Lacrimi reci
Ești tristă ca și vremea de afară,
cu lacrimi reci alunecând din nori
nehotărâți și ei, de multe ori,
ca ochii tăi, ce azi se-ntunecară.
Oftezi ca-n răbufnirile de vânturi
ce poartă înspre zări suspinul mut
al celor ce nicicând nu au avut
spre o iubire sau frumos, avânturi.
În ritmuri scurte pieptul îți tresaltă
ca marmura cioplită de o daltă
ce-o nemurire rece-ar vrea să-i dea,
spre lumile înalte, de-ar putea,
uitând de inima ce îți exaltă:
să vii, să ierți, să pleci din lumea ta?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.