Alerta pământului

Pământul face valuri, se frământă,
Bolnav de noi rapace furnicar,
Ce din adâncuri pân' la bolta sfântă
I-am pângărit curatul cu murdar.

El ne dă viaţa şi primeşte moartea,
Lăsându-se lucrat ori blestemat,
Rotindu-se din zi, să facă noaptea,
Menţine-n viaţă lumea de păcat.

Pământ părinte care-ţi creşti cu trudă
O droaie de copii ce se răsfaţă,
Răbdat-ai de la Dumnezeu, în faţă,
O palmă pentru noi şi-acum ţi-e ciudă.

Ne pedepseşti cu dragoste fierbinte,
Ca să ne fie ruga mai curată
Şi să ne fie-nvăţături de minte,
Ne scuturi, poate ne trezim odată.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu toate le-aşează

Când verdele planetei dispare,
Dispare şi viaţa pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.

Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru şi fum.

Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-aşează,
În faţa lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viaţă, nu se face.

Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul şi ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

CV-ul meu

Mă aflu în amurgul vieţii.
Toamne multe m-au brumat.
Nu-mi plâng anii tinereţii,
Cu mult respect i-am purtat.

La minte n-am fost îngust.
Carte multă-am învăţat.
M-am îmbrăcat cu mult gust,
De viaţă m-am bucurat.

O meserie bună am avut,
O casă frumoasă-am ridicat,
La multe m-am priceput,
Cu munca m-am împăcat.

Averea mea sunt doi copii
Care pe lume i-am adus.
Le doresc să aibă bucurii,
Viaţa să îi poarte cât mai sus.

Carte bună-au învăţat
Şi sunt împliniţi în viaţă.
De părinţi ei n-au uitat,
Ca pe copii ne răsfaţă.

Copiii sunt viaţa noastră!
Noi, părinţii, viaţa lor!
I-am crescut ca flori în glastră,
Acum ne sunt de ajutor.

Între părinţi şi copii
Există-ntotdeauna un contract:
Atâta vreme cât sunt vii
Se iubesc, nu se despart.

poezie de Dumitru Delcă (8 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ne este inima, aşa ne este şi viaţa. Dacă inima este curată, sfântă, pătrunsă de dragoste fierbinte faţă de Domnul Iisus Hristos, toate faptele, toate gândurile, toate opiniile noastre sociale şi politice, toată filosofia noastră de viaţă vor fi pătrunse de această simţire, de aceste sfinte porunci ale inimii – şi atunci din vistieria cea bună a inimii noastre vom scoate roade bune în tot ce facem, şi în primul rând în viaţa de zi cu zi, în legăturile noastre cu cei din jur.

Sfântul Luca al Crimeei în La Porţile Postului Mare, Predici la Triod (2004)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată Sfânt îţi mulţumim

Cât de scump este Cuvântul
Tău Isus ce ni-l mai dai
Noi să stăpânim pământul
Şi să fim cu Tine-n rai

Cât de scumpă e Scriptura
Ce Isus ne-ai dăruit-o
Ca să ne schimbăm făptura
Fiecare ce-am primit-o

Şi cât este de actuală
Cartea Ta o scump Isus
Luminează lumea goală
Cu adevărul Tău Isus

Căci şi azi se împlineşte
O Isus al Tău Cuvânt
Şi viaţă dăruieşte
Omului cu suflet frânt

Nu mai este nicio carte
Mai reală pe pământ
Ea pe oameni îi desparte
Pentru Tatăl nostru Sfânt

Ea desparte-n două lumea
Şi întrega omenire
Oferindu-ne azi culmea
Credinţei în mântuire

Ce reală e Scriptura
Şi azi ce se împlineşte
Ea descrie viu făptura
Pe Hristos ce nu-l primeşte

Carte Sfântă necesară
Pentru întreaga omenire
Numai Tu ne vrei afară
De la moarte şi pieire

Nicio carte nu ne arată
Adevăru aşa corect
Nici viaţa cea curată
S-o descrie mai concret

Numai Biblia rămâne
Singura comoară Sfântă
Ce viaţa din fărâme
O reface cum cuvântă

Biblia e Adevărul
Celui Sfânt şi Prea Înalt
Ea rămâne veşnic ţelul
Spre viaţa ce s-a dat

Ce reală e Scriptura
Ce şi azi se împlineşte
Ea ne oferă-nvăţătura
Nouă ce ne trebuieşte

Să trăim în sfinţenie
Viaţa nouă şi curată
A Domnului să ne fie
Viaţa-n fiinţa noastră dată

Glorie dar Lui Hristos
Tatălui din cer onoare
Din pedeapsă căci ne-a scos
Să ne ofere-n veci salvare

Tată Sfânt îţi mulţumim
Pentru tot ce Tu ne-ai dat
Noi copiii Tăi să fim
Fii în veci dar onorat
31-01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când părinţii ni se duc...

Când părinţii ni se duc,
Noi rămânem singuri-cuc,
Deşi-avem neamuri, copii,
Orfani, trişti ne vom simţi,
Căci viaţa fără părinte,
E cumplită, ţine minte!

Când telefonul nu sună,
Stropi în suflet ni se-adună,
Am vrea, cerul s-aibe ton,
Să-avem, poate, la Rai bon,
Dar târziu vom lua aminte...
Grea-i viaţa fără părinte!

Când nimeni în prag nu iese,
Niciun chip cu riduri dese,
Pricepem cu doliu-n sân,
Că timpul n-are stăpân,
Şi că viaţa, (ţine minte!),
E cruntă fără părinte.

Când sărbătorile vin,
Şi plecăm cu braţul plin,
Cu garoafe, lumânări,
Chinuiţi de întrebări,
La morminte, luăm aminte,
Ce-i viaţa fără părinte...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat cuvântul

Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.

Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.

Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.

Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.

Dumnezeu ne-a dat de toate
Şi putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.

poezie de Vladimir Potlog (31 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimie

Îmi încurajez inima, cum primăvara,
Blând, încurajează o margaretă-n ploaie;
Inima-mi e-o cupă curată ca Fecioara,
Deşi ea conţine-n ea dureri, o droaie.

Voi învăţa de la flori şi frunze acel har
Ce dă culoare orelor şi le răsfaţă,
Pentru a schimba vinul acestui trai, amar,
În aur radiind de viaţă.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi nu a fost născut vreodată, personajul mistic, fiul lui Dumnezeu, care a fost IIsus, a murit pentru că odată ce ai descoperit Adevărul, el va ucide toate minţile acestui pământ, şi atunci fiecare minte în parte, va face tot ce poate pentru a ucide Adevărul. Iar Mahamaya este tărâmul minţii, nu e împărăţia lui IIsus din lumea cealaltă, din viaţa veşnică fără formă, din şi despre care vorbesc toţi marii Realizaţi.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta desfrânată

O secetă plângea lâng-o fântână
Şi se ruga cu foc lui Dumnezeu:
"Mai lasă-mă, Părinte, doar o lună
Cu soarele vărsat în pieptul meu!"...

Când a venit o ploaie şi seceta fecioară
S-a răcorit de-odată din piept şi până jos;
Dar a-nceput s-o ude, şi-a început s-o doară
Şi s-a sfârşit iubirea din visul ei frumos.

Plângea şi se ruga lui Dumnezeu,
Că tocmai se trezise dintr-un vis;
I-am auzit cuvintele doar eu,
Dar niciodată-n viaţă nu le-am zis.

O scetă plângea la poarta mea
Şi se ruga să n-o spun la vecine
Că s-a ţinut cu soarele şi-ar vrea
Să vină să se ţină şi cu mine!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri şi morminte

Am lăsat urme de
fiară - în istorie-
amuşinând valuri şi morminte,
certată cu pământul
şi cu apele mării:
cu bunul pământ, primitor de seminţe şi corpuri,
cu bolţile fluide ale mării,
cu tunelurile ei care duc în adâncuri...
Şi-atunci, am blestemat pământul,
plin de strămoşi,
dar, mai ales, am blestemat
bunul val al mării, edificiul ei fluid,
înfrăţit
cu trupul purificat
al înecatului!

Am fost certată cu pământul, cu apa...
cu stihiile aerului – nu;
mi-au rămas - drept mângâiere –
pentru mult, mut timp...

Şi mă miram...
Şi m-am mirat - îndelung –
de necurmatul alint al
leagănului zbuciumat al cerului,
botezat cu apă, botezat cu
pământ şi
botezat cu focul (care nu,
nu mi-a luat niciodată
mai nimic)...

O vreme am ţinut minte
ura mea precară...
Pe urmă am uitat...
Şi, la urmă de tot, mi-a adus aminte...

Rănile vechi şi suspinele vechi
mureau singure,
fantomatic migrând,
se pare,
pe urmele fiarelor ca mine,
ca o mireasmă de fiară,
traversând, la apus,
mormintele, spre păduri...

Uitarea mea
s-a împărţit
între
morminte
de pământ şi
morminte de
apă...
uitare
neîmpăcată,
uitată...

Şi-o parte din mine - o parte
ca un
parfum -
a rămas (mult) în urma
gândurilor,
a rămas în urma
durerii,
să scrie singură,
cu paşi sălbatic – ritmaţi,
istoria bunului val al înecatului...

Şi duhul suspinelor
se plimba pe deasupra apelor,
singur, în nopţi sau
în zile deşarte,
fără de mine...

Pe urmă mi-am amintit totul
ca să pot să cânt...

poezie de Dana F. Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hamlet: Bea de-aici şi lecuieşte-te, tu blestemat danez, pângărit de incest şi fratricid. Ţi-e acolo mărgăritul? Te du cu mama.

replică celebră din piesa de teatru Hamlet, Actul V, Scena 2, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi cu lumină

fluturi cu aripi mari
aleargă moartea
ce din pridvor zâmbeste,
ei se ascund în palmă
tremură la orele târzii,
lumina le este dorinţă dar si rug,
vor fi captivi felinarelor
nici un deochi nu-i poate
despărţi de sărutul
fierbinte.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Te-am blestemat din zori si pan' la miezul nopţii,
Tot ce iubeşti să fie sortit morţii,
Să-ţi trăieşti viaţa în chinuri ca moţii
Şi tot ce strângi astăzi în zori să-ţi ia hoţii.

Te-am blestemat să străbaţi lumea de la un capăt la altul,
Să-ţi pierzi pe drum viaţa şi şarmul şi tactul,
Să nu valorezi mai mult decât napul,
Să poată să te înlocuiască oricând altul.

Te-am blestemat să iubeşti tot ce te-nconjoară,
Dar să nu fi iubit mai mult ca o cioară,
Te-am blestemat să-ţi aminteşti mereu acea seară
Şi cum ai făcut tot ce-aveam mai bun în mine să moară.

Te-am blestemat să auzi pretutindeni ţipete şi suspine,
Să culegi ce-ai semănat în sufletele lor fine,
Să nu ai pe nimeni să te mai aline
Şi noaptea şi ziua să mă vezi doar pe mine.

Te-am blestemat să visezi mereu la mai mult,
Să-ţi vezi visele toate căzând la pământ,
Să plăteşti de la oameni s-auzi un cuvânt,
Să te ridici de jos doar că cineva să-ţi facă vânt.

Te-am blestemat să suferi, să te îneci în gânduri,
Pretutindeni păşeşti steaguri albe să fluturi,
Să nu îţi doreşti decât patru scânduri,
Să te-nghita pământuri.

Te-am blestemat să nu mă uiţi nici în ceasul morţii,
Să-mi simţi trupul aievea la mijlocul nopţii,
Să ragi de dorinţă, de dor, de emoţii,
Să-ţi blestemi tu singur viaţă, norocul şi sorţii.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertăciune

Mă rog cu lacrima fierbinte, Doamne,
La tine, tată al cerului albastru,
Ce zi de zi îmi luminezi cărarea,
Iar viaţa noastră zbuciumată ca şi marea,
Păcatele lovesc ca valuri spumegate
Şi greu mai cântăresc a noastre fapte
Îngenunchind la cruci şi la icoane
Cerând clemenţă către tine, doamne!

Tu răbdător le ierţi pe toate,
Crezând că poate ne vom îndrepta
Şi poate acum vom înţelege
Cât îi de mare mila ta,
Câtă putere şi voinţă le dai la cei ce îţi port credinţă;
Încerci cu chipul tău cel milostiv
Să aperi omul cel naiv...
Uităm că viaţa noastră e scurtă,
Cum inimile noastre în piepturi bat
Şi timpul ca un hoţ hain, fără de veste,
Ne fură viaţa mişeleşte, văzând că-i numai o poveste...

Te întreb acum, cu inima zdrobită,
Când lumea e în delir, de flăcări pârjolită
Să fie oare un semn divin din crunta apocalipsă?
În faţa morţii nu poţi face scut,
Cu viaţa noastră vom plăti tribute,
Când sufletul ni s-a umplut de ură şi atâta nepăsare,
Pe-al vieţii blestemat altar murind ca ultimul hoinar,
Ca mama ce îşi plânge pruncul în pridvor,
Pământul va ajunge un simplu cerşetor...
Iar noi ne vindem precum Iuda,
Pe bani şi pe ruşine ne dăm truda.

Ne minte frumuseţea asta înşelătoare
Şi viaţa asta atât de amăgitoare,
Suntem sătui şi plin de avuţie,
Nu ne gândim la clipa ce o să vie,
Uităm de frate, mama, tată,
Dar nu vedem că ne îndreptăm spre judecată...
Nu ne mai vorbim o vorbă dulce,
Uităm că pe pământ avem o cruce,
La greutăţi cu greu mai facem faţă,
Iar sufletul ni-i ca un glob de gheaţă,
Ne cufundam precum o cizmă în noroi,
Întoarce, Doamne, faţa către noi!
Amin!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citi ca el

Un magar tragind din greu
La trasura cu-mparatul
Se ruga Lui Dumnezeu
Sa il ierte de pacatul
Ce-l facu ca blestemat
In ast jug sa osteneasca.
Iar cind fu eliberat,
Dupa pofta-i magareasca,
Si-o cotiga-acum avea
Cu trei babe,saci vre-o doi,
La magar nu-i convenea
Si se-toarse inapoi.
Il ruga pe Dumnezeu
Iarasi sa il pedepseasca,
Sa traga in veci din greu
La trasura-mparateasca.
Vazindu-l nemultumit,
Dumnezeu ii da crezare.
Ruga i-a ideplinit,
Ca magarul minte n-are.

Stilul magaresc
E la moda iar,
Citi nu "ostenesc"
Ca acest magar.

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

Nu vreau să cred ce crede orice sceptic
Şi nici să pot ce poate orice prost,
Cu bani sau alt material sintetic
Şi nici să ştiu ştiinţa pe derost.

Nu vreau să am ce are toată lumea
Şi nici legilor ei nu mă supun,
Nici nu-mi înalţ spre lume rugăciunea,
Ci numai către Dumnezeu Cel Bun.

Nu vreau să fac ce trebuie de-a sila
Şi nici să fiu doar numitor comun.
Nu mă intrigă furia, nici mila
Şi nici nu seamăn ce nu pot să adun.

Nu vreau să fiu simpatic şi cuminte
Şi-n sine să nutresc un gând murdar.
Spun ce-am în gând, în inimă şi-n minte,
Politicos, dar nu protocolar.

Nu vreau o stea pe frunte arborată
Şi nici mărire mie în prezent,
Doar în poveştile cu,, A fost odată ''
Să fiu vreun an-lumină imergent.

poezie de Ovidiu Vasile din Roata cu hamsteri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceas de sărbătoare

Azi am mai prins un trandafir
În buchetul drag al vieţii mele
Şi mulţumind lui Dumnezeu
De darul de el hărăzit,
De puiul drag ce mi-la dăruit,

Acum, la ceas de sărbătoare, nu îţi cer palate sau averi,
Mai dă-mi vreo câţiva ani puteri
Sau lasă-mă aşa cum sunt
Să-mi văd cu drag puiul crescând
Şi din iubirea mea de mamă
Dându-i un sfat de bună seamă

M-ai înzestrat, Doamne, pe lume
Cu dar, talent, dar şi cu supărarea
În viaţa mea mi-ai dat o alinare
Şi lângă mine am cea mai scumpă floare
În viaţa asta nimic nu îţi mai cer
N-am să dezleg acest mister
M-ai înzestrat cu daruri sfinte
Mândria mea pe lumea asta este că sunt părinte

Pe ale vieţii spumegate valuri
Ce ne trezim prea obosiţi la mal
Şi nu vedem că marea noastră
Îşi spumegă grăbit ultimul val
Pământul tot e plin de alge
Vaporul îşi trage negrele catarge

Şi ne trezim în iureşul furtunii
Albit de sărurile uitării
Într-un carnagiu infernal
Trecuţi de jumătatea vieţii
Ne îndreptăm spre anii duri ai bătrâneţii
Nostalgic ne amintim de tot ce-a fost
Cum trece timpul, nu ai habar
Şi ne trezim pe puntea vieţii,
Fiind cel mai singuratic marinar.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei sunt familia!

De n-aş avea atâtea datorii,
N-aş sta cu mâna-ntinsă la copii.
Bine că au de unde-mi da,
Că, tristă ar fi viaţa mea.

Lui Dumnezeu, îi mulţumesc
Că am urmaşi, ce mă iubesc!
O mamă fără de copii
În viaţă n-are bucurii.

Pe mine, Dumnezeu m-a răsplătit
Şi mi-a dat doi copii cuminţi.
E-adevărat, am şi muncit,
Alţii fac la fel şi nu sunt fericiţi.

Doamne, eu pentru asta-ţi mulţumesc!
Şi-ţi mulţumesc şi pentru că trăiesc!
Zilnic, te voi ruga să ai în grija ta,
Copiii şi nepoţii. Ei sunt Familia!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (28 martie 1993)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în palma ta

în palma ta creşte copacul
care înfloreşte şi-şi desenează cerul
îl face cum vrea să-l facă
îi trage o culoare sângele zvâcneşte
îl simţi în timpane cum vuieşte
copacul din palmă deschide lumea
deschide geamul zgârie să nu zacă
trist şi izolat în debutul veacului

palma ta hrăneşte viaţa născută
cu multă trudă din veştedul copac
muză în palida chemare
degetele zvâcnesc şi strâng copacul

palma ta e o ultimă chemare
cu înţelepciune lipeşte şoapte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3)

Ce dragoste ne-a arătat
Ce dragoste Tatăl ne-a dat
Copii Lui să ne numim
Şi suntem după câte ştim.
Lumea nu ne ştie cum nu L-a ştiut
Cum şi pe Isus nu L-a cunoscut
Preaiubiţi suntem copii
Al Celui din veşnicii.
Ce vom fi nu ni s-a dat
Încă nu s-a arătat
Dar când se va arăta
Toate atuncea vom vedea.
Vom fi ca El, vom fi aşa
Cum este noi Îl vom vedea
Nădejdea asta dacă o ai
Te pregăteşti şi nu mai stai.
Cel care păcatul face
În fărădelege zace
Isus, El s-a arătat
Pentru ca să fii salvat.
În El nu este păcat
Jertfă ştiţi că El s-a dat
Cine-n Domnul se opreşte
El nu mai păcătuieşte.
Păcătosul nu L-a ştiut
Nici văzut, nici cunoscut
Copilaşi, nu vă-nşelaţi
Mintea voi vă luminaţi.
Cine stă-n neprihănire
Nu trăieşte după fire
Ci ca Isus ce-a venit
Adecă neprihănit.
Cel care păcătuieşte
Pentru diavolul munceşte
Este pentru el venit
Şi îl are la sfârşit.
Hristos, care ni s-a dat
Cel care s-a arătat
A venit ca să-l oprească
Lucrarea să-I nimicească.
Cel din Dumnezeu născut
Omul care a crezut
Sămânţă din Domnul are
Nu mai poate face greşale.
Şi-i a Lui şi pe pământ
Fără de păcat şi sfânt
Deci vedeţi deosebirea
Unii seamănă cu firea.
Ai diavolului se numesc
Căci pentru el, ei muncesc
Alţii au altă trăire
Nu în pofte şi în fire.
Vi s-a arătat mai sus
Ei trăiesc pentru Isus
Sunt ai Domnului copii
Trăiesc pentru veşnicii.
Cine pe pământ trăieşte
Şi pe frate nu iubeşte
Nu este neprihănit
Ce atâta de vorbit.
Vestea de la început
Ea făcut-a cunoscut
Fraţilor, să vă iubiţi
Pentru Domnul să trăiţi.
Nu fi Cain la gândire
Fă la fapte cântărire
A lui Cain sunt pieire
La Abel – neprihănire.
Şi mai spun nu te mira
Dacă lumea nu te vrea
Şi că lumea te urăşte
Ci pe Domnul îl slăveşte.
Noi fraţi trebuie ştiut
Că din moarte am trecut
Da, din moarte la viaţă
Am primit o nouă faţă.
Cine fratele-şi urăşte
Din moarte nu se trezeşte
Este rău, pierdut şi laş
Biblia-i spune ucigaş.
Noi ce dragoste avem
Şi în Domnul noi suntem
Care ştim că S-a jertfit
Fiinţa ce şi-a pocăit.
Trebuie a-L imita
Pentru fraţi viaţa a-şi da
Fraţi, să nu iubiţi cu limbă
Şi cu vorbe ce se schimbă.
Ci cu fapta, adevărat
Cu sufletul transformat
Astfel ştim la ce suntem
Şi că adevăr avem.
Inima ne-om linişti
Înaintea Lui de-om fi
Inima ne osândeşte
În ea Domnul de nu este.
Dacă inima nu-nşală
Ai la Domnul îndrăzneală
Ceri s-atunci vei căpăta
Dacă frate faci aşa.
Dacă porunca-I păzim
Atunci ai Domnului fim
Şi porunca aşa spune
Să credem în Sfântu-I nume.
S-aşa cum ne-a poruncit
Frate să facem iubit
Cine porunca păzeşte
Crede-n Isus nu greşeşte.
Isus ştim că-n noi a stat
Prin Duhul ce ni s-a dat

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!