Avalansele diminetii

După o veşnicie
Soarele înmugurise între zăpezi.
Oglinzile din oglinzi
Prin care au privit cei de dincolo
Ne-au pus pe gânduri.
O astfel de lacrimă
Îmbrăcată într-o rochie subţire
Arde cu o flacără transparentă.
Prin insomnia mugurilor
Intrăm în miezul zilei.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea de colt

Pe colţ stâncos,
Crescută din piatră,
De soare scăldată,
De caprele negre săpată,
De ploaie udată,
De vânt mângâiată;
Steaua alpină,
Munţilor regină!
Floarea de colţ
În vremi zbuciumate
Tristeţea ne alină
Prin puritate
Şi prin lumină!

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inmuguriri de aripi

Dimineaţa, lumina se dilată
În gândurile noastre
Şi iese afară din timp.
Trupul devine
O fântână adâncă,
Cu numele de Ana.
Un destin, mă împinge mai încolo,
De-a lungul zidului.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra liniştii

Se oglindesc zorii pe lacul străveziu,
Ecourile tăcerii rătăcesc pe ape,
Stau în umbra liniştii
Şi parcă aud
Petalele albe de nufăr
Cum încep a se desface.
Deschide-te, inimă,
ca o floare de nufăr
Şi adună-ţi frunzele
risipite prin ceaţă,
În zorii ce plâng
cu lacrimi de rouă.
Tu eşti din nou
ca la-nceput de viaţă.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp

În dimineaţa aceasta
şi copacii au dezertat
de la obligaţiile lor
şi-au încărunţit;
de atâta privit
în sufletul trecătorilor.
Dimineaţa aceasta a copacilor
e un avertisment
pentru ochiul meu nesătul
de poezia nescrisă a străzii;
mâine o să le cer
chirie
pentru etajul de sus
al gândurilor mele;
dar numai până la primăvară.
Închinată luminii,
fotosinteza lor
e un poem pentru fruntea
însuliţată de albastru,
a Catedralei.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul timpului

Adaug vorbe despre tine
În lumină
La adieri de aripi şi de sfinţi.
La răsăritul cel dintâi
Luna se-nchină
Cu soarele la căpătâi.
Zadarnic curg stihiile din fiinţă,
Spre nordul din busole,
Deasupra lumii stă trupul meu
Ca o provocare din Rai. Aici,
În zborul timpului durut
Pământul visează umil
Luceferii tandri
Ai cântecului meu.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre viitor

Într-un anume loc,
într-o anume seară,
pasăre fără de nume
ca o viziune zboară...

Eu nu îi aud foşnetul,
e ca şi cum ar fi departe,
răzbate doar o mireasmă ciudată
fără de moarte...

Dacă te uiţi în trecut
o să vezi venind dinspre viitor,
atât de plină de cântec,
de tăceri ce te dor...

Şi când ora este o urmă
devii conştient că tu ai învins-o,
iar lumea nu e decât lacrima
pe care ea a plâns-o...

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina izbeşte-n icoane
Cu chipuri de lume uitate
Şi zidul din sine opreşte
Culoarea cu ochi de cristal.
Şi lacrima taie lumina.
Vrei să-mi fii cuvintelor zidul,
S-opreşti năruirea iubirii
La întâlnirea pură cu visul?

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela uitata

De fiecare dată, înainte de somn,
Neauzit ies din forma trupului meu,
Răspund cu blândeţe salutului lumii
Şi nu mai există nici sus nici jos.

Totul este infinit nou,
Chiar şi iubirea şi obiceiurile vânătorii.
Dar îţi mai vine, oare,
Să mai faci cale întoarsă,
Să te trezeşti şi să spui:
Gustul nu va mai păstra
Forma fructului!

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit vremea

Poate că a venit vremea
Când dragostea trebuie tăinuită,
Când trebuia să fie ascunsă în beciul
Vreunei case părăsite,
Când trebuie tăiată din carne
Şi aruncată zdrenţelor cerşetorilor,
Când trebuie să li se închidă gura,
Ochii să i se acopere,
Când trebuie aruncată în neant,
Când trebuie să i se dea foc
Iar moaştele să i se risipească
Între cele patru vânturi;
Poate că şi poezia-i neadevăr!

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

La caderea noptii

Pe lumina zilei, asemeni celorlalti
simt intepatura intunericului
cum o simti si tu, trist, cenusiu,
la caderea noptii

Coboara linistea pe pamant
un ciudat presentiment
ma face sa cred
ca-i renasterea mea.

Sunt atat de luminoasa, launtric
Nu te ingrijora
Iubeste-ma daca-ti plac
Alunga-ma nu-s psalmul tau
Eu sorb nectarul intunericului
sarbatoarea sufletului meu
Iarasi ma simt renascand, singura
intr-un cort necunoscut.

Cu zorile se trezeste lumea
si in valtoarea ei ma pierd
Ca sa revina dulcele vis
mai trebuie sa astept venirea noptii!

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentiment

Sentimentul acesta inefabil
izvorăşte din cea mai adâncă zonă a inimii,
unde totul are limpezimea apei vii
din basmele copilăriei.

Florile flămânde de moarte
urcă necontenit în sufletul meu,
aşa cum se mută seva din glie
în sămânţa ce devine floare, spic, ori stejar.

Scurta mea declaraţie,
neatestată de acte cu semnături şi peceţi,
e singura mea avere personală autentică,
demnă de a fi lăsată moştenire
stelei sub care Iubirea dăinuieşte în lume.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

ÎNTRE MIEZUL NOPŢII ŞI AMURG-Rubaiat
Între miezul zilei şi amurg
Trec marşând prin vechiul nostru burg,
Cavaleri frumoşi şi visători,
Dulci priviri în urmă li se scurg.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miezul de rouă

Motto:
"Să mori nu este nimic,
înspăimântător este să nu trăieşti."

(Victor Hugo)

În adierea dorul dintâi
Visele ard în fâşii...
Miezul de rouă închide
Lacrima-n oglinzi fluide!

Departe de dor de iubire
Sângele e-n spinul subţire
Nevindecat de trufie şi fior
Tulburare în timp seducător...

Să nu răneşti miezul de rouă
Să nu împarţi lacrimă-n două
Când pleci tu dincolo de zare
Într-o risipă devastatoare!...

Alintă-l cu dorul din inimă
Căci ştii că e fără de vină...
Ştii că răni lăuntrice ne-a-nchis,
Ştii că e şi miezul oricărui vis?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dincolo de suflet... mai e loc

Nu judeca... o lume, după tine,
Când eşti cuprins de griji şi de dureri,
În noapte, te-au târât atâtea seri,
Şi peste rău... nu mai încape bine.

Când pe altarul vieţii arde foc
Şi te-a cuprins, puţin câte puţin,
Iar sufletul îţi pare că e plin...
Şi dincolo de suflet... mai e loc.

Şi dincolo de suflet cresc iubiri,
Sămânţa lor... răsare fără ploi,
Ajunge hrana inimii din noi...
Şi zâmbetul, tăcut, de trandafiri.

Şi dincolo de suflet umblă dor
Ascuns între iubire şi tăceri.
Lumină vie,-a gândului de ieri,
Prin soarele de dincolo de nori.

Şi dincolo de suflet... multe flori,
Mai pun culori pe umbrele din noi,
Oricât am fi de rătăciţi... şi goi.
Şi după nopţi... se mai ivesc şi zori.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate şi vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....

E târziu, a nins peste tot,
Oraşul pustiu e şi frânt,
Gerul îşi dă în clocot
Şi-şi face în mine avânt...

Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri şi iar,
Paşii tăi aud departarea
Şi vin către mine, dispar...

E noapte şi ninge şi ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge
Şi arde şi arde în noi...

poezie de Sergiu Boian (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna din miezul nopţii

Doamna din miezul noptii
a bătut la poarta Terrei,
a deschis ferestre de continente
şi a pornit să cosească iarbă uscată
nu oboseşte Doamna din miezul nopţii
aleargă-n stânga, aleargă-n dreapta
agitându-şi coasa ca pe un pieptăn
ce descurcă iţele din nopţile triste
ferestrele Pământului larg deschise
nimeni nu se apropie de ele
să vadă ce este dincolo privind prin ferestre
se apropie doar un copil, curios să vadă
ce este dincolo de ferestrele Terrei
privirea-i Lumină îndată,
descoperind puterea din Soare
şi viaţa ce pare paradis în inimi
decorul cum numai basmele vorbesc
se întoarce copilul şi îşi invită părinţii
ei refuză categoric, de teamă de necunoscut
copilul în înger s-a transformat
şi o lacrimă din aur din ochi i-a curs
de bucuria a ceea ce vedea
şi trist că părinţii îl refuză
Doamna din miezul nopţii deschide ferestre
şi Soarele a deschis o fereastră
din care a venit Hristos
acum fereastra Soarelui se deschide
ca să apară un înger pentru poporul său
un fiu dumnezeiesc ce aşează prin poala destinului
din nou omenirea la locul ei!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-oi fi?

Iubirea mea-i ascunsă în poezia mea,
Cum e, în miezul zilei, ochiului, orice stea;
Iubirea ta-i ascunsă într-o tăcere grea,
Cum e, în miezul nopţii, soarele, steaua mea.

Cum soarele e steaua mea, iar tu eşti soare, soare-al meu,
Tăcerea-i poezia ta. Şi mă-ntreb: oare ce sunt eu?

poezie de Marius Robu (6 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât?

între tristeţi şi bucurii,
între noi doi prea cusurgii,
cât te-am dorit, cât m-ai dorit,
cât m-ai iubit, cât te-am iubit

şi sus pe cer prin vântul alb,
prin nori albaştri, soare cald,
cât te-am privit, cât m-ai privit
cât m-ai gonit, cât te-am gonit

pe gânduri moarte, fără vise,
pe raza lunii prea aprinse,
cât te-am chemat, cât m-ai chemat,
cât m-ai uitat, cât te-am uitat

pe amintirile din noi,
se scaldă soare şi noroi,
cât te-am durut, cât m-ai durut,
cât m-ai avut, cât te-am avut

pe noi albeaţa ne-a cupris,
în noi mai arde foc nestins,
cât te-am simţit, cât m-ai simţit,
cât m-ai jelit, cât te-am jelit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbite

ovaluri, ferestre fără ochi
se cască în orice loc
nu-mi înalţ privirea
s-ar izbi în adîncul de tunel orb
aud doar cerul zăngănindu-şi şuvoiul
de oase
şi înfigîndu-se în orbitele goale ale oraşului
în una din ele te-ai oprit
îţi flutură privirea peste oglinzi concave
ca nişte fîşii decupate
de pulsul tăios al razelor

curgerea dimineţii
plouînd rouă din cerul ca o duminică
a devenit puls sunînd strident
bătaia unei inimi metalice.
odată se filtra prin oglinzi deschise spre cer.
oglinzile s-au curbat în mine
lumina năvăleşte ţipătoare
încît se face gheaţă spartă în cioburi...

cerul îşi urneşte cu greu oglinzile crăpate
cărăbănindu-şi bolovanul numit dimineaţă
dincolo de oraş
ochii noştri
mult prea cusuţi cu litere
îşi trec privirile prin texte ca printr-o răzătoare
fluturîndu-le apoi oarbe
fîşii de ziar

poezie de Irina Monica Bazon
Adăugat de Anca Diana Vasluianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorind în gânduri viitorul

Să-i pui mai mult amar decât dulce
în pasta hrănitoare a vorbelor
sclipiri jucăuşe face lumina prin colţuri
tăceri în oglinzile sufletului retrase.

Şi urme de lacrimi uscate
se văd cum coboară pe curbele feţei
lăsând pe pomeţi înseninată durerea,

dar nimic nu poate fi mai plin
decât surâsul dulce-amar.

Cât se mai poate răcori visător
înflorind în gânduri viitorul
lasă-l să împrumute din mine ce vrea,

şi-i pune steaua pe frunte.

Iar în cuvinte pune-i ruga
până-i intră definitiv în obişnuinţă.

lasă-i câte o mângâiere solară
cât suflarea unui descântec,

în timp ce focul arde cu flacără.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!