Oglinzile oglinzi reflectă

Această zi de tevatură plină
Când n-am cu cine un cuvânt să schimb
Prin camerele vieţii mă tot plimb
Balanţa lumii, spre absurd se-nclină

Simt printre degete curgând făină
Ciudată moară-a unui anotimp
Şi măcinând frânturi dintr-un olimp
Pe o hârtie de tipar, velină

Oglinzile, oglinzi reflectă, ziduri
De ce-ai voit în ele să te-nsinguri
Când luptele se dau numai în ringuri
Şi feţele învingătorilor au riduri?!
Asumă-ţi bătăliile rămase
Cu ultimul ecou ascuns în oase!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Variantă la amigdală

Când amigdala mi se umflă
(Şi am de tras cu dumneaei)
De-amar şi jalea vieţii mele
Că nu am nici măcar doi lei,

Când fac şi rinofaringită
Şi n-am de oase unguent,
Primesc şi eu câte-o pomană
Şi protestez la parlament.

Când fac o criză de hernie
Şi n-am un ban în buzunar
Şi n-am nici la W. C. hârtie,
Vă-ntreb: Ce dracu pot să am?!

Îmi arde mie de schimbare
Când viaţa e oricum la fel?!
Când n-am servici?! Mai am vreo şansă
Când n-am un ban în portofel?!

Cu toate astea,-n vremi de criză
Îmi duc durerea mai departe...
Alţii se plâng de carne moale,
Eu nici măcar de oase sparte.

Cu demnitate-mi duc pedeapsa
De-a fi săracă şi cinstită
Şi-oricare-ar fi aprecierea,
Vă spun un lucru: "Nu iau mită!"

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinzile

Mă' calule n-am nici un frâu
Să-l ţină strâns o blondă frau
Să culce holdele de grâu
Când drumul prin livezi îţi dau;

Sunt doar un semn de întrebare
Precum un vis nedumerit:
Cravaşa lumii rău mă doare
Ori de câte ori m-a nimerit

Un sânge am şi-acela fierbe
Când plouă luna cu argint
Şi-n urma ei, culeg proverbe,
În eprubete de absinth

Daţi-mi un ajutor de mână
Sau poate numai vânt în gol
Pe mine fluturii mă mână,
Mereu în calea lui Eol

Acelaşi eu şi, totuşi altul
În mine regi se sinucid
Himerele când dau asaltul
Şi plouă noaptea cu acid

Lăsaţi oglinzile în pace
Cărţile, pe rafturile lor
Veşnicia îmi desface
Vertebre, câte una pentru zbor

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feţele

printre feţele prietene
apare uneori câte una
frumos încruntată
aşa cum e luna
când e plină de sine

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rupt o foaie de hârtie...

dintr-un caiet
dintr-un oarecare caiet
am rupt o foaie de hârtie
după ce am lăsat-o plină de semne
am strâns-o în palme cu ură
şi mi-am îndreptat privirea spre coş
şi parcă...
şi parcă ceva
ca un foşnet de frunze
ca strigătul unui copac trecut
prin nu ştiu câte fierăstraie şi prese
şi parcă ceva îmi spunea
să nu mă grăbesc
şi-atunci... am desfăcut încet-încet
acel cocoloş de hârtie
şi... înăuntru
iubita mea stătea
cu capu-ntre genunchi
şi plângea

poezie de Ionuţ Caragea din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu simţim trecerea timpului prin riduri, ci atunci când, zgârciţi fiind, acesta ne scapă printre degete.

aforism de Betty Marcovici (7 iulie 2013)
Adăugat de Sabina Sencovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am spre cine

Tu vei veni sau vei pleca
Eu n-am la cine să mă duc,
Vei coborî sau vei urca
Eu n-am spre cine să mai urc.

El se va trece sau va sta
Eu n-am spre cine să mă trec,
Va blestema sau va ierta
Eu n-am pe cine să petrec.

Tu, el, această lume poate
Schimba-se-va pe rând în toate,
Puţin, puţin mai mult sau toată
Eu – nicăieri şi niciodată.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce înseamnă un cuvânt

neştiinţa o iscoadă
viitorul nu ia mită
cere viaţa mulţumită
pentru marea ei rocadă

turbion de gânduri rele
ţesătură de arnici
când nu ştii ce vrei şi nici
unde te vor duce ele

lumi care-mi treceau prin faţă
sau prin care eu treceam
lunile ce curg pe geam
nopţi de gene îmi agaţă

un mister ascuns în ou
ca un semn de întrebare
pentru clipa trecătoare
când ajunge la potou

sunt acelaşi? nu mai sunt
cine poa' să-mi dea răspuns
când nu ştiu îndeajuns
ce înseamnă un cuvânt...

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oglinzile din ape

Visez noaptea că te strig,
Că îmi eşti din nou aproape
În oglinzile din ape,
Adia un dulce frig

Dar sunt singur. Casa goală
Numai eu trec ca o umbră
Dulce genele-ţi adumbră
Chipul dalb pe câte o coală

Cine ne-a oprit din drum?
Unde ne e caravana?
Mirii nunţilor din Cana
Risipiţi ca un parfum

Te mai simt. Şi te mai văd
Parcă fiecare pas
Te ascunde într-un impas:
Tragedie sau prăpăd?

Parcă e doar un complot
Lângă mine eşti aieve
Rădăcinile cu seve
Nu mi te-au răpit de tot

Şi îmi spun că nu se poate
Simţurile să mă înşele
Când pe propria mea piele
Simt iluziile toate

Spune-mi c-a fost doar o glumă
Cum pierzi într-o gară trenul
Murmurând apoi refrenul
Toamnelor când cade brumă.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când ochii tăi plini de lumină,
Mă vor îmbrăţişa cu pleoapele închise,
Strângându-mă la piept sub lună plină,
Vei vedea cum te-am iubit în vise.

Când tâmpla-ţi fină vei rezema uşor,
În palma unui suflet cu obrazul plâns,
Dăltuit de riduri şi istovit de dor,
Vei auzi de-aproape un oftat ascuns.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne şterge apa din oglinzi

Stimată doamnă, amândoi
Privim oglinzile din noi
În care ape flutur' vag
Când amintiri adie trist
Ca un refren uitat de Liszt
Dintr-un regat de inocenţă
Ajuns la ultima scdenţă
Şi-n care nu mai suntem noi
Copiii blonzi, căci amândoi
Am tot plătit la vămi întruna
Şi-apoi ne-a despărţit furtuna
Cu dune de nisip şi sare
Şi-şi duce crucea fiecare
Lăsând în urmă urme, urme
În care noaptea vin să scurme
Străini ce seamănă cu noi;

De-aceea doamnă, amândoi
Cu ochii plânşi şi suferinzi
Ne şterge apa din oglinzi
Cum valul mării lent nisipul
Când bate vântul şi disipu-l

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

False suveniruri - I

Un gol fertil se surpă-n mine
Iluzii ard fără de păcat
Martire gânduri mint păcat:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Suveniruiri rămân încă-n sipet
Metaforele-n lire înalte tac
Îngerii din ceruri plâng şi înţeleg
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Adâncuri de ceruri vii divine
Întorc aripile în zborul scindat
Mă-ntreb cine sunt eu fără tine:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Mă uit la inelele de rouă-n care
Un anotimp captiv mai este căutat
Când arde aurul petale de-ntrebare:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Şi, vezi o picătură de sânge curge
Rubinul vieţii pare în noi iar înstelat
Cu timpul regăsirii ce-n amurg e:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soluţie

Când vreau o vorbă să mai schimb
Şi nu găsesc, de fel, cu cine,
Mă duc prin piaţă să mă plimb
Şi-ncep să conversez... cu mine.

epigramă de Iulian Bostan din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu mă laşi, nici nu mă dai

ce-ai pus în şoapta florilor de mai
de încă-mi înfloresc salcîmii?
nici nu mă laşi nici nu mă dai
uitării scrise-n spuza vremii

ce-ai pus în dor de mă-nfior
când pielea mea te strigă-n noapte
de ce-n retină mi-eşti covor
de palme buze şi de şoapte?

ce-ai pus pe tâmplă când o mângâiai
de-mi unelteşte gând cu gând
şi cum să-i spun inimii - Stai!
când fluvii roşii simt curgând

ce-ai pus pe sâni de-mi tot tresaltă
când îţi respiră amintirea
resimt şi-acum gura-ţi o daltă
cioplind sărutul şi iubirea

ce-ai pus în plânsul ploii care
ne-a botezat sub cald veşmânt
când ploaia cade la-ntâmplare
de mii de ani pe-acest pământ

ce-ai pus în şoapta florilor de mai
de nu mă laşi... nici nu mă dai?

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

... mă nasc nud, orb aproape şi doar plâng, plâng, plâng,
parcă ştiu dinainte, fără nimic să ştiu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
şi n-am minte deloc, nu ştiu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos şi doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăţ, că mă mângâie palme şi noapte şi zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înţeleg mai nimic, mi se spune c-aşa tot va fi, tot va fi
şi se pare că vreau, mă răsfăţ căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinţi şi mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toţii la fel, tot la fel
ca şi mine un nud, orb aproape, ce plâng după acelaşi model, ce model
imperfect şi cum minte n-am, cum, cum de naşte din bun orişice, orişice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp înstrăinat

Mă simt de primăvară-nstrăinat
Şi sufăr că n-am voie s-o iubesc,
Sunt liber dar mă simt întemniţat
Când ochi de monştri sadici ne privesc.

Ce trist a mai trecut un anotimp...
Doar ţie, Doamne, mila o cerşim,
Să nu dispară din al vieţii timp
O primăvar-aşa cum ne-o dorim.

În vara senină ce-o să vină,
De temniţe, de boli să n-auzim,
Gândul bun să iasă la lumină,
În pace şi iubire să trăim.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era să fie (Scurt tratat asupra fricii)

O spaimă albă trece prin cuvânt
Ţărâna face scurte temeneli
Un fulger izvorât din mii de stele
Prin degete se scurge în pământ

Se spânzură copacii de un cer
Cu marea străvezie de bulboane
Şi pielea încreţită de frisoane
Îţi lasă pururi aerul stingher

Era să fie. Dacă ar fi fost
N-ai mai fi fost aici, acum
Ci dincolo cu totul. Ca şi cum,
Rosturile n-ar mai avea rost

Era să fie. Sute de ocazii
Au făcut balanţa să se-ncline
Spre semnul care l-ai trecut cu bine
Dar vezi că mai urmează alte razii!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi n-am să vă dau bună-ziua

nu n-am să dau bună ziua
de ce atâta dragoste
în neştire?

aş putea trăi
ascuns printre orizonturi
să înghit lumina din zi
din când în când
să ies la margine
ca o revelaţie
să văd
cine îmi dă bună ziua...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de schimb

leagănă-te, frunză de arţar
în amurgul toamnei când mă plimb.
timpului, un nemilos şperţar
te ofer ca pe un ultim schimb

pentr-o legătură de zeţar,
pentr-un cântec, pentru-al vieţii nimb.
leagănă-te, frunză de arţar,
în amurgul toamnei, când mă plimb.

lutul strânge cuibul de scorţar.
inima în piept e un corimb.
leagănă-te, frunză de arţar
şi înşiră orele pe limb!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

femeia-copil e primul tău anotimp
lumina din Ochiul tău
e crudă de verde
în lumea ta
visele-mi cad secerate
la rădacina speranţei

femeia-elixir e al doilea anotimp
atunci când îţi sorb esenţa luminii
lumea mea devine spirală
spre infinit

femeia-bătrână
e al treilea anotimp al tău
acolo unde te ascult
iubito vânt
prin toate dorurile adormite
pustnic într-o oază cuantică

femeia-vis
e ultimul tău anotimp
prin el mă porţi dincolo de galaxie
în veşnicia neînţelegerii

nu mai am nimic de împlinit
poate doar să te-aştept
femeie-infinită
la poarta iubirii

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tren

Fugea vagonul
Înainte.
Câmpul muncii,
Câmpul lumii
Se smunceau
Parcă-napoi.
Ziua caldă
Şi solară
Arăta frumoase flori.
Noaptea,
Câte-o stea brigandă
Căuta
Şi dispărea.
Când vagonul
Printre ziduri
Poposind,
Câmpul muncii
Şi al lumii,
După ziduri, -
Ca şi când
Nemaifiind.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!