Valul

cu toate cele zece degete de la picioare
mângâi forme albe negre în pure culori sau numai tentative
sub ape străvezii
pietre aplatizate sau rotunjite tremură fug de sub picioare
apoi se înalţă
surprinse se ating numai sau se depărtează
cad una peste alta se amestecă se aşază cercuri
în locuri altele de până acum peste nisipul mişcător ce fierbe
pentru a se pierde în
valul
pregătit din larg pentru atingerea ţărmului

într-un ultim sărut tulbure
lasă pe malul ce mai înaintează câţiva centimetri
un nelămurit amestec de nisip şi piatră
câtă vreme apele
se retrag limpezite
prinse de glezne în cercuri lucitoare

nimeni nu înţelege mişcarea pietrelor
preţ de o privire fiecare crede într-un val
ce i-ar aparţine inundând oglinda în care tălpile alunecă spre afund
iar chipul
e dus departe de ţărm corabie
suflată de vântul ce aspiră doar a fi vânt

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ţărm

cu toate cele zece degete de la picioare
mângâi
forme
albe
negre
în pure culori sau numai tentative
sub ape străvezii
pietre aplatizate sau rotunjite
ce tremură apoi se înalţă
surprinse se ating numai sau se depărtează
cad una peste alta
se amestecă
se aşază cercuri în locuri altele de până acum
peste nisipul mişcător ce fierbe cu bule albe
pentru a se pierde în valul
pregătit din larg pentru atingerea ţărmului
într-un ultim sărut tulbure / nelămurit amestec de nisip şi piatră/
lăsat pe malul ce mai înaintează câţiva centimetri
câtă vreme apele se retrag limpezite
prinse de glezne în cercuri lucitoare
preţ de o privire inundând oglinda
în care tălpile alunecă spre afund şi chipul
e dus departe de ţărm
corabie
suflată de vântul
ce aspiră doar a fi vânt

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori în calendar

de la Andrei la Ioan,
de la Ioan la Dumitru
de la Dumitru la Gheorghe,
de la Gheorghe la Mihai,
de la Mihai la Nicolae,
de la Nicolae la Vasile,
tot pământul se îmbracă în culori
vii, vesele, mohorâte sau triste,
iar culorile se amestecă într-un cer
peste o primăvară
peste o vară,
peste o toamnă,
peste o iarnă,
peste un pământ răscolit de nevoi, de griji
doar uneori de bucurii,
la sărbători toate culorile se adună să spună povestea
unor oameni simpli,
ce au trăit şi murit într-un pământ numai al lor.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când întâlnesc păsările

de câte ori le întâlnesc aflu că sunt alta
ochii devin încet încet rotunzi
limba alunecă spre triluri ce mă urmează
mai aplecată ieri coloana
îşi îndreaptă vertebrele şi le orânduieşte
într-un trunchi drept de copac
cu ramuri-braţe pe care
se aşază una lângă alta nenumărate frunze-păsări
şi o tandreţe mai mare decât mângâierea unui fulg pe obraz

când copacul se va arăta în întregul său
poate nu mă vor da uitării şi mă vor ierta că am îndrăznit
să mă visez mai mult decât sunt
vor vorbi despre cineva în limba lor păsărească ca despre
o ramură înverzită sau despre
un copac
ce nu poate fi frânt de o furtună mai mică decât cea din inimă

de aici încolo despre ce s-ar mai putea vorbi
doar despre un zbor ce încă nu miroase a ceară
nu mă întristez
sunt posesoarea aripilor crescute lângă subraţele scorburilor
încât merită să le ascult foşnetul cât văd soarele ce apare de la răsărit luminându-le suişul
până vor dispărea din vedere în spatele vreunui nor
acolo şi-au avut pregătit de la naştere cuibul
pentru întoarcere în vara
ce-mi pare prea grăbită acum peste umbrele lor
şi totuşi
îmi mai îndrept o dată spatele
şi aripile închipuite pentru o campanie de zbor
să văd ce se întâmplă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmur firesc

pornite din adrese
cuvintele se ciocnesc de trecători
până la strigăt spre limpezimea de sine
fiecare silabă se apără de fulgere
cu litere izbăvitoare într-un murmur firesc
libere şi desăvârşite fără să se piardă

parcă nu aş fi vorbit de ieri
ieşită din toate certitudinile încurajez picăturile de ploaie
limpezite în cea mai simplă
rugăciune de spălare şi alintare a faţei unei lumi
jefuite de strigăte pierdute
în zgomote
măsluite în forme divizibile

pornite din statui
silabele se aliniază la start
cuminţi
îmbrăcate în costum de scafandru lunecă spre
adâncul
începător în cuvinte

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria noastră

În piatră este scrisă istoria noastră
În piatră peste piatră
De Ziditorul puse la-nceput
Ca să ne facă existenţei vatră
În piatră cioplită din stînca Sinaiului
Pentru tablele Legii
În piatra templului
În alte-atîtea minunate pietre
Strînse toate în piatra Golgotei
– Piatra rămînerii –
Rămînerii rostului meu, rostului tău
Hotar între bine şi rău
Prin ape ne-a trecut istoria noastră
După ce Dumnezeu despărţi
Apele de sus de cele de jos
Prin apele Potopului, apele Mării Roşii
Şi-nvolburatele ape ale Iordanului
Prin apele durerilor din Rama
Prefăcute-n lacrimi
Valuri peste valuri
Pînă ce toate s-au strîns
Într-un singur pahar
"Tată, dacă este cu putinţă,
Îndepărtează-l,
E prea amar".

Prin foc ne-a trecut istoria noastră
Ca să cunoaştem focul rugului
Ce ne mistuie
Focul rugilor ce ne mistuiau
Pînă ce cunoscurăm adevăratul foc
Focul iubirii, focul jertfei
Strîns tot într-un singur strigăt
"Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac"
Luminînd de pe cruce spre mine
Spre oricine
Aceasta este istoria noastră
Filă cu filă o citim
O ştim pe dinafară
Ne-o şoptim în taină iară şi iară
O luăm de la capăt
Fără scapăt
Aceasta este istoria noastră
Drumul de jertfă
De-aici spre lumină
Fiecare suntem fărîmă din ea
Ca-n istoria lumilor de sus
Stea lîngă stea

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efect întârziat

când întâlnesc păsările
aflu că sunt alta
ochii-mi devin încet încet rotunzi de pasăre
limba-mi alunecă spre triluri ce mă urmează

mai aplecată ieri coloana
îşi îndreaptă vertebrele şi le orânduieşte
ca pe inele timpul într-un trunchi de copac
cu ramuri-braţe pe care se aşază
nenumărate frunze-păsări
şi o tandreţe mai mare decât mângâierea unui fulg pe obraz

când copacul se va arăta în întregul său
poate nu mă vor da uitării şi mă vor ierta că am îndrăznit
să mă visez mai mult decât sunt
vor vorbi despre cineva în limba lor păsărească ca despre
o ramură înverzită sau despre un copac
ce nu poate fi frânt de o furtună mai mică decât cea din inimă

de aici încolo despre ce-ar mai putea vorbi
doar despre un zbor ce miroase a ceară
nu mă întristez
sunt posesoarea aripilor crescute lângă subraţele scorburilor
încât merită să ascult bucuria păsărilor
când văd soarele răsărind

în fiecare dimineaţă am să le urmăresc suişul
până-mi vor dispărea din vedere în spatele vreunui nor
acolo şi-au avut pregătit pentru întoarcere cuibul
în toamna ce-mi pare prea grăbită acum peste umbrele gri
şi totuşi
mi-aş mai îndrepta o dată spatele şi aripile închipuite
pentru o campanie de zbor
să văd ce se întâmplă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărcile

Capete negre de mercur
mereu suite
pe fierbinţeala vieţii
cu două aripe de lemn uscat
în ele merg
fecioarele-n picioare
în fiecare an bărcile
la malul râului
bătute-n câlţi
date cu smoală
în pântecele lor îşi duc pescarii
peştele şi stuful
cartofii, pepenii,
pâinea şi spirtul
şi călătorii pentru navele ce trec
trase cu ciocul pe nisip
sunt scoica nopţilor cu lună
şi bărci bătrâne niciodată n-am văzut
doar una căreia copii
pe apele întunecate i-au dat foc
când se revarsă râul
prin uşile-afumate trec
de case cu pereţii măcinaţi
ating cu burta fostul dig
din margine de mal
'coperit de valuri
călpieca le scrâşncşte-ncetinit
plutesc peste grădini
încă mai sus
şi merele şi le culeg din ele
de-a dreptul de pe crengi pescarii
şi strugurii scăpaţi
din vie pe araci
cu prada încă zvârcolindu-se
la buza cherhanalei acostează
şi-a casei mari de piatră unde vin scrisori
bărci-locuinţe binecuvântate
oricât ar creşte apele
oricât le-ar clătina de tare
întotdeauna rămânând la suprafaţă.

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am fost, m-am consumat, m-am ars, cenuşa mea peste rampă am aruncat-o peste dânşii, câtă vreme am fost viu, dânşii au respirat emoţia mea şi mi-au întors emoţia dânşilor, dar tot ce-a fost devine inutil pentru o îndeletnicire atât de prezentă, cum este arta actorului de teatru... Eşti, câtă vreme eşti... Gesturile ulterioare sunt inutile... Numai câtă vreme poţi să acţionezi... Numai câtă vreme ai aripi şi dai din ele, vei zbura... Altminteri să nu-ţi închipui că cineva te va purta pe umeri...

citat celebru din emisiunea Conversaţii esenţiale de Mircea Albulescu (DIGI24)
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din amintiri

Ne alergam pe poteci printre ierburi înalte,
alunecam şi ne scufundam în ele,
părula tău împrumuta mirosul lor copt
de unde priveai ceru cu nori albi, trecători
şi nu scoteai nicio şoaptă doar câte un sărut
venit ca un dar să se mire albinele
care lucrau de zor la fiecare floare.

Apoi ziua cu amiaza ei de foc
ne trimitea la scăldătoarea din râul
cu apele împuţinate dar limpezi şi curate,
şi dincolo de toate mirajul tinereţii în fierbere,
mişcarea care ne cotropeşte simţurile
şi pune în retorte razele soarelui peste talazuri.

Mai târziu umbrele după-amiezii şi seara peste vii,
turla bisericii cu clopote lucioase de aramă
peste care timpul aluneca cum o corabie boreală
şi şoldul tău lipit de mine
era o alternativă din care nu voiam să scap
ca un fluture din destinul său.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O şoaptă

cioplit dintr-un copac mort în alt veac
scaunul agonicei lumi
a înţepenit într-o cută a gândului
sprijinit pe trei picioare înfăşurate în sfori de
cânepă veche până la putrezire
- această realitate nu mai înghite atâta tristeţe strânsă
în nişte vreascuri bolnave pentru iarna ce se apropie -
pe cer se întâmplă lucruri ciudate
umbrei prăfuite din dreptul ferestrei
i-ar fi de ajuns
o şoaptă subţire pe unda cugetului
de la Cel Ce îşi deschide toate cămările inimii
spre fiecare

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mână, Dumnezee

mi-ai cerut să Te las să mă ţii de mână
şi eu Te-am lăsat iar Tu
m-ai aşezat
pe prima treaptă a scării de argint întinsă
până în nimicul nopţii
dar câte stele încăpeau pe cerul negru
ca de pe o broboadă cadeau
să încolţească
seminţele liniştii
peste umbrele treptelor întipărite
pe cele zece degete de la picioare

tu povesteai despre un pescar din împrejurimi
ce culegea cu mâna din stele
fosforescentă lumina
după care am închis fereastra
şi am deschis o parte din mine
pipăiam cu ochii încăperea să-mi întipăresc
făptura
şi n-a fost vis dimineaţa
prin rana mea trecuse
vindecătoare o mână, Dumnezee

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de vară

Deasupra stadionului, păsări mari, negre
fâlfâiau alene, una lângă alta, întunecând totul.
Se auzeau numai aripile grele lăsându-se şi
ridicându-se într-un foşnet gros, metalic.
În rest, nimic. Toată larma de până atunci încetase
la sosirea lor. Jucătorii alergau şi schimbau
cu greu balonul între ei, într-o muţenie desăvârşită.

Eu stăteam la soare, pe malul râului, la marginea
oraşului, acolo unde apa era mai adâncă şi rece
şi două conducte metalice aeriene o traversau până
departe, peste nisipuri şi tufişurile înalte.

În depărtare se zăreau ultimele blocuri,
acoperite complet cu cearceafuri albe, uriaşe.
Un căruţaş îmi spuse că locatarii se pregăteau
să plece într-o direcţie necunoscută ‒ oamenii
nu pronunţaseră numele niciunei localităţi,
ci doar indicaseră, cu mâna întinsă, nişte direcţii
nesigure, niciodată aceleaşi ‒ şi întinseseră peste
trena cearceafului uriaş o masă lungă, cu de toate,
dar nimeni nu râdea ori vorbea, încât nu-ţi dădeai seama
cu ce seamănă: cu o masă de parastas, ori de nuntă?

Pe stadion portarul nu vedea să apere nimic.
Păsările mari şi negre continuau să fâlfâie obosite
din aripi şi să asude, şi picături opace de sudoare
cădeau pe jucătorii care alergau într-o tăcere deplină.

Apa era bună, rece, sub ţevi forma dintotdeauna un vârtej.
La fiecare gol, câte o pasăre se desprindea şi,
fâlfâind greu din aripi, se oprea în faţa mea,
pe malul celălalt, pe nisip, şi se transforma
într-o fată tânără şi frumoasă, cu pielea albă,
care intra în râu şi se prindea în horă cu celelalte,
râzând de bucurie.

Am stat acolo până târziu, în seară,
când ultimul convoi de locatari a trecut în depărtare,
încet ca într-o bejenie, către o direcţie necunoscută.

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti praf

ţi-au dat nişte prafuri roz
iubeşte au zis
pentru că aşa este bine
ţi-au băgat pe gât biletul spre rai
pentru că aşa este bine
dar în tine trăieşte doar un vierme bătrân visând pământul tot mai adânc
şi un ultim cuvânt care-i va fi scăparea
poate pasăre

strigi pasăre şi pasărea spintecă cerul
aluneci prin timpul ghemuit de durere
tu la 23 de ani tu la 17 ani tu la 5 ani
un film care trece prin tine iar şi iar
dar în câte numere poţi descompune o viaţă
câte măşti încap într-un om
cât de lung este trupul ăsta care se roteşte se roteşte se roteşte
şi se rosteşte
până cuvintele toate se amestecă într-o limbă nouă
lucrurile toate îşi pierd conturul
un desen în nisipul spulberat de vânt
unde mă sfârşesc eu
unde începi tu
cine sunt
poate singura suflare a unui om rătăcit într-un deşert roz

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisip peste tot

când mă trezesc în fiecare
dimineaţă o iau de la început
scot capul din nisipul
care este în patul meu
în fiecare zi tot mai mult
tot mai sufocant
o aştept să vină în cameră
şi să mă salveze
l-am tras pe nas cu o foiţă
făcută sul cum am văzut
în filmele de duzină
apoi merg alături de ea
îmi spune că a vrut să fie
cântăreaţă şi să cânte pentru noi
stăm la malul apei
sau în jurul unui foc
ne sărutăm în paturi diferite
la baie-mi trag palme
să mă trezesc şi să scap
de nisipul din pat
i-am spus să vină în fiecare dimineaţă
să-mi scoată capul din nisip
să mă salveze şi să mă iubească
cum mă iubeşte în fiecare zi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 an

Clipe trec peste gând,
Azi, sunt doar un mormânt
Cu-amintiri în cuvânt,
Ce se sting doar arzând.
Numai eu pot să zbor
Către-un cer infinit,
Într-un trup odihnit
De-alinare şi dor.
Nu aştept nici acum,
Nici-un semn, nici-un gând,
Doar sclipiri rând pe rând
Se topesc, se fac scrum.
Eu, vă las într-un gând
Şi-o să trec într-o stea,
Numai eu, numai ea
Peste voi, peste rând...

Sibiu... 08 ianuarie 2022

Dumnezeu să te odihnească în pace, tată!

poezie de Liviu Reti (8 ianuarie 2022)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari pe chei

zece oameni pescuind
pe cheiul din auckland
toţi au vergi din fibră de sticlă
toate au aceeaşi lungime
(made in china)
toţi urmăresc pe luciul argintiu
mişcarea plutelor celorlalţi
niciunul nu priveşte
propria plută

unuia i se întinde firul
mulineta zvâcneşte
se învârte
acum nouă oameni privesc intens

un peşte de 20 de centimetri zbătându-se
prea mic îl aruncă-înapoi în apă.
o orcă cu luciri metalice
alunecând încet
sub douăzeci de picioare bălăngănindu-se
decide
că distanţa e prea mare
pentru a crănţăni un om la micul dejun

se strecoară în tăcere
spre celălalt mal
unde simte
picioare lipăind în apa puţin adâncă.

primitiv.

poezie de Marshall Gass, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

(bile înstelate...)

suntem nişte sfere de influenţe patetice pe care le urci în cer rostogolindu-se pe toboganul căinţei de noi înşine de toate zilele până când privindu-ne dintre stele umbrele imense eterne de cercuri peste cercuri ne adăpăm lacrimile cu ceaţă de oameni...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul sonor

Tu eşti cerul în amurg,
Acel amurg în care lumina se absoarbe
Pentru a se descompune în corpusculi
Şi eu sunt acest copac-femeie care te priveşte
Cu ochi puri
Dintr-un trunchi de piatră,
În timp ce frunza lui îşi tremură
Sunetul verde.
În univers o stea moare pentru iubire
Şi eu simt forţa care îi aspiră cuanta de lumină.
Aş vrea să devii nemărginirea mea neagră
Pe acest pământ care işi crapă scoarţa
Din când în când
Şi mai ales acum,
Ca la un sfârşit de timp.
Vântul este îmbrăţişarea ta
Lângă acest câmp de maci care îşi tremură hipnotic
Umbra roşie melodioasă
Şi lângă acest lan de grâu copt,
Care îşi tremură sonor galbenul.
Dansezi în jurul meu
Pe o melodie astrală,
Albastră ca un blues,
Pe care o auzim numai noi
Frunzele mele se prind de pletele tale
Ca un sărut.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degete la vama

Foaie verde si arama,
Petiol de par de coama,
Auzi ca venira, mama,
Zece degete la vama,

Geniale, pure, frante,
Au venit aici sa cante,
Le-au taiat la tiranie
Si acum tremura si-nvie.

Zece degete nauce,
Nici n-au unde-a se mai duce,
Parac-ar sta sa se usuce
Dupa-nfrangerea in cruce.

Zece degete se-aduna
Sa se faca iara mana,
Numai clapele ingana,
Si schelete din tarana.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervatia de zimbri
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desene pe zăpadă

desenezi triunghiuri pătrate şi faci cercuri trapezoidale
în punctul în care se adună toate amintirile tale
după o săptămână de ploaie nu mai e nimic din ce a fost.
ca după un foc de paie; astăzi parcă toate sunt fără de rost.
paşi fără de urme, ochi fără vedere, palme fără mângâieri;
nu ştii cum să trăieşti deodată tot ce ai trăit până mai ieri.
a izgonit, iată, ploaia toţi oamenii din jurul tău, şi-ai rămas
neputincios, cu mainile prea goale pe lângă trup, şi fără glas.
ici -colo câte o amintire începe din nou a fumega
şi fug de ploaie, îmbulzindu-se toate să ardă în mintea ta.
desenezi triunghiuri pătrate şi faci cercuri trapezoidale.
pe geamul aburit ai înşirat toate amintirile tale.
le ştergi cu palma pe toate şi laşi geamul să se aburească iar -
mâine va ingheţa peste tot şi nu- ţi vei mai aminti nici tu măcar.

doar sufletul tău va mai desena uneori triunghiuri pătrate
şi albe cercuri trapezoidale peste zăpezile toate.

poezie de Lucia Firefly Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!