La nord de tine, la nord de mine...

La nord de tine-i iarnă şi în stele,
Ca niciodată în povestea noastră
Şi ninge înspre mine-n toate cele
Şi albul cerne peste mare-albastră.

Un singur anotimp se dezveleşte
Şi nuditatea-i albă mă-nspăimântă,
La graniţe furtuna te păzeşte
De primăveri şi de strigări de nuntă.

Ţi-ai îngropat şi visele-n troiene,
Orice dorinţă s-a supus docilă
Gheţarilor cu colţii de hiene
Şi eu te plâng cu dragoste şi milă.

Şi ce mireasă ţi-ai ales, iubite-
Frumoasă e, dar e atât de rece!
La nord de mine, iarna te înghite,
Cât încă nu-i târziu, fă-o să plece!

A mai rămas în mine-un pic de vară,
Să te ating cu ea pe-o amintire
Aş vrea. Şi ieşi din iarna ta afară,
Măcar o dată să mai guşti iubire.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate îmi răspunzi din iarna ta...

Nu mă-ntreba de ce te caut iară!
(Am mai promis că-am să te uit, cândva).
Dar, şuieră prea tare vântu-afară
Şi îmi aduce-n casă iarna ta.

Şi cum să n-o primesc, când amiroase
A mere coapte şi-a parfumul tău?
Şi ninge cu zăpadă de mătase,
Cum ninge peste brazii din Ceahlău.

Şi tot mătase albă se aşterne
Pe-un ţărm de mare ce l-am vrut al meu,
Când valurile ne foşneau sub perne
Şi ne privea din ceruri Dumnezeu.

Să reînvii o clipă risipită
Dintr-un noian de alb rătăcitor,
E pentru mine-o tainică ispită,
Ca cerul pentr-un vajnic zburător.

Şi-am să te caut şi prin mine, iară...
Poate-ai rămas şi eu încă nu ştiu,
Că n-ai plecat, nicicând, din mine-afară-
Doar, să nu te găsesc mult prea târziu!

Când va-nceta să ningă peste lume
Şi albul, să tresară, va uita,
Voi îndrăzni să te mai strig pe nume
Şi poate îmi răspunzi, din iarna ta.
......................................................
Doi oameni de zăpadă şi-o tăcere-
Atât a mai rămas din tot ce-am fost.
Şi eu şi tu avem o mângâiere:
C-avem aceeaşi iarnă, adăpost.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, vara ta... tu, iarna mea eternă...

Şi de m-aş naşte înc-o dată,-n vară,
Te-aş aştepta din iarna-n care eşti.
Pe buze, ca pe-o strună de vioară,
Cu un sărut, adagio, să-nfloreşti.

Şi i-aş cânta zăpezii să se-ndure,
Să mai aştepte-n ceruri un minut,
Atât cât să-nverzească-n noi pădure
Şi vara să ne fie aşternut.

Ninsorilor le-aş recita poeme,
S-adoarmă undeva în drumul lor.
Îţi voi trimite-albastrul să te cheme
Aici, în dormitorul florilor.

Decembrie să plece în vacanţă,
Să-ncuie gerul şi furtuni în pod!
Cu luna lui cuptor, fă alianţă,
Din iarna-n care eşti să te deznod.

Până la mine,-un pod de primăvară
Te-o trece peste neguri şi stihii;
Ţi-am împletit din violete-o scară:
Tu calcă peste ele, dar, să vii!

Şi de mai simţi o albă mângâiere,
Nu te opri! De sub zăpezi, viclean,
Cu glasul rece-al iernii îţi va cere,
Să mai rămâi, un îngheţat ocean.

Să te dezgheţ, nu aş putea vreodată-
Eu, vara ta, tu iarna mea. Şi ştiu,
Dorinţa mea rămâne suspendată
Între speranţă şi un ''prea târziu''...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât încă iarnă-ţi sunt...

Iubesc tăcerea din zăpezi şi liniştea de sub troiene
Şi albul n-aş vrea să-l ating, când mi se-aşterne pe sub gene.
E-atât de efemeră clipa, când ninge pur peste morminte,
Încât m-aş preschimba în iarnă, de tine, să-mi aduc aminte.

Şi-aş îngheţa visele toate şi nopţile le-aş îngheţa,
Să te păstrez, să pleci din mine, când zorile vor trâmbiţa
Că primăvara întârzie, împotmolită-n verde crud
Pe undeva, într-o chilie, de unde ruga, nu-i aud.

În calendare ghioceii se prind în zi de Mărţişor
În hora florilor şi-a nopţii în care nasc iubiri şi dor,
Dar eu mă ancorez în iarnă, ca un copil orfan de sân,
Să mai iubesc ninsori albastre şi sub ninsori să mai rămân.

Tu să nu strigi, că nu te-aude vreo primăvară, pe vreun ram,
De sub zăpada gurii mele, acolo unde descifram
Un alfabet numai al nostru, cu flori de gheaţă în cuvânt!
Tu soarbe-mi seva din cuvinte, atât cât încă iarnă-ţi sunt!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş ninge...

Te-aş ninge de azi, sub troiene să-mi cazi, tot eu să te caut şi să te găsesc, sub albul ce-mbracă şi mare şi brazi şi om de zăpadă în tine să cresc...
Te-aş ninge aşa, liniştit ca-n poveşti pe ochi şi pe frunte, pe braţe şi gând, să-ţi intru cu iarna în nopţi când priveşti cum ning dintr-un cer, unde vise mai vând...
Te-aş ninge cu versuri albite de nea, poemele iernii să-ţi fie veşmânt, te-aş ninge cu stele, dar n-am nicio stea, şi de mai cade vreo stea pe pământ,
Decembrie-o-ngroapă-n zăpezi de argint, sau cade pe cetini în seri de Ajun şi nu pot, iubite-n Ajun să te mint şi nici că aştept înc-o stea, să îţi spun...
Te-aş ninge cu dorul ce-mi umblă hai-hui, să mi te-aducă la piept să-mi colinzi, dar a rămas în parfum de gutui, de sub troiene, nu ştiu de-l mai prinzi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire albă

Şi m-aş preface-n fulgul de zăpadă
Care-ţi atinge fruntea-ngândurată,
Şi te-aş mai ninge-n vise câteodată,
Să mă asculţi cum ning ca o baladă.
Şi să m-atingi, să mă topesc în palmă
Când îmi aştepţi sub vâsc îmbrăţişarea,
Tu să fii ţărmul, eu să îţi fiu marea
Într-un ocean de alb. Atât de calmă
Să îţi pătrund sub piele cu sfiala
Atâtor doruri ce-au zăcut departe
În iarna amintirilor deşarte
În care ne mai paşte îndoiala.
Şi m-aş preface-n iarna cea mai iarnă,
Să te îngheţ în veşnicia albă,
Şi din colinde să îţi fac o salbă,
Din ceruri, îngeri, peste noi, să cearnă
Tăcerile zăpezilor eterne.
Tu, doar iubirea, peste mine-aşterne!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi spune adio...

Nu-mi spune acum adio,
În prag de iarnă plină,
Când florile îngheaţă
Şi fulgii se aşează!

Mai lasă-mă un timp
Să vină primăvara
Când ciocârlia zboară
Şi greierii valsează!

Când înălţimi de munte
Te caută printre stele,
Răspunde-le din aştri
Chiar dacå plâng şi ele!

Trezeşte-mă, din iarnă
Şi strânge-mă în braţe,
Cad frunze încă crude
Peste iubirea noastră!

Nu o lăsa pierdută
Chiar dacă vrea să plece,
Şopteşte-i la ureche
Că iarna asta-i rece!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miazănoapte

aşa cum zilele se rostogolesc
bătute de vânt pe câmpia de sare
tot astfel voi pleca şi eu într-o iarnă
agăţată cu unghiile de mantia
zdrenţuită a crivăţului
înspre nord tot mai la nord
acolo unde cerbii cu nări de catifea
îmi vor sufla peste pleoapele obosite
peste fruntea împovărată de amintiri
peste inima pe care nădăjduiesc
că o mai am încă sub coaste
pulsând precum un far în calea celor
mai rătăciţi decât mine
va ninge va ninge
pe trepte de zăpadă voi urca
până la carul cel mic până la carul cel mare
până la calea lactee mult prea frumoasă
până la luna de filigran şi tăcere
de unde voi privi înapoi
cum ursul polar îmi face un semn de adio
în timp ce amândoi ne înghiţim lacrimile
de gheaţă şi diamant

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă peste toamnă...

au venit norii să-şi scuture nămeaţa,
să-şi scuture albeaţa pe toată dimineaţa,
e iarnă, iarnă, e iarna pe afară
şi este iarăşi frig şi este dor de vară

sunt pomii fără frunze, sunt florile nu sunt
şi bate vântul rece şi rece e pământ
şi undeva sub streşini, stau păsări ce-au rămas,
să-nfrunte gerul iernii, gândind la timpul ars

se scutură din ceruri, stropi albi şi îngheţaţi,
atât de mulţi deodată, atât de dezbrăcaţi.
se-aşează peste locuri, s-ascundă din culori,
culorile de toamnă, din frunze şi noroi

se prinde alb pe zare, pe drumuri şi poteci
şi chiar pe felinare, să lumineze reci,
în bălţile de gheaţă, ferestre pe pământ,
ce se deschid crăpate, calcate sub carâmb

e iarnă, iarnă iarăşi, e iarna care-a fost,
întoarsă din plimbarea, pe unde-a fost cu rost,
întoarsă să răzbune, căldurile de ieri,
din verdele de vară, din toamnă adieri

e timpul într-o joacă, e timp de lunecuş,
copii se strâng grămadă, se strâng la săniuş,
fac oameni de zăpadă, mai mari, mai mici, mai mulţi,
e iarnă peste toamnă, se-ntinde până-n munţi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi paşii mi se-nvârt în loc, într-un ocean fără noroc...

Nu ştiu să merg spre răsărit şi am uitat când am iubit şi cum era sărutul,
Parcă avea un gust de rai, deşi prin rai nu prea umblai, că îţi ştia trecutul...
Mi-s paşii singuri şi mai rari, rătăcitori şi circulari cu destinaţii false
Se-nvârt pe loc şi nu ajung, în cerc e drumul mult prea lung, dar fără de foloase...
Pornesc din nord, în nord mă-ntorc şi sugrumată de miorc, fac pauză de viaţă
Pe un gheţar cu miez de jar, în echilbru cam precar pe-o pojghiţă de greaţă...
Plec seara spre o altă zi şi nu ştiu dacă vei veni şi mă trezesc buimacă
De-atâta zbucium în zăpezi, că nu le simţi şi nu le vezi şi le ordon să tacă.
Şi ţipă albul ca nebun, că-i troienit pe orice drum ce duce înspre tine
Şi nicio veste prin nămeţi, doar urme albe de drumeţi ce-şi caută destine...
Îmi fac un iglu pentru nopţi, unde un vers nu poţi s-adopţi pentr-un poem de vară
Ce rătăceşte înspre nord, refrigerându-şi un acord pe-o coardă de vioară...
Eu nu mai ştiu, spre răsărit, să mai găsesc ce am iubit, c-am rătăcit cărarea
Şi nordul m-a acaparat într-un ocean însingurat să-mi fure exaltarea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila vară...

Cerul şi ploaia s-au scurs pe pământ
Şi soarele nu mai sărută marea.
Tu eşti departe, eu tot departe sunt....
Peste anotimpuri s-a aşternut uitarea.

Când toamna plânge dorul tău,
Pe mine ninge iarna grea.
E drumul troenit şi tot mai greu
Şi niciun anotimp nu ne mai vrea.

Ţi-am căutat prin toamnă, primăvara
Dar am găsit doar vânt şi ploi....
Nici noaptea nu-mi mai spune bună seara,
Iar dimineaţa-ntreabă ades de noi.

E-atâta linişte peste-anotimpuri,
Nici iarnă nu-i, nici vară nu-i....
Suntem aici, dar suntem tot mai singuri,
Suntem ai tuturor şi-ai nimănui.

poezie de Maria Poienar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete albe

Păcat că toamna-i petrecută
şi vara a rămas pierdută
păcat că ninge iarna mată
pe câmpuri fără de verdeaţă

Păcat că ninge prin pădure
şi fulgii cad şi-s albi pe mure
şi murele sunt prea uscate
şi vântul rece mă răzbate

Ninge de ieri şi flori de gheaţă
au răsărit de dimineaţă
păcat că iarna-i viscoloasă
şi tu nu vii prin alba-i ceaţă

Sunt frunze albe pe cărare
şi îngheţate lăcrămioare
şi tu nu eşti mângâitoare
şi tu nu eşti s-apară soare

Păcat că timpul nu aşteaptă
să mă mai chemi ca altădată
păcat ca ora e târzie
şi tu nu eşti ca să îmi fie...

Ninge mai des de data asta
şi iarna smăltuieşte viaţa
şi albul ei s-a pus pe mine
şi încă îmi e dor de tine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vă colind

Aş vrea să vă colind, eu n-am glumit;
Niciodată nu ne urăm destul,
Sărbătorile, parcă, s-au grăbit,
Iar răul vine fără preambul.

Mantia albă cade, salvatoare,
De parcă vrea, păcatele, s-ascundă,
Îmbracă geamuri şi copaci în floare,
Pătrunde peste tot şi ne inundă.

Iarna s-a-ndrăgostit de România,
S-a instalat comod la ea acasă,
Căci vrea să-şi mai îmbrace-o dată ia,
În orice anotimp, e tot frumoasă!

Luaţi de val, uităm copilăria
Şi obiceiurile din străbuni,
Păcat e, să uităm să iubim glia,
Păcat e, să uităm să fim români!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna poeţilor

Iarna va ninge tempestiv
Cu fulgi de cuvinte,
Va posta chiciură de idei
Şi promoroacă de doruri,
Apoi nămeţi de gânduri
Şi troiene de versuri
În total peste orizonturi
Poeme de un alb strălucitor
Iată cum iarna dibace
Cu forţă şi vibrato
Produce opere de artă
În lungi convoaie.

poezie de David Boia (15 decembrie 2013)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna şi curcubeul

Ninge, trec cu palmele pe coapsele tale,
Cioplite din albul unei statui
Zăpada iubirii îmi curge prin sânge ca roşul
Culorii din zâmbet acum şi atunci
Iarna zideşte în mine lumina şi visul ninge
Întinde-ţi braţele să alungăm uitarea
Iarnă, nu există iarnă perfectă
Ninsoarea e foc atins de lumină
Pomul sădit al inimii mele ţi-l dărui ţie
Curcubeu din aura mea
Ninge! Se nasc culori alb şi negru ca timpul ceasului oprit
Când întind braţele către tine până la adâncul cuvintelor.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cicoare fără floare

Ascunde-mă în tine, ca pe-o vară,
În care nu mă mai primeşti de-o vreme!
Îmi voi lăsa o gleznă pe afară,
S-auzi cum dorul de sărut îmi geme.

Şi te voi căuta cu-nfrigurare,
Că te-ai pierdut prin tine, fără voie;
Că, nu mai ştiu pe unde eşti, mă doare
Şi doar de un cuvânt mai am nevoie.

Nu-ţi cer să mă îmbraci în straie scumpe,
Doar flori să îmi arunci pe sâni şi braţe!
Nu simţi, iubite, dorul cum irumpe
Tăcerea dintre noi, să o înhaţe?

În tine nu mai este loc de mine,
Am încercat să îţi pătrund prin vene;
Iubirea noastră doarme în ruine
Şi nopţile-s păzite de hiene.

Ţi-ai pus călăi de pază la intrare,
Mă voi zidi sub porţile închise;
Voi răsări cicoare fără floare,
Că cerurile-mi sunt, de azi, ucise.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni de zăpadă

Ninge sfînt şi păgîn
Numai ochii ne rămîn
Despărţirea s-o mai vadă
Că, în rest, noi ne-am stins
Şi-am ajuns de-atîta nins
Nişte oameni de zăpadă.
Ninge fără milă, ninge şi ne doare,
ninge cu fărîme albe de pian,
ninge cu tristeţe şi cu felinare
ninge ca la moartea încă unui an.

Cîţi au fost de gardă –voie cer să doarmă
cîţi au fost cu somnul rătăcesc pe străzi,
ne aflăm în lume ca în ţevi de armă
cînd sugrumă lupii fragedele prăzi.

Ninge fără milă, cu vinovăţie,
ca o inculpare, ca un martor mut,
ninge cu o nuntă, ninge şi sfîşie,
se fărîmiţează ultimul salut
vai de noi, femeie, ninge-a despărţire,
vom pleca departe, unde-avem de mers,
ninge să despartă gheaţă şi iubire,
oarbe felinare cad din univers.

Ninge ca pe piatră peste carnea noastră,
ninge ca pe munte, ninge ca pe mort,
ninge incurabil, molimă albastră,
ninge pe vaporul scufundat în port.

Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
ninge peste îngeri, ninge peste văi,
ninge peste clopot, ninge peste ape,
ninge incredibil peste ochii tăi.

Ninge în neştire, otova, aiurea,
ninge ca-n porecle, ninge ca-n blestem
ninge ca un trăsnet, ninge ca pădurea,
ninge să se stingă vocea cînd te chem.

Ninge ca-n Esenin şi-n poema rusă,
ninge fantomatic şi bacovian,
ninge că sînt rece, ninge că eşti dusă,
ninge ca la moartea ultimului an.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost în viaţa mea...

A fost în viaţa mea, a fost o vreme,
Când te iubeam, oh, ştii, cu-adevărat...
Nu te acuz, nu plâng, nu mi-e ruşine
De tot ce-n viaţa mea s-a întâmplat.

M-am înrămat tăcut în ne-uitare...
Mi-e lacrima şi scut şi cazemată...
Căci poate-am fost nebună de iubire
Şi de aceea azi sunt vinovată...

Mă-ntreb de simt şi dragoste şi ură
În sufletul înnrourat de răni...
Acum îmi plec umilă amintirea
La a iubirii noastre-nmormântări...

Nu vin cu jerbe, nici nu plâng, iubite,
De ce aş face iar un legământ
Cu o iubire ce n-a fost a noastră?
Încerc, cât mai subtil, să mă ascund.

Nu cad pe cruce-n jerbe, promisiuni, nici stele,
Nu sunt a ta, nu sunt a nimănui...
Căci între noi mai sunt cuvinte grele...
Nu pot să-ţi spun la mine să rămâi.

De ce nu pot să-mi mai aduc aminte
De tot ce-a fost frumos în viaţa mea?
Tu ţi-ai ales, tu ţi-ai ales iubite,
Să ai, să ai atunci pe-altcineva...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna vieţii când cerne

Din streşină picură albul plângând,
Mă doare că iarna sfârşeşte,
Dar mult mă mai doare când gerul scrâşnind
Cu bulgări de alb mă loveşte.

Mă doare când vitregii fraţi şi surori
Cu pumnii lovesc şi m-apasă,
Dar mult mă mai doare când cei ce-mi sunt dragi
Făţarnic mă cheamă în casă.

Eu scriu totdeauna cu litere mici
Precum că au toate o vreme,
Şi-aş vrea răbdător şi-ndelung răbdător
Să trec iarna vieţii când cerne.

Am multe ecouri ce-mi sună şi azi
Când bulgărul alb mă loveşte,
Dar pieptul de dragoste râde că-n prag
Primăvara eternă soseşte!

poezie de Mihai Ghidora (10 ianuarie 2017)
Adăugat de Mihai Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocean de iarnă între noi...

Mi-e iarnă grea sub piele, şi prin oase
Mai viscoleşte câte-un dor de noi,
Pe cetini ninge. Fluturi de mătase
Se-aşază peste frunţi din doi în doi.

Pe-aleea răstignirilor celeste
Un vis îşi poartă crucea ca Iisus-
E visul meu, dar visul tău nu este
Şi ninge anormal de jos în sus.

La tine-i vară-n ochi, dar ce pustie
Ţi-e inima-n deşertul împietrit!
Mai iarnă decât alte ierni o mie
Te-a înfiat şi-n alb te-a sihăstrit.

De-acolo din troiene de uitare
N-ai nicio şansă să m-auzi cum strig;
Sunt între noi distanţe planetare
Şi un ocean de iarnă şi de frig.

Nepământeană zbatere de pleoape
Anunţă un dezastru iminent;
Cu un minut îţi sunt eu mai aproape,
De un mileniu îmi eşti tu absent.

E iarnă grea-ntre noi ca o urgie
Şi numai cu vin fiert, nu voi putea
Să te ademenesc, să-mi fii tu mie
O primăvară-n ploi de catifea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie rece...

E o ploaie rece de mai...
Am rămas singur în pustiu.
La mine-n braţe tu nu stai
Şi plâng, şi plâng până târziu.

E o ploaie rece de mai...
Şi-amorul tău a murit.
Fericire tu cui dai?
Sufletul meu e obosit...

E o ploaie rece de mai...
Îmi e dor de zile cu Soare.
Când sub tei mă sărutai,
Îţi aminteşti tu, oare?

E o ploaie rece de mai,
Inima plânge-n noapte.
Pentru mine... tot erai,
Dar ai plecat aşa departe...

E o ploaie rece de mai...
Dar va veni şi vremea bună.
Tu mereu asta spuneai:
În viaţă nu e doar furtună!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!