
La ceas de sărbătoare
Azi am mai prins un trandafir
În buchetul drag al vieții mele
Și mulțumind lui Dumnezeu
De darul de el hărăzit,
De puiul drag ce mi-la dăruit,
Acum, la ceas de sărbătoare, nu îți cer palate sau averi,
Mai dă-mi vreo câțiva ani puteri
Sau lasă-mă așa cum sunt
Să-mi văd cu drag puiul crescând
Și din iubirea mea de mamă
Dându-i un sfat de bună seamă
M-ai înzestrat, Doamne, pe lume
Cu dar, talent, dar și cu supărarea
În viața mea mi-ai dat o alinare
Și lângă mine am cea mai scumpă floare
În viața asta nimic nu îți mai cer
N-am să dezleg acest mister
M-ai înzestrat cu daruri sfinte
Mândria mea pe lumea asta este că sunt părinte
Pe ale vieții spumegate valuri
Ce ne trezim prea obosiți la mal
Și nu vedem că marea noastră
Își spumegă grăbit ultimul val
Pământul tot e plin de alge
Vaporul își trage negrele catarge
Și ne trezim în iureșul furtunii
Albit de sărurile uitării
Într-un carnagiu infernal
Trecuți de jumătatea vieții
Ne îndreptăm spre anii duri ai bătrâneții
Nostalgic ne amintim de tot ce-a fost
Cum trece timpul, nu ai habar
Și ne trezim pe puntea vieții,
Fiind cel mai singuratic marinar.
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cadouri
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre marină
- poezii despre uitare
- poezii despre trandafiri
- poezii despre talent
- poezii despre sărbători
- poezii despre supărare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Iertăciune
Mă rog cu lacrima fierbinte, Doamne,
La tine, tată al cerului albastru,
Ce zi de zi îmi luminezi cărarea,
Iar viața noastră zbuciumată ca și marea,
Păcatele lovesc ca valuri spumegate
Și greu mai cântăresc a noastre fapte
Îngenunchind la cruci și la icoane
Cerând clemență către tine, doamne!
Tu răbdător le ierți pe toate,
Crezând că poate ne vom îndrepta
Și poate acum vom înțelege
Cât îi de mare mila ta,
Câtă putere și voință le dai la cei ce îți port credință;
Încerci cu chipul tău cel milostiv
Să aperi omul cel naiv...
Uităm că viața noastră e scurtă,
Cum inimile noastre în piepturi bat
Și timpul ca un hoț hain, fără de veste,
Ne fură viața mișelește, văzând că-i numai o poveste...
Te întreb acum, cu inima zdrobită,
Când lumea e în delir, de flăcări pârjolită
Să fie oare un semn divin din crunta apocalipsă?
În fața morții nu poți face scut,
Cu viața noastră vom plăti tribute,
Când sufletul ni s-a umplut de ură și atâta nepăsare,
Pe-al vieții blestemat altar murind ca ultimul hoinar,
Ca mama ce își plânge pruncul în pridvor,
Pământul va ajunge un simplu cerșetor...
Iar noi ne vindem precum Iuda,
Pe bani și pe rușine ne dăm truda.
Ne minte frumusețea asta înșelătoare
Și viața asta atât de amăgitoare,
Suntem sătui și plin de avuție,
Nu ne gândim la clipa ce o să vie,
Uităm de frate, mama, tată,
Dar nu vedem că ne îndreptăm spre judecată...
Nu ne mai vorbim o vorbă dulce,
Uităm că pe pământ avem o cruce,
La greutăți cu greu mai facem față,
Iar sufletul ni-i ca un glob de gheață,
Ne cufundam precum o cizmă în noroi,
Întoarce, Doamne, fața către noi!
Amin!
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre inimă, poezii despre cruce, poezii despre încălțăminte, poezii despre vorbire, poezii despre tată, poezii despre suflet sau poezii despre rușine

Floarea vieții
Un mic boboc a mai crescut
Și azi frumos a înflorit,
După un prim an ce a trecut
De când pe lume a răsărit.
Azi prima floare-ți înflorește
Din marele buchet al vieții,
Care pe an ce trece va crește
Și numărul de flori și-l mărește.
Chiar primăvara ai răsărit,
Când și natura se trezește
Și viața din nou și-o pornește
După iarna cea lungă, grea,
Cu zăpadă, frig, vreme rea,
Care pe loc o amorțește,
Dar primăvara o gonește;
Și natura toată se-nveselește,
Căci Soarele iar o-ncălzește.
Tu, floare scumpă a vieții mele,
Ai răsărit parcă dintre stele,
Cu mult dor am să te ocrotesc
Și cu drag am să te-ngrijesc.
Cu dragoste te-am îngrijit
Și cu iubire te-am ocrotit
Și ai parcurs un an acum
Din lungul vieții tale drum;
Ai răsărit din viața mea,
Ție ți-am dat ceva din ea,
Ai apărut în zorii vieții,
Care sunt anii tinereții.
poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre flori, poezii despre protecție, poezii despre iubire, poezii despre creștere, poezii despre zăpadă, poezii despre trecut sau poezii despre tinerețe

Din lacrimă m-ai plămădit
(Cameliei Rogojinaru)
Din lacrimă m-ai plămădit, mamă,
Fiindcă fecior ți-ai fi dorit, mamă.
Tu n-ai știut, când am să cresc,
Iubire c-am să-ți dăruiesc, mamă.
În leagăn mi-ai pus busuioc, mamă,
În viața eu să am noroc, mamă.
Știai cât suferă o fată
De n-are noroc de la soartă, mamă.
Mi-ai pus arnici cules din ie, mamă
Și-n păr floare de păpădie, mamă
În leagăn, mamă mi-ai cântat,
De tine, mamă, m-ai legat, mamă.
În cântul meu ți-aduc cinstire, mamă,
Căci mi-ai dat viață și iubire, mamă.
M-ai legănat cu drag și dor,
Iar azi îți sunt de ajutor, mamă.
Măicuță, mâna îți sărut, mamă,
Și pentru tine îngenunchi la icoană.
Îți dăruiesc inima mea,
Măicuță bună, mama mea, mamă!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre sărut, poezii despre noroc, poezii despre mâini, poezii despre muzică sau poezii despre icoane
Este suficient să dăm timp vieții care însuflețește toate lucrurile pentru a se face simțită. Trecem prea repede pe lângă o floare, pe lângă un arbore. Oh, ce floare frumoasă... oh, ce arbore frumos!... și deja ne-am reluat promenada! Trebuie să ne trezim darul de a rămâne, de a sta într-o situație în care simțim (mirosim), auzim, vedem.
citat clasic din K.G. Durckheim
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe, citate despre viață, citate despre timp, citate despre flori, citate despre copaci sau citate despre cadouri

* * *
Afară ploaia își cântă simfonia
Iar eu în suflet îmi cânt poezia
La geam cu drag privesc
La anii ce au trecut gândesc
Dar nu îmi pare rău și nu regret nimic
Căci Dumnezeu mi-dat tot ce mi-am dorit
Azi eu sunt atât de fericită
De-ai mei prieteni eu mă simt iubită
Din suflet le voi da respect
În viața mea că există
Cu drag le mulțumesc.
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre respect, poezii despre religie, poezii despre prietenie sau poezii despre poezie
Am obosit
Am obosit, Părinte, de-atîta alergare,
Simt cum puterea vieții se duce tot mai mult,
Și-aștept odihna care o voi primi Acasă
Cînd voi lăsa și truda, și-al apelor tumult.
Abia mai pot, o, Doamne, să urc cărarea vieții,
Trăgîndu-i după mine pe-ai mei pe calea Ta,
Dar vreau să-i duc cu mine, cu toată greutatea,
Căci despărțirea noastră ar fi cu mult mai grea.
Și simt în mine dorul să zbor spre Cerul Slavei
Descătușat de lutul în care m-ai sădit,
S-ajung la Tine, Doamne, în cea mai mare grabă,
Și prăbușit, Isuse, să-Ți spun: Am ostenit...
Mi-e dor de clip-aceea ca de izvorul vieții,
Apropie-ntîlnirea, o, Mirele meu drag,
Că eu aștept cu trupul pătruns de oboseală,
Să trec, cu osteniții, al biruinței prag.
Dar știu că alergarea eu încă n-am sfîrșit-o
Și nici lucrarea sfîntă la care m-ai chemat.
De-aceea, o, trimite-mi din apele-ndurării
Încă un strop din harul pe care mi l-ai dat.
Să pot să merg, Isuse, cu Tine tot Calvarul,
Urcînd cu stăruință pe drumul prețios,
Ca sus cînd voi ajunge, să-mi spui cu bunătate:
"Vino acum acasă, rob bun și credincios!"
poezie de Rodica Avram
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre perseverență
- poezii despre odihnă
- poezii despre nuntă
- poezii despre lut
- poezii despre greutate
- poezii despre dor
- poezii despre bunătate
Pentru toate, Doamne, vreau să-Ți mulțumesc
Pentru toate, Doamne, vreau să-Ți mulțumesc
Căci port în mine, chipul Tău frumos
Pentru că pe pământul Tău, Isus, trăiesc
Și în ochii Tăi sunt, Doamne, prețios.
Îți mulțumesc căci m-ai păzit în viață
Tu ai fost cu mine la bine și la rău
Mă strângi cu gingășie în orice dimineață
În brațul Tău Preasfânt de Dumnezeu.
Mi-ai fost alin în clipele durerii
Prieten credincios la vremea de necaz
M-ai mângâiat Isuse în ceasul încercării
Și lacrima cu drag mi-ai șters de pe obraz.
Îți mulțumesc că ai fost mereu cu mine
Speranță, Doamne, îmi ești pe al vieții drum
Ne-ai binecuvântat să avem pe masă pâine
Și ești așa de răbdător cu noi, milos și bun.
Îți simt prezența Ta, Isus, la orice pas
Tu mă ocrotești cu mâna-Ți iubitoare
De Golgota și visul veșniciei sunt atras
De chipul Tău frumos, de a Ta splendoare.
Tu ești în orice loc, în foșnetul naturii
În roua dimineții și în sunet de cântări
Îți mulțumesc, Isus, de dragostea Iubirii
De anii dăruiți cu binecuvântări.
poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre visare, poezii despre sunet, poezii despre rouă sau poezii despre pâine
Îngerul meu
Ai fost îngerul meu din fiecare zi
Și mi-ai arătat mereu calea,
Dar și îngerul înserării,
Ca să-mi luminezi cărarea.
Ai fost îngerul meu cel mai sfânt,
În greutățile vieții mele,
Mi-ai fost și soare și pământ,
Ești umbra vieții-n toate cele.
Ai fost îngerul meu din cer,
Ce-ai adus multă fericire,
Tu m-ai vindecat sincer
Și mi-ai dăruit iubire.
Dar ești un înger muritor,
Din viața mea lumească,
Ce uneori ești visător,
Inima să-mi iubească.
Vreau să fii îngerul meu mereu,
Mergând doar împreună,
Un înger al sufletului meu,
Cu viața noastră bună.
poezie de Eugenia Calancea (15 iulie 2020)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre sinceritate, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre seară

Naufragiu
Ai naufragiat la poarta sufletului meu,
Lovindu-mă de-ale iubirii valuri...
Pe puntea dragostei eterne
Păream pe veci înlănțuiți,
Două iubiri trecute peste vreme.
Iar pe pontonul sufletului tău
Rămân un pasager imaginar
Și alergând spre al iubirii țărm,
Purtați în valurile fericirii,
Părea prea sinceră briza iubirii.
Pe un ocean imens plutea iubirea,
Vaporul vieții zăcea scufundat,
Acel Titanic blestemat...
Iubirea noastră azi a naufragiat.
poezie de Livia Mătușa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ocean, poezii despre imaginație, poezii despre fericire sau poezii despre briză
Balada vechilor iubiți
Ca pomii înfloriți sub grindini
De douăzeci de ani luptăm
Ți-ai luat de zeci de ori bagajul
Tot așa des ne împăcăm
Obicectele din jur roiesc
Și mobilele poartă semne
Coșmarul vechilor scandaluri
Îmbrățișările de-apoi
Gustul floral al sfintei ploi
Din lacrima de-argint a vieții
Iubirea mea, cum au trecut anii prin viața ta,
Ce-a mai rămas din dimineți și seri,
Eu te iubesc mereu, la fel ca ieri,
Iubirea mea, gingașă, trecătoare floare
Dimineți fără nori, cu soare
Îmi străluceai pân' la apus, iubirea mea.
Trecuți prin vrăjile iubirii,
Înlănțuiți ca în trecut,
M-ai prins sau m-ai scăpat de lanțuri,
Din timp în timp, ne-am repierdut.
Există-n lume mulți amanți
Ce se obișnuiesc să cadă
În mări prozaice de ură.
Eu am tânjit la nesfârșit
Spre exaltarea ta de sfântă,
De-adolescentă imatură.
Iubirea mea, cum au trecut anii prin viața ta,
Ce-a mai rămas din dimineți și seri
Eu te iubesc mereu, la fel ca ieri,
Iubirea mea, gingașă, trecătoare floare
Dimineți fără nori, cu soare
Îmi străluceai pân' la apus, iubirea mea.
Dar timpul ce ne șterge urma
Chinuitor, din veac în veac,
Ne prinde-n menghini nevăzute
Dintr-un neant, în alt neant.
Devreme sau târziu mai plângi
Iar eu mă zbucium în zadar,
Ne descojim de certitudini,
Secrete azi nu mai avem
Și întâmplările lovesc
Ramuri de val floral în geam.
Iubirea mea, nu poți lupta
Cu înecații de la mal
Într-un veac plin de aberații
Iubirea mea, cum au trecut anii prin viața ta,
Ce-a mai rămas din dimineți și seri
Eu te iubesc mereu, la fel ca ieri,
Iubirea mea, gingașă, trecătoare floare
Dimineți fără nori, cu soare
Îmi străluceai pân' la apus, iubirea mea.
cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secrete sau poezii despre scandal
Rondelul dragostei
sunt fericită să te am iubite
am strâns anii noștri în sublim șirag
faguri de iubire... fericiri împlinite
le simt și acum la brațul tău drag.
timpul împreună sub bolte arcuite
a ajuns în noi precum un mag
sunt fericită să te am iubite
provocările vieții trec al casei prag.
clipe de deznădejde au fost lecuite
de îngerii noștri, în cer ne atrag.
negrele tristeți au fost biruite
timpul se reazemă de sfântul toiag.
sunt fericită să te am iubite
am strâns anii noștri în sublim șirag
rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre negru sau poezii despre apicultură

Drumul vieții
Am drumul vieții în față,
se-ngustează, e în ceață,
cui să fac de-acum demers,
c-aș vrea să mai am de mers,
îmi e drag să-l văd lărgit,
chiar de nu e pietruit,
la el singur să lucrez
să pot să mi-l asfaltez
așa cum îmi place mie
să fac viața poezie.
Liniștit, la bătrânețe,
nepoților dau povețe,
să-i încânt și să-i descânt,
în viață să-și ia avânt,
așa cum, copil fiind,
eu mi-am croit drum muncind,
iar în anii tinereții
am simțit tumultul vieții,
n-a fost deloc generoasă,
am făcut-o eu mănoasă,
norocul n-a fost cu carul,
am primit cu degetarul,
prin trudă și istețime
l-am ținut legat de mine,
a simțit a mea prezență,
curaj și perseverență.
Eu la nimeni n-am cerut,
dar am dat cu împrumut,
singurel m-am descurcat,
n-am ajuns de râs în sat,
am mâncat când am putut,
am băut când am avut,
dar altuia n-am cerut,
nimeni n-a văzut c-am plâns,
am oftat doar pe ascuns,
la durere n-am zis pâs,
iar în fața lumii-am râs.
Acum am îmbătrânit,
dacă plec... merg fericit,
îmi iau cu drag bun rămas
că în urmă-mi știu ce las!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfaturi, poezii despre plâns sau poezii despre generozitate
Copilul meu drag! (versuri dedicate băiețelului meu Alexis)
M-ai ajutat să cred în mine... m-ai schimbat atât
Mi-ai dăruit un zâmbet cald, copile... ești atât de bun!
În jurul tău este veselie, în ochii tăi e bucurie
Și știi că dăruind din ele te contopești și devii iubire!
Când tristețea mă apasă închid ochii și-mi amintesc
Chipul tău, privirea ta duiosă și mâinile ce ți le treci prin părul meu...
Cuvintele frumoase și pline de înțelepciune ce mi le-ai oferit în dar
Ori de câte ori simțeai că am să cad
Tu m-ai ajutat să mă ridic fără să îmi ceri nimic în schimb
Ție îți datorez acum faptul că am învățat să râd...
Cum am să te răsplătesc, cum am să îți mulțumesc
Căci în Ajun de Crăciun simt că sunt un om mai bun?!
Cum oare am să pot să îți ofer mai mult decât însăși viața mea?
Nici o viață nu ar ajunge să îți arăt cât te iubesc
Nici o viață nu ar fi suficientă căldura să îți ofer,
Tu ești visul devenit realitate ce dă sens vieții mele neînsemnate!
poezie de Mădălina Gheorghe (25 decembrie 2013)
Adăugat de Mădălina Gheorghe

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre devenire, poezii despre copilărie, poezii despre înțelepciune, poezii despre învățătură sau poezii despre zâmbet
M-ai vrut cu-adevărat sau... m-ai mințit
Te-am "întrebat" adesea (mai știi?), de mă iubești,
Tu mi-ai răspuns (confuz), că nu vrei să greșești!
Tăceai, mă chinuiai și, plânsetu-mi durut...
L-ai vrut doar pentru tine: ofrandă, giulgi, tribut!
Hai, spune-mi vreau să știu: chiar m-ai iubit?
Poete drag, m-ai vrut cu-adevărat,
Sau... m-ai mințit?
Te supărai pe mine, mă dojeneai și, vai...
În iadul cel mai negru, pe veci mă trimiteai!
Credeam că-ți voi fi puntea și gura ta de rai,
Un strop de aer, soare, un talisman, un... "stai"!
Ah, spune-mi, vreau să știu: chiar m-ai iubit?
Poetul meu, m-ai vrut cu-adevărat...
Sau... m-ai mințit?
Eu, despre cerul de Brăești ți-am povestit...
Tu, una îmi spuseseși și alta mi-ai vorbit!
Vorbeai de răstignire, cuie, cruce și venin...
De m-ai fi vrut cu-adevărat, m-ai fi chemat: hai, vin!
Deci, spune-mi, vreau să știu: chiar m-ai iubit?
O, drag poet, m-ai vrut cu-adevărat...
Sau... m-ai mințit?
Eu sunt un cântec Spin, tu-ciocârlie surdă-
Eu, lacrimă damnată; tu, plângere absurdă...
Regretul tău, poete, nu crezi că-i prea târziu?
Căci, totul e... zadarnic și sufletu-mi... pustiu...
Hai, spune-mi, vreau să știu: chiar m-ai iubit?
Poete drag, m-ai vrut cu adevărat...
Sau... m-ai mințit?
poezie de Iulia Mirancea (18 octombrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iad sau poezii despre gură
Ca pâine a Vieții
"Ca pâine a Vieții,
ca sânge al iertării,
ca jertfă curată,
am fost dăruit.
Iubirea eternă,
cu brațele-ntinse,
M-a dat tuturora.
Dar tu... M-ai primit?
Din țară în țară,
din poartă în poartă,
din inimi în inimi
am binevestit.
Și-acum când e vremea
să-nchid ușa vieții,
te-ntreb înc-o dată:
dar tu... M-ai primit?
Zadarnic vei bate
la poarta închisă,
când aspru în noapte
vei fi izgonit.
"Primește-mă Doamne!"
Striga-vei cu lacrimi.
Și Eu voi răspunde:
"Dar tu... M-ai primit?"".
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre noapte, poezii despre jertfă, poezii despre iertare sau poezii despre curățenie
Mi-ai dăruit
Mi-ai dăruit o mie de cuvinte
Și încă-o mie au rămas nespuse
M-ai dus de mână-n locurile sfinte
Mi-ai arătat că toate Ți-s supuse.
Mi-ai dăruit cântări fără de număr -
De purpură și trandafiri petale -
Mi-ai prins apoi o mantie pe umăr
Și m-ai suit în cerurile Tale.
Mi-ai arătat că nimenea nu moare
În adevăr, iubire și credință.
Mi-ai dăruit o lacrimă de soare
Și m-ai îndepărtat de neputință.
Mi-ai spus că sunt de-acum cu Tine una,
Mi-ai întregit din dragoste făptura,
Mi-ai pus pe frunte stelele și luna
Și-n mâini mi-ai pus toiagul și măsura.
Așa ai vrut să mă iubești, Isuse,
Așa m-ai învățat să cresc spre Tine
Mi-ai arătat ca toate Ți-s supuse
Și că din toate m-ai ales pe mine.
S-au împlinit o sută de cuvinte
Și încă-o sută stau ca să mai vină
M-ai înălțat în locurile sfinte
Și mi-ai zidit ființa în Lumină...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre stele sau poezii despre numere

Iubire eternă
Acum, când simt că te-am pierdut pentru vecie,
Iubirea noastră suferă de amnezie...
Sentiment, joc, ascuns în cufărul uitării,
Ce dau fiorii tragici ai durerii.
Iubirea noastră a-nghețat precum în luna lui Gerar,
Iar inimile noastre au promoroacă;
Fulgii ce își cântă dansul efemer,
Iubirea noastră a rămas doar un mister.
Te caut zi de zi, în tăcere,
Iubirea mea, te-ai rătăcit prea devreme...
Este prea mare puntea între noi,
Acum, când ceasul dragostei a stat,
Iar florile iubirii au înghețat.
Livia Mătușa
poezie de Livia Mătușa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre tragedie sau poezii despre gheață
Viața repede îmi curge
Doamne,
Viața repede îmi curge.
Și mă-întreb, unde se duce?
Că de-ar curge încetișor,
Precum apa de izvor,
Limpede, cristal de munte,
Nu mi-ar mai lăsa pe frunte
Brazdele-atât de adânci,
Parcă-s crăpături în stânci.
Îmi curge viața ca lava
Izbucnită din vulcan.
Îmi întinde mie tava
Să-îmbătrânesc an de an.
Doamne,
Lasă-mă așa cum sunt.
Mai am de împlinit ceva.
Cât mai calc acest pământ,
Să las semne-n urma mea.
Două flori am de crescut.
Frumoase ca două stele.
Le iubesc atât de mult.
Sunt lumina vieții mele.
Cu mine dacă ești bun,
La picioare am să-ți pun
Sufletul, ce Tu mi-ai dat
La-început, când m-ai creat.
Viața vreau să curgă lin
Și fetele să-mi trăiască.
Să aibă un cer senin,
Tot ce-i frumos, să iubească.
poezie de Dumitru Delcă (4 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre frumusețe, poezii despre vulcani, poezii despre stânci sau poezii despre picioare

Rugăciune la aniversare
DOAMNE, din adâncul sufletului,
Cu profunda recunoștință
Îți mulțumesc ca viața Tu mi-ai dat
Și ca în viața încă m-ai păstrat,
Cu harurile-Ti m-ai coplesit
Cu bunatatea-Ti m-ai fericit
M-ai ajutat sa-ti înțeleg Cuvintele
Sa-ti respect și Legile
Totuși, de-atatea ori eu Ti-am greșit
Și lângă Calea - Ți am pășit...
Te rog fierbinte sa mă ierți
Și spre poteci mai blânde sa mă îndrepți
Îți mulțumesc ca sunt,
Îți mulțumesc ca sunt cine sunt, dar
Mi-as dori sa fiu cine ai vrut
Și vrei sa fiu
Îți mulțumesc ca ești cu mine
Îți mulțumesc ca ești lângă mine
Îți mulțumesc ca ești și în mine!
As vrea sa fiu, DOAMNE, cu Tine
Și acum
Dar și în Viața de Apoi!
MULȚUMESC, IARTA-MA, TE IUBESC!
poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viața de apoi, poezii despre recunoștință, poezii despre mulțumire sau poezii despre legi
Că Tu ești Lumina
În pustiul vieții, când am rătăcit,
M-ai ajutat, Doamne, și mi-am revenit.
Mi-ai arătat calea, care-i de urmat,
Cu iubire, Doamne, m-ai înconjurat.
Cum să trăiesc viața, Tu m-ai învățat.
De răul din lume, Tu m-ai apărat.
De-atunci, cu credință, te slujesc mereu,
Că Tu ești Lumina, Tu ești Tatăl meu.
poezie de Dumitru Delcă (25 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Dumitru Delcă despre viață, citate de Dumitru Delcă despre lumină, citate de Dumitru Delcă despre învățătură, citate de Dumitru Delcă despre iubire, poezii despre apărare, poezii despre ajutor sau citate de Dumitru Delcă despre ajutor