O şoaptă

cioplit dintr-un copac mort în alt veac
scaunul agonicei lumi
a înţepenit într-o cută a gândului
sprijinit pe trei picioare înfăşurate în sfori de
cânepă veche până la putrezire
- această realitate nu mai înghite atâta tristeţe strânsă
în nişte vreascuri bolnave pentru iarna ce se apropie -
pe cer se întâmplă lucruri ciudate
umbrei prăfuite din dreptul ferestrei
i-ar fi de ajuns
o şoaptă subţire pe unda cugetului
de la Cel Ce îşi deschide toate cămările inimii
spre fiecare

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu fiecare an, în spate se închide o uşă...
Între două surâsuri,
deschide-ţi larg toate cămările inimii,
apasă pe clanţă,
şi, măreaţă,
prietene drag,
ţi se va deschide o altă uşă...
Orologiul de la primărie va anunţa orele, minutele, secundele,
poate secolele,
noi să închinăm, la oră fixă, cupa ce vom avea-o în faţă,
pentru un an nou, cu bucurie şi speranţă,
în iubirea de sine şi de aproapele.

An Nou cu bine şi frumos!

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul meu din toamnă

de ceva vreme nucul din dreptul ferestrei
e prietenul meu bun
îi vorbesc şi el mă ascultă
frunzele sale galbene se mişcă se rotesc în voie
ocolesc percepţiile mele sub adieri ce-mi par înteţite
în această seară nu predică nu se văicăresc nu varsă lacrimi
nu cântă nu dansează doar foşnesc în desprinderi
decriptând răspunsurile despre toate drumurile lor
unite într-unul ce duce spre nicăieri
în timp ce
între arome de gutui struguri şi busuioc uscat
umbrele unor mâini subţiri emană ca nişte moaşte

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea unui vis

totul se petrece fără cuvinte
să nu mă mai gândesc la ele le-am uitat pe toate
să-i simt respiraţia am îmbrăţişat un castan
promiţătoare crengile i s-au deschis braţe
ale unei toamne strânse din toate pădurile
în lumina căzută din sud

somnolentă o castană se răsfaţă
inconştient strânsă în palma aceasta
ciudat de caldă lipită de tâmplă la marginea unui vis

ţi-am atins în treacăt cele zece degete
exersam nerăbdarea copacului ce-şi tremură
fără zgomot coroana cameleon
ce noroc pe mine cu acest castan din marginea grădinii
mai ales cu această castană lustruită până la strălucire
pe care o voi îngropa în faţa ferestrei
pentru umbra senzaţiei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereastră spre sud

în fiecare zi mă înveţi să vorbesc şi să tac
oh şi cât de multe se petrec în tăcere
ce reverii curioase
în timp ce privesc
mâinile răsucind clepsidra
două fluide pornite din mare
şi visul meu de exploratoare în nordul antartic
se întrepătrunde cu nisipul subţire ce curge
spre adânc prin fereastra deschisă spre sud

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaliu mov

o rază
jucăuşă
ţine loc de bibliotecă
în timp ce ziua de azi

ca o piatră de ametist lunecă
sub
talpa de lut mai păstrând
urme de cenuşă

sumă de gânduri bune tăcerea
deschide umbrei
în labirint
o uşă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi

încă în fiecare dintre noi suntem
doi câtă vreme limbajele ne urmează
dar într-o zi despărţirea va fi definitivă
noaptea se va prăbuşi într-o mare prăpastie
pentru a lăsa într-un colţ neştiut
un al cincilea soare să răsară
adâncimea din afară
se va micşora cu premeditare
în timp ce ochii se vor muta înăuntru
ca o moarte vie în uşorul celeilalte lumi

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valul

cu toate cele zece degete de la picioare
mângâi forme albe negre în pure culori sau numai tentative
sub ape străvezii
pietre aplatizate sau rotunjite tremură fug de sub picioare
apoi se înalţă
surprinse se ating numai sau se depărtează
cad una peste alta se amestecă se aşază cercuri
în locuri altele de până acum peste nisipul mişcător ce fierbe
pentru a se pierde în
valul
pregătit din larg pentru atingerea ţărmului

într-un ultim sărut tulbure
lasă pe malul ce mai înaintează câţiva centimetri
un nelămurit amestec de nisip şi piatră
câtă vreme apele
se retrag limpezite
prinse de glezne în cercuri lucitoare

nimeni nu înţelege mişcarea pietrelor
preţ de o privire fiecare crede într-un val
ce i-ar aparţine inundând oglinda în care tălpile alunecă spre afund
iar chipul
e dus departe de ţărm corabie
suflată de vântul ce aspiră doar a fi vânt

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume în care există atâta tristeţe şi lucruri de care să te temi, oamenilor li se mai întâmplă şi lucruri bune. Romantismul e noţiune pe care încă o mai putem găsi chiar dacă nu îl căutăm conştient.

citat din Kathleen Quinlan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Explorator

în latura umbrei
cuptoare de cărămidă
au fost arse bine
lemne îndeajuns
au fost
chiar dacă stejarii căzuseră
sub furtuni
se metamorfozaseră
în ghindă nu în piramidă
hrănindu-se mereu din această negaţie
până când au fost adunate cu rigoare
pietre rotunjite de ape
pentru locuinţa
provizorie
din mijlocul grădinii pe rod
în timp ce se năştea câte un explorator
ce îşi era propriul epigon

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi în toată această fericire despre care vorbeşti

în faţa tuturor cunoscuţilor şi necunoscuţilor
există o mare tristeţe
un neajuns de care nu te dezlipeşti seara
când vrei să adormi
şi strângi pleoapele cu atâta forţă
crezând că pe ziduri
poemele vor curge ca nişte dâre subţiri spre zorii salvatori
nu-i aşa că îţi lipsesc
la fel cum îmi lipseşti tu
când văd fiecare vers mutilat de aşteptare
ştiu
voiai să guşti echilibrul
şi nimic nu te va opri să atingi carnea acestui tot
îngrămădit în banalul ucigător
dar de aici
de la străveziul acestei clipe
şi până la foamea disperată
de a nu putea să îmbraci cu o mărime mai mult
pentru că sufletul tău vrea să rămână
într-o zonă confortabilă
nu e decât un pas
încearcă să ghiceşti cum scriu când te văd
ca pe un punct minuscul
într-un plan virtual
şi ştiu că îţi croieşti viaţa
cu altcineva
încearcă să asculţi tastele cum se mişcă haotic
într-o linişte aproape mortală
ce folos
nu-i aşa
timpul şterge urmele oricărei iubiri
e ca şi cum nu a fost
spune-i inimii tale
spune-i inimii mele
dacă ai curaj

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este ca urcuşul pe scări. După ce te-ai chinuit să urci fiecare treaptă şi ai ajuns în sfârşit sus, ai toate şansele să găseşti o uşă încuiată. Însă fiecare treaptă reprezintă o oportunitate şi o provocare unică. Fiecare te apropie mai mult de atingerea obiectivelor! Iar atunci când ajungi sus, uşile se vor deschide pentru că cheia este la tine!

Pat Quesenbury în Ce are de făcut o fată?
Adăugat de Vasloban Monica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmur firesc

pornite din adrese
cuvintele se ciocnesc de trecători
până la strigăt spre limpezimea de sine
fiecare silabă se apără de fulgere
cu litere izbăvitoare într-un murmur firesc
libere şi desăvârşite fără să se piardă

parcă nu aş fi vorbit de ieri
ieşită din toate certitudinile încurajez picăturile de ploaie
limpezite în cea mai simplă
rugăciune de spălare şi alintare a faţei unei lumi
jefuite de strigăte pierdute
în zgomote
măsluite în forme divizibile

pornite din statui
silabele se aliniază la start
cuminţi
îmbrăcate în costum de scafandru lunecă spre
adâncul
începător în cuvinte

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În depărtata antichitate, spun unii erudiţi, nu se ştia să fie decât trei muze: Mneme (Memoria), Melete (Gândirea) şi Aoide (Cântarea). Cum s-au ridicat ele la pătrat de au ajuns nouă? Se zice că odinioară într-un oraş din Pelopones trebuiau, pentru un templu al lui Phoibos, statuele celor trei muze. Ctitorii templului au comandat la trei sculptori cu renume să lucreze cele trei statue până la un termen anume, rezervându-şi dreptul să aleagă pe cele mai reuşite. Ce s-a întâmplat însă? Cei trei artişti celebri au venit la termen cu câte trei muze, dar fiecare dintre ei le reprezentase în deosebite feluri, cu deosebite atribute. Fiindcă toate erau minunat executate, au fost primite toate şi aşezate în templu... De trei ori trei, nouă.

începutul de la A zecea muză de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă cu granule de frig pe aripa timpului înrourat de priviri

Pe fiecare
palmă a timpului
plouă
cu granule de frig
căci iarna aceasta
şi-a intrat în drepturi

e alb pământul
în culoarea aceasta a iernii
cu o mantie subţire
acoperit
şi zâmbetul soarelui aproape
lipsit de putere

ne-a înflorit
iarna sub picioare
cu flori de gheaţă
şi flori de omăt
într-o peliculă subţire de frig
pe fiecare înfăşurându-ne
cu gust de umbră
şi un subânţeles gust de secunde descojite
fiecare strigându-şi numele pe
aripa timpului
înrourat de priviri

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 ianuarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migraţiei spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
şi tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

şi tu eşti o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subţire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spaţiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în apartamentul meu

care înghite bani în fiecare zi
joc şah cu puricii strânşi
într-un borcan cu untură
de balenă de uns spinări de pui
dezgoliţi dimineaţa de vântul
de la est spre vest
mă uit în oglindă şi văd colţul
drept plin cu păianjeni-meduză
mut pionul împingând încet
două pătrăţele cum scrie
la gambitul damei şi mă trezesc
cu puricii plini cu untură patinând
pe tablă i-a părăsit norocul

în apartamentul meu se întâmplă
lucruri ciudate la gura sobei frumos
arcuite în seri târzii şi goale
de sentimente arse-n vatră
din visul meu sar scântei-scântei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altfel de lume

flăcările se sting
mi-am scris gândul şi mi-e târziu
din ce în ce mai clar o altfel de lume
se naşte subţire ca o coajă de ou
legată cu sfori
negre
peste pântece
să nu se spargă spânzurată de cerul
sângeriu deasupra săgeţilor
regrupate
înfipte în pământ cu vârful în sus
îmi pare noapte şi nicio pace
între ascuţişuri
treze
sub oul imens
clapele pianului cântă
singure
o muzică a sferelor spiritelor frânte
mai glorioasă pentru cei ce nu aud
cei ce o aud se visează copii

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estetica luminii

Lumina
ca formă de viaţă şi armonie,
umplându-ne simţurile cu veşnicie –
numai un artist vizual,
numai el poate să ştie
ce înseamnă această colosală tărie.

Lăsând în urmă departe
îndoiala ce ne urăşte de moarte,
atunci când vom deschide o carte,
în fiecare gând –
noi fi-vom deja
unul şi-acelaşi cu orizontul sensibil,
cu abundenţa de lucruri,
pătimiri şi valori,
de poeţi numite frumos inteligibil.

În logica inimii
trăim şi gândim: din străvechimi
numai prin ea cunoscându-l
în adâncuri abisale pe zeu –
pe zăpada gândului meu
înflorind heruvimi.

Estetica luminii,
formă ideală de viaţă şi armonie.

Cu sufletul aprins de sfânta lumină,
pe zăpada sângelui, vie –
am scris netulburat această carte,
prinos de strălucire şi bucurie,
într-o ghirlandă senină
de trăiri omeneşti,
în logica inimii
recuperând întrebările lumii de-o veşnicie –
lăsând aşteptărilor mele lumeşti
îndoiala ce ne fereşte de moarte.

Atunci
când vei deschide ultima carte,
lăsând în urmă trecutul
ce ne desparte, iubito –
în fiecare poem vom fi
unul şi-acelaşi gând;
iar cerul albastru,
zbor sângerând.

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la capătul unei fraze

ochi veniţi din marte
parcă ar vrea să spună
deschide această poartă şi priveşte
păsări verzi nisipuri albastre un cer plin de flăcări albe
şi dogoritoare toarte de ulcior
mâini
mirositoare a boabe de smirnă arse
pe o pirogă ce lunecă pe mare
până la capătul unei fraze
în care cuvintele caută
dincolo de orizontul ştiut doar de ele

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânului i-a fost îndeajuns să privească în jurul său pentru a fi recunăscător că există. Iar eu aş îndrăzni să pariez pe adevărul că, pentru fiecare, dacă ar exista numai fatalitatea binelui, singur, nu e suficient. Suntem dependenţi fiecare de celălalt şi, în tăcere, toţi, de drumul ce ne separă spre început.

Marilena Tiugan în Dincolo de plopi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!