Aripi lomonosoviene

Scânteia revoluţiei,
roşul de toamnă
în mijlocul
unei străzi
năpădite
de niciundele
zărilor nocturne,
se aprinde în catedrala memoriei
tinerelor
aripi încordate
de dor.
(Nişte) pui proaspeţi
din găoace,
silabisind cotcodăceala
din jur,
suntem...
Parcă dornici
de a reveni
la liniştea oului
din care ne-am clocit...
Parcă susurul
de şarpe cu pene
se prelungeşte în întuneric,
lovindu-ne palpitaţiile
poliritmic, electrizant,
sudoare sardonică
pe palmele şi frunţile
noastre, inumane,
de păsări hoinare,
peste mări şi ţări,
prin basmele buneilor
care îşi curăţau obrajii
văzându-şi nepoţii
ca prin vis,
după coşmarul marţial
care a susurat
prin crivăţul
unei omeniri
de pufoşi
melancolici,
iar,
felinarele selenare,
prea chioare
pentru nişte lacrimi goale,
îndrăgostite
de motoarele electrice
pe care le îmbracă
în table lucioase,
se tânguiesc, solemn,
către un timp
când erau imaginaţie,
când orice ram gros
le-ar fi urcat spre cer
pentru a face strajă
unor uliţe neguroase,
mâloase şi rele,
pe care s-au chinuit
paşii buneilor,
şi bunicilor,
căutând
ziua de mâine...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sătul în decembrie

Avea 47 de ani, trăia...
Departe de bar era o lume pentru cei vii.
Undele europei libere de prejudecăţi...
umbrele norilor şi ninsoarea...
Prin vitraliile subsolului licărea credinţa,
bucăţele de cer în sticlă,
cioburi colorate şi imagini de sfinţi...
catedrala celulei neputincioşilor.
O pensulă care coboară prin destin
îl ştergea de praf,
cerceta izvorul arheologic,
muţenia umbrei unei tinereţi
de parcă fuga ar fi
un tablou cinematic cu destine
deşi a fi poet acolo
nu mai înseamnă decât a răbda.
O pană/o criză de nesomn
printre cornute-carnasiere
sau cei care vorbesc şi vorbesc
de parcă neputinţa
ar fi aripile unor adolescenţi
sătui în decembrie...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgia tinerilor hoinari

Erau umbre, praf, certuri,
anii de liceu, lumea studenţilor...
Erau zilele cu gaşca, singurătăţile,
fetele&băieţii...
Erau hainele de la părinţi, minciunile,
muncile, temele,
şi deziluziile,

şi deziluziile,

şi deziluziile,

şi deziluziile îi intrau în sânge,
în codul genetic al muritorului.

Nicio lacrimă nu a avut rost!
Nicio zbatere nu i-a vindecat
aripile crescute în tăcere,
prea mici,
prea verzi
pentru aceste străzi goale!

Aceste uşi închise
prin care creaturile libertăţii
îşi adunau plata de sânge,
pentru un ideal de eliberare
prin fugă de timp&înţelepciune,
şi deziluzii...

Deziluziile
îi adunau prietenii
în locuri umbroase,
în mici case de speranţă
din care nu au rămas
nici legendele...

Doar transpiraţii,
vise,
şi nepăsare...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte întrebări de copil

Când Unde Cum De ce nişte întrebări nişte destine
Dragă Kitty mai multe nu ştiu nici eu Deodată în toa
te încăperile lumii se face linişte O linişte care supu
rează Cicatrici pentru ziua de mâine Scriu torenţial
urmărit(ă) parcă de nişte ochi SS Indiscreţia urcă şi
coboară Un du-te-vino de neplăceri şi tristeţi Dragă
Kitty peste o sută de ani n-are niciun rost să-ţi mai
fie milă

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (28 iunie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să trecem prin toate frumos şi demn. Nu peste ci prin amestecul acesta de bine, nedrept, agonie şi biruinţă. Ca nişte oameni curajoşi, hotărâţi care se trăiesc demn, după o întâlnire închipuită a destinului. Ca nişte inimi firave care îşi descoperă vindecarea în seninul unei mari iubiri.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocazia pentru care voiam să fac drumul era foarte rară şi cu atât mai frumoasă; dar parcă palpitaţia întârzierii îi dădea o încă şi mai mare importanţă. Parcă şi semafoarele, cufundate într-un somn agitat, îmi resimţeau emoţiile, pentru că tresăreau, din când în când, parcă speriate. Căsuţele de la marginea oraşului erau învelite într-un întuneric odihnitor, ca nişte paturi de dormitor. Curbele străzilor îşi dezveleau genunchii de femeie, netezi şi catifelaţi, ca într-un vis din care ar fi vrut să evadeze. Încă era noapte. Aerul de afară era proaspăt, pentru că lumea îl respira numai pe cel din case.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem şi zile bune, avem şi zile rele

avem şi zile bune, avem şi zile rele,
azi suntem optimişti, iar mâine pesimişti,
avem şi zile-n care zburăm, iubind, spre stele,
avem şi zile-n care nu simţi că mai exişti.

aceste zile toate, nu trebuie minţite
de dragul unor inşi ce trec prin alte stări,
avem şi zile care se vor în cer sfinţite,
avem şi zile care evocă devastări.

avem şi zile bune, avem şi zile rele,
azi suntem vorbăreţi, iar mâine prea lucizi,
tu când te lupţi, aiurea, cu versurile mele,
pe cel ce este sincer, chiar vrei să îl ucizi?

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (22 iunie 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când liniştea

acolo mă voi găsi într-o linişte deplină
singură în huruitul unei roţi de moară
când apa trece prin mine smulsă din călcâi
când orele
când zilele
şi din dor când mi se lasă vulturii pe umeri ca nişte miei la păşunat
să îngâne din ce a mai rămas prin munţi
am să aleg dealul acela colorat în care dorm gândurile noastre
mai jos de frunte
să mă îngroape

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După care vis să mă trezesc?

după care vis să mă trezesc
pentru a fi mai aproape
de Dumnezeu?

după visul în care
stelele par a fi
încercările creatorului
de a reda vederea
unui întuneric orb?

după visul în care
durerea palpită
ca un gând abandonat
în neant
iar eu încerc să-mi chem
gândul înapoi
pentru a învinge durerea
prin cuvânt?

după visul în care adevărata iubire
începe cu lacrimi vărsate
pe altarul singurătăţii?

după visul în care
săruturile tremură ca nişte frunze
în bătaia vântului uitării
iar umbrele fug în toate direcţiile
de frica unei îmbrăţişări?

după visul în care
unii oameni ridică statui
alţii le dărâmă
dar prea puţini reuşesc
să le readucă la viaţă?

după visul în care
apa de ploaie se rupe
la naşterea curcubeului
iar noi ne privim chipul
îmbătrânit în bălţi?

după visul în care
te scufunzi în propria suferinţă
pentru a găsi o perlă născută
dintr-un fir de nimic
o poezie pe care nimeni
nu o mai poartă
ca amuletă de protecţie
noroc şi nemurire?

spune-mi tu, celălalt eu
al celeilalte lumi
pe care o port pe umerii
de Atlas al zădărniciei

după care vis să mă trezesc
pentru a fi mai aproape
de Dumnezeu?

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se închină bigot la minunile modernităţii, cum ne îndeamnă zelatorii ei şi delatorii tradiţiei, în sufletele noastre ignorante se tânguiesc de o manieră sfâşietoare toate bogăţiile pe care le-au pierdut înlăuntru atunci când trupurile noastre au progresat în afară. - Câţi moderni, satisfăcuţi de propria lor modernitate, câţi oameni novisimi, orbiţi de patima de a fi cât mai recenţi, câţi oameni care mobilizează puterea unui tigru şi viclenia unui şarpe în perspectiva de înţelegere a unei efemeride, câţi oare dintre noi - oameni recenţi ai unei lumi din ce în ce mai recente - mai posedă discernământul de a pricepe că orice progres din vizibil se face pe seama unor amputări în invizibil?

Horia-Roman Patapievici în Omul recent
Adăugat de ANA MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politica externă a unei ţări se face prin aprecierea raţională a punctului de vedere naţional, prin fermă şi demnă apărare a lui în cadrul internaţional, iar nu prin iscălituri date din teama de a te diferenţia, iscălituri care pot să vrăjească azi, dar care leagă mâine.

Nicolae Titulescu în Relaţiile româno-sovietice. Documente 1917-1934, Telegramă în legătură cu negocierile între România şi U.R.S.S. (24 iulie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam versus Voineşti

versul alb, inexpresiv, indiferent,
sau şarpele&Eva dând mere
către haos, plictisiţi;
&Twain era plictisit când îşi imagina,
etc. erau plictisiţi
de liniştea celui
acrit cu mere sau obligat,
încât dacă ar trece prin Voineşti
ar mângâia neştiinţa fluturilor,
le-ar da apă să crească
în abisul unei lumi (şarpele&Eva
întingând povestea prin Iov
până la amărâţi plecaţi
pe drum prin mare, prin frontiere)
unde se poate simţi umbra
versului difractat printre zăbrele
şi ar jubila sub cerul curat
plin de stele şi meteoriţi
neştiutori de carte, doar scriitori
de amintiri pe faţa...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru tine

Cândva
ne potriveam palmele
una peste alta
voiam să ştim
dacă zvâcneşte între ele
acelaşi drum
fierbinte şi liber
ca un şarpe cu aripi…
plutind în vazduh

Eram tineri atunci
zorile veneau prea repede
şi am uitat
să ne călcam unul altuia
pe urme, cuminţi

Mâine
să-ţi pui tocuri înalte
mi-ai spus
eu am plecat în fugă
zâmbind
apoi am intrat
păşind neglijent
în ziua cealaltă

Când ne-am reîntâlnit
vara trecuse
eram străini
şi ne priveam palmele albe
căutând în minte
o zi fără glas
când, copii, eu şi tu
ne-am măsurat
distanţa dintre inimi
şi-am adormit
înainte de capăt

Ai umărul cald
ţi-aş spune acum
dar seara pluteşte între noi
ca un şarpe albastru
cu aripi
surâzând obosit

poezie de Silvia Van
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În bezna tunelului

Demult, am urcat într-un tren, fără vagoane,...
Era pentru prima data când urcam într-un tren
M-am urcat în primul tren din gara vieţii mele
Ciudat, nimeni nu ştia ce destinaţie are, nici eu
Mergea încet la început, şinele erau de vină,

Tot timpul, am stat cu ochii pe geam,
Am văzut tot ce se putea vedea...
Sate, comune, oraşe, spitale, şcoli, biserici...
Am văzut mai multe biserici decât şcoli şi spitale,
Şi multe umbre cu chipuri de oameni,

Am văzut mai multe oraşe decât sate,
De fapt am văzut sate cu pretenţii de oraş
Ce bine că luasem trenul, nu erau autostrăzi
De ce? Nu vrem, nu avem nevoie, nu ne trebuie,
Mai bine cu trenul, cine să mai fure?

Am vrut să sar din tren, să o iau pe jos înaintea lui,
Am vrut să împrumut nişte aripi, să zbor!
Încotro să mai zbori în zilele de azi?
Nici orizontul nu se mai vede de atâta nepăsare
M-am răzgândit, era prea multă rugină..., pe aripi

După un timp, trenul a intrat într-un tunel,
Oare urma să iasă curând din el?
Mi-a fost teamă, de când am urcat în tren,
Nu ştiam, cât de lung e tunelul în care intrasem,
Nu se vedea nicio lumină, la capătul lui

Era un tunel în care intrai, dar nu ştiai când ieşi
Şi dacă în tunel s-ar fi produs o catastrofă?
Unde am fi mers să ne vindecăm rănile?
Spitale nu avem, la biserică nu mergi să te vindeci
Să mergi toată viaţa prin tunel? E dezolant!

Mergeam prin tunel de o viaţă şi tot întuneric era,
N-am cunoscut pe nimeni în trenul acesta
Oare care era staţia terminus şi când avea să fie?
Mai bine aş fi tras semnalul de alarmă!
Nu poţi să-nvingi destinul, nu poţi să-l deraiezi

Trecuse atâta timp, de când urcasem în tren,
Era înfiorător de întuneric, şi trenul, tot mai mergea
Aş fi putut să sar din acest tren, al întunericului,
Mi-era teamă să nu-mi fracturez sufletul
Pierdusem atâta timp mergând prin tunel,

Când am urcat în tren eram tânăr, acum...
Parcă a trecut o veşnicie, este frustrant,
Să te urci într-un tren fără destinaţie,
Să nu cunoşti pe nimeni de care să-ţi aminteşti,
Şi să rămâi toată viaţa... în bezna tunelului...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn şi însemnat

cratima şi junghiu
unei negeneraţii care se scurge
prin canalul culorilor
culoarelor...

adormiţi, doi craci
vorbesc în paşi
către toate mâinile goale

visul lor de unire
e bun doar în tablouri...

e o simeză siameză...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gongul din perete

Gongul din perete a desenat
Cu o limba de foc
Satanicul numar – 666.
Se trâmbiţa întoarcerea acasă,
Ţipete se auzeau din fereastră...
Fântânile s-au întors la ceasul dintâi
Şi lumina la întuneric.
Au sângerat pământurile cu apusuri de răsărit.
Morţii ne-au urat bun-venit...
Au curs lacrimi de foc,
Iar atomii trupului nostru încins
Au fuzionat cu lacrimile noastre în vis.
Calea de acces către cer devenise mister.
Noi am redevenit celulă,
Căutând prin cenuşa osemintelor
Strămoşilor noştri
Uşa dinspre apus
Prin care, precoce, ne-am strecurat
Spre plus infinit.
Un vis - timpul nu se opreşte,
Nu se-ntoarce,
Pentru el nu există minus infinit.
Şi nici pentru noi!
Doar moartea semnează
Ritualul schimbului de vieţi.
Plutire de umbre
Şi paşii înceţi,
Iertare şi sute de vieţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiind prin însăşi natura noastră nefericiţi în multe situaţii, dorinţele noastre ne dau imaginea unei stări fericite, pentru că, la starea în care ne găsim, ele alătură starea în care nu suntem; când însă ne-am realizat aceste dorinţe, nu suntem fericiţi, pentru că ni se nasc alte dorinţe conforme cu noua noastră stare.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până şi spaţiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi şi ne-au luat
cuvintele
am rămas muţi, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roşie de sângele celor care mor
legile nu mai funcţionează

telefonul sună a întuneric, când plăteşti
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul şi-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

copii stau pe net şi afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoşi
soarele a dispărut din obrajii lor

bună dragă, soţul sau ea îţi spune
tu nici nu tresari, eşti tot acolo
parcă şi după serviciu, şeful te întreabă
când e gata?

noaptea spaţiul dintre noi s-a mărit
salteua şi patul au fost prea scumpe
şi trebuie să ne odihnim
dimineaţa plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolero românesc

Şarpele, senin, se strecura
printre zorii cartierului de blocuri,
pe drumul plin de lacuri, din asfalt,
cu sâsâitul prelungit ecou
împreună cu lătratul câinilor
care-l urmăreau jucăuşi
Ta-ra-ra tam-tam mii de portiere
spre muncă...

Nimic poietic din nepăsarea asta,
în care unii bunici
vroiau să construiască castele,
ca în basmele pe care le citeau nepoţilor...

Cel puţin aşa am auzit în cafenea...
la o cafea de dimineaţă... cu un trăitor
prin lumea aia de beton armat...
şi la propriu... şi la figurat.
Ţin minte că nici n-am mai sorbit
din amarul cel mai fin din faţa mea,
de spaimă că mă va trezi, prea mult.
Ar fi fost ca o porţie de nămol,
o vedenie a lumii din secolul XX
de după război, căutându-mi familia.
Aş fi fost că un biet surghiunit
pe ţinuturile unei lacrimi de serafim
admirând o cultură şerpuindu-se prin nămol...

Dar să lăsăm furiile pentru englezi,
la noi se zbat, pâlpâie, dansează tot mai aprins cu capacele pe piept,
ca nişte cavaleri ai ordinului chiftelei
ieşiţi dintr-o conspiraţie de chefi
cu multe stele pe epoleţii satirici...

Dar să lăsăm furiile pentru englezi,
la noi se şerpuieşte printre nori,
zburând printre neguri ca umbrele,
nici nu ştii când, şi de unde vom apărea,
camuflaţi în natură şi spirit
cu lumea, dar şi cu viaţa de salon...

Ei! cam aşa vedeam blocajul
spre care mă îndreptam, de la atâtea
imagini comice, şi grave, deopotrivă,
de parcă un costum de arlechin
m-ar fi înghiţit şi s-ar fi urcat
învelindu-mă în cel mai caraghios ritm
ca pe o legumă neastâmpărată
care nici nu vrea să danseze în ciorbă
ameţită de polonicul vreunui chef...

"Hoo-ho-ho ho-ho(!) ho-ho", prin cafenea.
Câte un nou bufon cum înflorea
ca un fel de commedia dell'arte,
o improvizaţie ce şerpuia
printre cafelele părăsite în amar,
pe mesele, acelea, de asfalt
ca între blocurile nepăsării
unde ecoul şarpelui se stingea...

"Bum-bum bum bum bum bum", explozii de capace.
Câţiva cavaleri căzuţi pe podea,
obosiţi de viaţa grea,
zăceau cu polonicele de peruzea
căzuţi în lupta ei de "chiftea"...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talazul îngheţului

Bobocii
toamnei/trandafirii
vor îngheţa,
prelung dangăt al sufletelor
închise
în amintiri,
dealurile pregătite
pentru ninsori
&
şoselele plouate...
Vacarmul unora căutând
orice, cât timp e ceva cald,
departe de apartamentele, răcite,
în care s-au întâmplat
minunile socialismului
sau
cuminţenia tainică,
drumul, necunoscut, către
întunecimile de sub pământ,
în care ne vom aduna furiile,
strânse, în paner,
peste an.

Astea sunt micile noastre
aşteptări faţă de talazul
îngheţului.

Acele momente de centrală
termică, încercând să iasă
din iarnă.

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudini... (odă Limbii Române)

Prin care ceruri-nalte umbli,
Prin care zări te porţi in vânt,
Şi pentru care lumi incerte
Eşti intrebare şi cuvânt?

Prin care vis curat alergi,
Prin care anotimp pribeag,
Şi pentru care munţi de vină
Eşti poarta Cerului cel drag?

Prin care clipe din amurg,
Prin care stele luminate,
Şi pentru care ev demiurg
Eşti timpul ce la poartă bate?

Prin care vieţi de-amărăciune,
Prin care vetre-n care ard,
Şi pentru care sărbători uitate
Eşti steaua ce atârnă-n brad?

Prin care vis de glorii mute,
Prin care soartă ţi-e pieirea,
Şi pentru care albe file
Iţi este scrisă nemurirea?

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (5 august 2014)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!