Cât încă iarnă-ţi sunt...

Iubesc tăcerea din zăpezi şi liniştea de sub troiene
Şi albul n-aş vrea să-l ating, când mi se-aşterne pe sub gene.
E-atât de efemeră clipa, când ninge pur peste morminte,
Încât m-aş preschimba în iarnă, de tine, să-mi aduc aminte.

Şi-aş îngheţa visele toate şi nopţile le-aş îngheţa,
Să te păstrez, să pleci din mine, când zorile vor trâmbiţa
Că primăvara întârzie, împotmolită-n verde crud
Pe undeva, într-o chilie, de unde ruga, nu-i aud.

În calendare ghioceii se prind în zi de Mărţişor
În hora florilor şi-a nopţii în care nasc iubiri şi dor,
Dar eu mă ancorez în iarnă, ca un copil orfan de sân,
Să mai iubesc ninsori albastre şi sub ninsori să mai rămân.

Tu să nu strigi, că nu te-aude vreo primăvară, pe vreun ram,
De sub zăpada gurii mele, acolo unde descifram
Un alfabet numai al nostru, cu flori de gheaţă în cuvânt!
Tu soarbe-mi seva din cuvinte, atât cât încă iarnă-ţi sunt!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăveri sub troiene

Ninge iar în Postul mare
Pe icoane şi-n altar,
Ninge ca din întâmplare
Cu albastru glaciar.

Şi de m-or chema asceţii
Să adăst în ruga lor,
Voi picta pe toţi pereţii
Ce-mi lipseşte din décor:

Nuferi răstigniţi pe ape
În tăceri, visând naiv,
Din zăpezi să se adape
Şi din ape rogvaiv.

Maci cerşind încă o noapte,
Sângerând de rugăminţi
Cu lăstarii lor de lapte,
Aşteptând în lan cuminţi.

Un copac strigând de verde
Pe cărarea unui vis,
Nopţile să îmi dezmierde
Când mi-e somnul interzis.

Şi un cer deschis spre tine,
Fără iarnă la hotar,
Unde gânduri clandestine
Ne pun inima pe jar.

Şi în ultima secundă,
Când ninsoarea s-a oprit,
Voi muşca din zid flămândă,
Să îmi las amprenta-n schit.

Şi când vei urca pe stâncă
Într-o pauză de nea,
Să-mi iei rana cea adâncă
Şi să te-nveleşti cu ea!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiprimăvară

Ce dacă vine primăvara
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi
În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheţa sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheaţă
Ca un stingher spre alt stingher.

Şi vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Şi cuiburi şi-au făcut la streşini
Şi lângă mine nu eşti tu
Ninsori mai grave decât moartea
Au fost şi sunt şi vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Şi vin nebuni să facă schi.

Şi ninge pânâ la prăsele
Ninsoarea-mi intră-n trupul tot
Un dans de oameni de zăpadă
Ce îmbrăţişarea n-o mai pot
La noi e iarnă pe vecie
Doi foşti nefericiţi amanţi
Ia-ţi înflorirea, primăvară
Şi toţi cocorii emigranţi.

Primăvară, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poţi să pleci suntem reci
Iarna ni-i pe veci.

poezie celebră de Adrian Păunescu (1986)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

Ninge când n-ar trebui să ningă.
Ninge în plină primăvară,
Peste tine, peste mine.
Peste carnea noastră,
Peste buzele ce se sărută şoptind şoapte de dor
Şi cuvinte de caramel...
Ninge peste străzile pustii
Şi peste florile albastre,
Peste gândurile noastre rătăcite, speriate de şoapte
Ninge peste îngeri,
Peste morţi ninge cu ecoul tăcerilor mele!
Peste vise şi peste curcubeul realităţii noastre...
Ninge ca şi când ar fi primăvara ultimei zile din an.
Poate că ar trebui să aştept venirea primăverii viitoare
Cu un alt soare mai puternic s-o dezgheţe...
Pentru că a nins şi peste muza mea, pe şevaletul iubirii.
De-ar fi iarnă acum, aş sări în sus, de fericire,
Că dragostea mea de copilărie
Ar putea topi zăpada într-un minut, cu o colindă.
Cât va trebui să mai aştept?!
O altă primăvară fără să ningă?
Căci primăvara asta îmi este aridă...
Plouă cu lacrimi din liniştea mea,
Pe drumuri de căutări...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada Sfântului Andrei

Vă scriu în noaptea Sfântului Andrei
Când primele ninsori au prins să cadă,
V-aduc un rai cu soare şi crâmpei
V-aduc o rugăciune pe zăpadă.

Eu vă colind în nopţile cu stele,
Eu vă colind de viaţă şi de stea,
Mă dor toate credinţele rebele
V-aduc dorinţa de a mai visa...

E iarnă peste brazi şi peste viaţă
E iarnă peste sufletul meu gol,
E iarnă peste satele din ceaţă
E-o simfonie întrun si bemol.

Eu vă aduc un dor de libertate
Eu vă doresc s-aveţi colind frumos.
Se-aud din nou colindele în sate
Şi ultimul colind etern, duios...

Întro seară magică în care ninge atat de liniştit
încât se aud şi stelele crescând

poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş răsări ca iarba...

Aş răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te ştiu,
Dar încă am zăpadă pe umeri şi mă doare,
Că nu ştiu de-i devreme, sau poate, prea târziu

Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine şi n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.

Curg sevele prin mine şi răscolesc nocturne,
Ameţitoare patimi şi nu mai ştiu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Şi clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.

Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Şi-aş răsări ca iarba, de verde să asud.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La nord de tine, la nord de mine...

La nord de tine-i iarnă şi în stele,
Ca niciodată în povestea noastră
Şi ninge înspre mine-n toate cele
Şi albul cerne peste mare-albastră.

Un singur anotimp se dezveleşte
Şi nuditatea-i albă mă-nspăimântă,
La graniţe furtuna te păzeşte
De primăveri şi de strigări de nuntă.

Ţi-ai îngropat şi visele-n troiene,
Orice dorinţă s-a supus docilă
Gheţarilor cu colţii de hiene
Şi eu te plâng cu dragoste şi milă.

Şi ce mireasă ţi-ai ales, iubite-
Frumoasă e, dar e atât de rece!
La nord de mine, iarna te înghite,
Cât încă nu-i târziu, fă-o să plece!

A mai rămas în mine-un pic de vară,
Să te ating cu ea pe-o amintire
Aş vrea. Şi ieşi din iarna ta afară,
Măcar o dată să mai guşti iubire.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş ninge...

Te-aş ninge de azi, sub troiene să-mi cazi, tot eu să te caut şi să te găsesc, sub albul ce-mbracă şi mare şi brazi şi om de zăpadă în tine să cresc...
Te-aş ninge aşa, liniştit ca-n poveşti pe ochi şi pe frunte, pe braţe şi gând, să-ţi intru cu iarna în nopţi când priveşti cum ning dintr-un cer, unde vise mai vând...
Te-aş ninge cu versuri albite de nea, poemele iernii să-ţi fie veşmânt, te-aş ninge cu stele, dar n-am nicio stea, şi de mai cade vreo stea pe pământ,
Decembrie-o-ngroapă-n zăpezi de argint, sau cade pe cetini în seri de Ajun şi nu pot, iubite-n Ajun să te mint şi nici că aştept înc-o stea, să îţi spun...
Te-aş ninge cu dorul ce-mi umblă hai-hui, să mi te-aducă la piept să-mi colinzi, dar a rămas în parfum de gutui, de sub troiene, nu ştiu de-l mai prinzi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am ascuns în mine...

Să nu mă cauţi, m-am ascuns în mine
Şi lacăte de gheaţă-am pus la porţi;
Mă ninge liniştit şi mi-este bine,
Când lângă mine mi-am adus consorţi

Toţi îngerii goniţi din raiul verde
În care înfloream cu tine-n gând,
Cu albul lor, nesomnul, să-mi dezmierde
Când nopţile, pe un coşmar, le vând.

Să nu îmi scrii, nu mai citesc, iubite!
S-au risipit cuvintele în vânt.
Minciuna te-a-nfiat şi vara minte,
A coborât şi iadul pe pământ.

Şi gustu-i de cenuşă şi tăciune
Îl simt pe buze, când, timid, mai strig
Spre dumnezei, mimând o rugăciune,
Dar, mi-e atât de iarnă şi mi-e frig!

Eu m-am ascuns de noi, ca de-o povară
Pe care am purtat-o ca Iisus,
Ducându-mi crucea, ca pe-o primăvară
În care-acum nu eşti şi nici eu nu-s.

Eu în deşetul alb cu mii de stele,
Tu, sub potopul lacrimilor mele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi îngheţa

Voi îngheţa de dorul tău, ascunsă, într-o iarnă,
Ce prinde-n degetele lungi toţi nasturii la haină.
Şi-aşa cumva în amorţire visez la zilele senine,
Când înfloreau macii în lunci şi zumzăiau în jur albine!

Prin toamnă am trecut rapid, ca trenul într-o gară...
Ce-a fluierat încet, prelung, într-un târziu de seară.
Şi-ntr-un cortegiu funerar de frunze-ngălbenite,
În zarea lumii te-ai pierdut cu ultime cuvinte:

-Atât a fost... în rest, rămân o simplă amintire.
Nu aştepta, iubita mea, ca să îţi dau de ştire.
Se-aplecă cetina de brad cu albul de zăpadă,
Curând şi eu voi îngheţa, doar cerul o să vadă.

Şi-aşa departe-n munţi bătrâni cu aripile sure,
Spre cer mă-nalţ în rugăciuni la margini de pădure.
Voi reveni paranormal poate în zi de primăvară,
Să punem ghiocei în coş, la iazul dinspre moară.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i rugăm să ningă, pe poeţi

Iubesc zăpada de sub talpa ta,
când îţi ia forma pasului grăbit,
iubesc sărutul nostru-n asfinţit,
chiar dacă este doar în mintea mea...

În mintea mea aleargă cai la trap,
eu la galop, în urma lor tânjesc,
ca-n herghelia lor şi eu, cândva,
să-ncap şi lângă armăsar să călăresc,

Să călăresc troiene de zăpezi
şi să-mi îmbrac copitele-n argint,
când iernile să ningă mai au trac
şi că ne ninge pe-amândoi, mă mint.

Mă mint că va mai ninge peste noi
şi că vom colinda de Sărbători
dar cerul e-mbrăcat în nori de ploi
şi noi, prin ploaie, singuri călători...

Ce singuri călători fără de drum
spre destinaţii scrise de destin!
rătăcitori pe la răscruci precum
un gând de viaţă gri şi clandestin.

Şi clandestine-s toate câte sunt,
iubirea-i interzisă-ntre nămeţi,
de-aceea nu mai ninge pe pământ...
să ningem noi iubire-n alte vieţi!

Sau să-i rugăm să ningă, pe poeţi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străină de vară

Vară, nu ai loc în mine, printre-atâtea toamne grele.
La ferestre curg perdele- ploi de lacrimi blestemate
Şi-mi cresc nori de plumb pe umeri şi pe aripi, vai de ele
Şi de versul fără muză din poeme zbuciumate!

Cum să te primesc la masă, când pe masă-s doar cuvinte
Într-o debandadă cruntă la un bal mascat de iarnă?
Să le ordonez în fraze,-n poezia mea cuminte,
N-am putere, când minciuna a-nceput deja să cearnă.

Au gonit o zi de vineri, când aveam vara sub gene,
Au pus lupii-n pod la pândă, să o sperie de moarte
Şi-a fugit cu flori şi iarbă pân' la tine, în poiene,
Unde m-aşteptai, iubite-n rai cu două paşapoarte.

Eu rămân pe pragul toamnei, tu cu vara-n buzunare,
Să aduni din curcubeie, ştii, alabastru-acela verde,
Şi să mi-l trimiţi prin poştă, să îl am pentru gustare,
Când vor viscoli colinde, gustul verii de-l voi pierde.

Vară, ţi-ai uitat la poartă, două ramuri de lumină
Dar, nu pot s-ajung la ele, să le sorb, că-ţi sunt străină.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum, când încă zorii nu-s...

Vreau să vă fac mărturisire, acum când zorii încă nu-s că eu nu sunt decât iubire şi o primesc (ştiţi voi) de Sus.
De-i întuneric sau lumină, coboară-n mine dar divin, eu mai mărturisesc o vină şi beau o lacrimă de vin...
De cade frunza ruginie, sau mugurii-nfloresc pe ram, eu pun iubire-n poezie, că numai poezie am...
O pun şi în singurătate, să nu îi fie prea urât şi-n liniştea de peste noapte în care vise-am zăvorât...
Împart din ea la fiecare şi de cumva împart prea mult, e ca un leac de vindecare, pentru durerea ce-o ascult
În scâncete de neiubire la porţi închise unde bat atâtea suflete-n neştire într-un amurg întârziat...
Acum, când încă zorii nu-s, eu mă perind printre cuvinte, s-adun iubiri ce au apus şi să-mi aduc de ele-aminte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amar în cerul gurii...

Zăpada-şi depăna tăcerea sub paşi fragili... şi peste-un vis
Ningea cu soare şi speranţă, ningea da capo, interzis.
Era o iarnă indecisă în care noi ne furişam
Să prindem viaţa de picioare... şi cât de inocenţi eram!

Era o zi de vară-n iarnă, se rătăcise iarna-n drum,
Simţeam doar miere-n cerul gurii şi nu ştiam unde şi cum
Ne duce clipa-nlănţuirii din valsul mirilor... zâmbeam
Şi nu ştiam ce vifor vine şi nici măcar nu bănuiam,

Că soarta ne pândea din umbră, să-şi ia tainul său de chin,
Să-mi fie-amar în cerul gurii, să gust din frunza de pelin.
Era şi nu era departe deznodământul neştiut
Şi de-ar fi fost în faţa noastră, neputincioşi, n-am fi putut

Să metamorfozăm destinul, că ‘'ce e scris, în frunte-i pus''
Şi de ţi-e dat să-ţi rupi aripa, vei asfinţi, cât eşti de sus...
Am înflorit, am strâns şi toamne, dar timpul ne-a-nghimpat parşiv,
Şi-a aşteptat să ne condamne fragilul nostru rogvaiv.

Azi nu mai plâng şi nu sunt tristă, e vară-n iarnă ca şi-atunci,
Doar un oftat mai am sub gene, se scurge-n ridurile-adânci.
Şi răsfoiesc albumul vieţii cu amintiri şi cu poveşti,
Aştern o filă în poeme cât încă sunt... tu nu mai eşti...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am adus primăvară în decembrie, azi...

Decembrie-şi minte şi frigul şi gerul, şi marea-i albastră şi cerul senin,
E soare şi razele-şi prind colierul de ziua aceasta cu iz de divin...
Aproape că firul de iarbă zâmbeşte şi verdele crud mi se-mbibă în cord
Nu bate nici vântul, cu liniştea sfântă, bătăile inimii sunt în acord...
Am dat ieri comandă instanţei astrale s-amâne c-o zi mersul iernii firesc
Să fiu doar o clipă în braţele tale, când marea m-aşteaptă să-ţi spun te iubesc...
Cu valu-i mieriu limpezit de iubire, sărută cuminte un ţărm unde eu
Între cer şi pământ, chiar de sunt amăgire, implor indulgenţă să îţi fiu numai eu
Mesager al acestei minuni, când zăpada, ar fi fost un veşmânt natural,
Am adus primăvară pentru noi, doar pe strada, unde astăzi dansăm pe un vârf de coral...
Alte daruri nu am şi nu-mi sunt la-ndemână, un poem îţi mai scriu
să ajungă la timp
Tu să-l prinzi, să nu-ţi scape, iubite, din mână, că-i poem dintr-un alt violet anotimp!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăcată-n noaptea ultimului dor

Te iubesc prin iarnă, alb, sfâşietor,
îmbrăcată-n noaptea ultimului dor.
Dormi cu mine-n pleoape ultima tăcere
până însăşi viaţa, moartea ne-o va cere.

Te iubesc cuminte-n, albul, din cuvinte,
până heruvimi-mi vor doini veşminte.
Unde straniul sorţii nu-mi vrea poezia
dar mă vrea femeie-n, toată blasfemia.

Te iubesc rotund, fără cum şi dacă,
plină-i de amar, inima săracă.
Mă declar învinsa-ţi nea îndrăgostită
iartă-mi nămeţirea-n, inima-ţi firidă.

Te iubesc în taina marilor iubiri
unde omul simplu-şi dăruie rostiri.
Unde necuprinsu-şi varsă energia,
viscolind sub piele toată agonia.

Te iubesc cu iarnă, cetină şi şoapte
ca-ntr-o epopee, fără doar şi poate.
Fac poteci de slove ca s-ajung la tine,
gustă-mi confidenţa unor dalbe rime.

Te iubesc cu viaţă, moarte şi abis
te iubesc albastru-n, ultimul tău vis.
Dă-mi cuvântu-n două, cât e alb în fire.
Mâine-o să mai ningă... doar a despărţire.

Iolanda Şerban

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna şi curcubeul

Ninge, trec cu palmele pe coapsele tale,
Cioplite din albul unei statui
Zăpada iubirii îmi curge prin sânge ca roşul
Culorii din zâmbet acum şi atunci
Iarna zideşte în mine lumina şi visul ninge
Întinde-ţi braţele să alungăm uitarea
Iarnă, nu există iarnă perfectă
Ninsoarea e foc atins de lumină
Pomul sădit al inimii mele ţi-l dărui ţie
Curcubeu din aura mea
Ninge! Se nasc culori alb şi negru ca timpul ceasului oprit
Când întind braţele către tine până la adâncul cuvintelor.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor

O iarnă de doruri aduc după mine
Te-aştept, hai iubite, cuprinde-mă iar,
Şi soarea-nceput în noi să răsară
Să-i spunem tristeţii că e la final.

O iarnă de doruri aduc după mine
Şi simt iar mirosul din aerul crud
Şi vântul trimit strigând după tine
Hai vino şi spune-mi ce vreau să aud.

Sfârşise-va iarna cu tine de mână,
Şi visele toate dezleg după ghem,
Dar las numai unul din fragedă vârstă
Să ducă ecoul atunci când te chem.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

XVII ( Nu te iubesc...)

Nu te iubesc ca pe-un bulgăre de sare roz, ca pe-un topaz
sau ca pe un arc de garoafe incendiind grădina.
Te iubesc aşa cum trebuie să fie,-n secret, iubite
anumite lucruri întunecate, între umbră şi suflet.

Te iubesc ca pe o plantă care nu-înfloreşte niciodată,
dar poartă-n ea lumina tuturor florilor ascunse privirii noastre;
datorită iubirii tale, o mireasmă-anume, prea de tot solidă,
se-înalţă din pământ şi, noptatic, trăieşte-n trupul meu.

Te iubesc fără să ştiu cum o fac, de unde sau de când.
Te iubesc de-a dreptul, fără complexe şi fără mândrie;
te iubesc pentru că nu pot trăi altminteri, ci doar astfel:

undeva unde eu nu exist, nici tu, dar atât de-apropiaţi
încât mâna ta pe pieptul meu devine mâna mea,
atât de-apropiaţi încât ochii tăi se-închid când eu adorm.

poezie clasică de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarna ta eu nu mă vreau

Când arunci cu flori de gheaţă, peste primăvara-mi verde
Plânge floarea de durere şi pe frunte am zăpezi;
Pui povară grea pe umeri şi de iarnă nu mă vezi,
Troienită de-a ta lume-n care dragostea se pierde.

În chilia ta nu-i soare şi luminii-i este teamă
Să se-aşeze pe icoane îngropate-n hibernări;
Bate ruga pe la geamuri, tu aştepţi alţi vestitori
Nu auzi, nu vezi cum viaţa în vâltoarea ei te cheamă.

Cine-ţi otrăveşte visul, cine nopţile-ţi umbreşte
Când, pe cer, atâtea stele se îmbracă-n simfonii?
A-nflorit şi iasomia şi exultă-n reverii,
Dar în tine, doar amurgul, o escală îşi găseşte.

Eu, nu-mi dau poemu-n floare pe tăcerea-ţi maladivă
Doar ce-am început să caut în miresmele de nard
Paşii rătăciţi în ceaţă, şi acum, în mine, ard
Ca o flacără albastră cu speranţa mea, tardivă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duioşia unei singure flori

e ceva ce nu-i în nicio carte.
liniştea unui loc neînşelător
unde paradisurile nu sunt mincinoase
acolo regrete şi locuri în care ai mai fost
dispar din memorie
vine o zi
când te surprinzi că exişti
şi primăvara poate fi actualizată chiar în zi de iarnă
într-o inimă cu resurse de statornicie
şi când mă gândesc
totul ţine doar de măiestria echilibrului
în mersul pe sârmă e îndeajuns
duioşia unei singure flori
pentru a tămădui toate rănile

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!