Eu, vara ta... tu, iarna mea eternă...
Și de m-aș naște înc-o dată,-n vară,
Te-aș aștepta din iarna-n care ești.
Pe buze, ca pe-o strună de vioară,
Cu un sărut, adagio, să-nflorești.
Și i-aș cânta zăpezii să se-ndure,
Să mai aștepte-n ceruri un minut,
Atât cât să-nverzească-n noi pădure
Și vara să ne fie așternut.
Ninsorilor le-aș recita poeme,
S-adoarmă undeva în drumul lor.
Îți voi trimite-albastrul să te cheme
Aici, în dormitorul florilor.
Decembrie să plece în vacanță,
Să-ncuie gerul și furtuni în pod!
Cu luna lui cuptor, fă alianță,
Din iarna-n care ești să te deznod.
Până la mine,-un pod de primăvară
Te-o trece peste neguri și stihii;
Ți-am împletit din violete-o scară:
Tu calcă peste ele, dar, să vii!
Și de mai simți o albă mângâiere,
Nu te opri! De sub zăpezi, viclean,
Cu glasul rece-al iernii îți va cere,
Să mai rămâi, un înghețat ocean.
Să te dezgheț, nu aș putea vreodată-
Eu, vara ta, tu iarna mea. Și știu,
Dorința mea rămâne suspendată
Între speranță și un ''prea târziu''...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.