CV-ul meu

Mă aflu în amurgul vieţii.
Toamne multe m-au brumat.
Nu-mi plâng anii tinereţii,
Cu mult respect i-am purtat.

La minte n-am fost îngust.
Carte multă-am învăţat.
M-am îmbrăcat cu mult gust,
De viaţă m-am bucurat.

O meserie bună am avut,
O casă frumoasă-am ridicat,
La multe m-am priceput,
Cu munca m-am împăcat.

Averea mea sunt doi copii
Care pe lume i-am adus.
Le doresc să aibă bucurii,
Viaţa să îi poarte cât mai sus.

Carte bună-au învăţat
Şi sunt împliniţi în viaţă.
De părinţi ei n-au uitat,
Ca pe copii ne răsfaţă.

Copiii sunt viaţa noastră!
Noi, părinţii, viaţa lor!
I-am crescut ca flori în glastră,
Acum ne sunt de ajutor.

Între părinţi şi copii
Există-ntotdeauna un contract:
Atâta vreme cât sunt vii
Se iubesc, nu se despart.

poezie de Dumitru Delcă (8 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în Bărăgan

De pe câmpul cu verdeaţă,
de pe-întinsul Bărăgan,
de mult am plecat în viaţă.
Viaţa mi-a fost un roman.

Când am căzut m-am ridicat.
Nu m-am lăsat doborât.
Cât am putut m-am tot luptat.
Privirea n-am coborât.

Ce-am dorit, am împlinit.
Am familie, am casă.
Acuma sunt fericit.
Viaţa mea este frumoasă.

M-am născut în Bărăgan
şi-n Bărăgan am rămas.
Am adunat grâul din lan
şi poeziei am dat glas.

Cu ea am păşit în lume
şi mi-a fost prieten bun.
Prin ea am avut ce spune
şi am devenit tribun.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu regret

Nu regret cum am trăit.
Bucurii au fost puţine.
Agenda tristeţilor
ocupa prea multe file.
Am iubit ce mi-a fost drag,
Am avut dezamăgiri.
Cu viaţa m-am împăcat
când am avut împliniri.
Când am căzut, m-am ridicat
fără ajutor primit.
Mai departe am plecat
şi vise am împlinit.
Am învăţat că în viaţă
e bine să nu cedezi.
Cu credinţă şi speranţă,
cumpătul să ţi-l păstrezi
Cu aceste gânduri bune
la Dumnezeu m=am rugat,
să rămân în astă lume
câte zile El mi-a dat.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

La ţară într-o căsuţă
Stă şi plânge o măicuţă.
E bătrână, nu mai poate
Să-şi ducă povara-n spate.

După ani cu bucurii
E uitată de copii.
A muncit şi zi şi noapte
S-ăibă copiii de toate.

Fir-aţi voi să fiţi, copii,
Cu-ale voastre bucurii,
Aţi uitat că v-am făcut
Şi cu trudă v-am crescut.

V-am dat viaţă, v-am pus nume,
Iar acum uitaţi de mine.
Pentru ce m-am chinuit
Pe voi, de v-am înstărit?!

Acum sunt dată uitării,
Sunt în pragul disperării.
Mai veniţi, copii, acasă,
Să vă văd pe lângă masă!

Să vă strâng la pieptul meu,
Că mi- e muică tare greu...
Maică, veniţi cu nepoţii,
Ei sunt bucuria vieţii!

Nu-i cunosc, nu i-am văzut,
După ei acuma plâng.
Veniţi cu ei să mă vadă,
Să-i văd şi eu prin ogradă!

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie după anii...

Nu am uitat cât de bine, am petrecut anii vieţii.
N-am uitat copilăria şi nici anii tinereţii.
De mic am primit iubirea, de la scumpii mei părinţi
Şi-am cunoscut fericirea, închinându-mă la sfinţi.
Din fragedă copilărie, părinţii m-au învăţat
Să muncesc cu hărnicie, pentru tot ce-am adunat.
Cu elanul tinereţii, de viaţă mă bucuram,
Cu fetele, cu băieţii, doamne, ce mult mă distram.
Iar în anii studenţiei, taina cărţii-am dezlegat.
Dar şi taina meseriei, pentru care m-am format.
Pentru vremuri dulci, plăcute, întotdeauna aveam glas.
Vremuri de mult petrecute, care-n urmă au rămas.
Nostalgie după anii, petrecuţi în tinereţe,
Am şi eu, ca veteranii, apăsaţi de bătrâneţe.

poezie de Dumitru Delcă (18 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viaţa pe care am vrut-o: liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilinţe usturătoare şi griji meschine. O viaţă de vis, aproape, o viaţă de leneş, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, şi dacă m-am străduit să scriu şi eu cărţi, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacţia că nu m-am abătut, în ele, nicio clipă de la ideile şi gusturile proprii. Dacă sunt nemulţumit de ce am făcut, genul de viaţă pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulţumeşte. Şi asta înseamnă enorm... Marele succes al vieţii mele e că am reuşit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viaţa destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eşec. Însă n-a fost.

citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respect pentru căsnicie

Mi-am luat si eu nevastă si asta nu-mi pare rău,
Mai mereu tot singuratec, cât timp eu am fost flăcău.
După ce m-am însurat, aşezat la casa mea,
O duceam bine cu soaţa, ea la mine mult ţinea.
Am facut si doi copii, împreună i-am crescut,
Educaţie noi le-am dat, chiar de la bun început.
Copii s-au realizat, si sunt proprii lor stăpâni,
Şi-au luat viaţa în mănă, sunt adevăraţi români.
Alături de soaţa mea, am fost mereu fericit,
Am trudit mereu din greu, împreună am muncit.
Am avut clipe frumoase, petrecute împreună,
Uneori ne-am mai certat, fără glasuri să răsune.
Una peste alta zic, suntem o familie bună,
Ne-am completat unul pe altul, şi încă suntem împreună.
N-am lăsat ca între noi, să se instaleze ura,
Uneori am mai tăcut, şi am mai închis şi gura.
De-aia-i bine fraţi romăni, ţine-ţi mult la căsnicie,
Aveţi respect reciproc, aveţi grijă de familie.
Familia este verigă, în frumoasa noastră ţară,
Din toate puterile, fa ceva si-o apără
Angelin Leru
12,02,2019

poezie de Angelin Leru din compoziţie proprie (12 februarie 2019)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt omul...

Sunt omul obosit de vreme,
care de moarte nu se teme.
Cu fruntea sus, privirea dreaptă,
sunt omul căruia,
ce-i este scris, aşteaptă.
Că prea devreme m-am născut
este perfect adevărat.
De atunci, prin viaţă am trecut
şi lucruri multe-am învăţat.
am învăţat cum să muncesc,
am învăţat cum să clădesc,
am învăţat cum să trăiesc.
De aceea poate am ajuns
să-mi număr anii chiar cu suta.
Soarele meu n-a apus,
pe Bistriţa, mai navighez cu pluta.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpii

Copil fiind, de şerpi eu m-am temut
Şi de-i vedeam prin iarbă un fior
Mă săgeta din creştet până-n tălpi,
Apoi, crescând, pe toţi i-am cunoscut.

Cu ei, eu am crescut şi m-am jucat
La sân i-am pus şi i-am hrănit cu lapte,
Cu miere, cu blândeţe şi prin fapte
I-am făcut mari, de jos i-am ridicat.

Încolăciţi pe mine i-am ţinut
I-am respectat şi sângele le-am dat
Şi haina de pe mine mi-au purtat...
Mai mult de-atât, i-am pus în aşternut!

Şi-a venit vremea să îmi fie de-ajutor,
Atunci şi-au arătat limbile-n furcă
Şi colţii cu veninul de năpârcă
În carne s-au înfipt... cu darul lor...

Şi n-am murit... nici bine nu mi-a fost...
Şi-am delirat tot digerând veninul,
Când de cucută plin mi-a fost tot vinul
Dar chiar şi asta a avut un rost...

Să crezi în om... în şarpe... e totuna
Dezamăgirea e atât de mare
Pe cât e amăgirea, lungă, tare...
Lume cretină, nu mai face pe nebuna!

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 8 septembrie 2018 (8 septembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu viaţa m-am prins de mână

Cu optzeci de ani în urmă cu viaţa m-am prins de mână.
Împreună am pornit pe un drum nedefinit.
Deşi timpul ce-am parcurs prea repede n-a trecut,
La opzeci când am ajuns, mult prea scurt mi s-a părut.
Atunci,
În genunchi eu am căzut şi de viaţă m-am rugat
S-o luăm de la-început că nu prea m-am bucurat.
Măcar douăzeci de ani să ne mai ţinem de mână.
Să ajungem veterani, la o sută, împreună.
Iar ea, viaţa, să-mi ofere ceva mai multă iubire.
Să fiu ferit de durere, să am multă fercire.
Doar atunci ne-om despărţi. Eu să plec, ea să rămână,
Bucurii a împărţi, cu copiii mei de mână.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile unui nepot

Copil fiind, mi-aduc aminte,
Cum la bunicii de la ţară
Am învăţat să fiu cuminte,
Să nu-mi fac neamul de ocară.

Bunica mea m-a învăţat
Să cred în bunul Dumnezeu.
Eu nici acum nu am uitat
Cum mă alinta bunicul meu.

M-au învăţat ce este viaţa,
Cum să muncesc, cum să trăiesc.
M-au învăţat cum dimineaţa,
În zori de zi să mă trezesc.

Nici de la joc nu m-au oprit.
Am alergat şi am zburdat.
Iar când am fost prea obosit,
O carte-n mână ei mi-au dat.

Frumoasă e copilăria
Petrecută la bunici.
Împarţi toată bucuria,
Cu cei mari şi cu cei mici.

Ce n-as da să se repete
Viaţa noastră de copii.
Rămânem doar cu regrete
Şi trăim din amintiri!

poezie de Dumitru Delcă (7 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cimitir la Timişoara

M-am dus la Timişoara-n cimitir pe la rude,
Era dimineaţă, frunzele erau verzi şi erau ude
Voiam să beau cu ele câte o cafea
Şi să le asigur, din nou, de dragostea mea.

Nu i-am găsit acasă pe fată şi pe Fănel,
Probabil s-au dus să bea o vodcă niţel.
Dar mă-ntorc mâine mai pe-nserat
Până ce să se culce n-au apucat.
Ca să le spun, vrei nu vrei,
Ce dor îmi e câteodată de ei.

La mama e bine, acum de dimineaţă
Mormântu-i îngrijit, plin de verdeaţă.
Bună dimineaţa, soacră bătrână şi bună,
Aş avea să îţi spun, aşa, ca o glumă
Să-ţi iei catrafusele şi încet s-o porneşti
Ca să mai vii şi pe la noi, prin Bucureşti.

Nela-i plecată de mult de la noi
Acum doarme mândră lângă eroi.
I-am spus că lui Florinel i-am adus cartofi şi aţă,
Numai, ei, ce şi-a dorit, nu i-am adus: viaţă...
Şi acolo, în cimitir, am plâns singur, în vânt
După ce că în viaţă de mult nu mai sunt.

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Moş Crăciun din cer de sus
Multe daruri ne-ai adus,
Nu cred că te vei supăra
De îţi voi cere ceva...
Tu stai mândru între sfinţi
De-i vedea pe-ai mei părinţi...
Cu ce oare am deranjat,
De singurea m-au lăsat
Si mi-au dat o viaţă amară
Cum e frunza de secară.
Nu îţi cer daruri, jucării,
Cum o fac ceilalţi copii,
Bani, palate sau avere,
Doar un strop de mângâiere...

Nu îţi cer palat de gheaţă,
Mama să mă strângă în braţe,
Iar în noaptea de Ajun
Capul pe piept să îl pun,
Inimă ce rău mă doare,
Nu am pic de alinare...
Copiii ce au de toate
Mă privesc cu răutate,
Sunt văzută-n ochii lor
Precum Iov, un cerşetor,
Ce-l batjocoreau păgânii
Şi pe răni îl lingeau câinii...
La viaţă i-am dat simbrie
Propria copilărie.

Moşule, îţi cer iertare
De te-am supărat prea tare,
Ştiu că ai o carte mare,
La toţi le dai ascultare
Gându-e la fiecare, după a ta îndurare
La cei bătrâni după fapte,
Daruri, spor şi sănătate,
La mame le-ai dat blândeţe, mângâiere sufletească,
Sunt puţini copii ce au parte de iubire,
De un fericit destin, fiind cadoul lor divin,
Viaţa nu-i decât minuni.
E lacrimi, dar şi spini,
Îndurare doamne, Amin!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cv-ul unei vieţi

Foaie verde-a bobului,
Sunt din Valea Stanciului –
Sat bogat, oameni de fală...
Viaţa nu mi-a fost uşoară,
Jiul, cu-a lui curgere,
Mi-a purtat tristeţile.
Desculţi, Doamne, dezbrăcaţi,
Dar cu dragoste de fraţi,
Alergam pe ulicioară
De cu zori şi până-n seară.
Timpul repede-a trecut,
Pruncii mamei au crescut.
Buni de muncă, ajutor,
Pentru dragi, părinţii lor.
Vremea-nvăţăturii vine,
Truda nu e o ruşine!
Adună de zor surcele,
Pentru ierni şi lungi şi grele...
În desagă mămăligă.
Sufletul mâhnit le strigă.
Vaca paşte, ei învaţă,
Fir-ar mama ei de viaţă!
Bolovanii intră-n coate,
N-au odihnă zi şi noapte.
Numai Jiul poate spune,
Cât au pătimit pe lume.
Munca, cartea, traiul greu,
Le-au fost sprijin tot mereu.
Au plecat copii din sat,
Cu gând pentru învăţat.
Au dormit în noaptea-ntâi
În piaţa oraşului.
Apoi Domnul Sfânt şi Bun,
Le-a deschis în viaţă drum.
Au ajuns oameni de cinste,
Împlint-au gânduri, vise,
La părinţi, venind acasă,
Le-au pus bucate pe masă.
Când în lume au plecat,
La părinţi nu le-a păsat
Că li-i greu, că n-au nimic...
O cămaşe şi-un ilic
Le-a fost acoperământ,
Pentru-un timp, pe-acest pământ.
Domnul grijă a avut
Şi familii şi-au făcut,
Au copii, au ani în spate,
Dar au tras pe nemâncate.
Au trudit şi-au învăţat,
Bani frumoşi au câştigat.
Acum pruncii şi-i ajută.
Doamne Sfinte, câtă trudă!
Jiul nu poate grăi
Şi nici eu a povesti
Viaţa unui prunc ajuns,
La al vremii lui apus.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cutezat

Cum marea poartă talazuri,
la fel şi eu am purtat
multe griji. Nevoi, necazuri,
prea mult timp am îndurat.

Da. Este foarte adevărat.
Am căzut adeseori,
dar n-am rămas îngenunchiat.
Am dobândit noi valori.

Convins fiind că voi răzbi,
întotdeauna am sperat.
Oricât de mult voi suferi,
să mă ridic, am cutezat.

M-am ridicat de multe ori
şi am rămas acolo, sus.
Dar n-am umblat cu capu-n nori.
Mi l-am purtat unde-a fost pus.

Poate tocmai de aceea
azi, pe viaţă sunt stăpân.
S-a terminat epopeea
cu talazuri şi furtuni.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa cu un singur talger

Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut.
Păduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple în care nu m-am închinat,
Oceane de frunze
În care nu m-am lăsat îngropată,
Duşmani pe care nu i-am urât,
Săbii pe care am refuzat să le mânui,
Cuvinte pe care n-am învăţat să le ţip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii în care nu m-am înecat,
Răsărituri pe care n-am apucat să le văd,
Piscuri pe care n-am apucat să le urc,
Muzee amenajate în corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodată!
Toate vor avea dreptul să mă acuze.
Şi faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reuşi să menţină un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru că nu între bine şi rău
Va fi balanţa din urmă,
Ci între a fi fost şi a nu fi fost.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Model de CV

Ah, câte remuşcări mai am;
Nereuşite provocate
Sărăcindu-mi posteritate
Deşi cum să evit ştiam.

Am învăţat cu consecvenţă,
M-am dăruit cu tot ce-aveam;
Şi dragoste şi competenţă
Eram, o flacără trăiam.

Dar tot aşa, m-am dezminţit;
Mi-am lăsat locul, meserie,
Copiii mi i-am părăsit...
Mi-am lăsat case pe-o chirie.

Rămân un neînţeles actor,
Exemplu de risipitor;
Tot ce-am avut e-acum decor
Din care ies, prost regizor.

Merit ce sunt, mi-am făcut soartă
Şi-o rog acuma să se schimbe,
Rătăcitor din poartă-n poartă...
Balanţa încă o să mă plimbe.

N-ascultam nimeni şi nicicând;
M-am crezut veşnic înţelept
Şi-acum din fizic sunt un gând
Şi din deştept sunt un inept!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

E frumos să stai iarna afară
Când vezi că a nins iară,
Stai lângă brazi şi priveşti
Cum un peisaj de vis gândeşti.
Mă gândesc la copilaria mea mamă,
Mi-ai fost alături ca o comoară.
La fel pe tata il zăresc,
Dar acum e un înger ceresc.
Aş vrea să fiu în locuri multe
Şi-mi vin în gând lucruri mărunte.
Viaţa mea a fost cu-n rost
Şi la tot ceea ce-a fost,
Copii în viaţă ce-am avut
Mi-au fost dragi şi mi-au plăcut.
I-am învăţat tot ce-i frumos,
Să fie-n viaţă de folos.
Acum la nepoţi mă gândesc
Că am unul şi-l iubesc.
Aş vrea mult să am parte
Acum de sărbători, de sănătate,
Că aş vrea să mai trăiesc,
Lucruri bune să înfăptuiesc,
Visuri multe să-mplinesc,
Cadouri multe să dăruiesc,
Celor dragi pe care-i iubesc.

poezie de Eugenia Calancea (3 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am dat seama, prea târziu

Mult prea repede-am căzut
Când din flori ai apărut.
Pe spate eu am căzut,
Toată viaţa am zăcut.
Să mă ridic, n-am putut,
Şi m-am transformat în lut.
Poate tu, asta ai vrut,
Când din flori ai apărut.
De-atunci, mult timp a trecut.
Din cenuşă-am renăscut,
Pe tine iar te-am văzut,
Pe spate, n-am mai căzut.
Acum, noroc am avut
Că tu mi-ai dat un sărut.
Viaţa nu mi-am mai pierdut
Şi-am rămas pe acest lut,
Să trăiesc, nu ca-înainte,
Fiindcă m-am învăţat minte.
Atunci când răsari din flori,
Tu nu vrei să mă omori.
Tu vrei doar să mă iubeşti,
Fericire să-mi doreşti.
Viaţa vrei să ne unim
Şi-împreună să trăim.
M-ai convins, acuma ştiu.
Mi-am dat seama, pre târziu.

poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

10 Ianuarie 2016

Astăzi am aniversat
cincizeci şi şase de ani,
de când viaţa ne-am legat
şi am ajuns veterani.

Chiar de când ne-am întâlnit,
ne-am iubit ca şi acum.
Destinele ne-am unit
şi-am pornit pe-al vieţii drum.

Viaţa noastră n-a fost plină
de belşug şi de lumină.
Dar de anii mulţi, trăiţi,
ne declarăm mulţumiţi.

Au trecut anii. Împreună,
bucurii am împărţit.
Necazuri am lăsat în urmă
şi-n viaţă am reuşit.

Întâi am ridicat o casă,
să avem un adăpost.
Ne-am îngrijit s-avem pe masă
şi-n lume s-avem un rost.

Apoi, au venit copiii
pe care mult i-am dorit.
Mai frumoşi ca trandafirii,
lângă noi au înflorit

Ce-am dorit la tinereţe,
pe parcurs, am împlinit.
Acuma, la bătrâneţe,
avem un trai liniştit.

poezie de Dumitru Delcă (2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am învăţat...

Am învăţat s-adun nectar din floare,
Să-mi scald privirea-n ploile de mai,
S-alung tristeţi în cruda nepăsare,
S-ascult zâmbind al păsărilor grai.

N-am vrut ca ura s-o cunosc vreodată,
De am greşit, în taină m-am rugat,
Am suferit de am fost vinovată
Şi-am pătimit pentru al meu păcat.

Am cutezat, cu Dragostea de mână,
Plăcut prin viaţă să călătoresc,
Să nu regret, tăcută şi bătrână,
Că n-am ştiut să simt sau să iubesc.

M-am dăruit pentru orice făptură
Pe care a creat-o Dumnezeu,
M-am închinat la Soare, la natură
Şi nu m-am depărtat de drumul meu.

Nu mi-am zidit făţarnice castele,
Nu am crezut în false bogăţii.
Am cutezat, cu visurile mele,
Să zbor spre luminoase galaxii.

Am înţeles că sunt o muritoare,
Dar n-am ştiut mâhnirile să-nfrâng...
Degeaba m-am visat o luptătoare
Dacă n-am învăţat... să nu mai plâng.

poezie de Marilena Răghinaru din Căutări pe tărâmul unui vis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!