Doi

încă în fiecare dintre noi suntem
doi câtă vreme limbajele ne urmează
dar într-o zi despărţirea va fi definitivă
noaptea se va prăbuşi într-o mare prăpastie
pentru a lăsa într-un colţ neştiut
un al cincilea soare să răsară
adâncimea din afară
se va micşora cu premeditare
în timp ce ochii se vor muta înăuntru
ca o moarte vie în uşorul celeilalte lumi

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi tandră, ca aceasta, în care-mi pare că verdele se-nveşniceşte, îmi rezerv timp să privesc vara, din afară, în numele meu, neînfricoşată că mâinile pot atinge, într-o clipă, capătul vieţii.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi tandră, ca aceasta, în care-mi pare că verdele se-nveşniceşte, îmi rezerv timp să privesc vara din afară în numele meu, neînfricoşată că mâinile pot atinge, într-o clipă, capătul vieţii.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adesea, pentru a-ţi micşora neliniştile, cauţi un loc cu linişte. Îl găseşti, ajungi acolo şi te instalezi în el. În scurt timp, îţi dai seama că liniştea nu e un loc.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casă pe o stâncă

Înăuntru, geana unei lămpi micuţe. Afară,
Sclipirile farului peste marea neprimitoare şi temută.
Înăuntru, sunetul vântului. Afară, vântul.
Înăuntru, inima închisă şi cheia pierdută.

Afară frigul, vidul, sirena farului. Înăuntru,
Omul puternic luptându-se să-şi reia soarta în mână,
În vreme ce ornicul orb devine tot mai iute, tot mai zgomotos.
Afară, luna mută şi mareea gureşă peste care luna-i stăpână.

Înăuntru, blestemele şi binecuvântările-ancestrale.
Afară, căuşul gol al cerului, golul adâncurilor, abrupt.
Înăuntru, un om pragmatic, vorbind la o cruce
Despre lucruri folositoare lui, într-un somn întrerupt.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la începuturile omenirii, limbajele ne-au învăţat să separăm lucruri precum minte şi corp, spaţiu şi timp, afară şi înăuntru, care este o perspectivă foarte simplistă. Totul trebuie tratat ca şi un întreg... Noi suntem legaţi de toate lucrurile la nivelurile subtile. Aceasta este o vedere holistică a universului.

citat clasic din Alfred Korzybski
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile cântă afară

Plânge noaptea într-o catedrală
prin întunericul putred
ploile umezesc ochii sfinţilor.

Piaţa-i goală, doar statuile oarbe
nu se simt în singurătate
trec dincolo de timp.

Mi-am mărturisit
cum am crezut într-o femeie
că-mi va purta sufletul în mâinile ei,
îl frământă până se naşte suferinţa
şi o să-i simt mirosul în trup
cum se răspândeşte prin sânge.

Se furişează noaptea într-o perdea
ploile cântă afară,
eu caut femeia cu degetele prin aşternuturi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu strălucitor

îşi aruncă ştiutele cârlige
să prindă sirenele
atâţia laboranţi pe lumea asta
nimeni nu mă poate convinge că ochii lor nu văd
farul dintre perdelele de ceaţă şi bătăile dintre
cutele inimii
într-o zi tu farule vei înţelege alt limbaj?
nimeni nu înţelege pentru tine
o regie în plus se cântă Bach
dirijorul e acru şi taciturn
primul violonist urăşte muzica
iubirea a murit
în timp ce asculta
cum bate pendula din hol
se dresează leul şi pantera
în ritmul ochilor şi buzelor pocneşte
un bici şi frica îi transformă în miei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna femeii mângâia coaja nevrăjmaşă a fructului al cărui miez intrase în rutina tăcerii seminţelor. Noaptea rămânea o prăpastie plină cu meri înfloriţi.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putem împărţi totul în viaţă, în afară de moarte.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S

suntem într-o cameră întunecoasă a capului
într-un tablou din viitor în care ne pierdem minţile
foamea şi gura ta dezlănţuită
mă înconjoară ca un fort puternic
iar ochiul de aragaz
îţi arde în inimă străluceşte deasupra patului
ca un soare mecanizat
ţinem lanţul de chei
la compromisul celor două lumi
care se caută zgomotos în chiar irişii noştri
lucioşi
starea de sterilitate de afară sfidează creaţia
şi toate monstruozităţile ei
asta e limita noastră
imposibilul
ţesutul nervos care se-ntinde pe moarte
ca pielea mea absurdă peste pielea ta logică
invizibilul
concreşterea aia de lumină metodică
din unghiul căreia am putea exista într-o carte
suntem într-o cameră întunecoasă a capului
care iese din cuşcă
în lumea fatală în care o pastilă efervescentă
de clor se luptă cu un singur microb
prenatal - faţa ta care din faţa mea muşcă

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoteoză

fir de fum
se înalţă
într-un sunet prelung
rugul pe ape
leagăn-cuib
al păsării măiastre
pat nupţial
într-o floare de lotus

ea ştie să moară
învelită în speranţă
pentru mii de ani şansă
să înfrunte timpul
cenuşă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rima-nfiptă într-un cui

Plouă crud cu ape tulburi, inocente paranteze
Ancorează-n zbor de fluturi, rime grele-n antiteze,
Un mănunchi de vorbe goale, adunate-ntr-un buchet,
Mă apasă pe vocale şi nu pot să fiu poet...

Ce simt azi, ce mă frământă, se va scrie într-o carte,
Despre inima mea frântă, veţi citi dup-a mea moarte,
Şi n-aş vrea ca să vă doară, nici să mă compătimiţi
Nu va fi întâia oară, când vă rog să mai glumiţi

Despre ziua cu cafele, despre zâmbete cu dramă,
Colorate cu manele, şi stocate într-o ramă,
Poezie fără rimă, sau orice cuvânt nespus
Pot să poarte a mea vină, pentru că nu m-am supus,

Să vă scriu cu pana verde poezii cu rimă snoabă
Într-o lume care pierde toate vorbele-ntr-o boabă,
Pentru că îi este frică să îşi ţipe cu afront
Prea mirabile dorinţe moarte-n cui cu vârful bont.

Într-o ţară centenară, şi-un popor cu Vamă veche
Suntem orbi şi într-o nară, ne ghidăm după ureche
Nebunatici într-o turmă, n-avem norme suntem şui
Şi eu vreau să las în urmă rima-nfiptă într-un cui.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Primăvara...!
Un... anotimp...
Un început de cald,
După mult frig!

O sărbătoare pentru Noi,
Pentru fiinţe, pentru viaţă,
Şi pentru toţi copacii goi,
Pentru cei vii, pentru copii!

O Stea, Noi îl numim un Soare,
Ne învârtim în jurul Lui,
Ne dăruie tot ce are,
Iubire într-un colţ de galaxie!

Pământul...
Lumină şi-ntuneric,
Frig, căldură, apă!
Viaţă peste viaţă!

Alţi sori, alte stele,
Alte vieţi în univers,
Tot se nasc şi tot se trec,
Într-un foc făr' de-nţeles!

Un joc de soartă,
O spiră, toată o spirală,
Un vârtej spre infinit,
Început şi... sfârşit!

Un înţeles de neînţeles,
Un început de neştiut,
Un sfârşit în fiecare clipă,
Un zbor suntem, o aripă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri într-un cercel

te-ai prefăcut într-o perlă
ce păstrează în ea
vuietul mării o simfonie nebună
ascultată în liniştea unui
cercel
prins de inimă
lasă în urmă-i tăcerea
îndulcită de
şoapte
ajunse în punctul cel mai înalt
după treceri prin puncte păsătoare
nascătoare de ritmuri
într-o respiraţie dublă
cu îngânări şi pauze între sidefuri
brodate
pe braţe
desprinse de trup
compuse ca nişte aripi pictate cu
portative
pe care aleargă note muzicale
pentru refugiul într-o clipă
atât

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dresor în arenă

vino să dormi îi şopteşti
şi de fiecare dată trupul şarpelui te încolăceşte
în timp ce-l mângâi şi-i aşezi capul pe pieptul tău cald
în întuneric se mai zbate puţin până
îşi găseşte locul
nu de loc are el nevoie
ci de această întreagă lume pe care o vrea să fie acum a lui
tu visezi în timp ce el te atinge cu pielea-i solzoasă de la cap până în vârful picioarelor
de seara până-n dimineaţa următoare

aşa trece multă vreme
până într-o zi când el însuşi de-acum
lacom de aplauze
cel mai mare şarpe se întinde în arenă piton roşu cât e de lung
îşi lasă pielea pentru a-ţi măsura corpul cu carnea lui
regenerată
îmblânzitorule cât l-ai crezut
nu-l mai poţi opri să-şi potolească foamea stagnată în gâtlej
când dai să ieşi afară vezi că nu mai poţi e prea târziu
te înghiţise deja şi îţi luase înfăţişarea
şi atunci eşti nevoit să te alungeşti până
îi prinzi limba alunecoasă şi te agăţi de ea frânghie salvatoare
gura i se cască să-i verşi veninul
iar de aici înainte nu mai e niciun pericol
pentru spectatori

poezie de Marilena Tiugan din Colivia cu aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea în moarte

Văzduhul se strica dulce
luna era pe cer ca un pisoi
timpul îşi muta plânsul dintr-o odaie în alta
după aceea a venit curcubeul într-o ureche rămasă de la bunica
partea lemnoasă fluiera lângă şarpe
după aceea a plecat vremea într-un şchiop rămas de la cocostârci
– scriu pentru când va fi timp, azi nu e timp în lume –
după aceea cetăţile au ajuns nişte ciorbe.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp neştiut

Învăţam să trăiesc prin iubire,
mă-nălţam pe aripi de visare,
la capăt de vreme, într-un timp neştiut,
iubitul meu, de demult...
iar cuvintele creşteau poveşti,
prin trupurile noastre lumeşti
se cerneau,
modelând suav nemărginirea...
Respiram prin zâmbetul tău cald,
mirosind a primăvară
şi-nfloream în petale de rouă
în fiecare dimineaţă nouă...
Mă-nchideam în risipa de suflet stelar
ca-ntr-o floare albastră să răsar,
prin ninsori de argint, inima-mi
cu dragostea ta mi-am pecetluit...
Totul era sfânt, într-un timp neclintit,
îngerul meu, mult prea iubit!

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu strălucitor

scoici fără perle eşuează pe mal
pictaţi în alb şi negru atâţia laboranţi pe lumea asta
nimeni nu mă poate convinge că ochii lor nu văd farul ascuns de perdelele de ceaţă
bătăile dintre cutele inimii le vor asculta într-o zi
şi vor învăţa alt limbaj?
nimeni nu înţelege pentru tine
o regie în plus se cântă Bach
dirijorul e acru şi taciturn
primul violonist urăşte muzica
iubirea a murit în timp ce asculta
cum bate pendulul ora
în hol se dresează leul şi pantera
în ritmul ochilor şi buzelor pocneşte
un bici şi frica umple încăperea cu miei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O şoaptă

cioplit dintr-un copac mort în alt veac
scaunul agonicei lumi
a înţepenit într-o cută a gândului
sprijinit pe trei picioare înfăşurate în sfori de
cânepă veche până la putrezire
- această realitate nu mai înghite atâta tristeţe strânsă
în nişte vreascuri bolnave pentru iarna ce se apropie -
pe cer se întâmplă lucruri ciudate
umbrei prăfuite din dreptul ferestrei
i-ar fi de ajuns
o şoaptă subţire pe unda cugetului
de la Cel Ce îşi deschide toate cămările inimii
spre fiecare

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urc în tăcere scările Turnului de la Apus

Urc în tăcere scările Turnului de la Apus,
Luna atârnă pe cer ca o secere.
Rece, limpezimea toamnei e captivă-n adâncimea curţii.
Acolo stă de veghe-un arţar singuratic.

Despărţirea dureroasă a tăiat,
Dar n-a putut întrerupe legăturile dintre noi.
Mintea-mi este încă vie.
Despărţirea are un anumit gust,
Pe care inima mea nu-l mai cunoscuse.

poezie de Li Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!