Iertăciune

Mă rog cu lacrima fierbinte, Doamne,
La tine, tată al cerului albastru,
Ce zi de zi îmi luminezi cărarea,
Iar viaţa noastră zbuciumată ca şi marea,
Păcatele lovesc ca valuri spumegate
Şi greu mai cântăresc a noastre fapte
Îngenunchind la cruci şi la icoane
Cerând clemenţă către tine, doamne!

Tu răbdător le ierţi pe toate,
Crezând că poate ne vom îndrepta
Şi poate acum vom înţelege
Cât îi de mare mila ta,
Câtă putere şi voinţă le dai la cei ce îţi port credinţă;
Încerci cu chipul tău cel milostiv
Să aperi omul cel naiv...
Uităm că viaţa noastră e scurtă,
Cum inimile noastre în piepturi bat
Şi timpul ca un hoţ hain, fără de veste,
Ne fură viaţa mişeleşte, văzând că-i numai o poveste...

Te întreb acum, cu inima zdrobită,
Când lumea e în delir, de flăcări pârjolită
Să fie oare un semn divin din crunta apocalipsă?
În faţa morţii nu poţi face scut,
Cu viaţa noastră vom plăti tribute,
Când sufletul ni s-a umplut de ură şi atâta nepăsare,
Pe-al vieţii blestemat altar murind ca ultimul hoinar,
Ca mama ce îşi plânge pruncul în pridvor,
Pământul va ajunge un simplu cerşetor...
Iar noi ne vindem precum Iuda,
Pe bani şi pe ruşine ne dăm truda.

Ne minte frumuseţea asta înşelătoare
Şi viaţa asta atât de amăgitoare,
Suntem sătui şi plin de avuţie,
Nu ne gândim la clipa ce o să vie,
Uităm de frate, mama, tată,
Dar nu vedem că ne îndreptăm spre judecată...
Nu ne mai vorbim o vorbă dulce,
Uităm că pe pământ avem o cruce,
La greutăţi cu greu mai facem faţă,
Iar sufletul ni-i ca un glob de gheaţă,
Ne cufundam precum o cizmă în noroi,
Întoarce, Doamne, faţa către noi!
Amin!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, în tine ne-am pus speranţa

Doamne,
în tine ne-am pus speranţa,
de virus să ne aperi viaţa.
Grija noastră Tu o porţi.
Ajută-ne Doamne, că poţi!
Ajută-ne Doamne să trecem
mai uşor peste necaz!
Ajută-ne ca să ştergem
lacrimi, de pe-al nost' obraz.
Scapă-ne de grea urgie
ce s-s-întins pe tot pământul.
De groaznica pandemie
care ne-atinge de-a rândul.
Ajută-ne să revenim!
Viaţa să-şi urmeze cursul.
Din suflet îţi mulţumim
dacă vom primi răspunsul.
În genunchi, seară de seară,
te rugăm să ne salvezi.
Înlătură crunta boală,
viaţa noastră s-o-îmbunezi.
Plânge mama, plânge tata,
plânge casa, plânge vatra.
Plâng copiii, plâng părinţii.
Trimite îngerii, sfinţii
s-alunge a noastră durere,
s-aducă-n suflet mângâiere.
Arată-ne a Ta-îndurare!
Să fie viaţă pe pământ.
Să alungăm astă-încercare
ce ne trimite în mormânt.
Doamne, opreşte epidemia
care a cuprins pământul!
Arată că omenia
vine de la Tine, Sfântul.
Noi îţi facem legământ:
De Tine nu ne despărţim.
Tată milostiv şi sfânt,
învaţă-ne să ne ferim!
Doamne,
Tu ne eşti speranţa.
Nu ne lăsa să murim!
Apără-ne Doamne viaţa!
Cu plecăciune te slăvim.
Pentru cei de pe pământ
Tu eşti Tatăl Bun şi Sfânt.
Ajută-ne când te chemăm!
Noi cânt de slavă-ţi înălţăm.

poezie de Dumitru Delcă (31 martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce doar banii?

De ce avem sufletul atât de rece?
Ne vindem chiar şi ale noastre sentimente...
Şi peste toate domneşte ura,
Oamenii nu mai înţeleg arta, cultura,
Îndoctrinat, omul nu mai gândeşte,
Doar banul – înger-diavol – azi vorbeşte.
Nici floarea nu mai ştim dacă miroase,
Durerea ne pătrunde până-n oase,
Căci am uitat de tot ce-i bucurie,
Străinilor dăm viaţa ca simbrie.
În suflet nu mai dăinuie iubirea,
Căci cumpărăm cu banii fericirea.
Uităm de sentimente, gust amar,
De omenie. Viaţa-nseamnă ban...
Trecem prin viaţă fără să luăm seama,
Nici vers, nici dor noi nu mai ştim ce-nseamnă,
Nimeni nu vrea să mai citească o carte,
În schimb ne vindem vieţile în rate...
De-acum uităm de plopii fără soţ,
De versul blând şi cald, melodios,
Ne prinde ura, frica şi prostia,
De ce urâm cu toţii poezia?
Suntem săraci în suflete... şi trişti,
Căci am uitat de Blaga şi Brâncuşi.
Prietenii devin de-acum duşmani,
Căci totul se rezumă doar la bani.
În faţa Domnului avem acelaşi drum,
Cu viaţa noastră vom plăti de-acum
Însă cu toţi avem un alt destin...
E timpul să-nvăţăm să şi iubim.
La Dumnezeu nu pleci cu bogăţia,
Ci doar cu fapta şi mărinimia.
Nimic n-o să te spele de păcat,
De Dumnezeu la fel eşti judecat,
Că eşti sărac, bogat, mare sau mic,
Din lumea asta n-o să iei nimic.
Chiar dacă am uitat de Eminescu,
De leagănul viorii lui Enescu,
Prin Porumbescu-şi plânge simfonia,
Grânarul ţării, viaţa, România.
Doar Dumnezeu ne hărăzeşte soarta
Şi fiecare îşi va lua răsplata,
Vom plânge dacă sufletul ni-i rece,
Căci banul vine, cumpără şi trece...

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceas de sărbătoare

Azi am mai prins un trandafir
În buchetul drag al vieţii mele
Şi mulţumind lui Dumnezeu
De darul de el hărăzit,
De puiul drag ce mi-la dăruit,

Acum, la ceas de sărbătoare, nu îţi cer palate sau averi,
Mai dă-mi vreo câţiva ani puteri
Sau lasă-mă aşa cum sunt
Să-mi văd cu drag puiul crescând
Şi din iubirea mea de mamă
Dându-i un sfat de bună seamă

M-ai înzestrat, Doamne, pe lume
Cu dar, talent, dar şi cu supărarea
În viaţa mea mi-ai dat o alinare
Şi lângă mine am cea mai scumpă floare
În viaţa asta nimic nu îţi mai cer
N-am să dezleg acest mister
M-ai înzestrat cu daruri sfinte
Mândria mea pe lumea asta este că sunt părinte

Pe ale vieţii spumegate valuri
Ce ne trezim prea obosiţi la mal
Şi nu vedem că marea noastră
Îşi spumegă grăbit ultimul val
Pământul tot e plin de alge
Vaporul îşi trage negrele catarge

Şi ne trezim în iureşul furtunii
Albit de sărurile uitării
Într-un carnagiu infernal
Trecuţi de jumătatea vieţii
Ne îndreptăm spre anii duri ai bătrâneţii
Nostalgic ne amintim de tot ce-a fost
Cum trece timpul, nu ai habar
Şi ne trezim pe puntea vieţii,
Fiind cel mai singuratic marinar.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăcare cu Dumnezeu

Cu sufletul mustind de împăcare
Brodează-mi, Doamne, trena de greşale!
Revarsă, Tu lumină, Împărate!
Eliberează neagra vieţii noapte!

Din răsăritul Crucii - cânt de jar,
Inimii mele, Doamne, fă altar!
Alungă noaptea diavoleştei uri!
Fă oamenii din lume mult mai buni!

Precum Iisus primindu-şi crucea grea
Ducând-o pe Golgota spre-a ne elibera,
Fă crucea noastră până la sfârşit
S-o ducem demn precum ne-ai hărăzit!

S-au prăbuşit în noi iubiri, castele...
În lumea asta-s lucruri tot mai rele.
Îngenunchem plângând la crucea Ta
Şi te rugăm: "Doamne, nu ne lăsa!"

Suntem tămâie, candelă plăpândă,
Dar Tu ne ierţi cu mila ta cea sfântă...
Tu ne asculţi şi ne iubeşti mereu.
Eşti vinul... pâinea sufletului meu!

Din lacrima mea Doamne, fă ocean!
Înalţă-mă spre Tine an de an
Şi dă-mi duhovnicească alinare
În viaţa asta grea şi trecătoare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă trecătoare

Azi te-aş plăti, viaţă trecătoare,
Dar nu mai am nici bani în buzunare,
Înşelătoare eşti, precum o apă,
M-ai dus să îţi slujesc la sat, la sapă.
Şi plini de suferinţe, de boli neasemuite,
Smeriţi, ne-ntoarcem faţa, în lacrimi, la morminte.
Din lumea asta nu vom lua nimic.
Moartea ne este doar un simplu click.
Cum am venit, tot astfel vom pleca...
Cu Dumnezeu, când ne vom împăca?!
E viaţa noastră plină de-ncercări,
De boli şi de dureri şi de orori,
De ură şi de cruntă suferinţă.
Dar nu ne-ntoarcem fruntea spre credinţă.
Pe Dumnezeu nu-l vom plăti-n averi.
Oh, ne-au trecut pe rând atâtea seri!
Domnul e răbdător şi ne aşteaptă,
Să ne rugăm, El vine şi ne iartă,
Dar după fapte şi răsplata vine...
Deci roagă-te, fii bun şi blând, creştine!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ora dimineţii

O zi începe iarăşi şi zorile-şi arată
Mă plec smerit spre Tine, iubitul nostru Tată
O, Tată sfânt, al zilei şi-a nopţii pe pământ
Ce mare eşti Tu Doamne şi ce măreţ, ce sfânt!
În zori de dimineaţă Te chem în viaţa mea
Să-mi dai a Ta putere, ca să mai pot lupta.
Că nu ştiu ziua asta ce va aduce ea
Dar ştiu că biruinţa, Tu, Doamne, vei avea.

Prin milă şi iubire eu ştiu că sunt ţinut
Că mă înveţi Tu Doamne şi ce nu am ştiut.
Din mila Ta cea mare îmi dai de toate mie
Cuvântul scump şi dulce şi marea veşnicie.

În astă zi, Părinte, îmi toarnă sănătate
Să nu produc ruşine, să fac numai dreptate
În astă zi dă-mi pâinea ce corpul să hrănesc
Să prind iarăşi putere să pot să Te slăvesc.

Răbdare, bucurie şi pace să îmi dai
Căci ştiu, iubite Tată, căci numai Tu le ai
Din ceas de dimineaţă Te chem să mă însoţeşti
Şi orice cale a vieţii Tu Doamne să sfârşeşti.

Te chem să porţi de grijă pe unde voi umbla
Te chem, iubite Tată, în tot a m-ajuta
Te chem ca paza-n noapte Tu Doamne să o porţi
Să-mi fi Tu moştenire, al soartei mele sorţ.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uităm

Întotdeauna asa a fost
Tot omul este muritor
În viaţa asta trecatoare
Uităm de noi, nu are rost

Sufletul rămâne, nu moare
Alungă tot cei rău si trist
Dă-i inimii credinţă tot ce-ti cere
Rămâi in timpul când ai copilărit

O viaţă avem, frumoasă
Si este una, scurtă de trăit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Acum două mii de ani,
În grădina Ghetsimani,
Un Fiu mare de-mpărat
A fost aspru judecat,
Din porunca lui Pilat,
Să fim iertaţi de păcat.
În acea vreme de răscruce
El fu răstignit pe cruce.
Oh, Iisus Mântuitorul,
De greşeli izbăvitorul,
În grădina Ghetsimani,
Alături de doi tâlhari!
Iisus Sfânt şi Varava,
Cereau mântuirea Ta.
Strigă Petru, strigă tare:
"Nu te cunosc, frăţioare!"
Aşa a zis Împăratul:
Spre a ne spăla păcatul,
Să uităm cearta şi ura,
Să se-mplinească scriptura.
....................................................
Oameni buni, plata e-n ceruri,
Unde îngeri cântă-n coruri.
Aici nu e veşnicia!
E ura şi duşmănia...
Ne certăm pentru avere,
Pentru-o clipă de plăcere
Şi uităm de Dumnezeu,
De-aia-avem amar şi greu.
Uităm de semenii noştri,
Şi ne duşmănim ca proştii,
Oh, uităm de fapta bună,
Vorbe rele ies din gură.
Curg lacrimi de la icoane,
Pentru ura noastră, Doamne,
Tu trimiţi dureri şi semne,
Vremuri crude, vremuri grele.
Ape, înecuri, tornade,
Cutremure blestemate,
Boli şi secetă, urgii,
Peste mulţii tăi copii.
Trimiţi multe semen sfinte,
Dar noi tot nu luăm aminte.
Iartă-ne Părinte, iartă,
Lumea asta-i vinovată...
N-au crezut nici cărturarii,
Nici poporul său evreu,
În Fiul lui Dumnezeu,
Până ce Duhul cel Sfânt,
Pe cruce s-a coborât.
Iartă-ne Sfinte Părinte,
Diavolul ne-a dus de minte.
Fie Doamne, voia Ta,
Cum ne spune Biblia.
Nu mai ştim de decalog,
De respect de teolog.
Preoţii nu-i ascultăm,
Minţim, duşmănim, furăm,
Facem fapte de ocară,
De-aia viaţa ni-i amară.
Violuri, fapte blestemate,
De la diavol sunt lăsate...
Slujiţi oameni buni, luminii...
Fiţi îngeri Dumnezeirii!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne, te rog să ai grijă de poporul meu,
Să nu îl abandonezi când îi este cel mai greu
Ştiu că în multe momente am fost tare răi,
Dar eşti bun, ne ierţi, suntem toţi copiii Tăi.
Tată, iartă-ne pentru greşeli, sutele de păcate
Oferă-ne Tu acum putere şi multă sănătate
Am realizat târziu că fiecare om în faţa Ta e egal
Abia când am văzut bolnavii pe un pat de spital.
Ne-am crezut cu toţii invincibili şi nemuritori
Te-am ignorat în ultimul timp şi ne trec sute de fiori.
Pentru că ce ne-ai dăruit mai frumos noi am distrus
Şi acum aşteptăm o minune tot de la Tine, de Sus.
Am realizat că indiferent de bani acum fiecare e mic
Şi că Tată... noi fără tine chiar suntem nimic.
Te rugăm să ne ierţi am adus iadul pe pământ
Am greşit şi am încălcat al Tău sfânt cuvânt.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (23 martie 2020)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Doamne, eşti totul

Tu, Doamne, eşti totul în inima mea
Pe Tine Te laud, te chem cu credinţă
Din tot ce am astăzi nimic n-aş avea
De n-ai fi Tu, Doamne, să-mi dai biruinţă.
Şi viaţa din mine şi sufletul meu,
Lumina din rugul ce-mi arde-nainte,
În toate acestea eşti Tu, Dumnezeu
În toate acestea eşti Tu, Doamne Sfinte.

Şi-atât eşti de mare şi-atunci când mă cerţi
Când stau cu durerea şi vina în pleoape
Şi-atâta mă mângâi şi-atâta mă ierţi
Şi-atâta-n necazuri Te simt de aproape.

Şi-atâta eşti Doamne în sufletul meu
Că nu mai încape nimica în mine
Tu, Doamne, Tu, Sfinte ce eşti Dumnezeu
Ajuta-mă, ia-mă şi du-mă la Tine!...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic fără DUMNEZEU!

De ce, Doamne, nu ne tuni prin minte?
Uituci, a rugăciune sărutăm prea rar
Trudite, palmele, prin care ştii, Slăvite,
Fărâma pâinii să ne-o dai, al vieţii dar.

De ce uităm, să ne-nclinăm spre mâna
Prin care ne storci apa, cu-al tău har?
În inima izvorului el scotoceşte vâna,
Zâmbind modest, de-i zici:"Ce fântânar!"

Şi-atât de păcătoşi, uităm chiar şi de Tine,
Când bucuriile n-au margini de şuvoi
Şi doar când sufletul adună-ntunecime,
Ne înălţăm spre Tine, să te-ngrijeşti de noi...

De ce prea des ne laşi de capul nostru,
Căci blasfemând ne credem bravi eroi,
Uităm ce este bun, care ne este rostu',
Uităm esenţialul:
Fără de tine, Doamne, n-am fi fost nici noi!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă fierbinte

Trezindu-mă cu chipul nins, în zori,
Încununată-n suflet de fiori,
Plecai pe drumul greu, stropit de ploaie,
S-ajung la mama care-şi plânge pruncul în odaie.

Era bolnavă şi slăbită de puteri,
C-o inimă zdrobită de dureri,
La Domnul se ruga-n lacrimi amare.
Cu ce-a greşit, blânda măicuţă, oare?!

Atunci, în starea ei de neputinţă,
Văzu salvarea-n pace şi credinţă.
Plângea măicuţa lacrimă şi jale,
Strigând la sfinţi, la Domnul, la icoane.
Cu ochii goi şi aţintiţi spre cer,
Cerea un strop de pace din eter.

Pe lume, Doamne, am avut fecior,
Cu chipul sfânt, cu voce de izvor,
Suflet curat... cu dragoste de mamă.
L-ai luat, lăsându-mi lacrimă amară.

Oh, Doamne Sfinte, ce greşeală, da.
mi-ai luat lumina, pacea, dragostea...

Privesc în ochii mamei şi îi citesc durerea.
Doamne, i-ai luat iubirea şi puterea.
Şi-ar da tot ce a strâns pe-acest pământ,
Să-i mai ajungă-odată la mormânt.

Dar n-are cum, puterea n-o mai lasă,
Stă ţintuită într-un pat, acasă.
Văzând din uşa casei ei, durerea,
Parcă şi mie mi s-a luat puterea.

Cu ochii-n lacrimi, parte-i sunt la dramă,
Că şi eu, Doamne, pe pământ sunt mamă.
De suferinţă nu mai am cuvinte...
Asta înseamnă să rămâi părinte.

Lacrimi fierbinţi la cimitir se varsă...
Mama, în gânduri, îl întoarce-acasă.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră e un mit

Mă uit în depărtare
Şi văd lumea e mare,
Dar nu mai am răbdare
Că peste tot e durere.

Încerc să fac un pas în faţă
Dar ceva mă trage-n spate,
De toate mi se face greaţă,
Dar n-am frică de moarte.

Merg acasă şi zic "lasă",
Mâine poate e mai bine,
Dar totuşi e speranţă falsă,
De ce mă mint eu pe mine?

Tineretul iese-n drum
Vor lupta şi vor învinge,
Dar văd acum un om nebun,
Ce altă cale-nvinige.

De ce să crezi iar în poveşti,
Să crezi că-i uşoară viaţa,
Acum te naşti şi sigur eşti
Un om făr' de speranţă.

Acum viaţa noastră e un mit,
Ce pătrunde cu durere,
Pe pământul cel scârbit,
Plin de mizerii şi rele.

poezie de Eugenia Calancea (4 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne fi, Doamne, străin...

Doamne, înaintea ta,
Nu suntem demni de a sta,
Când păcatul ni-i prea greu,
Şi-n suflet avem un şteu.

Asta simt, asta şi spun,
Când cu vorbe de nebun,
Te împroaşcă cu noroi
Câte unul dintre noi.

Dar Tu ştii, Doamne, Tu ştii,
Că suntem ai Tăi copii
Deşi viaţa uneori,
Ne împinge la orori.

Şi alunecăm atunci,
Spre întunecimi adânci,
Iar la tine revenim,
Când doar de durere ştim

Şi mă rog la Tine iar,
Pentru cei ce n-au habar,
Din ce cupă cu venin,
Beau puţin câte puţin

Uitând că astăzi trăim,
Dar mâine? Unde-o să fim,
Dacă Tu ne vei certa,
Şi ne vei îndepărta.

Greşim, Doamne, da, greşim
Dar uite cum ispăşim,
Când doar boală-i peste tot
Şi nu-i niciun antidot...

Pune-Ti mâna iar pe noi,
C-avem lacrimi în şuvoi,
Şi-i paharul mult prea plin,
Nu ne fi, Doamne, străin!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine, tată

Am un dor nemaipomenit de fierbinte
Ce mă arde în interior,
Este dorul de un părinte
Un dor nebun şi arzător.

E greu să trăiesc fără dragoste de tată
E greu să fiu singură printre străini
Să cresc precum o floare fără apă
Sau ca un trandafir lipsit dr spini.

Ce dor îmi e de tine, acum, tată,
Eu te iubesc enorm şi te respect.
Dar nu ai fost lângă mine o viaţă,
Şi asta cel mai tare eu regret.

Am vrut să fiu şi eu o fată,,
Să am multă bucurie,
Să cresc alături lângă tată,
Dar iată, nu a fost să fie.

Dar sper că va veni şi ziua
Când şi tu îţi vei da seama
Că e foarte greu să fiu fată
Şi să cresc numai cu mama.

poezie de Maria Crudu (27 ianuarie 2018)
Adăugat de Maria Crudu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii care uităm

Atât de sus mă urci, visând,
Că totul pare foarte mic,
Privesc în jos, înţelegând,
Cum fără Tine... nu-i nimic!

Şi mă întreb de ce contăm,
Când ai putea şi fără noi?
De ce accepţi să existăm,
Acum şi-n ziua de apoi?

De ce ne ierţi şi ne ajuţi,
Chiar şi atunci când nu putem?
Ştiu bine Doamne, suntem mulţi,
Ce te-am pierdut... sau nu te vrem

Dar totuşi încă ne mai ţii
În braţe, când nu merităm,
Ne dai suflarea, să fim vii,
Cu toate că-n păcate stăm

Atât de mare-i voia Ta
Ca noi să devenim mai buni,
Să fim copiii ce vor vrea
Doar binele acestei lumi

Am să te rog... ne iartă iar!
Răbdare ai... mai încercăm,
Nu suntem Doamne în zadar,
O ştim prea bine... dar uităm

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră e ca mierea

Tot pământu'acest întreg seamănă cu-n mare stup
Chiar de albinuţa noastră, e mai zvelta în al său trup
Viaţa simplă omenească este dulce ca şi mierea
Şi de asemeni când o guşti preste tot lasă tăcerea

Căci prin gustul bun şi mireasma mult prea dulce
Viaţa şi mierea nehazaritsită, tot mai des vă vor seduce
Pre, voi omenii slabi şi cruzi ce nu sunteţi iniţiaţi
Şi o-ţi rămâne în răstimpuri mierea ca să admiraţi

Chiar de avem şi noi regine şi de avem acei trântori
Pe astă lume, mai hidoasa ei nu-s prea folositori
Ca-ntro matcă şi într-un stup unde-şi fac mai mereu munca
Nu ca-n viaţa omenească, când uităm să brazdăm lunca

De asta îmi fuse povaţă că-i folositoare munca de apicultor
Căci munceşti cu o albina, mai des şi cu mult mai mare spor
Dacă nu credem întocmai că-I atât de scumpă, apicultura
Ar fi bine să studiem omul nostru când il prea cuprinde ura.

poezie de Adrian Dumitru
Adăugat de Adrian Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată şi fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata... s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi suspina

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă mama e acolo şi mă priveşte de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au fost cândva pe-aici

e târziu, Doamne!
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume din Volumul: Temniţa de sub rană
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Maică Sfântă

O, Maică Sfântă, prea curată.
Ce pe toate le împlineşti
Şi omului păcătos.
Lumina îi dăruieşti
Tu atunci când ai plecat
Ierusalimul a lăcrimat
Măslinii s-au aplecat
Pământul s-a cutremurat.

Roagă-l pe fiul tău
Sa scape lumea de rău,
Să se uite pe pământ,
Fiindcă lumea s-a-nrăit,
Pământul s-a umplut de răutate,
De ale noastre grele fapte.
Azi am uitat de sfinţi şi pocăinţă...
Cât de uşor ne lepădăm azi de credinţă.

Pământul s-a umplut azi de păgâni
Ce nu mai ştiu de rugăciuni
Este plin de criminali şi de escroci
Ce ne omoară azi prin Sinagogi
Cu ale lor arme automate,
Ce curmă vieţi nevinovate,
Iar oamenii nevinovaţi
Primesc moarte ca Isus pe cruce;
Pedepsă asta, Doamne,
Unde ne va duce?

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între Tată şi Fiu
nu o să întreb nimic
despre cei care se vând pentru
câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi lăcrima

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua aceea
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă sufletul e în mâinile tale
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu am alţi părinţi şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au trecut pe aici

e târziu
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!