Seceta desfrânată
O secetă plângea lâng-o fântână
Și se ruga cu foc lui Dumnezeu:
"Mai lasă-mă, Părinte, doar o lună
Cu soarele vărsat în pieptul meu!"...
Când a venit o ploaie și seceta fecioară
S-a răcorit de-odată din piept și până jos;
Dar a-nceput s-o ude, și-a început s-o doară
Și s-a sfârșit iubirea din visul ei frumos.
Plângea și se ruga lui Dumnezeu,
Că tocmai se trezise dintr-un vis;
I-am auzit cuvintele doar eu,
Dar niciodată-n viață nu le-am zis.
O scetă plângea la poarta mea
Și se ruga să n-o spun la vecine
Că s-a ținut cu soarele și-ar vrea
Să vină să se țină și cu mine!
poezie de Marius Robu din Drumul robilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.