Cât încă iarnă-ți sunt...
Iubesc tăcerea din zăpezi și liniștea de sub troiene
Și albul n-aș vrea să-l ating, când mi se-așterne pe sub gene.
E-atât de efemeră clipa, când ninge pur peste morminte,
Încât m-aș preschimba în iarnă, de tine, să-mi aduc aminte.
Și-aș îngheța visele toate și nopțile le-aș îngheța,
Să te păstrez, să pleci din mine, când zorile vor trâmbița
Că primăvara întârzie, împotmolită-n verde crud
Pe undeva, într-o chilie, de unde ruga, nu-i aud.
În calendare ghioceii se prind în zi de Mărțișor
În hora florilor și-a nopții în care nasc iubiri și dor,
Dar eu mă ancorez în iarnă, ca un copil orfan de sân,
Să mai iubesc ninsori albastre și sub ninsori să mai rămân.
Tu să nu strigi, că nu te-aude vreo primăvară, pe vreun ram,
De sub zăpada gurii mele, acolo unde descifram
Un alfabet numai al nostru, cu flori de gheață în cuvânt!
Tu soarbe-mi seva din cuvinte, atât cât încă iarnă-ți sunt!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.