Iubire albă

Şi m-aş preface-n fulgul de zăpadă
Care-ţi atinge fruntea-ngândurată,
Şi te-aş mai ninge-n vise câteodată,
Să mă asculţi cum ning ca o baladă.
Şi să m-atingi, să mă topesc în palmă
Când îmi aştepţi sub vâsc îmbrăţişarea,
Tu să fii ţărmul, eu să îţi fiu marea
Într-un ocean de alb. Atât de calmă
Să îţi pătrund sub piele cu sfiala
Atâtor doruri ce-au zăcut departe
În iarna amintirilor deşarte
În care ne mai paşte îndoiala.
Şi m-aş preface-n iarna cea mai iarnă,
Să te îngheţ în veşnicia albă,
Şi din colinde să îţi fac o salbă,
Din ceruri, îngeri, peste noi, să cearnă
Tăcerile zăpezilor eterne.
Tu, doar iubirea, peste mine-aşterne!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, vara ta... tu, iarna mea eternă...

Şi de m-aş naşte înc-o dată,-n vară,
Te-aş aştepta din iarna-n care eşti.
Pe buze, ca pe-o strună de vioară,
Cu un sărut, adagio, să-nfloreşti.

Şi i-aş cânta zăpezii să se-ndure,
Să mai aştepte-n ceruri un minut,
Atât cât să-nverzească-n noi pădure
Şi vara să ne fie aşternut.

Ninsorilor le-aş recita poeme,
S-adoarmă undeva în drumul lor.
Îţi voi trimite-albastrul să te cheme
Aici, în dormitorul florilor.

Decembrie să plece în vacanţă,
Să-ncuie gerul şi furtuni în pod!
Cu luna lui cuptor, fă alianţă,
Din iarna-n care eşti să te deznod.

Până la mine,-un pod de primăvară
Te-o trece peste neguri şi stihii;
Ţi-am împletit din violete-o scară:
Tu calcă peste ele, dar, să vii!

Şi de mai simţi o albă mângâiere,
Nu te opri! De sub zăpezi, viclean,
Cu glasul rece-al iernii îţi va cere,
Să mai rămâi, un îngheţat ocean.

Să te dezgheţ, nu aş putea vreodată-
Eu, vara ta, tu iarna mea. Şi ştiu,
Dorinţa mea rămâne suspendată
Între speranţă şi un ''prea târziu''...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faceri şi prefaceri

Ca să fiu cu tine, braţele-amândouă
le-aş preface zilnic în alei cu flori,
ca să fiu cu tine m-aş preface-n rouă,
tălpi catifelate să-ţi sărut în zori.

Să îţi fiu aproape-i oportunitate,
să îţi fiu aproape este dar ceresc,
când sunt lângă tine mult mai tare bate
inima, alături când îţi sunt, trăiesc!

Să îţi simt suflarea, trandafir m-aş face,
să-ţi sărut urechea m-aş preface-n cânt,
şi -n amurgul zilei, ştiind că îţi place
să îţi mângâi părul, m-aş preface-n vânt.

Împreună, viaţa vom preface-o-n praznic...
Tu-mi vei fi comoară, eu îţi fi-voi paznic.

sonet de Nicu Gavrilovici din Manifest pentru normalitate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate îmi răspunzi din iarna ta...

Nu mă-ntreba de ce te caut iară!
(Am mai promis că-am să te uit, cândva).
Dar, şuieră prea tare vântu-afară
Şi îmi aduce-n casă iarna ta.

Şi cum să n-o primesc, când amiroase
A mere coapte şi-a parfumul tău?
Şi ninge cu zăpadă de mătase,
Cum ninge peste brazii din Ceahlău.

Şi tot mătase albă se aşterne
Pe-un ţărm de mare ce l-am vrut al meu,
Când valurile ne foşneau sub perne
Şi ne privea din ceruri Dumnezeu.

Să reînvii o clipă risipită
Dintr-un noian de alb rătăcitor,
E pentru mine-o tainică ispită,
Ca cerul pentr-un vajnic zburător.

Şi-am să te caut şi prin mine, iară...
Poate-ai rămas şi eu încă nu ştiu,
Că n-ai plecat, nicicând, din mine-afară-
Doar, să nu te găsesc mult prea târziu!

Când va-nceta să ningă peste lume
Şi albul, să tresară, va uita,
Voi îndrăzni să te mai strig pe nume
Şi poate îmi răspunzi, din iarna ta.
......................................................
Doi oameni de zăpadă şi-o tăcere-
Atât a mai rămas din tot ce-am fost.
Şi eu şi tu avem o mângâiere:
C-avem aceeaşi iarnă, adăpost.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş preface, de-aş putea

De-aş putea ca dorul aprig să-ţi alin, în prag de seară,
M-aş preface, deodată, într-un sunet de chitară,
Ca, prin strunele-i vrăjite să mă simţi în somn vibrând
Când, cu braţele-adormite mă strângi tare-n al tău gând.

De-aş putea să-ţi vindec dorul, m-aş preface într-un nor
Ce ţi-ar mângâia obrazul cu un strop răcoritor...
M-aş preface, poate-n floare răsărită-al tău drum,
Ca, prin gingaşe petale, să percepi al meu parfum.

De-aş putea să-ţi alung dorul, m-aş preface-n curcubeu,
Şi te-aş invita frenetic să plecăm spre Elizeu.
Apoi, lepădaţi de patimi, de păcate izbăviţi,
Să ne cerem cu fervoare dreptul de-a fi fericiţi.

De-aş putea să-ţi alin dorul, m-aş preface-n poezie
Scrisă-n stihuri infinite, cu superbă frenezie...
Sau, cu magica-mi putere, m-aş preface într-un cânt,
Prin sublime incantaţii, de-al meu dor să te descânt.

Dar, din tot ce-aş vrea să fiu, sunt un pic, sunt o idee.
Căutându-ţi alinarea, cu-al meu suflet de femeie,
Recunosc: n-am găsit leacul dorul să-ţi tămăduiesc
Ba, mai tare-l voi aprinde dacă-ţi spun că... Te iubesc!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş fi

Un fulg de nea de-aş fi, să mă cuprinzi în palmă
Eu m-aş topi sfioasă sub mângâierea-ţi calmă
Şi doru-l las să curgă, iubire, într-un giulgiu,
Ca trupul să-ţi pătrundă, găsindu-şi un refugiu.

În suflet e un înger, îngenuncheat în rugă,
Când în ninsori durerea trupul îţi subjugă,
Aş naşte iar iubirea, mărgăritar topit
Cu dorul ce în mine, e un fugar gonit.

Aş fi la tine-n palmă-n fiecare iarnă,
Cand anotimpul cerne tristeţea să-mi aştearnă,
Din nălucite vise-n vinovate gânduri,
Doar ochi pierduţi în flăcări şi lacrimi printre rânduri.

Dar m-aş topi din nou în orice primăvară,
Căci te-aş iubi mereu la fel ca prima oară
Şi iar te-aş înflori în mugurite ramuri,
Cu palma de-mi vei lua şi gânduri şi aleanuri!

poezie de Nastasica Popa (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg cu gândul

Alerg cu gândul peste mări şi ape,
Peste câmpuri întinse, peste munţi,
În Univers pătrund tot mai aproape
Şi tot întind închipuite punţi.

Alerg prin galerii şi prin genuni,
În zbor de chinuite încleştări,
Mai cred şi câteodată în minuni,
În timpul ce-l consum în căutări.

Într-un ocean de gânduri mă scufund,
Când liniştea se-ascunde-ntr-un apus,
Ocean nemărginit şi fără fund,
Cep doar nedumerire mi-a adus.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Mândra iarnă norii îi cerne
Peste satul de poveste
Stratul alb timid se-aşterne
Peste case, peste creste.

În curţile ce par adormite
Fluturii de zăpadă joacă,
Casele de ger sunt amorţite
Şi mantia albă o îmbracă.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 decembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu ai exista

Dacă nu ai exista,
N-aş avea pe veci lumină,
N-aş putea fi umbra ta
Sub făptura-ţi cea divină.

Nu m-aş mai putea ruga -
Ce ar fi rugile mele
Când nu te-ai adăuga
Cerului pustiu de stele?

Oare cum te-aş inventa
Cum aş pune-n tine viaţă
Să te pot îmbrăţişa?
Mă ating fiori de gheaţă...

Nu te-aş plămădi din lut
Înmuiat cu stropi de rouă,
Poate-ai fi un trup tăcut,
Primul dintr-o lume nouă,

Ci din floarea unui crin
Şi din dragoste curată ;
Te-aş avea atunci deplin,
Mi te-ai da imaculată.

Dacă nu ai exista,
M-aş preface-n rug de mură
Căci de tot m-aş întrista
Şi aş fi amar în gură.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (12 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată vine iarna

Iată vine iarna dragi copii
Peste dealuri şi câmpii,
Peste pomii din livezi
Şi chiar peste casa celor trei iezi.

Vine cu fulgi mari pufoşi,
Vine iarna în galoşi.
Cu zăpadă pănă la brâu
A venit şi peste un mic pârâu.

Chiar şi crengile de tei!
Au fost îmbrăcate în haina ei.
Albă ca laptele de mamă
Moale ca o năframă.

Hai fuga să ieşim în prag!
Să o întâmpinăm cu mult drag
Pe zâna cea frumoasă
Care înveleşte totul în alb.

poezie de Vladimir Potlog (7 decembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş ninge...

Te-aş ninge de azi, sub troiene să-mi cazi, tot eu să te caut şi să te găsesc, sub albul ce-mbracă şi mare şi brazi şi om de zăpadă în tine să cresc...
Te-aş ninge aşa, liniştit ca-n poveşti pe ochi şi pe frunte, pe braţe şi gând, să-ţi intru cu iarna în nopţi când priveşti cum ning dintr-un cer, unde vise mai vând...
Te-aş ninge cu versuri albite de nea, poemele iernii să-ţi fie veşmânt, te-aş ninge cu stele, dar n-am nicio stea, şi de mai cade vreo stea pe pământ,
Decembrie-o-ngroapă-n zăpezi de argint, sau cade pe cetini în seri de Ajun şi nu pot, iubite-n Ajun să te mint şi nici că aştept înc-o stea, să îţi spun...
Te-aş ninge cu dorul ce-mi umblă hai-hui, să mi te-aducă la piept să-mi colinzi, dar a rămas în parfum de gutui, de sub troiene, nu ştiu de-l mai prinzi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Iar e iarnă, frig şi ger,
Veşmânt alb e peste tot;
Înnorat e-albastrul cer,
Prin zăpadă mergi-înot.

Mici cristale de zăpadă
Cad într-una, fac grămadă,
Straie albe să aştearnă
Lunga şi geroasa iarnă.

Săniuţele zglobii
Duc la vale pe copii;
Omuleţii de zăpadă
Se înghesuie să-i vadă.

Moş Crăciun aduce-n dar
Brad frumos împodobit;
Sărbătoare este iar,
Chiar şi anul s-a-nnoit.

Iarna vine, iarna trece
Chiar dacă afară-i rece,
De eşti împăcat cu tine
În suflet ţi-e cald şi bine.

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă peste toamnă...

au venit norii să-şi scuture nămeaţa,
să-şi scuture albeaţa pe toată dimineaţa,
e iarnă, iarnă, e iarna pe afară
şi este iarăşi frig şi este dor de vară

sunt pomii fără frunze, sunt florile nu sunt
şi bate vântul rece şi rece e pământ
şi undeva sub streşini, stau păsări ce-au rămas,
să-nfrunte gerul iernii, gândind la timpul ars

se scutură din ceruri, stropi albi şi îngheţaţi,
atât de mulţi deodată, atât de dezbrăcaţi.
se-aşează peste locuri, s-ascundă din culori,
culorile de toamnă, din frunze şi noroi

se prinde alb pe zare, pe drumuri şi poteci
şi chiar pe felinare, să lumineze reci,
în bălţile de gheaţă, ferestre pe pământ,
ce se deschid crăpate, calcate sub carâmb

e iarnă, iarnă iarăşi, e iarna care-a fost,
întoarsă din plimbarea, pe unde-a fost cu rost,
întoarsă să răzbune, căldurile de ieri,
din verdele de vară, din toamnă adieri

e timpul într-o joacă, e timp de lunecuş,
copii se strâng grămadă, se strâng la săniuş,
fac oameni de zăpadă, mai mari, mai mici, mai mulţi,
e iarnă peste toamnă, se-ntinde până-n munţi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O amazoană a dimineţii de iarnă

Astăzi savurez cum ninge-n grădină,
pomii se apleacă frumos în semn de respect,
e o lumină scânteietor de albă
pe blana pufoasă ce îmbracă pământul.
Cireşul are ramurile cu flori de vată
şi tu-l priveşti cu o iubire de femeie
cu sărutul rece tremurat în oglindă,
colţul gurii ţi-l inundă căldura
într-o revărsare de dragoste peste maluri
şi peste inima-mi aflată desculţă
pe cărările care duc la sufletu'-ţi pătimaş.

Seara ne trimite semne fără orizont,
suntem ca într-un rai pierdut pe drum
pe care-l vom căuta cu lanterna roşie a trecutului,
înainte de prăbuşirea nopţii peste întuneric
tu-mi vei zdrenţui marginile timpului
şi vei rupe din mine iubirea ce-ţi trebuie,
o amazoană a dimineţii de iarnă
topind cu respiraţia fulgii aşteptării.

Eşti atât de mireasă şi de femeie
că zăpada te îmracă-n mătase
cu o trenă voluptoasă şi atât de lungă
încât iarna îţi face loc să păşeşti în paradis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa Eminului

Acolo-n leagănul de vise, unde-ntristare nu mai este
Romanţa tristelor litanii a nins pe-un ram fără pereche
Şi plopii fără soţ se-apleacă, pe-o filă albă de poveste,
Îngenunchind în poezia poetului cel nepereche.

Poemul se îmbracă-n nuferi, pe-albastra lacului oglindă,
În ceruri nu e iarnă încă, cât încă îngerii ascultă
"Cu mâine zilele-ţi adaogi," cât dorul plânge în colindă,
Eminul nostru e lumină şi-n inimi teii lui exultă.

Un felinar în neguri dense, în "Valurile vremii" strigă
Şi-i luminează "codrul verde - Măria sa" cu "Floare-albastră"
"De-or trece anii"-"n van căta-veţi" în trupul fraged de ferigă
"Ceasul de taină"-al "stelei care a răsărit" la o fereastră.

"Când însuşi glasul" se aude, iubind în taină ţărmul mării,
Romanţa lui fără ecouri răsună-n "codrii de aramă"
"iar când voi fi pământ", "la steaua care a răsărit", uitării
Iubito, îţi voi fi aproape, când "ochiul tău iubit" mă cheamă.

Şi-mbrăţişaţi de iarna rece şi săgetaţi de Kamadeva
Cu florile-i otrăvitoare, fiul iluziei deşarte
Eu, un Adam hulit de îngeri, tu păcătoasă, dulce Eva
Vom fi eroii fantomatici, ai morţii care ne desparte.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmă

De n-aş putea să mă întind palmă,
N-aş mai fi om, m-aş poticni,
Chiar vertical de ştiu c-aş fi....
Să mângâi n-aş da mâna calmă,
Nici nu m-aş ţine nou-născut,
Sau dacă aş fi ca o primată,
Nu m-aş înlănţui sărut,
N-aş avea gânduri niciodată,
Neştiind cum să străpung liane,
Aş trăi ghemuit, o valmă,
N-aş prinde braţe diafane...
Barbar aş fi, suflet de-o palmă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-nlocuim tabloul ninsorilor din noi

E iarnă-acum, iubite, în parcu-n care-aştept,
Să nu mai ningă-a tine şi-a dor de-mbrăţişare.
Dar ninge fantomatic pe umărul meu drept
Şi-n stângul geme iarna-ntr-un semn de întrebare.

Se tânguie copacii sub albele poveri
Cu braţele întinse spre ceruri încărcate
De lacrime de îngeri cu zborul în tăceri
Şi peste mine aripi de răni îndurerate,

Cad troienindu-mi paşii pe-aleile pustii,
Pe unde amintirea se zbenguie în voie.
E linişte, iubite, şi ştiu că n-ai să vii,
Deşi în iarna asta, de tine, am nevoie.

E-o masă a tăcerii, pe undeva pe-aici,
Pe care o statuie îşi poartă-n ger pedeapsa.
De ai veni, sentinţa să poţi să i-o ridici,
Te-aş lămuri să facem, în doi, tabula rasa.

Să-nlocuim tabloul ninsorilor din noi,
Ştergând un anotimp ce ninge-n calendare,
Să anulăm Crăciunul! Dar cât vom fi de goi,
Fără colinda nopţii din noaptea de născare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e vară-n iulie, iubite...

Îmi place să-mi atingă ploaia gândul,
Să-mi spele pân' la oase frământarea.
Mi-aş aştepta-ntr-un nor de ploaie rândul
Şi-aş lăcrima albastru peste marea

Ce-şi scutură un val doar pentru mine
La ţărmul însemnat de vara-n care
Se-mbrăţişau săruturi orfeline
Şi înfloreau în noi mărgăritare.

Nu mai e vară-n iulie, iubite.
(De ziua mea, a plâns albastru cerul).
Te-aş fi adus din vise ofilite
Dar, eu nu pot să îţi dezleg misterul

Tăcerilor cu gust de renunţare.
Te caut prin cotloane clandestine
Şi-mi stă pe buze, azi, o întrebare:
De ce-ai ucis grădinile din mine?

M-aş fi zidit o Ană pentru tine-
Poem născut din lacrima durerii
În temelia ta şi peste mine,
Tu, zidul nemilos al ne-nvierii.

Îmi place să-mi atingă ploaia gândul
Şi să-l trimit la tine să te-adape,
Că ţi-a secat, iubite, iar, cuvântul
Şi ţi-au rămas numai silabe şchioape.

Eu încă te aştept în miezul verii
Să-nsufleţim, din nou, masa tăcerii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire de-o iarnă

Credeam şi mai cred în iubirea de-o iarnă
Şi-aş vrea să trăim câte-o noapte pe zi
Şi-aş vrea ca din ceruri cu stele să cearnă,
Vreo sută de ani ca într-un joc de copii
Şi noapte să fie, dar una polară.

Să avem înainte o mare de timp
În spaţiu pierduţi pe o stea glaciară,
Şi iarna să nu fie doar biet anotimp,
Ci veacuri de veci în distanţă stelară
Ori ceas de sublim suspendat în netimp.

Cuvinte devin noţiune abstractă,
Topindu-şi pe gheaţa fierbinte din noi,
Mesaje mulţimi într-o singură şoaptă,
Doar eu şi cu tine şi potopul apoi,
Să ningă din cer pân' la Sfântul Aşteaptă.

Iubiri de o iarnă purtăm pe retină,
Acum şi de-a pururi în stele cu noi.
Străine de tumultul vieţii şi vină,
Curate şi albe ca neaua divină
Şi vii mărturii pentru vieţi de apoi.

Voi crede mereu în iubirea de-o iarnă,
Atunci când trăiam câte-o noapte pe zi,
Visând că din cer cu steluţe-o să cearnă,
O sută de ani ca într-un joc de copii
Lângă foc ghemuiţi la o cină de taină.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş atinge raiul

O floare dac-aş fi în pumnul tău
Rădăcinile mi-ar fi vene
Mi-aş îneca simţirea în sângele tău,
M-aş colora din pigmentul tău,
M-aş înroşi şi-aş creşte.
Aş fi egoistă,
Te-aş seca,
Aş desprinde rădăcinile tale din grădina lui Dumnezeu
Ţi-aş fura sufletul şi-aş spune că e al meu,
Sfinţenia ta ar deveni a mea
Şi tot efemerul ţi l-aş transfera printr-un sărut
Te-aş lăsa să devii şi tu o plantă umană,
Fără culoare, fără vlagă
Mişcându-te după bătaia gândului
M-aş bucura de îmbrăţişarea ta
Mi-aş topi lacrimile pe nudul tău îngeresc,
Ţi-aş folosi penele pentru a-mi apăra eternitate.
Aş fi un parazit,
Dar te-aş iubi.

poezie de Anabella Eliza Coţovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

iarna aproape –
peste întreg oraşul
plapumă albă

sărbători cu colinde
şi miros de cozonac

tanka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!