Umbrele
umbrele cad arcadic peste ochi,
capcane-n întuneric de coroane cu spini sângerează,
cuvintele se sparg neînțelese,
gândurile se încurcă într-un amestec de chin.
mă rotesc între cugetări reci
într-un exil brutal,
în timp ce rebele sinapse
mă-ncheie cu nasturi de sus până jos.
sunt cerc istovit, pribeag, desprins de lume
respirând un aer dulce amărui.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Stau
stau între cuvinte,
unele dor și ard în albastru,
altele mă ară până la transparență.
tu ești departe
într-un contur neclar din seva vieții.
odaia se-nvârte lunecând în sus
cu tot talazul ei de întuneric.
o strânsoare se prelinge în tălpi,
cuvintele sar peste mine mirate,
eu rămânând zidită-n ipoteze.
și nu mai știu ce funii de dor
au tulburat sclipirile din astre.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre...
despre prea devreme și
prea târziu
despre păcatele gândului
și mersul pe marginea abisului
împovărat cu toate slăbiciunile lumii
zbătându-se și murind
deasupra unui timp care zboară
amăgiri în decor grizonat
cu ochi care sărută
și mâini care văd rebele sinapse
din adevărul brutal
și-o lună desculță venită prea târziu
un geam opac
arome violete
și-un nicăieri de viață agățat.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt blocată
sunt blocată pe urmele tale
pe distanța ta pasageră nelămurită
adun haotic cuvintele galbene
din care luna lipsește
mirosul dulceag de noapte amețește aerul
orașul s-a închis devreme
se plutește încins
deșirat
printre frunzele foșnitoare și vânt
frigul suspendat se trezește pe umărul meu
mă risipesc în forme infernale
într-un loc fără lume
sunt aidoma unui amestec de viu
recunoscut de arbori și de pietre
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neizbăvire
o noapte prăbușită într-un adânc
cu luna ascunsă în păr,
îngeri plecați cu ochi coborâți,
bate vântul singurătății,
linia întoarcerii e înnodată
într-un Hades întunecat.
gândurile sunt umplute
cu plecări de strigăte sfâșietoare,
rănile de la capătul iubirii
inundă odaia gârbovită.
pereții țiuie născând goluri
ce se-nvârt într-o doară într-un singur sens,
și iarăși frunzele iluzoriu înfig în abis
năluciri despre visuri deșarte.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până târziu
În respirația ta golul devine alb,
sângele se joacă de-a viața,
cuvintele ne pipăie cu ochi de orb
și glasul mângâie nesfârșirea
clipelor cu tine.
Drumul se face înalt
luându-ne existența lăuntrică
prin spații inundate de arderi.
Gândurile se lipesc de mâini
și până târziu partea ta de lumină
umple hăurile umbrei de peste zi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercul
se crispau umerii sub haina
cu un număr mai mare
zâmbetul se rătăcise printre bagaje
culorile reci încrucișau cuvintele calde cu cele înghețate
mama a aruncat o privire lungă
și a închis repede ușa
nelăsând îmbrățișarea să miște sentimentele confuze
infinitul era semn la fiecare capăt de drum
existam ca o aparență durabilă
un înger căzut dintre nori
căutând rosturi terestre și viabile
căci puse-n silabe de sticlă se spărgeau
m-am trezit într-un cerc
ce părea al meu
cu imaginea celei din urmă cărări
fără vreun punct cheie
viața s-a prelungit pe diferite traiectorii
uneori paralele
alteori intersectate
într-un cerc din ce în ce mai mic
va fi-n curând un punct pierdut în infinit.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Punct de reper
Cuvintele îmi răstignesc timpul
bătând câte un cui în fiecare gând.
Lumina se clatină,
frunzele încărunțesc,
albastrul e tăiat din fereastră,
aromele amare sunt sterilizate în cerneluri pe hârtie,
culorile sunt trimise departe,
nimic nu-mi surâde.
Formele primare mă ghidează
după un sunet uitat în memorie,
încremenit într-o splendoare de aripi.
Potopul trecut prin inimă
mutilează slăbiciunea aflată în visare
într-un cerc al ei, fără sinapse cu lumea.
Somnul e rostogolit într-o parte,
palma timidă ocrotește taine de ea știute,
rămân o rotire la nesfârșit,
căutând un punct de reper.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de luni
Orașul e limpede
cu gust de clor în amprente decadente,
peste el va cădea noaptea cu stelele faruri.
Prin cărți e o agitație fără răspuns
pentru lumea clătinată din încheieturi,
ceasurile bat tot mai lent
sub ochii unui sfânt subțire ca o dungă.
Din cuvintele de ieri sar literele aprinse
într-un triunghi al Bermudelor.
Cuvântul tu evadează
între sunetele adunate la un loc
dezlegat de praful umbrei.
Continuă să cadă târziul peste noi dominator,
neterminat, într-un punct inevitabil de fix.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zarea și tu
zarea și tu
amândouă dor
pauza de ele îmi zdrobește rutina zilnică de visări
într-un cerc al universului rotit în neștire
ca o hârtie șifonată bucata mea de cer
decapitează cuvintele făcându-le o altă mutare
într-un aer străin
unde brusc nu mai exist
rămân copacii goi căutându-mă
pe distanța ce trece mai departe de mine
golul etern curge-n palme
timpul se estompează
lăsând urme de tremur în albastru
unde se-ngroapă iubirea.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amestec de stare
am consumat îngerii
dintre ochelarii mei și ai tăi
am încurcat gândurile
într-un amestec de turn babel
îmi ascut singurătatea
în cuvinte îmbrăcate ce nu se pot uda
asistând la timpul ce curge prin trup
dansând în corole pe mâini și pe față
golul etern curge prin palme
hiperbola memoriei smulge din mine copacii
care se nășteau neîntrebați
prezentul curge neclintit într-o structură
fără importanță
luând orice formă
nespânzurată de vreun vis.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua coboară
Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinși pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafață
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agățate de mâini și picioare
ridică spațiul dincolo de uitare.
Ieri și alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă și aproape.
Pentru o clipă prelungiți într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi și crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foșnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mișcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt
sunt prizonieră între malurile verzi
născute din piatră și frunze,
un spațiu de visare
unde piatra se evaporă
și-un timp întârziat
destramă celulele pân' la plutire.
sunt eu însămi într-un alt strigăt
de naștere și de agonie.
cuvintele mă opresc și-mi decorează rochia
cu scântei sferice de lumină
estompând apăsarea mohorâtă
a sentimentelor centrifuge
ce migrează prin artere.
sunt tot mai departe de emoția aerului
trezit dintre două vocale
și tot mai aproape de clipa plecată-n pieire.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Născocesc
născocesc în fiecare zi o altă regăsire
la capătul unui străveziu de stea înghețată.
un alt acolo, pentru noi, într-un poem rămas nerostit.
în ritmul unui tropot de cal alb
înșir versul pe hârtie în vorbirea frunzelor,
a vântului scuturându-ți hainele,
a acelui ceva nepierdut încă.
vindec din sindrom răni nevindecate,
drămuiri nehotărâte din secundele lucide,
din suveniruri stinghere aleg vise neatinse
rămase agățate invizibil de pixul meu cu pastă albastră.
mă șterg din anotimp și sar peste lume motivat
de târziul ce va deveni întuneric,
într-un orizont fugind
ce ne va lăsa cu frunzele plouând peste noi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zăbovesc
zăbovesc atemporal printre rosturile zilei
delimitată de toate miresmele.
cu mine e arderea fără flacără
în urma căreia nu mai crește nimic.
dorm între două emisfere
foarte departe și tot mai subțire de lume, de tine,
într-un exil aglomerat de oameni.
vertijuri de roz dispar,
viziuni tocite din detalii închipuiesc ploi calde pe umeri,
fisuri în ziduri și-n așternut stupoare,
petale de mâini și picioare sfidând incertitudinea mea că exist.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dulce amărui sărat
Nu pot să înțeleg ce s-a întâmplat
Parfum de liliac si trandafiri
Un aer dulce amărui sărat
Si visele nocturne-mi dau de stiri
În urmă noastră a rămas
Parfumul tău în sticla de topaz
Un scîncet de usă ca un glas
Cafea rămasă în ibric pe aragaz
Si timpul pare a fi oprit în loc
Mă-nvârt în vârfuri nu găsesc
Cărbuni-s negri stinsi în foc
Într-un târziu eu te zăresc
Esti într-un fulg alb de nea
Ce dă târcoale pe la geam
Cu geru-mi desenezi o stea
Tu te asezi tăcut pe ram
Te iau cu ramură cu tot
Te stâng la pieptul meu cu dor
Te asez să te ncălzesc la foc
Eu mă întorc tăcută-n coridor
Lacrimi din ramuri izvorăsc
Un aer dulce amărui sărat
Din lacrimă doi crini ce înfloresc
O inimă doua suflete fată si băiat
Iubire-n frunze si petale
Sărutul cel duios pe frunte
Rămân cu gândurile mele
Izvor de lacrimi sapă-n munte
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timp întârziat
timp întârziat strivit în albastru
minute triste împodobite-n culori
care aleargă prin ochi
târâind gândul într-o frumusețe ideatică
plutind într-un abis spiralat
un gol sclipește la suprafață
marcat de fuga luminii
căutarea suspină în alb
sub cerul rezemat de copaci
în tăcerea vidului nescrisul vieții
topește cuvintele despletind literele
și-n palme strâng doar o lumină goală
o mișcare ondulatorie a cuvintelor
îndreaptă pereții porniți spre visare
nelăsându-i să plece
pe marginea ochiului
rămân suspendate secundele ieșite din rând
într-un surd dialog cu mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Depărtarea
depărtarea e sfâșiată de brazde
din ce, în ce mai lungi.
fărâma mea de cer aduce zăpadă,
năluciri mai plutesc fără milă,
cuvintele scumpe au rostuiri trecute.
într-un peisaj al uitării,
neliniștit întunericul țese o pânză acoperind ochii,
picături de întuneric construiesc un echilibru rece,
printre cuvintele ce dor și cele însetate de iarbă.
desfrunzirea prăbușește înaltul
întinzând arborii pe obraz și transformând în cruce săruturi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O nouă rotire
o nouă rotire în timp,
într-o liniște de stejar
crucificată în sclipirea ochiului de fluture.
muza neinspirată sare peste dimineața verde,
adună pereții, ascunde cerul,
coboară spirala pe care o visam
și toate lucrurile mă întâmpină
lipindu-se de ochi, de brațe, de tălpi.
în centrul spațiului ești tu,
în orice punct aș fi,
într-un plural absent,
într-un cearcăn al unei stele,
în noaptea nedormită
și uneori scriu pe distanța înghețată
fără a aștepta răspunsul lunii indiferente.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gleznele lui Adonis
gleznele lui Adonis ies din infinit
fulgii de zăpadă se dezgheață
cuvintele întâmpină iarna înnodând crivățul în spatele cerului
grămada de gânduri rotește inima pe umbra fructelor verzi
deasupra ochi de vultur
începe să ningă cuvintele îngheață
și liniștea e ruptă în lumini
și piatra dă lumină
o alergare apare în interior
în jurul stomacului cresc frunze și arbori
loc tragic de amestec între mine și lucruri
infern dantesc coboară-n metafore
cerul răstoarnă o dezmorțire ce crește
spărgând orizontul în țăndări.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre cuvinte
încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid și fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei și de algă.
încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanța dintre lună și soare,
printre neînțelesuri de genunchi și de iarbă.
ies din mine pentru spațiul de rest
în care ești cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agățate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!