Orbite

ovaluri, ferestre fără ochi
se cască în orice loc
nu-mi înalţ privirea
s-ar izbi în adîncul de tunel orb
aud doar cerul zăngănindu-şi şuvoiul
de oase
şi înfigîndu-se în orbitele goale ale oraşului
în una din ele te-ai oprit
îţi flutură privirea peste oglinzi concave
ca nişte fîşii decupate
de pulsul tăios al razelor

curgerea dimineţii
plouînd rouă din cerul ca o duminică
a devenit puls sunînd strident
bătaia unei inimi metalice.
odată se filtra prin oglinzi deschise spre cer.
oglinzile s-au curbat în mine
lumina năvăleşte ţipătoare
încît se face gheaţă spartă în cioburi...

cerul îşi urneşte cu greu oglinzile crăpate
cărăbănindu-şi bolovanul numit dimineaţă
dincolo de oraş
ochii noştri
mult prea cusuţi cu litere
îşi trec privirile prin texte ca printr-o răzătoare
fluturîndu-le apoi oarbe
fîşii de ziar

poezie de Irina Monica Bazon
Adăugat de Anca Diana Vasluianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec prin oglinzi

de apă caldă scăpată
în drum spre robinet
de la alt robinet
şi se vede oraşul în ruină
părăsit de lumea nebună
mă prinzi de gamba piciorului
în veşnice dureri de fericire
saltul mi-l curmă spre stele
cerul devine nisipos
şi totul vuieşte fără ritm
oglinzile se sparg una
câte una pe rând

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis plutitor. Viaţa

Viaţa este culoarea din ochii tăi şi-ai mei,
bate într-un timp, pur şi simplu,
îndepărtate sentimente
răsună
deodată şi peste tot,
aşteaptă, la rând, să fie simţite,
apoi vorbite,
ţesute din lacrima durerii
răspândesc lumina
în aşteptare,
în noaptea întunericului.
Prin teatrul de umbre
şi aripile de mătase,
cuvântul întrupat
pulsează
prin sângele inimilor
pentru-a da naştere
zorilor
unei noi dimineţi
care să strălucească.
Viaţa, contopită în infinit,
creşte prin dragoste,
ca stelele care
luminează cerul nopţii
cu dorinţele noastre
brodate
în bezna universului.
O lume vie, sunet şi culoare,
mişcare
prin timp şi trupuri,
oglinzile
din ochii noştri,
un labirint de ferestre
atunci când privim din afară.
Ce-i viaţa? Un vis plutitor,
concomitent,
în toate direcţiile,
dezvelind
ochiul albastru
şi flacăra
portocalie a soarelui.
A fost, este şi va fi...

poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinzile oglinzi reflectă

Această zi de tevatură plină
Când n-am cu cine un cuvânt să schimb
Prin camerele vieţii mă tot plimb
Balanţa lumii, spre absurd se-nclină

Simt printre degete curgând făină
Ciudată moară-a unui anotimp
Şi măcinând frânturi dintr-un olimp
Pe o hârtie de tipar, velină

Oglinzile, oglinzi reflectă, ziduri
De ce-ai voit în ele să te-nsinguri
Când luptele se dau numai în ringuri
Şi feţele învingătorilor au riduri?!
Asumă-ţi bătăliile rămase
Cu ultimul ecou ascuns în oase!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Peste câte o catedrală ochii îţi alunecă, o învăluie toată şi apoi se ridică spre cer.
La o bisericuţă pictată, în schimb, privirea ţi se opreşte pe un detaliu,
fie că e peştele ce duce la Judecata de Apoi bucata de om ce sfâşiase,
fie că sunt pătimirile Sfântului Nichita.
Apoi privirea îţi fuge de pe pictura exterioară spre iarba din jurul bisericii,
spre câţiva arbori, şi se opreşte acolo. Unde ne e cerul? Unde ne e îndrăznirea?
Transcendentul a coborât aci, cum spunea poetul; ne e greu să mai săltăm cerul la loc,
în tării şi atunci îl lăsăm aşa, prăbuşit în amestecul nostru de necredinţă şi credinţă.
...

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altfel de iarnă

Lacrimi de gheaţă ale cerului cad...
Cad ameţitor, fără încetare,
Cerul se uneşte cu pământul
Printr-o cascadă strălucitoare.

Ea...
Senină ca un bob de rouă,
Îmbujorată de gerul năprasnic
Ridică faţa spre cer,
Florile de nea o acoperă cu aripioarele lor nevăzute.
Unii mai îndrăzneţi îi ating buzele...
Ce ghinion!
Buzele ei mereu o văpaie
Şi ei mor topiţi de vâlvătaie.

Noaptea...
Cerul greu de plumb, s-a lăsat în jos...
Încât ea ar putea să-l atingă cu mâna.
Lacrimi i se rostogoleau pe obraz,
Plângea în momente fericite
Şi râdea când sufletul îi plângea.

Pe pârtie schiorii îi par nişte litere...
Nişte litere în mişcare
Ce scriu un poem dedicat iernii.
Cine ar zice că pe aici
Au fost vreodată bujori, crini şi alte felurite flori?

Iarna s-a topit...
S-a topit odată cu haina ei albă.
Soarele sclipeşte vioi pe boltă
Iar ea..
Fata cu buze de foc
Depăşeşte graniţa lumii reale
Cu ţurţuri lungi
Cristalizaţi la ochi.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori îmi vine să înot spre lună până la epuizare

doar afurisitul instinct de supravieţuire mă opreşte
teama de moarte de neant mă face să fiu mic
din ce în ce mai mic până la dispariţie
supus trupului supus păcatului supus ordinii
sclavul simţurilor sclavul viselor
îmi apăr cu disperare fiecare clipă de suferinţă
uneori lup câteodată hienă alteori vierme
doar când scriu fluture
deschid ochii minţii şi privesc în mine
trec cu greu prin hăţişul de oglinzi derutante
nu mai ştiu cât sunt din ce văd
doar un pitic chinuit de ego
mult prea atent să nu mă-nţep în talpă
mult prea ocupat cu ocolitul ghimpilor
devin neatent la înfloritul trandafirilor

dimineţa desfac fereastra spre răsărit
deschid şi inima să-mi curgă cerul lin
dau bineţe soarelui ca şi cum m-ar putea auzi
mă las mângâiat de cântecul păsărelelor
articulez câteva frânturi de gând frumos
apoi îmi văd de viaţă ca şi cum aş fi nemuritor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbule, trezeşte-te!

Orbule, trezeşte-te, am venit cu trâmbiţe!
Să mă aştepţi cu mii de flori, la geamul morţii.
Să mă primeşti cum numai tu, o şti a face, zi de zi!
Să mă dezmierzi cu vorbe dulci şi sărutări de dimineaţă!
Nu mă ridica din privirea ta, luminează doar cu ea!
Lacrimile curg, formând un râual deznădejdii,
Să privesc cerul, să respir din nou zâmbetul tău sublim,
Nu am nici lauri, nici prea multe vise,
Marea-mi vorbeşte prin oglinzile sparte de gând,
Eu proiectez lacrimile ca surse ale izvorului divin,
Tu mă bei, uitând să mai respiri,
Tămăduitor al vieţii... Amin!

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexii

în casa aceasta cu multe oglinzi
se târau paşii noştri
şi-un soare plăpând
ţinând isonul unei cântări absurde.

în casa aceasta dimineţile nu mai au gust de pâine,
nu mai promit nimic, nicio poveste...
până şi moartea se rătăcise
într-un azil neîncăpător,
când eram atât de singuri.

în casa aceasta oglinzile sunt fluide,
nu le poţi refuza lumina,
se reinventează lacrimă de copil,

nici cerul nu se sfârşeşte
cu îngeri căzuţi!

poezie de Eugen Pohontu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul ca o pată (de Paşti, în 2013, inspirat de volumul de versuri cu acelaşi titlu, al poetului Daniel Murăriţa, dar şi de faptul că soţia mea a băgat de seamă că am trei fire de păr alb. La ţară fiind, nu am avut oglinzi s-o văd şi pe-asta!)

Am trei fire de păr alb, în cap.
Sunt, de-acum, bărbat în toată firea;
Prea puţine haine vechi mă-ncap,
Cele noi, rar îmi atrag privirea.

Începutul bătrâneţii mele,
M-a surprins atât de mult, încât
N-am oglinzi, ca să mă văd în ele;
Sunt la biata mama... nu-s urât.

Căci şi alb de tot de-aş fi şi chel,
Cerul nu mi-ar zice-o niciodată;
Mama mea, privindu-mă din el,
Mi-a spus că oglinda e pătată.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexii din oameni

oglinzile surpate în conştiinţa oraşului
au multe chipuri îngheţate
oameni de gheaţă şi zăpadă
e plin vacarmul de nea

ei coboară să fie aplaudaţi
să aducă lumina din visterie
crezul unei înnoiri
a omului bionic

pe la colţuri supraomul se ascunde
cuprins de mersul pe sârmă
neştiind când va răsări
din bobocul noii orânduiri

oglinzile surpate în conştiinţa oraşului
se crapă de la atât frig între figuranţi
soarele desenează vitralii
din urma unei civilizaţii îngâmfate
bucurându-se ca un pictor avangardist
de abstract împroşcat cu vitalism
de durerea de făuritor cu lacrimile de estet în faţa tabloului accidental

oglinzile surpate în conştiinţa oraşului
au îngheţat în cărţi de duzină
unde tinereţile arzătoare
scriu cu tăciuni stinşi

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

plouă peste vechea vatră,
plouă cu gânduri şi cu amintiri,
iluziile trec prin mine
ca norii suri pe dealuri spânzuraţi.
ochii nu-şi mai cunosc lacrimile,
gura nu-şi mai cunoaşte graiul,
inima nu-şi mai cunoaşte bătăile,
picioarele nu-şi mai cunosc mersul
şi nici potecile,
unde sunt rătăcit, prin ce toamne,
prin ce suveniri şi romanţe,
prin ce povestiri spuse
de un glas în afară mea
care se numeşte eu sau tu sau el,
neatins de legile tristeţii
cu mâinile deschise ca un curcubeu
peste cerul vieţii,
îmbrăţişând soarele,
surprinzând speranţa
în ipostazele unei femei
întinsă pe nisipul plajelor pustii.
pe umerii noştri s-au surpat istoria,
deziluzia, timpul,
s-a spart clepsidra
şi ne-a lăsat să ne orientam ca moluştele...
prea mult ne-am bazat
pe ambiguitatea lucrurilor
şi n-am pipăit niciodată realitatea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (22 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un zeu ciudat

beau nectarul florilor de gheaţă
apoi înalţ zmeul zmeilor prin poiana albastră spre olimp
în cerul de dincolo de cer nu urc pe vrejul de fasole
doar cobor din visul acesta prin alt vis
în lumea cuvintelor
nu sunt zeul gâzelor nici ocrotitorul pinguinilor
poate doar satrapul atlantidei
un fel de tiran al curcubeului
dintre două lumi de umbre
nu ştiu când am învăţat cărarea
nici de unde e atâta culoare în muzica stelelor
dar ştiu că am puterea ca între două nopţi
să dezleg florile de rouă
prin sărutul soarelui

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub cerul cu fantome

Din ochii toamnei curg boabe de rouă,
Pământul suflă în oglinzi cu pene,
Totu-i aşteptare când pe ostroave plouă
Cu fluturi puşi fantome peste gene.

Legende minunate în ochii toamnei curg
De-atâta aşteptare să fii oglinda mea,
Să intru vis cu vis, ca rugile-n amurg,
Sub cerul cu fantome ascunse-n steaua ta!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub cerul cu fantome

Din ochii toamnei curg boabele de rouă,
Pământul suflă în oglinzi cu pene,
Totu-i aşteptare când pe ostroave plouă
Cu fluturi puşi fantome peste gene.

Legende minunate în ochii toamnei curg
De-atâta aşteptare să fii oglinda mea,
Să intru vis cu vis, ca rugile-n amurg,
Sub cerul cu fantome ascunse-n steaua ta!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

December

un sărut suspină-n ruginiu de toamnă
o cană se îmbracă cu roşu de struguri
amintiri strivesc buze din nopţi de jăratec
rătăcită o rază spre noapte aleargă
spre apus cerul suspină încă lumină
un eu mă alergă spre iarnă
un ochi de lac închide gene printre raze
târziu frigul se zgribuleşte-n ferestre uitate
pe mine am dezbrăcate priviri
un colţ de umbră rătăceşte tremurând câmpia
zarea dincolo de mine uită ziua trecută
o frântură de rouă se sparge îngheţată
toamna spre iarnă strigă cu vânt şi zăpadă
un strigăt de pasăre caută cerul ranită
fără priviri culori în cenuşiu pictează zarea
vara trecută amăgeşte încă destine
năuc aleargă visul prin mine şi-mi spulberă speranţa
în pumn am strânsă amintirea ta
mă doare
nopţile curg încet în mine şi rana vieţi-mi suspină
un copac zgribulit îmi opreşte privirea
fără paşi pierduţi îmi caut încă cărarea
o mască albă îmbracă pământul
ascunde rănile şi durerile toamnei din mine
timpurile trecute-mi plâng amăgirea
pădurea desfrunzită mă atrage în întuneric
colţul ierbii moare sub tristeţea de sus căzută
gândul meu în alb îmbrăcat rătăceşte privirea
imesitatea nu-i departe văd lacrimi în fulgi de suflet
dinspre December tu baţi în geamul din mine
te aştept în durere

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina soarelui

Lumina soarelui creşte pe pământ
ia înfăţişarea zilei
şi împinge prin pământ în sus
tulpinile
şi acele oase care de asemenea şi-au
scuturat ţărâna de pe sinele lor
privind mai întâi
cu orbitele ochilor goale încă
cerul de deasupra capului
apoi în jurul lor
la imensitatea florei
şi-apoi grăbit
fiecare se îndreptă unde-l cheamă
dorinţa...

lumina soarelui creşte pe pământ
lumina soarelui –
şi printre razele ei gloate
de oameni abia evadaţi din beznă

poezie de Mang Ke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e târziu

Te-ai îndepărtat, te ascunzi în tine
Aerul ce ne-nconjoară respiră greu
Te uiţi şi privesti tăcut prin mine
Cred că a ta iubire nu mai sunt eu

Eu te iubesc, îţi scriu prin mesaje
Rece bună seara tu îmi răspunzi
Cuvintele tale seci şi dure marcaje
Prin telefonul pe care tu îl ascunzi

Glasul nostru noi l-am uitat de mult
Gândurile se împiedică de tastatură
Vocea noastră este acum a unui mut
Dacă ne-am vedea privirea ar fi ură

Să ne vedem să ne-ntâlnim în drum
Oameni frumoşi ce trec ne înconjoară
Blândeţea din glas amandoi să auzim
Să privim cerul şi păsările cum zboară

Fără cuvinte scrise în ochi să ne privim
Nu ne ferim sinceri cu noi să fim mereu
Fericirea şi viaţa să o simţim şi să trăim
Să încercăm să fim nu e târziu sau greu

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul privirii în doi

ca o deschidere de arc privirea mea întinată
alerga pe pajiştile sufletului, iubito
roată dinţată după roată dinţată
descătuşată printre cearcănele luminii
sculpta defileele timpului şi anotimpurile toate
şi inrupea în explozii întreg nevăzutul
o faţă fără închidere erai iubito
un foşnet graţios de graiuri divine
roteai cerul între aripile cuvintelor-păsări
şi muzica sferelor curgea nebună
ah, privirea, privirea ta un caleidoscop, iubito
ce rotea oglinzi în universul necuprins
mi-am zărit mai apoi privirea o pumă albă
zdrobindu-mi spatele şi abisul cum îngână
solfegii dintr-o liră defunctă
mă topeam de tine la lună
o pumă neagră mă luase pradă uşoară
privirile noastre erau crinii miraculoşi
în grădina eternităţii radiind îmbrăţişări
în noaptea veşniciei păgână.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

o colibă de o palmă
pe o stâncă cioplită în munte
clipire
un chip, un trup, o privire
doi sâni, fragezi şi goi
mă aşez în culcuşul de paie
lângă noi, amândoi
am scuturat noaptea de pe umeri
deschizând ochii apoi
priveam sânii tăi albi
nu am văzut clipa
privirea luneca uşor-uşor peste buze flămânde
sărutam ceasul zilei
tu păşeai printre noi
te iubesc, am strigat într-o noapte
te-ai înfăşurat cu părul tău
în soarele alb al unei zile de mai
încolţise sămânţa în pântec
în zori, ne-am aplecat peste un copil
i-am dat un nume, apoi
se ridica de buze cuvântul în vazduh
acolo, unde cerul şi-a deschis privirea
să cadă peste noi ploaia fecundă
iubita mea, lumina din zori

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avalansele diminetii

După o veşnicie
Soarele înmugurise între zăpezi.
Oglinzile din oglinzi
Prin care au privit cei de dincolo
Ne-au pus pe gânduri.
O astfel de lacrimă
Îmbrăcată într-o rochie subţire
Arde cu o flacără transparentă.
Prin insomnia mugurilor
Intrăm în miezul zilei.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!