
Printre gratii
Printre gratii,
clipele țesute din imagini cu tine
țin trează vraja unui ochi deschis.
Camera goală dansează pe spini,
de fericire.
Pe-o întoarcere greșită a gândului,
lucrurile urâte devin irelevante,
starea confuză se eliberează din ascuns,
cu o voce frântă.
O libertate mă provoacă extatic
dincolo de culori și frunze.
Cuvintele încep să flirteze
ascuțindu-și uneltele tocite de vreme.
Pământul parcă plutește
îndoind punctele de cotitură
spre o alergare în sus.
Luceferi atârnă de grindă,
iar tu de fapt nu exiști.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre voce
- poezii despre urâțenie
- poezii despre libertate
- poezii despre imagine
- poezii despre gânduri
- poezii despre greșeli
- poezii despre frunze
- poezii despre fericire
- poezii despre existență
Citate similare

Ideea de piatră
Mergem prin mizeria comună
ca niște necunoscuți,
aceeași libertate ne provoacă pe toți,
aceleași frunze se odihnesc tocite de culori
dincolo de sfială, pe orice drum.
Iubiri cu păcat transformă noaptea în zi
când tone de spini te înțeapă,
alergi pe trepte, te lovești de zid
și tandre stafii poartă săruturi pe cruce.
Zori strâmți cu poticniri pe o întindere mare de timp
duc la evadări într-o lume,
unde se ascut dinții silabelor
și doar mersul mut cunoaște aleea împodobită
și înstelată.
Ideea de piatră trebuie sfărămată,
pentru a merge pe raza ta de soare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre odihnă
- poezii despre noapte
- poezii despre iubire
- poezii despre greutate
- poezii despre fantome
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Printre cuvinte
încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid și fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei și de algă.
încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanța dintre lună și soare,
printre neînțelesuri de genunchi și de iarbă.
ies din mine pentru spațiul de rest
în care ești cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agățate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre cuvinte, poezii despre întuneric, poezii despre visare, poezii despre uitare, poezii despre stele sau poezii despre seară

Uneori dimineața
Dimineața uneori lucrurile sar la nimereală,
cafeaua sare direct în veșnicie
ca și țigara.
Viitorul s-a mutat tot mai în față.
Gândul hoinărește pe unde vrea el,
trecând pe lângă ziua ce atârnă în fereastră,
risipind clipe meandrice în aerul gri,
pe strada agățată de cer.
Poemul se naște ciocnind paharul cu apă
cu clinchet de cristal,
ce aprinde lumini din adâncuri
și apoi coboară în camera goală,
așezând cuvintele ce se ucid între ele.
Unele explodează izbindu-se de tine
și-mi fac din silabe șirag de mărgele.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viitor, poezii despre poezie, poezii despre naștere, poezii despre lumină, poezii despre dimineață, poezii despre cafea sau poezii despre aer

E tot mai toamnă
E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vișini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămașă uitată în cuier.
Liniștea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.
Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre vișine sau poezii despre ruj

Clipele serii
drumuri paralele mergând spre infinit,
orizont expulzat în descreștere,
cu imagini inocente, redă liniștea stelelor.
o haină din cuier, trezită din adormire,
a dominat câteva clipe ochiul frunzei
și-a închis fereastra ca timpul să nu fugă.
cântecul de ieri, nehotarât să intre în auz,
a rămas pe marginea singurătății.
orașul abandonat își extinde pustiul
pe-o spirală de gând, cu rătăciri absurde.
clipele serii încep să plonjeze între ușile închise,
ca niște cicatrici nevindecate, venind din veșnicii ascunse.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre trecut, poezii despre singurătate, poezii despre oraș, poezii despre ochi sau poezii despre muzică

Uzură
uzură-n complexul ființei,
pân' la eul arhaic fixat de cineva neștiut.
aproximări pentru orizontul niciodată ajuns,
iluzii în contururi de stele
și brusc ganglionii încep să lumineze ca o orgă
la gândul de a mai fi.
pământul eliberează mersul
în timp ce aerul e sufocat de germeni.
trec printre umbre vărgate pe dinăuntru.
un schelet, plin de sentimente, hrănește porumbeii.
un tramvai se umflă cu oameni,
ceasul de lângă magazin știe un cântec,
frunzele foșnesc la unison,
albastrul e ceva ce-mi mângâie genunchii.
trag drumul spre mine
rostogolindu-i întunericul,
să te găsesc la capăt,
sub toate cuvintele ignorate rămase în umbră.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tramvaie sau poezii despre porumbei

Gleznele lui Adonis
gleznele lui Adonis ies din infinit
fulgii de zăpadă se dezgheață
cuvintele întâmpină iarna înnodând crivățul în spatele cerului
grămada de gânduri rotește inima pe umbra fructelor verzi
deasupra ochi de vultur
începe să ningă cuvintele îngheață
și liniștea e ruptă în lumini
și piatra dă lumină
o alergare apare în interior
în jurul stomacului cresc frunze și arbori
loc tragic de amestec între mine și lucruri
infern dantesc coboară-n metafore
cerul răstoarnă o dezmorțire ce crește
spărgând orizontul în țăndări.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre zăpadă, poezii despre vulturi, poezii despre verde, poezii despre tragedie, poezii despre religie, poezii despre metafore sau poezii despre inimă

Dincolo de fereastră
dincolo de fereastră
rătăcirile mărșăluiesc peste orizontul deschis
o relativă abandonare în ochiul felinarului aprins
pavează invizibilul c-un spectru de raze
înverzind frazele frunzei
respectând liniștea trestiei
și mișcarea uitată sub haina de iarnă
marginile mele sunt incendiate
de cuvintele cu explozii de lumină
și de punctele aprinse de pe linia ta dreaptă
umblându-mi pe sub piele
răstălmăcind sensul vieții
o strălucire a cuvintelor
încâlcite în țesătura unei întârziate toamne
sub o ninsoare cu umbre de stele
a aprins cerul meu ascuns în pumn
înverzind și dezverzind albastru
în colțul meu zdrențuit de zbateri smulse
tu ce n-ai glas
nici trup
nici mișcare
alerg prin căutare fără răspunsuri
trecând prin tăcerile oarbe și surde
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mișcare, poezii despre viață, poezii despre tăcere sau poezii despre sensul vieții

Nu ești
o lumină mușcă din albastru,
dansează desculță,
fără nume și glas,
reface pe curba orizontului visele despicate.
un paradis verde se naște printre stele buimace
odată cu primăvara demascată
ce-și strecoară extazul
și dincolo de obloane și perdele.
verdele trăit și-a lăsat sarea
devenind piatră albă lucind printre gânduri.
frunzele neliniștite restituie sonor
respirația cuvintelor verzi.
nu ești printre cuvinte.
la capătul liniștii sparte
mă dor cuvintele, pătate de uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rai sau poezii despre primăvară

Cuvinte
pe diagonala frântă a cerului
coboară umbre pe drumuri de seară
un pescăruș plutește pe ape
o pânză de păianjen mângâie gânduri în camera goală
roua zorilor apleacă florile
se sting sub ape culorile
obosit, culeg gânduri în palma sufletului
răstignind cuvintele în cruce
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre rouă, poezii despre păianjeni, poezii despre flori, poezii despre culori sau poezii despre cruce

Poem nescris
eu nu știu să mă petrec în ochii tăi,
m-am rătăcit de mult sub ninsoarea de vișini.
sub lumina împrăștiată
am trecut prin veșmântul de frunze,
încălțând sandale cu amprente.
silaba din verighetă pâlpâia într-o amețire
ca o scânteiere palidă încremenind zuruirea în spațiu,
marginile mele din ce în ce mai mici au încăput
într-un gol ce tot crește în tăcere.
petalele pălesc în finețea mâinii,
destinul e urcat pe oase,
tu-mi îngustezi gândul tocmindu-mă cu izul frunzelor verzi,
peretele meșterește mereu câte o ușă,
iar bucăți din albastru caută verticala frântă,
printre cuvintele ce vin ca o depunere pe foaia goală,
pentru poemul nescris încă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte sau poezii despre verighete

De-ar fi
De-ar fi să-mi umpli ochiul gol
Și gândul doar cu tine,
Spre tine aș veni în zbor
Și toată aș fi cu tine.
De-ar fi să fie iarăși verde
Și dorul să m-aștepte în poartă,
Printre culori nu m-aș mai pierde,
Uitând de lacrima sărată.
Rotund m-aș face acoperit,
Cu ochi și mâini de-a valma,
Spre tine aș trece prin zenit,
Prin vânt și frig chiar iarna.
Aș ține-n brațe orice frunză
Și umbra pietrei mi-ar fi dragă,
Desculță aș dansa prin iarbă,
Doar eu să-ți fiu mereu cea dragă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre vânt, poezii despre mâini, poezii despre iarnă, poezii despre dor sau poezii despre dans

Se moare
se moare din nou
se moare în cerc,
cu genunchi coborâți și fruntea plecată
în locul surd și orb,
în fața sfinților cu o mie de chipuri.
spațiul se umple cu miros de pelin.
mor cifrele, moare mișcarea,
timpul se dăruie sfârșitului.
masca, e scoasă
vidul se adună în ochi,
reculul te trece prin zid,
încremenește amiaza zdrobită de perete.
din cuvintele verzi sar cristale de sare,
tristețea dansează nepăsătoare,
glasul copacilor singuri topesc albul hârtiei.
scriu subțiind literele,
scriu după gratii.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre spațiu și timp, poezii despre sfârșit, poezii despre sfinți, poezii despre măști sau poezii despre moarte

Suntem
cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp
adevărul șchiop nu comunică
drumul plutește deasupra morții
cerul devine moment de iubire
ies din fierea singurătății în verdele zilei
toate cuvintele țin lupa sub lună
aici e o existență de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârstă sau poezii despre secunde

Arome viclene
luna bate cu degetu-n geam
niște frunze urcă pe umeri
ispitele gem în pahare arzând
liniștea pleacă-n mătase de fluturi
cer cu uși închise
arome viclene
sfinți din icoane în haos
printre vitralii lumina virgină
nu vrea să devină adaos
prăpăd în inimi și beznă-n priviri
cuvintele atârnă deasupra de gând
pe cupola plină de fum și cafea
orașul invadează-n lumini.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre sfințenie sau poezii despre icoane

Visez
visez, fără să am nevoie de verde,
fără să mă adaug unui cer străin.
rămân în deșertul lumii muritoare
cu mâinile libere de mângâieri
și-un strigăt suspendat printre culori închise.
cuvintele stau.
luminile toate aleargă spre negru.
ultima taină de verde îngheață.
în propriul vis nemișcarea destinului e dusă la capăt.
rostogoliri rezistente de supraviețuire
împart luna-n amurg
și miresme de nuferi dimineața.
locurile nu mai au aripi
pe umeri sunt pene căzute,
frunze umede, spirale sărăcite de visuri
și-un târziu răcoros pătrunde între ziduri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supraviețuire, poezii despre nuferi, poezii despre negru sau poezii despre gheață

Nu mă regăsesc
Nu mă regăsesc în fotoliul acesta pliant și comod,
între pereții fără zgomote,
lucrurile neconfuze și uneori prăfuite de vreme.
Nici surâsul de pe buze din oglindă nu-i al meu.
O parte din mine-i plecată
devenind adaosul unui alt timp.
Mă uit aiurea la secundele efemere
ce pleacă și vin neîntrebate.
Zeii par nesfârșit de lungi printre stele,
sufocați de grijile cerești.
Pe jumătate am contur de cenușă,
în timp ce caii violeți trec în galop
peste cealaltă jumătate din mine.
O armonie se frânge-n liane
ce chinuiesc o întoarcere din larg.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cenușă sau poezii despre cai

Îmi dezbrac cuvintele
îmi dezbrac cuvintele de pietre și ape
ajung la tine cu litere curate
pot aprinde cu ele o utopie
în care tainele se strâng în brațe
într-o pată de lumină respirând în voie
fără apăsare
îmi visez aripile rămase la tine acasă
știu că exiști acolo dar ești în altă parte
și sunete domoale plutesc în depărtare
printre fisuri de argint neinventate
plutind în timpul de nisip
și pentru că există jos
există genunchi
loviți de alte aripi trecând în zbor
și o pană de vultur mă taie în două
o parte-s în aer
o parte-s de plumb
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aripi, poezii despre sunet, poezii despre plumb sau poezii despre nisip

Ochi în ochi cu toamna
Măsor clipele cu frunze
măsor clipele cu nori
tainele nu sunt ascunse
doar cu frunze le cobori
Măsor clipele cu nori
măsor clipele cu mine
am greșit de-atâtea ori
și iertarea nu mai vine
Măsor clipele cu mine
tainele nu sunt ascunse
strălucesc printre ruine
măsor clipele cu frunze
Măsor clipele cu nori
suflete doar tu nu mori
poezie de Costel Zăgan din Cez(e)isme II (27 octombrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Costel Zăgan despre suflet, poezii despre nori, citate de Costel Zăgan despre moarte sau poezii despre iertare

Visele
Visele deschid niște uși cu o altă esență
prinsă-n rozariu iubirii.
Sufletul gol se conturează în forme imaginative
cu o perfecțiune absolută,
într-o magie trezită din abis.
Te privesc altfel în toamna cu frunzele colorate ca un sărut,
din care las în urmă ofiliri și apusuri reci.
Metaforele neacoperite locuiesc în lună,
când mă ții de mână
și preluăm tăcerea din frunzele verzi.
Ochiul rămâne deschis în picătura de ploaie,
cuvintele sunt leac pentru durere.
Camera goală nu mai umblă prin ceață,
respirația devine o scriere în vers.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri sau poezii despre prăpăstii