Reflexii din oameni

oglinzile surpate în conştiinţa oraşului
au multe chipuri îngheţate
oameni de gheaţă şi zăpadă
e plin vacarmul de nea

ei coboară să fie aplaudaţi
să aducă lumina din visterie
crezul unei înnoiri
a omului bionic

pe la colţuri supraomul se ascunde
cuprins de mersul pe sârmă
neştiind când va răsări
din bobocul noii orânduiri

oglinzile surpate în conştiinţa oraşului
se crapă de la atât frig între figuranţi
soarele desenează vitralii
din urma unei civilizaţii îngâmfate
bucurându-se ca un pictor avangardist
de abstract împroşcat cu vitalism
de durerea de făuritor cu lacrimile de estet în faţa tabloului accidental

oglinzile surpate în conştiinţa oraşului
au îngheţat în cărţi de duzină
unde tinereţile arzătoare
scriu cu tăciuni stinşi

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am conştiinţa...

Am conştiinţa vorbelor nerostite şi a faptelor
Dar nu a timpului.
Am conştiinţa drumurilor şi căutărilor,
Dar nu a timpului.

Am conştiinţa primăverilor înverzite,
Dar nu a timpului.
Am conştiinţa trăirilor neţărmurite,
Dar nu a timpului.

Am conştiinţa gândurilor necuprinse,
Dar nu a timpului.
Am conştiinţa dorinţelor nestinse,
Dar nu a timpului.

Am conştiinţa iubirii supreme,
Pe care vreau s-o aştern în tipare eterne,
Dincolo de efemeritatea lucrurilor,
De curgerea inexorabilă a tuturor timpurilor.

Am conştiinţa unei lumi mai bune,
În care să crească copiii de azi şi de mâine,
O lume cu speranţe, cu zile vioaie,
O lume minunată, fără războaie!

poezie de Gheorghe Alionte (9 iulie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbite

ovaluri, ferestre fără ochi
se cască în orice loc
nu-mi înalţ privirea
s-ar izbi în adîncul de tunel orb
aud doar cerul zăngănindu-şi şuvoiul
de oase
şi înfigîndu-se în orbitele goale ale oraşului
în una din ele te-ai oprit
îţi flutură privirea peste oglinzi concave
ca nişte fîşii decupate
de pulsul tăios al razelor

curgerea dimineţii
plouînd rouă din cerul ca o duminică
a devenit puls sunînd strident
bătaia unei inimi metalice.
odată se filtra prin oglinzi deschise spre cer.
oglinzile s-au curbat în mine
lumina năvăleşte ţipătoare
încît se face gheaţă spartă în cioburi...

cerul îşi urneşte cu greu oglinzile crăpate
cărăbănindu-şi bolovanul numit dimineaţă
dincolo de oraş
ochii noştri
mult prea cusuţi cu litere
îşi trec privirile prin texte ca printr-o răzătoare
fluturîndu-le apoi oarbe
fîşii de ziar

poezie de Irina Monica Bazon
Adăugat de Anca Diana Vasluianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu diavolul se ascunde în detalii. Detaliile se ascund în conştiinţa fiecăruia, dereglând busola unei vieţii ce trebuia trăită în lumina adevărului.

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

maluri surpate -
printre raţe la vale
gheaţă şi ament

haiku de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefericirea omului are la bază confuzia de a defini Conştiinţa, Sinele ca şi gând sau gândire. Raţiunea e nevoia compulsivă a omului de control, de înţelegere, Conştiinţa e beatifică în ea însăşi, este întregirea şi nu gândul=separarea=etichetare care pretinde printr-o evoluţie iluzorie că te va duce la ea. Conştiinţa transcende gândirea, nu o întreţine.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţa

Te-ai spovedit aşa cum eşti,
Ai conştiinţa nepătată:
De teamă să n-o murdăreşti,
N-ai folosit-o niciodată!

epigramă de Petre Paul Dimitriu din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oglinzile din ape

Visez noaptea că te strig,
Că îmi eşti din nou aproape
În oglinzile din ape,
Adia un dulce frig

Dar sunt singur. Casa goală
Numai eu trec ca o umbră
Dulce genele-ţi adumbră
Chipul dalb pe câte o coală

Cine ne-a oprit din drum?
Unde ne e caravana?
Mirii nunţilor din Cana
Risipiţi ca un parfum

Te mai simt. Şi te mai văd
Parcă fiecare pas
Te ascunde într-un impas:
Tragedie sau prăpăd?

Parcă e doar un complot
Lângă mine eşti aieve
Rădăcinile cu seve
Nu mi te-au răpit de tot

Şi îmi spun că nu se poate
Simţurile să mă înşele
Când pe propria mea piele
Simt iluziile toate

Spune-mi c-a fost doar o glumă
Cum pierzi într-o gară trenul
Murmurând apoi refrenul
Toamnelor când cade brumă.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

imaginaţie

Imaginaţia este puntea de legătură între conştiinţa umană limitată şi conştiinţa universală.

definiţie de Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţa din mine ascultă Conştiinţa din tine, e aceeaşi Conştiinţă manifestată prin Tăcere incomensurabilă atât de Vie, atât de profundă, e însăşi Prezenţa.

Atmaji Maharaj în Nu mişca pupila, c-ai să pierzi pastila
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu e Dumnezeu, dar lumea e manifestarea lui Dumnezeu. În sine mea am conştiinţa lui Dumnezeu, pot să-l recunosc şi în oameni şi chiar în animale; am pe jumătate conştiinţa, înţelegrea lui Dumnezeu în plante. Însă în nisip, în particulele microscopice de materie şi în stele nu am conştiinţa Lui şi nu-l înţeleg pe Dumnezeu, dar nu pot să nu presupun că El se arată şi acolo fiinţelor mai sensibile şi mai înţelepte decât mine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riduri

Surpate maluri pe obrazul mamei mele.

poezie de Letiţia Iubu din Inscripţii pe un bob de grâu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obiectul este "instituit" (creat, produs) de către conştiinţa însăşi ca deposedare şi înstrăinare a ei. Principalul este că obiectul conştiinţei nu este nimic altceva decât conştiinţa de sine, sau cu alte cuvinte, obiectul nu este nimic altceva decât conştiinţa de sine obiectualizată, conştiinţa de sine ca obiect.. Deci, obiectul este, potrivit existenţei sale, simplă negativitate, neant, simplu obiect al gândirii abstracte. Negativitatea coincide cu durerea, suferinţa, necazul, răul.

citat din Ludwing Feuerbach
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Custodele care aduce premoniţii de sus

am crezut că amărăciunea
se transmite genetic

într-o zi am spart oglinzile
cu oglinzile trecutului
şi am aşteptat roadele amărăciunii

câteva poveşti trăite pe margini
câteva tangaje ori turnuri de turnir

cam la fel de meticulos îţi decorezi camera
în care nu inviţi
pe nimeni

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când interesele şi conştiinţa se află în luptă, conştiinţa trebuie să învingă.

citat din E. Logouve
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţa

A avansat atât de mult ştiinţa
Că detergentul scoate orice pată
De pe-albituri sau rufă colorată...
Rămâne doar pătată... conştiinţa.

epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există conştiinţa de sine a esenţei spirituale şi conştiinţa limitelor, care la începutul vieţii este privită ca "eu". Această a doua conştiinţă, a limitelor, îngrădeşte, ascunde prima conştiinţă, cea a spiritualităţii. Pare că această conştiinţă a limitelor este conştiinţa de sine. Întreaga viaţă e limpezirea conştiinţei esenţei spirituale, eliberarea de înşelăciunea recunoaşterii limitelor. Pentru cel care are conştiinţa deplină a esenţei sale spirituale, moartea e eliberarea de limitele care o constrâng.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gunoiul oraşului

La noi problemele-s mai mici,
Gunoiul se ridică, dacă
"Ghiaurii" ce trăiesc pe aici
Mai au din ce şi pot să-l facă.

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexii

în casa aceasta cu multe oglinzi
se târau paşii noştri
şi-un soare plăpând
ţinând isonul unei cântări absurde.

în casa aceasta dimineţile nu mai au gust de pâine,
nu mai promit nimic, nicio poveste...
până şi moartea se rătăcise
într-un azil neîncăpător,
când eram atât de singuri.

în casa aceasta oglinzile sunt fluide,
nu le poţi refuza lumina,
se reinventează lacrimă de copil,

nici cerul nu se sfârşeşte
cu îngeri căzuţi!

poezie de Eugen Pohontu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu am conştiinţa de sine trăiesc o viaţă animalică; când am conştiinţa de sine şi fac ce hotărăsc cu sufletul, trăiesc o viaţă omenească; când însă am conştiinţa vieţii altor făpturi, iubindu-le, trăiesc o viaţă dumnezeiască.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Winter 2

aici sunt maşini uitate pe câmp care au îngheţat.
peste ele încet se aşterne toată zăpada
ca o emisie puternică de particule albe
din corpul meu radioactiv.

altfel aş putea spune că seara este frumoasă,

de o frumuseţe atât de stranie
încât vezi mamă, sentimentul creşte şi se desfaşoară
până la marginile oraşului unde tu mă aştepţi de o
bună bucată de vreme.

***

altfel aş putea spune am atât de multă încredere
că mă vei aduna de pe toate străzile lăturalnice
pe care umblu.

în timp tu taci,
tata îşi fumează ţigările la nesfârşit.
bunicii dorm.
copilul creşte.

iar dinăuntru suflările noastre calde
desenează pe geamuri
flori de gheaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!