O altfel de lume

flăcările se sting
mi-am scris gândul şi mi-e târziu
din ce în ce mai clar o altfel de lume
se naşte subţire ca o coajă de ou
legată cu sfori
negre
peste pântece
să nu se spargă spânzurată de cerul
sângeriu deasupra săgeţilor
regrupate
înfipte în pământ cu vârful în sus
îmi pare noapte şi nicio pace
între ascuţişuri
treze
sub oul imens
clapele pianului cântă
singure
o muzică a sferelor spiritelor frânte
mai glorioasă pentru cei ce nu aud
cei ce o aud se visează copii

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fie pace în lume!

Să fie pâine pe masă
Şi toţi ai casei acasă
Şi grâu-n brazdă să iasă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Şi ale lumii guverne
Să ştie bine-a discerne
Nevoia vieţii eterne,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Să fie-o blândă lumină,
Şi nu rachete-n grădină,
Doar veşti frumoase să vină,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Ca focul rău să nu ardă,
Cât viaţa-n noi nu e moartă,
Să stăm cu toţii de gardă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Sub zbuciumatele astre,
Destul cu-atâtea dezastre,
O cer durerile noastre,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Destul cu traiul de câine,
Spre dezvoltare şi pâine
Şi pentru ziua de mâine,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

De-o pace dreaptă mi-e sete,
Plenară-ntregii planete,
A hotărât ce se vede,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ

Miniştrii lumii să n-asculte
De interese oculte,
Ci de voinţele multe,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

mi-e dor de o mare
acolo, departe-departe, de zare
pierdută în marea depărtare
mi-e dor de năvalnice valuri, de cerul senin
îmi este dor de lumina divină
mi-e dor să plutesc
lângă fraţii mei, albi şi puri pescăruşi
peste ţărm, peste valuri şi stânci
mi-e dor de nebunia ce ţipă aprig în mine
vreau sa fiu cel ce liber aleargă
pe mare, prin vântul nebun
să urlu la stele, să alerg printre ele
sus-sus să mă avânt
departe de ăst pământ
dar, aripile's frânte
cad, mă zdrobesc de lume, de toate
aici, pe ăst tragic pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clapele pianului sunt albe şi negre, însă în mintea noastră răsună ca o mie de culori.

citat din Katie Melua
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pianul lui Dumnezeu

Simt
clapele pianului
ca
pe
nişte pleoape
acoperind
lacrimile
Mării Negre

poezie de Costel Zăgan din Ornicul cu pescăruşi (2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e ca un pian: clapele albe sunt momentele fericite; clapele negre sunt momentele triste, dar reţine că ambele clape sunt folosite pentru a da o muzică suavă.

citat din Bartolomeo Cristofori
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc altfel

se strânge
liniştea pe
genunchii înmuguriţi
mov
de atâta stat pe pământ
forme lăsate de o întrebare
amprentată cu
tămâioare
de copitele bidiviului
înaripat în oglinzi
după ce
a mâncat cărbuni aprinşi
fericit că n-a murit
într-o piramidă goală
în vârful tuturor liniilor
aruncat în captivitate de
un mai vechi ideal
sublimă schimbare
în fuga continuă
cerc
altfel
osândă
a unui nou proteu
hrănită din negare

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce visează pământul?

La ce visează pământul
în timp ce ară ţăranul?

La grâne de aur, la pâine
pentru foamea copiilor -
femeile, bărbaţii de mâine -
visează pământul copii,
şi grânde de aur, şi pâine.

Visează ploi oarbe, averse
căzându-i în braţele mari,
pământ devenind ele însele,
visează pământul copii,
visează grâne-aurii...

poezie clasică de Ragnvald Skrede, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc altfel

poalele rochiei strâng liniştea
pe genunchi
înmuguriţi de atâta stat pe pământ
forme lăsate de o întrebare
amprentată cu tămâioare de copitele bidiviului
înaripat în oglinzi
după ce a mâncat cărbuni aprinşi
fericit că n-a murit într-o piramidă goală
în vârful tuturor liniilor
aruncat în captivitate de un mai vechi ideal
sublimă schimbare în fuga continuă
cerc
altfel osândă a unui nou proteu
hrănită din negare

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între pământ şi soare

Între pământ şi soare,
Nu am nicio scăpare,
Dar voi fugi, se pare?
Pe o uşă secretă,
Într-o lume discretă,
Într-o lume născândă,
Ce miroase a udă!
Cu mâini vii, călătoare,
Privind linişti de mare,
Şi frunţi calme, ce plutesc
Senine în vânt domnesc,
S-admir păsări din înalt,
Vopsind cerul tot în alb,
Să ascult iarba verde,
Privirea să-mi dezmierde,
Şi cu faţa spre zenit,
Să beau un nou răsărit!

poezie de Gheorghe Alionte
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că îţi place ţie

O să scriu cândva o poveste frumoasă
despre cum am îmbătrânit amândoi
printre insule cu eucalipţi şi miresme...
Tristeţea să-mi rămână ca o mână ciungă
visând clapele albe şi negre ale pianului...

poezie de Lucian Mănăilescu
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Când ploaia-şi lasă paşii reci
Peste islazuri şi poteci,
Când cerul gri în umbră ţine
Şi răul, şi un strop de bine,
Mi-e dor de tine!

Când trenul şuieră în gară
Şi doi-trei călători coboară,
Când pe fereastră văd doar şine,
Una se duce, alta vine...
Mi-e dor de tine!

Când drumul nu se mai termină
Şi am sau nu am nicio vină,
Când totul pare trist pe lume,
Iar starea asta n-are nume,
Mi-e dor de tine!

Când nu mai am în lacrimi sare
Şi altă zi abia tresare,
Când nu aud decât suspine
În clipe de iubire pline.
Mi-e dor de tine!

Când mă trezesc, într-un târziu,
Peronul gării e pustiu.
Înnod eşarfa cu buline
Şi scriu pe un caiet cu rime:
Mi-e dor de tine!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realism magic. Între vis şi realitate, chiar şi când nu le amesteci, nu e nicio graniţă precisă.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a fi

cum să ne facă să simţim opera Sa
şi forţa degetului arătător ce nu lasă
să se prăbuşească peste noi veacul

cuvintele devin neputincioase
toate aproximaţii
ce încearcă să spargă ziduri în bolboroseli

doar tu
cel ce ştii ce este iubirea de El
vei face să fie
zilele înflorite în mângâieri
mintea aprinsă în mănunchi de lumină
neputinţele limpezimi
pentru a fi cum ai vrea să fii

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând pur

dimineaţă cu căldură dulceagă
face caii să meargă la trap
nefericiţii propovăduiesc fericirea şi
nimeni nu-i arde pe rug
bătrânii îşi susţin cu mâna bărbia
aşază între ei şi lume
amintiri care nicăieri nu mai fug
un gând pur se hrăneşte din sine
nu târăşte nicio amăgire
se îndârjeşte o cale urmează
până un adevăr e înţeles cu inima
şi nicio statuie nu mai sângerează

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duioşia unei singure flori

e ceva ce nu-i în nicio carte.
liniştea unui loc neînşelător
unde paradisurile nu sunt mincinoase
acolo regrete şi locuri în care ai mai fost
dispar din memorie
vine o zi
când te surprinzi că exişti
şi primăvara poate fi actualizată chiar în zi de iarnă
într-o inimă cu resurse de statornicie
şi când mă gândesc
totul ţine doar de măiestria echilibrului
în mersul pe sârmă e îndeajuns
duioşia unei singure flori
pentru a tămădui toate rănile

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salt peste nuanţe

prinse în rama unei fereastre cu geamul spart
picioarele pleacă singure
pe acest drum sfinţii nu sunt dispuşi să facă miracole
doar opresc trenul pentru control
departe de mulţimea adunată pe peron
din când în când adieri făcute cu pălăria
şi un mic semn cu mâna
unui loc mort undeva în pământ
nu-i ştie nimeni numele cunoscuse barbaria devorat de junglă
i-au rămas deasupra deschise ferestrele mansardelor
sub o umbrelă colorată în albastru
copacii fac salturi peste nuanţe
foşnesc întâmplări reale şi
o legendă
despre
trenul ce odată oprise în toate haltele
pe o linie suspendată un chip necunoscut
numără înainte cu paşi hotărâţi
traversele lipsă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oda

Prin ochii tăi văd cerul,
Perfectă lume,
Peste un os de peşte ascuţit în gât.
Scai de gânduri şi trăiri semeţe,
Adunate peste timpul cu multe feţe.
Nu-s lacrimi inutile,
Nu-s vise sparte-n valuri,
Ci gânduri pure făr-de lacrimi amare.
Scap lipsă de răbdare în colţurile vesele,
Şi gândul mi-e iertat în locuri creţe.
Eşti oare vis de spart, sau negre aţe?
Eşti înger cu poveţe, sau doar ger de noapte?
Alunec peste gheaţă,
Şi gheaţă am în mine,
Sunt o statuie blândă,
Cu zeci de mii de feţe.

poezie de Nicolae Ciprian Stoica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei

... când ai plecat mijea de zori
şi orizontul sângeriu la răsărit
împrăştia rafale de fiori
peste pământ de noapte ostenit

eu am ieşit afară pe furiş
şi văd că tata plânge lângă prag
zgârcit şi ţărăneşte şi pieziş
şi sprijinit pe-o coajă de toiag

s-a prăbuşit tot cerul peste tot
şi cerul meu intern s-a prăbuşit
şi tu acolo, undeva, pe eşafod
te mai luptai în gândul meu cu: "N-ai murit"

şi brusc am încetat să te mai simt
şi brusc m-am resemnat cu: "Nu mai eşti"
la fel de brusc în spaţiu şi în timp
s-a stins un Soare mic şi omenesc

şi altul s-a aprins în eu-l meu
şi de atunci suntem un tot întreg
şi de atunci mă are-n pază Dumnezeu
şi de atunci spre tine merg şi merg

când voi ajunge nu mi-i dat să ştiu
cum voi ajunge încă nu mi-i dat
e pregătit internul meu sicriu
şi testamentul meu, needitat

oricum, aşi vrea să plec ca tine-n zori
şi orizontul auriu la răsărit
sărute cununiţă ta de flori
pe fruntea altui suflet mistuit...

poezie de Iurie Osoianu (3 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picioare fragile şi braţe de aer

prin strâmtoarea dintre semeni
nu mai are loc să treacă
nicio arcă încărcată cu vise
El desenează un fir de roze
pe care pot merge
picioare fragile
/fără teamă de cădere/
cu rădăcinile lor adânc înfipte în cochilii
şi braţe de aer legate de boltă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de pian

Nu de tine mi-e dor,
Ci de mâinile tale mişcându-se,
În ritm perfect ondulat
Pe clapele pianului,
De sunetele pe care ciocănelele
Lui le fac, atingând mecanismul de funcţionare,
( Ştiinţa omoară misterul? )
Îmbinând astfel ritmuri
Ce numai în "Sonata lunii"
Pot exista.
Nu de tine mi-e dor,
Dar o parte din tine
A ales acea melodie
Şi a cântat-o pentru mine
Şi aş minţi dacă aş spune
Că de acea părtică
Nu mi-e dor.

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!