Plouă
plouă peste vechea vatră,
plouă cu gânduri și cu amintiri,
iluziile trec prin mine
ca norii suri pe dealuri spânzurați.
ochii nu-și mai cunosc lacrimile,
gura nu-și mai cunoaște graiul,
inima nu-și mai cunoaște bătăile,
picioarele nu-și mai cunosc mersul
și nici potecile,
unde sunt rătăcit, prin ce toamne,
prin ce suveniri și romanțe,
prin ce povestiri spuse
de un glas în afară mea
care se numește eu sau tu sau el,
neatins de legile tristeții
cu mâinile deschise ca un curcubeu
peste cerul vieții,
îmbrățișând soarele,
surprinzând speranța
în ipostazele unei femei
întinsă pe nisipul plajelor pustii.
pe umerii noștri s-au surpat istoria,
deziluzia, timpul,
s-a spart clepsidra
și ne-a lăsat să ne orientam ca moluștele...
prea mult ne-am bazat
pe ambiguitatea lucrurilor
și n-am pipăit niciodată realitatea.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (22 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.