Când părinții ni se duc...
Când părinții ni se duc,
Noi rămânem singuri-cuc,
Deși-avem neamuri, copii,
Orfani, triști ne vom simți,
Căci viața fără părinte,
E cumplită, ține minte!
Când telefonul nu sună,
Stropi în suflet ni se-adună,
Am vrea, cerul s-aibe ton,
Să-avem, poate, la Rai bon,
Dar târziu vom lua aminte...
Grea-i viața fără părinte!
Când nimeni în prag nu iese,
Niciun chip cu riduri dese,
Pricepem cu doliu-n sân,
Că timpul n-are stăpân,
Și că viața, (ține minte!),
E cruntă fără părinte.
Când sărbătorile vin,
Și plecăm cu brațul plin,
Cu garoafe, lumânări,
Chinuiți de întrebări,
La morminte, luăm aminte,
Ce-i viața fără părinte...
poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.