflet cere
din două trupuri zbor spre cer, departe,
când c-o săgeată două piepturi sparte
aprinde-Amor cu tainică putere

şi când ei speră cu înfrigurare
într-un sfârşit comun şi, peste-aceste,
iubindu-se, nu se iubesc pe sine

şi când iubirea lor e mult mai mare
decât o mie de iubiri, cum este
în stare supărarea să-i dezbine?

sonet de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!