Cicoare fără floare

Ascunde-mă în tine, ca pe-o vară,
În care nu mă mai primeşti de-o vreme!
Îmi voi lăsa o gleznă pe afară,
S-auzi cum dorul de sărut îmi geme.

Şi te voi căuta cu-nfrigurare,
Că te-ai pierdut prin tine, fără voie;
Că, nu mai ştiu pe unde eşti, mă doare
Şi doar de un cuvânt mai am nevoie.

Nu-ţi cer să mă îmbraci în straie scumpe,
Doar flori să îmi arunci pe sâni şi braţe!
Nu simţi, iubite, dorul cum irumpe
Tăcerea dintre noi, să o înhaţe?

În tine nu mai este loc de mine,
Am încercat să îţi pătrund prin vene;
Iubirea noastră doarme în ruine
Şi nopţile-s păzite de hiene.

Ţi-ai pus călăi de pază la intrare,
Mă voi zidi sub porţile închise;
Voi răsări cicoare fără floare,
Că cerurile-mi sunt, de azi, ucise.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima iubire

Se scutură iar teii şi parcă-i toamnă iară,
S-a strecurat o vară fără identitate
Şi plouă ca-n potopul lui Noe. Ca o fiară
Mă sfâşie prezentul acesta şi se zbate

Secunda fără nume, cu flori de câmp pe frunte
Când fluturii albaştri, să mă înveţe zborul,
Mă ridicau de umeri până în vârf de munte,
Să îmi arate locul unde se naşte dorul.

Şi nu mi-era nici teamă când îţi cădeam în braţe
Şi nu-mi era nici iarnă, când mă ningeai, iubite,
Îţi aşteptam iubirea, cu foame, să mă-nhaţe
Cu-mbrăţişări de inimi, în vară poleite.

Erai prima iubire, primul sărut de soare
Şi înfloream, cum macii, în palma ta cuminte;
Nici nu ştiam, iubite, că mângâierea doare,
Când pleacă fantomatic şi uită să m-alinte.

Şi am plecat în viaţă, cu soarta în spinare,
Ca doi străini în noapte, pe drumuri paralele.
Doar amintiri de-o vară ne duc pe fiecare
Într-o poveste-a noastră, când ne ploua cu stele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dincoace de tine

Dincoace de noapte, dincoace de stele
Înfloresc în cântec versurile mele;
Simfonii astrale, îngerii îngână,
Tatuez poeme cu Muza de mână.
Pe un braţ albastru râde o cicoare,
Dincoace de noapte, ziua ta mă doare;
Zorii se despică în sclipiri de sânge,
În braţele tale dimineaţa plânge.

Geme orhideea de atâta viaţă
Dincoace de umbre, soare o răsfaţă
Un penel sărută visul şi-l preface
În iubire pură... universul tace.
Caută, iubite, dincolo de mine
Floarea nemuririi ce dospeşte-n tine!
Ştiu că-ţi este noapte, fără Poezie,
Ştii că doar cu tine sunt Poem ce-nvie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las iubirea să se frângă

Las iubirea să se frângă, cum se frânge o aripă
Într-un zbor lovit de trăsnet, într-o toamnă nemiloasă.
Răstignirea e aproape şi în mine se-nfiripă
Visul unei nopţi eterne, înecată în angoasă.

Şi mă doare că surâsul mi-a murit pe o cicoare
Dintr-un cer uitat de vreme-ntr-o poveste fascinantă.
În castelu-n care prinţul o păzea de vrăjitoare
Eu, o servă fără nume, am rămas doar o bacantă

Care-şi vinde pe-o ocheadă, trupul însetat de vară
Şi adună creiţarii pentru floarea cea albastră.
Ce naivă eşti femeie, el privirea nu-şi coboară
Spre umila-ngenunchere, înspre pacea ta sihastră.

Şi nu-ţi mai jeli iubirea, lasă lumea-mpărătească!
Niciodată sânge-albastru nu se-amestecă cu apă.
Ia-ţi şi lacrima cu tine şi în tine să domnească
Neiubirea ce ţi-e scrisă! Lacrima din ea s-adapă.

Las iubirea să se frângă, floare-albastră de cicoare,
Te păstrez în noaptea albă într-un semn de întrebare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar versul meu

Şi tu ţi-ai ridicat un zid de ceaţă,
Să nu te mai găsesc, să-ţi cer un munte.
Ştii, mi-ai promis, cândva, o dimineaţă
Cu norii aşezându-se pe frunte.

Nu mai ajung la cer, că cer nu este-
L-ai confiscat cu lună şi cu stele.
Eu cum să mai ajung acum pe creste,
Când aripile-mi plâng între atele?

Şi creşte-n mine un deşert de moarte,
Îmi mor poemele de-atâta sete,
Morgane-şi scriu delirul pe pancarte
Şi mă îmbie-n haine violete.

Şi eu alerg nebună printre dune
Şi strig, ecoul să te regăsească,
Dintre tăceri, în mine, să te-adune
Şi cu iubirea mea să te lovească.

Să te trezeşti şi să alergi prin mine!
Prin vene nu mai curge nicio vară
Şi primăvara geme în ruine
Şi orice anotimp e o povară.

Nu te mai chem, am obosit, iubite
Doar versul meu, o toamnă-o să-ţi recite.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un păcat numit Apollo

Eşti păcatul vieţii mele şi mă iert că te mai port,
Ca pe-o salbă de mărgele, ca pe-o haină de import.
Te-ai zdrelit pe ici pe colo, te-am cârpit cu borangic,
Dar îmi eşti şi-acum Apollo, deşi eşti un pic mai mic.

Te păstrez prin buzunare, în poşeta de oraş,
Să-mi fii muză. Ce onoare! Şi spre seară amoraş.
Te hrănesc cu poezie şi de sete-ţi pregătesc
O licoare azurie, de pe buze ce-nfloresc.

Ai cam obosit de-o vreme şi te plângi ca un moşneag
Şi te zbaţi între dileme. Doar nu vrei să mă retrag!
Ţi-e cam dor de libertate şi ai vrea din nou să zburzi,
Dar, eu nu te-aud, iubite, că sunt surdă între surzi.

Şi-ai să stai aici cu mine, până-n ultimul minut,
Că îmi eşti păcat, ştii bine, şi cu tine am crescut.
Şi de-o fi să mori tu primul, te voi împăia, să ştii-
Las' s-aştepte ţintirimul! Eu te ţin printre cei vii,

Să mai scriu câteva versuri, (fără tine n-aş putea)-
Cum să te îngrop, Apollo, când şi mort eşti steaua mea?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stinge-mi dorul de tine

Aprinde-mi inima,
Stinge-mi dorul de tine,
Prea mult, am bătut la porţi străine
Şi te-am dat uitării, suflete.

Stinge-mi dorul de tine,
Nu mă lăsa captivă printre ruine,
Alerg spre tine,
Dar nu-mi găsesc oprire.

Sunt ziduri ce se-nalţă,
Mi-am construit fortăreaţă,
Alerg spre vise,
Adesea, bat la uşi închise.

Stinge-mi dorul de tine,
Când simt că mă-nconjoară,
Nu construi prăpăstii între noi,
Când încerc să mă apropii iară.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de mamă

Mi-e dor de tine, mamă, mi-este dor
De tot ce am trăit şi-a fost odată,
De cum ieşeai adesea în pridvor,
Şi îmi vorbeai frumoasă şi-nţeleaptă.

Mi-e dor de bunătatea-ţi nesfârşită,
De inima ta scoasă la mezat,
Iubirea ta a fost nemărginită,
Prin frunze şi prin flori tu ai plecat.

Ai luat cu tine viaţă şi lumină,
Şi sufletul mi l-ai lăsat pustiu,
Ai fost şi vei rămâne o divină,
Să te iubesc din drum e prea târziu.

Mi-e dor de tine şi-mi va fi mereu,
Sunt singur pe pământ fără de tine,
Dar ştiu că mă ajută Dumnezeu,
La amândoi ca să ne fie bine.

Eu te sărut cu-n ultim tainic dor,
Şi îţi doresc să te mândreşti cu mine,
Dacă mai cred sau nu în viitor,
Cu mine nu-ţi va fi nicicând ruşine!

poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzii

Şi vreau să cred că eşti aici, iubito-
Un pas şi-o mână-ntinsă mai departe.
Şi te ghicesc, pe tine, negăsito
Într-un castel cu geamurile sparte,

Prin care te privesc uitând de vară,
Castelul cu răcoare mă îmbie.
Hai, vino în iluzia de-afară,
Chiar de eşti vis, eu încă te simt vie.

Să te-ncălzesc lipindu-te de mine
Şi să te gust cu buzele-mi flămânde.
Iubita mea, sunt doar un mărăcine
Dar pentru tine, spinii-i voi ascunde.

Tu vino pe cărarea dinspre vise,
Dar să nu calci pe-albastrul de cicoare!
De dorul tău şi cerul se-ofilise,
Uitase păpădia să mai zboare.

Iluzie îmi eşti de-o veşnicie,
Deşi te-aş prefera-n carne şi oase.
Rămâi, iubita mea şi numai mie,
Să-mi dai visele noastre de mătase!

Nemuritori în plăsmuiri astrale
Vom confisca iluziile vieţii,
Eu asfinţitul lacrimilor tale,
Tu, răsăritu-albastru-al dimineţii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vară cu tine

Ploua şi atunci cu năduf şi revoltă,
Ploua şi atunci ca-n potopul lui Noe,
Ploua din pământ, rana mea ca din boltă,
Ploua dezinvolt, fără nori, fără voie.

Ploua dimineaţa, ploua la cafea
Şi beam amândoi câte-o ploaie din ea,
Ploua şi la prânz, mai domol şi timid,
Ploua anacronic şi-aproape stupid.

Amurgul cădea peste umeri şiroaie,
O cruce de nori ai pictat pe retină,
Iubirea-nota, ca nebună-n noroaie
Şi ploia gemea-mpovărată de vină.

Doar noaptea plângea pe-nfundate în pumni,
Cu lacrimi albastre din ochii-mi în ploi,
Iar eu te priveam cum din vară le-aduni.
Ia-mi lacrima, Doamne, dă-mi vara-napoi!

Mai plouă şi azi, dintr-un cer cu suspine
Şi ploaia mă spală de vară şi doare
E ultima vară, iubite, cu tine
Şi vara-mi rămâne, cu tine, datoare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire întemniţată

Iubite, fără mângâierea ta sunt tristă
Şi fără al tău surâs ce în inimă mi-a rămas,
Iar sufletul îmi jeleşte şi n-are batistă,
De atâta plâns, rămânând fără glas.
Iubite, mi-am trimis gândul către tine,
Zburând adiat de vânt ca o pasăre călătoare,
Să te ajungă din urmă, să te aducă la mine,
Căci dorul îmi sfâşie inima, iar sufletul mă doare.
Iubite, fără tine nu mai sunt ca o stâncă,
Sunt ca şi cerul înnorat, ca şi marea agitată,
Fără tine, rana din suflet mi-e tot mai adâncă,
Iar inima-mi bolnavă tânjeşte să fie vindecată.
Iubite, te aştept şi azi, sperând c-ai să te-ntorci,
Să-mi redai fericirea, să zâmbesc ca altădată,
Ca un trandafir să înfloresc, sărutându-ţi buzele dulci,
Să nu mai plâng, căci fără tine iubirea-mi zace-ntemniţată...

poezie de Daciana Lazăr (13 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De ce nu pot trăi fără tine?
Pentru că, vidul din mine se lărgeşte, treptat
Şi-n aer pluteşte fiinţa ta vie,
E ceasul când alţii se iubesc, se sfâşie
Şi plouă de parcă şi cerul s-a spart.

De ce nu pot trăi fără tine?
Pentru că, în mine sunt stânci şi izvoare
Sunt deşerturi păzite de fluturi războinici,
Sunt ochii tăi mari şi atât de statornici
Şi dorul acesta, permanent, ce mă doare.

poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă ce încă doare...

Eu am plecat de lângă tine iar,
Dar sufletul meu n-a plecat.
E doar al tău şi este în zadar,
Sa mint mereu că te-am uitat.
În nopţile târzii când dorul doare
Şi când prin ciob de gând te caut,
Lacrima arde-n ochi cu disperare,
Iar dorul plânge-n cânt de flaut!

Îţi scriu pe cer că încă te iubesc,
Cum floarea iubeşte grădinarul.
Şi c-aş dori sa te reîntâlnesc,
Cu tine doar, eu aş uita amarul.

Pe unde eşti? Şi pe ce valuri?...
Te poartă viaţa asta blestemată,
Aş vrea să ştiu de-ai găsit maluri,
Eu nu sper să le pot găsi vreodată!

Iubirea ni s-a stins anost,
În acea tristă zi a despărţirii
Şi nu-i mai găsesc adăpost,
Inimii arse-n patima iubirii!

poezie de Dorina Omota (6 aprilie 2016)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreabă dorul meu de tine

Întreabă dorul meu de tine.
Sărutul meu e istovit,
Că din visare nu-şi revine,
Din clipa când m-ai părăsit.

În mintea mea, idei ciudate
Din amintiri te zămislesc.
Prin lacrimile-mi tremurate,
Abia de chipu-ţi desluşesc.

Cum parcă m-a-ngrozit tăcerea
Aş vrea pe nume să te strig,
Dar depărtarea de-ţi e vrerea,
Mă-nvăluie năpraznic frig.

Când gându-mi bate-n uşi închise,
Zdrelindu-mi zilele în timp,
Pe-altarul sufletelor ninse
Am mai jertfit un anotimp.

Întreabă dorul meu de tine.
Speranţa încă n-a murit.
Mai arde-o primăvară-n mine.
Iubirea mi-a înmugurit.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă plimb prin tine-o viaţă...

M-aş plimba prin tine-o viaţă, să te ştiu şi nu te-aş şti
Din amurg spre dimineaţă şi nimic nu m-ar opri
Să-ţi pătrund prin constelaţii, steaua mea să o găsesc
În Centaur, Andromeda din decorul tău ceresc...

Să mă plimb prin capilare, chiar de spaţiul e îngust
Mă strecor cu versu-n braţe, din hematii să te gust
Şi de simţi cum trec prin tine, dă-mi un semn c-un tremur scurt
Ca să nu m-acuzi, iubite, de vreo fraudă, sau furt...

Am intrat ca să mă caut, dacă mi-ai găsit vreun loc
La parter sau la mansardă, poate sunt chiar la mijloc.
Sau în stânga unde-i locul pe care-l pândesc demult
Stau cu versul la intrare şi bătăile ţi-ascult...

Hai, deschide-te şi lasă-mi poezia-n atriul stâng!
Iernile ce te apasă, numai eu ştiu să le frâng.
Vin cu primăveri în braţe şi cu stihul violet
Vin în paşi de sarabandă şi în paşi de menuet...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin maci de dor arzând

Ce hoţi de vise oarbe din mine te-au furat
Şi cine te ascunde în umbre de tristeţe,
De nu-mi răspunzi în oaza nestinsului oftat
Ce nostalgii străine te-au nins iar cu tandreţe?

Ce straie de-nserare te-au dezbrăcat de mine
Şi unde să-ţi caut dorul cu suflet exilat?
De toate-s vinovată, eu nu ştiu fără tine,
Nici să-nfloresc din muguri, nici să zâmbesc curat.

Ce ore blestemate te-au rătăcit hapsâne
De nu îţi simt parfumul, nici licărul din gene?
Pendule sacadate în amânări păgâne
Îmi adâncesc amarul în nopţi de Sânziene.

Ce sunt fără de tine? Solstiţiu de oprelişti.
Mi-e inima rănită şi nu găsesc răspuns,
Veşminte sângerânde brodate cu nelinişti
Şi-o vină fără vină cu suliţi m-a străpuns.

Ce fluturi ai iubirii să îţi trimit în noapte
Să îţi măsoare dorul prin care eu te chem,
Să simţi şi tu dezastrul beţiilor din şoapte
Şi cum să strig mai tare prin vânturi care gem?

Ce ploaie de risipă, ce doruri, ce dileme?
Cu mine plâng toţi sfinţii şi ochi de înger blând,
Îi reproşez secundei că nu vrea să te cheme,
De-ai auzi suspinul prin maci de dor arzând.

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e umbră noaptea asta, iubite

Iubite noaptea asta e rece, fără viata,
Şi vreau ca să ma laşi sa vin la tine,
Îmi e atit de frig, cuprinde-ma în brate,
Alunga-mi Întristarea şi plinsul din retine.

Hai lasă-mă încet ca să îţi mingai fata,
Vreau tandru chipul tău, frumos sa ţi-l ating,
Atat îmi e de goala si-negurata viata,
Mi-e sete azi de tine, iar dorul mi-e flamind.

Ma lasă, sa îmi fac culcuş la pieptul tau,
Şi stringe-ma iubite, lingă tine aproape,
Revarsă, scalda-ma în ploi de curcubeu,
Sa infloresc precum un nufăr dalb pe ape.

Ma lasă-n taina de tine să ma apropii,
Sa ma pierd feciorelnic în ochii tai smarald,
Un dor am pătimaş, vreau ca să – ţi sărut ochii,
Şi sa ma pierd în ei, ca nu mai pot sa rabd.

Tu sa ma prinzi de maini şi-ncet sa ma sfiori,
Cum un îndrăgostit sfioara tandru-o floare,
Sa ma topesti iubite-n a dragostei viltoare,
Eu sa ma renasc iar, ca pasarea sa zbor,
Spre infinitu-albastru, unde e numai soare,

Mi-e umbra noaptea asta iubite, dorul doare!

poezie de Elena Tudosa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-nlocuim tabloul ninsorilor din noi

E iarnă-acum, iubite, în parcu-n care-aştept,
Să nu mai ningă-a tine şi-a dor de-mbrăţişare.
Dar ninge fantomatic pe umărul meu drept
Şi-n stângul geme iarna-ntr-un semn de întrebare.

Se tânguie copacii sub albele poveri
Cu braţele întinse spre ceruri încărcate
De lacrime de îngeri cu zborul în tăceri
Şi peste mine aripi de răni îndurerate,

Cad troienindu-mi paşii pe-aleile pustii,
Pe unde amintirea se zbenguie în voie.
E linişte, iubite, şi ştiu că n-ai să vii,
Deşi în iarna asta, de tine, am nevoie.

E-o masă a tăcerii, pe undeva pe-aici,
Pe care o statuie îşi poartă-n ger pedeapsa.
De ai veni, sentinţa să poţi să i-o ridici,
Te-aş lămuri să facem, în doi, tabula rasa.

Să-nlocuim tabloul ninsorilor din noi,
Ştergând un anotimp ce ninge-n calendare,
Să anulăm Crăciunul! Dar cât vom fi de goi,
Fără colinda nopţii din noaptea de născare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri în tăcerea nopţii

În întunericul de nepătruns,
vara, în tăcerea nopţii,
Stau rezemat, cu gândul dus,
sprijinit de stâlpul porţii.
Am trimis gândul la tine
ca să-ţi spună dorul meu.
Să-ţi spună că nu-mi e bine.
Fără tine-mi este greu.
Tăcerea nopţii mă-înfioară.
Tremură inima-n mine.
Ne lipseşti de-un an şi-o vară.
Rătăceşti prin ţări străine.
Nu mai ştiu de eşti în viaţă.
La copii, ce să le spun?
Cănd dă soare-n dimineaţă,
îşi plimbă ochii pe drum.
Oare-ai să mai vii acasă?
Dorul de ei nu te-îndeamnă
să te-ntorci? Să stai la masă.
Copiii să-ţi spună, MAMĂ!

poezie de Dumitru Delcă (7 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu, albastra mea minune,
Cântec, răvăşit de vânt...
Şoapta mea de rugăciune,
Fie-mi ultimul cuvânt...

Fie-mi din lumina tristă,
Doar culoarea violetă,
Flacăra pe veci nestinsă,
Ce mă ţine incompletă.

Lasă-mi, dacă-mi laşi ce vrei,
Şi în toate mă ascunde,
Aş pleca să n-am idei...
Fără tine, eu n-am unde...!!

Să îmi caut negăsirea?
Ce mă leagă de-al tău drum?
Doar incerc şi calc aiurea,
Fără tine..., nu ştiu cum...!!

Unde pot să-mi vând durerea
Când îmi e stăpânul despot?
Pot numai să-mi simt mirarea
Fără tine să.. nu pot!!

Sarah Sarah blu

Eu albastra Ta minune,
Cântec dăruit de vânt,
Şoapta Ta de rugăciune,
O să-ţi fiu ultim cuvânt!

Nu lumină tristă!
Doar culoare violetă,
Flacără pe veci aprinsă,
Ce te ţine vie permanentă!

Am să-ţi las iubirea ce o vrei!
N-am să o ascund prin umbre!
N-ai să pleci, că n-ai idei,
Fără mine nici n-ai unde!

Eu sunt regăsirea,
Ce te-aduce-n al meu drum!
Nu-i doar vis, nu calci aiurea,
Doar cu mine, ştii Tu cum!

Unde poţi să-ţi vinzi durerea?
Când doar Eu îţi sunt stăpân!
Doar în mine fii mirarea,
Doar de Tine sunt flămând!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei de afini

sunt seci cărările spre înaltul tăcut,
prin ploi de atingeri şi priviri în neant,
sunt multe răspântii, prin tine, cer sfânt
dar laşi în puhoaie să curg-adamant.

mocnesti, iar te-aprinzi, tăciunii de ziuă
îi strângi în mănunchi cu umbre de timpuri,
o salbă de şoapte rămase-n preziuă
armură-şi croieşte din noaptea-n arginturi.

răsăritul mă-naltă, îţi simt mâna caldă
un abur mă-mbata, din nou sunt a ta.
eşti mult prea înaltul, acel de-altădată
îţi simt iar iubirea, cum n-am fost aşa.

ai lăsat doar tăcerea, la pândă în noapte
ai trimis mângâierea, ca un sol de cuvânt.
te ascunzi pe cărări şi-n răscruci sfărâmate
dar iubirea mi-o porţi zi de zi, nopţi la rând.

azi eşti steaua ascunsă, ce din nori văl îşi pune
te strecori printre lacrimi ce din cer le arunci
curgi mereu cu dorinţă, dorul meu te răpune,
miezul nopţii îl stingi, mă iubeşti şi te duci.

o liană-nfăşoară cu mătăsuri satine
în strânsori mă cuprinde, te simt c-ai rămas,
mă ridică în -naltul din priviri pân la tine
chipul tău e aici, pământean fără glas.

tu nu-mi spui, nu-ţi deschizi, dar mi-aşterni
să tot urc pe cărări, scanteiri de lumini
sunt cuvinte, ce-ai strâns şi-au topit flori de ierni
şi-n şiraguri preling, pe-ai mei ochi de afini.

urc un pas, mă întorc, rătăcesc, iar te pierd
un balet fără grai, din văzduh clopoţi cad,
ceas târziu, doarme dus, eu încet te dezmierd
răsăritul îmbrac cu-al tău chip în veşmânt de brocard.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!