Sunt un zeu ciudat
beau nectarul florilor de gheață
apoi înalț zmeul zmeilor prin poiana albastră spre olimp
în cerul de dincolo de cer nu urc pe vrejul de fasole
doar cobor din visul acesta prin alt vis
în lumea cuvintelor
nu sunt zeul gâzelor nici ocrotitorul pinguinilor
poate doar satrapul atlantidei
un fel de tiran al curcubeului
dintre două lumi de umbre
nu știu când am învățat cărarea
nici de unde e atâta culoare în muzica stelelor
dar știu că am puterea ca între două nopți
să dezleg florile de rouă
prin sărutul soarelui
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cum aș putea să justific neantul dintre două întrupări
de unde să încep instrucția sufletului meu
cu alinierea de la stânga spre veșnicie
sau de la dreapta judecată spre dincolo
adică unul lângă niciunul în șir indian
prin gaura aceasta de vierme de mătase
ascuns în bastonul progresului
resortul fin al nesfârșitului fără frecări inutile
perpetuum mobile între două mecanisme inutile și o speranță
această universală schimbare spre infinit prin creație
................................................................
altfel de unde atâta materie
pentru noi frontiere fără nicio frontieră?
................................................................
poate din iubirea de a fi
sau poate doar din vanitate
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că am murit deja
și nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistență
pare și el rămas singuratic
prin inima mea de aer
într-un fel trec prin toate
ca și când nu ar mai fi
nici nu mai știu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare
chiar și țipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinți
nici măcar sărate
par să fie niște fulgi înghețați
care viscolesc prin imensul gol din mine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin deșertul dintre două piramide
mă învelesc cu oceanul într-o clipă albastră
cât o șoaptă a unui delfin îndrăgostit de stele
apoi fixez visul în menghina realului
disec întregul în părți infinite
ca pe o lume de lumi în căutarea adevărului
risipit în minciuna de zi cu zi
prin hăul dintre doi munți albi
respir speranțele ca pe un strigăt umil
a disperare
articulat parcă de un melc în cochilie
apoi mă îngrop fericit într-un verde rai
unde ard în focul dintre două tăceri
și o iubire nesfârșită
între timp
iarba amestecă lumina cu seva pământului
într-o căutare absolut absurdă a nesfârșirii
ca într-o retortă suprauzitată
de poet
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeții nu mor niciodată cu totul
nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
de altfel poeții nici măcar nu știu să moară
deși o fac prin fiecare cuvânt
dar prin fiecare tușă de infinit
supun piatra
învață pădurea cu zborul
pictează cerul cu inimi
se amestecă cu nisipul
în castele fermecate
pătrund în adn-ul fluturilor
și se împerechează cu florile
poeții măsoară eternul în clipe
urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămașă de in
și învață desculți spinii
poeții nu știu să moară
dar nu știu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeții nu știu să moară
deși o fac prin fiecare cuvânt
sau prin fiecare tușă de infinit
trasă timid pe acestă imensă pânză cu stele
botezată cu emfază univers
apoi supun piatra
învață pădurea cu zborul
pictează pe cerul lor inimi pulsând vise
sau doar le amestecă cu nisipul
în castele fermecate
iar într-un târziu
pătrund cu labilitate în adn-ul fluturilor
și se împerechează cu florile
poeții nu știu să moară
dar nu știu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând
deși uneori măsoară eternul în clipe
ori urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămașă de in
și învață desculți spinii
de altfel poeții nu mor niciodată cu totul
și nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero
oricât de mare l-aș desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt și eu
din când în când sau aiurea
între două grătare și un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeași limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii și găuri negre
printre supernove și mai știu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie
oricum infinitul nu are nevoie nici de șansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar și să se întoarcă în sine
cum o facem și noi din când în când
prin moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina este granița dintre două întinderi de întuneric
un fel de axon universal
cărarea pe care circulă sufletele
între două stări de agregare
punte între căutare și adevăr
coridorul strâmt dintre trup și reîncarnare
răspunsul tuturor întrebărilor
sau simpla acceptare a necunoașterii
prin imposibila zbatere de cocon
în căutarea curcubeului
ori o simplă clipă de înălțare ideatică
între două eternități
deși lumina nu este de două feluri
iar întunericul niciodată unic
se împletesc firesc
întotdeauna împreună în noapte
aproape niciodată la un loc ziua
între ele umbra
locul celor nehotărâți
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sărut cerul
și când ninge și când plouă
și pe senin și pe furtună
mă închin dimineața soarelui
ies apoi cu inima în pragul lunii pline
mă rog stelelor ca și cum mi-ar auzi zbuciumul
nu caut capete de lume ci îmi văd de mersul înainte
din prăpastie în prăpastie în căutarea odihnei
îmi trimit gândul dintr-o lume într-alta
culeg cu buzele iertarea din roua florilor
tot cu buzele săvârșesc păcate nenumărate
oricum e inutil să numeri la infinit
pe altarul fierbinte al trupului aprind candela
și-mi trec toate supernovele prin simțuri
cât să mă bucur de univers cu ochii închiși
între două nașteri și o moarte
nu sărut icoane zugrăvite de sfinți impotenți
nici pe cele aurite nici pe cele din argint
nu-mi fac cruci idioate și nici nu aduc jertfe miei
doar mă aplec în mine și apoi mă ofer tuturor
consumați-mă cât mai sunt
nu vă sfiiți să gustați din iubire
cu tot păcatul
cu toată pofta
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asfaltul îmi tot ceartă tălpile
ba că-s verzi
ba că pășesc ca pe o mare neagră
ba că șoptesc aiurea de prin valsul florilor
ba una ba alta
parcă din ciudă că tălpile mele
încă mai poartă pe ele pământul întors peste grâu
iar răspunsul pașilor mei neînvățați cu tropotul tramvaielor
e precum liniștea aceea deplină dintre două eternități
cât o pâine
deși știu că e doar supărat că iarba trece greu prin el
poate râvnește la un trifoi înflorit
pe când copiii nu mai știu să deseneze decât pop corn
........................
noaptea trecută i-am dăruit din lacrimile mele
mi-am pus apoi tălpile la uscat și visele
nu vă mai mirați așa
visele încă au rămas să împace asfaltul cu cerul
i-am promis că voi merge în palme și în genunchi
cât să nu-l mai doară câmpia din tălpile mele
nici dealurile nici munții nici deșertul
.........................
odată cu răsăritul
așa ca să nu mai am comentarii
am devenit imponderabil
și zbor peste tine asfaltule
uite
nu mai fi supărat
de aici de sus te vezi ca un câmp înflorit primăvara
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața e uneori ca un dans pe acoperișul lumii
fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deși din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu știu ce mă împinge spre locul din care
mulți cred că lumea ar părea mică
nu știu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăț
defectele de creștere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin ori un vultur pleșuv
își clădesc cuib cicatrizându-le
pe când eu visez că dansez cu norii
călăresc cometele
apoi mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
poate doar cu puterea gândului
sau dintr-un obicei străvechi
de a căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În loc să scutur cerul de stele
pun de o afacere cu licurici
apoi îmi trag țărâna sub tâmplă
să privesc iarba cum se pregătește de coasă
îmbrac veșmântul de rouă
și răsucesc din caierul minții
borangicul acesta ciudat
din lacrimi de înger și fluturi nenăscuți
îmi deschid inima ca pe o pleoapă
întind timpanele între două lumi
și ascult cu trupul deșirat cântecul cerului
ori doar cântarea păsării de foc
din cenușa amară a trupului meu
apoi
ca și când nu m-a durut niciodată
m-aș mai naște de o mie de ori
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un balon de săpun roz
trag linii punctate între două vise
cobor înălțimi și adun perimetre
înmulțesc cumva haosul ca pe o bănuială
îl ridic apoi la puterea publică
fără să mai caut inutilul cu nautilius
nu știu câte leghe voi străbate
nici dacă voi mai nimeri luna
dar voi continua să sper în atlantida
ca și cum acolo s-ar fi născut Dumnezeu
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina este granița dintre două întinderi de întuneric
un fel de axon universal
cărarea pe care circulă sufletele între două stări de agregare
un fel de punte între căutare și adevăr
coridorul strâmt dintre trup și reîncarnare
uneori răspunsul tuturor întrebărilor
alteori simpla acceptare a necunoașterii
sau poate clipa de înălțare ideatică între două eternități
lumina nu este de două feluri
poate nici întunericul unic
dar se împletesc așa de firesc
întotdeauna împreună în noapte
niciodată la un loc ziua
între ele e loc și pentru umbră
locul celor nehotărâți
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răsucesc universul pe un bob de rouă
descarc cerul într-un respirat de gâză
umplu golul dintre două atingeri
cu dor
cu lacrimi
cu niciun pătrat de lună
inima mea nu știe să bată în șoaptă
nu poate despărți infinitul de sentimentul acesta sufocant
căruia îi spun dumnezeu din când în când
dar nu-i zidesc biserici
altarul se găsește în fiecare floare
trebuie doar să învăț rugăciunea
ca pe un firesc sentiment între două nașteri
desfac clipele în entități de etern
așez timpul în plan
doar așa îl pot măsura
când cu tic
când cu tac
iar când zborul nu mai e de-ajuns
împachetez aripile și reînvăț mersul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După fiecare victorie mai înalț o poartă
prin care îmi trec oasele spre veșnica amintire
oricum nu există destule înfrângeri
pentru câte ode ale bucuriei pot fi cântate vreodată
nici destule bulevarde ale biruinței
pe care să mărșăluiască descompunătorii de eroi
doar o albă cărare între două nopți și o scară
pe care să ne coboare din neant când visele când roua când cine mai știe ce blestem
uneori îngeri alteori demoni fiecare cu durere
..................................................
doar lacrima ascunsă din spatele fiecărui strigăt de asalt nu mai are vreme să curgă
ori doar se amestecă cu teama de a nu muri ridicol fără o semeață movilă de pământ drept templu
....................................................
sunt un gladiator vremelnic într-un circ nemuritor
poate de aceea simplitatea cercului nu se lasă spusă
oricâte cuvinte aș șlefui
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până când îți vei putea articula durerea
nu-mi rămâne decât să visez la petreceri fistichii
în castele de piatră șlefuită așezate parcă în ciudă
la confluența dintre iluzie și deja-vu
muzica s-a retras în coloanele înalte și reci
iar orga pare un mormânt ciudat al unui zeu rătăcit
între caraiman și poiana soarelui
sau poate e doar un faraon în căutarea sfinxului
înainte ca acesta să-și găsească odihna din bucegi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
îngerii nu au noțiunea timpului
așa că după ce-mi voi săruta marea
iar urmele mi se vor agăța argintiu
pe cărarea care duce în lună
vreau să dezleg poetul de fiecare trăire
să-i desenez menuetul pas cu pas
prin mozaicul asurzitor de sub tălpile inimii
dar îmi ninge mov prin ochii
așa că o să vă povestesc doar
cum cresc fulgii dinspre stele
................................
un păianjen de cristal țese lacrimi
nu din lut nici din cer
nici măcar din durerea aceasta
parcă din ce în ce mai limpede
diamante pentru o fereastră rotundă
mai întotdeauna cu vedere spre un imposibil rai
................................
nu din vise se cern galaxiile
caut în zadar constelațiile prin oamenii de nea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt liber să visez că sunt liber
precum o gâză prinsă-n lumină
(nu voi ști niciodată dacă era dispusă să ardă)
...............................
poate nici Isus nu era pregătit de crucificare
...............................
doar din când în când rătăciții mai împart speranța
ereticii doar vin și pleacă ca la un job regulat
nu ca o scuză pentru cine știe ce războaie
doar așa ca să nu moară de plictiseală
între două veșnicii
iar eu îmi strig dorul de primăvară prin tine
ca să uit de toate zăpezile acestea cenușii
ca și cum doar împreună putem elibera fulgii
din strânsoarea gravitației
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pot dansa cu norii fără să fiu Fred Astaire
mi se întâmplă atunci când nu știu unde e cerul
aripile îmi cresc dinspre lanul de grâu
înspre brazda nepregătită de mângâierea omătului
așa cum fiecare pasăre vrea să fie phoenix
tot astfel mă visez și eu purtător de foc cu trup de cenușă
când nemuritor când neînceput leagăn de univers
poate doar eterna căutare a nimicului între două găuri negre
mi se întâmplă uneori să nu știu unde este cerul
pentru că îl caut prea departe
când ar putea fi în ochii tăi
adică acolo unde mă pierd de parcă n-aș fi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înghit și acum oase de cireșe
altfel cireșele îmi par un aliment oarecare
iar teama că îmi vor crește cireșii prin burtă
aproape că am învins-o după ce bunicul râzând oltenește
nu știa cum să mă mai convingă că a glumit doar
asta pe când mă și vedeam răstignit
între pământ și cer
de cireși viguroși și iuți
precum vrejul de fasole
din poveste
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!